ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5182/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr.

217 din 30 noiembrie 2009, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să plătească

reclamantului suma de 30.000 euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

cu titlu de daune morale și la 1.000 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței

s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 și

art. 998 C. civ., fiind probată condamnarea cu caracter politic pentru una din faptele

prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, a executat 16 luni de detenție

la o vârstă tânără, care a cauzat reclamantului un evident prejudiciu moral, prin

lipsirea de libertate, expunerea la suferință publică, împiedicându-l să ducă o

viață normală.

S-a mai reținut că s-a

dovedit că ulterior grațierii și punerii în libertate, reclamantul a fost supravegheat

în formula notei informative, ceea ce echivalează unui comportament abuziv al autorității,

de natură a aduce atingere dreptului la demnitate.

În ceea ce privește suferințele

cauzate în regimul de detenție, astfel cum s-a invocat prin cererea de chemare în

judecată, s-a constatat că nu s-au adus dovezi concrete, în sensul unor afecțiuni

medicale sau supunerii la tratamente inumane, nefiind însă contestabilă suferința

psihică suportată datorită izolării în închisorile comuniste și intensitatea acesteia

la o vârstă tânără, la care reclamantul a debutat în cariera profesională.

Tribunalul a înlăturat

apărarea pârâtei, în sensul că grațierea restului de pedeapsă reprezintă o reparație

morală, întrucât grațierea nu a înlăturat consecințele negative ale suportării regimului

de detenție, iar în privința carierii profesionale, a apreciat că reclamantului

i s-a lezat dreptul la afirmare socială prin continuarea muncii.

Prin decizia nr. 532A

din 04 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea apelului declarat

de reclamantul P.M., împotriva sentinței civile nr. 217 din 30 noiembrie 2009, pronunțată

de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, ca nefondat.

A fost admis apelul formulat

de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală

a Finanțelor Publice Giurgiu, împotriva aceleiași sentințe și s-a dispus desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceeași instanțe.

Curtea a respins apelul

formulat de reclamant, apreciind cuantumul despăgubirilor morale acordate ca fiind

echitabil și just în raport cu suferințele îndurate atât în perioada detenției,

cât și ulterior acestei perioade.

Deși suferințele morale

nu pot fi cuantificate, ele reprezentând atitudinea subiectivă personală a fiecărui

individ, în raport cu realitatea înconjurătoare, este necesar ca la aprecierea compensațiilor

acordate cu acest titlu să se respecte un just echilibru al realităților.

Din această perspectivă,

suma de 30.000 euro nu este o sumă derizorie, ea reprezentând o reparație mai mult

decât echitabilă pentru societatea românească.

Apelul formulat de pârât

a fost admis, pe considerentul neparticipării procurorului la judecata cauzei, ceea

ce atrage desființarea sentinței și trimiterea ei spre rejudecare, potrivit dispozițiilor

art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Deși s-a susținut în cauză

o distincție netă între dispozițiile art. 4 și art. 5 din Decretul nr. 221/2009,

vis-a-vis de ipotezele privind faptele care constituie condamnări cu caracter politic,

singurele dispoziții de procedură care privesc părțile din proces și competența

de soluționare a cauzei, sunt cele prevăzute la art. 4 alin. (4) și (5) din actul

sus-menționat.

Aceste dispoziții se referă

atât la sesizarea instanței, cât și la participanții din proces și a reprezentării

acestora, stabilind și competența de soluționare a cauzei.

În art. 5 alin. (2) nu

se mai reiau aceste dispoziții, făcându-se doar mențiunea în privința hotărârilor

judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor art. 1 lit. a) și b) că sunt puse

în executare de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcțiile Generale ale Finanțelor

Publice Județene, respectiv a Municipiului București.

Legea nr. 221/2009 trebuie

privit ca un tot unitar, dispozițiile sale referitoare la procedura de soluționare

a acestor cauze neputând fi interpretată diferit în funcție de ipotezele distincte

față de dreptul subiectiv reglementat, întrucât o interpretare per a contrario ar

însemna ca pentru cererile ce se încadrează în art. 5 alin. (1) să nu fie stabilită

competența de soluționare a cauzei ori calitatea procesuală pasivă și reprezentarea

respectivei părți în proces.

Pe de altă parte, trebuie

avut în vedere și caracterul special al acestui act normativ, de reparație morală

cu consecința obligării statului la plata unor despăgubiri, intenția legiuitorului

fiind aceea de ocrotire a unui interes general, a drepturilor și libertăților cetățenilor,

ceea ce face necesară participarea procurorului în aceste cauze civile.

Astfel fiind, Curtea a

respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, și a admis apelul formulat de

pârât, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță

de fond.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a cărui dezvoltare vizează următoarele critici.

Adresa Ministerului Justiției

– Direcția instanțelor militare atestă că reclamantul a fost condamnat la închisoare

corecțională pentru infracțiunea de omisiune a denunțării prevăzute de art. 228

C. pen. din anul 1936.

Prin urmare, conform

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, condamnarea suferită de reclamant, constituie

de drept condamnare cu caracter politic, nemaifiind necesară constatarea caracterului

politic al acesteia de către instanța de judecată învestită cu judecata cererii

de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 221/2009 reglementează situația persoanelor condamnate pentru alte fapte

decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Lege și consacră posibilitatea învestirii

instanței cu cereri privind constatarea caracterului politic al condamnării, ultimul

alin. al aceluiași text (art. 4 din Legea nr. 221/2009) impunând participarea obligatorie

a procurorului la judecata acestor cereri.

Prin urmare doar în acest

caz este obligatoriu participarea procurorului, situație neincidentă în cauză datorită

petitului cererii și a caracterului politic de drept a condamnării suferite de reclamant.

Chiar și în situația în

care participarea procurorului ar fi fost obligatorie la judecata cauzei în fond,

soluția pronunțată de instanța de apel rămâne greșită, deoarece de ordine publică

fiind, excepția analizată ar fi trebuit să conducă la admiterea ambelor apeluri.

Pe de altă parte, niciuna

din ipotezele art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, corespunzător

art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., care ar fi obligat instanța de apel

să judece cauza în fond.

Solicită admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, instanța reține următoarele:

Dacă prin art. 4 din Legea

nr. 221/2009, legiuitorul a prevăzut expres participarea procurorului doar în cazul

acțiunilor prevăzute de acest text, și prin trimitere expresă și în cazul celor

reglementate prin art. 1 alin. (3) din aceeași Lege, nu se poate presupune că intenția

legiuitorului a fost ca procurorul să participe obligatoriu la toate categoriile

de acțiuni vizate de lege, printr-o interpretare denumită de instanță per a contrario

care de fapt nu este o metodă de interpretare ci o regulă argumentativă care aparține

interpretării logice. Argumentul per a contrario se întemeiază pe principiul de

logică potrivit cu care atunci când se afirmă ceva și se neagă contrariul. În cauză

operează interpretarea sistematică, iar interpretarea normei juridice a art. 4 din

Lege care impune participarea obligatorie a procurorului, se coroborează cu

art. 1 alin. (3) care face trimitere expresă la același text, ceea ce înseamnă că

în cazul acțiunilor reglementate de art. 1 alin. (3) și art. 4 din Lege, participarea

procurorului este obligatorie.

Argumentul per a contrario

a fost folosit greșit de instanță din moment ce nu a dus la stabilirea participării

obligatorii sau nu a procurorului la judecată în cazul tuturor acțiunilor reglementate

de lege, concluzia vizând competența, calitatea procesuală pasivă și reprezentarea

părților în proces fiind atât eronată, cât și străină în raport cu excepția de soluționat.

Mai mult, soluția pe fond

a cauzei în condițiile în care s-a reținut chiar și greșit existența unei excepții

de ordine publică care viza alcătuirea completului de fond fără procuror, nu permitea

validarea hotărârii considerate nelegale în privința reclamantului a cărui cerere

de apel a soluționat-o pe fond, și desființarea ei în privința pârâtului cu trimitere

sore rejudecare pentru reluarea judecății într-un complet alcătuit cu procuror.

În realitate, acțiunea

în daune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu dispune participarea obligatorie

a procurorului, iar instanța de apel trebuia să judece cauza în fond.

Față de cele reținute,

recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este întemeiat și urmează a fi admis

în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Se va casa decizia instanței

de apel cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 532A din

04 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2011.