ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3792/2012

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 645/291/2012 reclamantul S.I.V., domiciliat în corn. S., sat V., jud. Neamț, a chemat-o în judecată pe pârâta S.I., domiciliată în corn. Ț., sat V.V., jud. Iași, solicitând reducerea cuantumului pensiei de întreținere la plata căreia a fost obligat prin sentința civilă din 15 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 22090/245/2011. Prin sentința civilă nr. 658 din data de 24 februarie 2012, Judecătoria Roman, verificându-și competența în baza dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, și a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Iași, reținând în esență că, potrivit dispozițiilor art. 5 C. proc.

civ., în materie, competența aparține instanței de la domiciliul pârâtului, norma fiind de competența teritorială exclusivă, deci, de ordine publică. De asemenea, a interpretat textul legal precitat în sensul că legiuitorul ar fi avut în vedere exclusiv acțiunile cu caracter personal și a apreciat că cea cu care a fost învestită de reclamant se încadrează în această categorie, astfel încât dispozițiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât din redactarea textului ar rezulta neechivoc că acesta se aplică numai acțiunilor care vizează stabilirea sau majorarea cuantumului pensiei de întreținere, nu și celor care vizează diminuarea acestuia.

Pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 7824/245/2012 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8817/2012 din 24 aprilie 2012 în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale a instanței, declinării competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea soluției, Judecătoria Iași, secția civilă a reținut incidența dispozițiilor art. 499 din noul C. civ., potrivit cărora întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

În raport de conținutul normei legale precitate și având în vedere că domiciliul pârâtei și implicit, cel al minorilor beneficiari ai pensiei de întreținere este situat în loc. B., jud. Neamț, iar reclamantul însuși a arătat în cerere că domiciliază în sat V., comuna S., jud. Neamț, Judecătoria Iași, a apreciat că, în speță, competența soluționării cererii aparține Judecătoriei Roman. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență conform art. 22 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 C. proc.

civ., „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului." Din redactarea textului legal, rezultă finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea normei, aceea de a ocroti interesul părții chemate în judecată prin asigurarea posibilității acesteia de a lua cunoștință de existența litigiului și de a participa efectiv la derularea lui, apărându-și interesele. Dispozițiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd competența alternativă a instanței de la domiciliul reclamantului în materia cererilor făcute de ascendenți sau ascendenți pentru stabilirea pensiei de întreținere, nu sunt incidente în cauză, din redactarea normei reieșind indubitabil intenția legiuitorului de a oferi această opțiune exclusiv părților aflate în nevoie, care solicită acordarea de întreținere, astfel încât, o altă interpretare ar avea semnificația adăugării la lege și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Interesul superior al minorului, avut în vedere prioritar de legiuitor se reliefează și din conținutul art. 499 alin. (4) C. civ., care statuează că întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți, în caz de neînțelegere a părților, se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială. În raport de textele legale precitate, Înalta Curte reține că, în speță, competența aparține Judecătoriei Roman, instanța de la domiciliul pârâtei, unde aceasta locuiește efectiv, cu atât mai mult cu cât, în cauză și domiciliul reclamantului se află în raza aceleiași instațe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012.