ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3792/2012

Prin acțiunea

înregistrată la data de 10 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 645/291/2012

reclamantul S.I.V., domiciliat în corn. S., sat V., jud. Neamț, a chemat-o în judecată

pe pârâta S.I., domiciliată în corn. Ț., sat V.V., jud. Iași, solicitând reducerea

cuantumului pensiei de întreținere la plata căreia a fost obligat prin sentința

civilă din 15 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 22090/245/2011.

Prin sentința

civilă nr. 658 din data de 24 februarie 2012, Judecătoria Roman, verificându-și

competența în baza dispozițiilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., a

admis excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, și

a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Iași, reținând

în esență că, potrivit dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., în materie, competența

aparține instanței de la domiciliul pârâtului, norma fiind de competența teritorială

exclusivă, deci, de ordine publică.

De asemenea, a

interpretat textul legal precitat în sensul că legiuitorul ar fi avut în vedere

exclusiv acțiunile cu caracter personal și a apreciat că cea cu care a fost învestită

de reclamant se încadrează în această categorie, astfel încât dispozițiile art.

10 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât din redactarea textului

ar rezulta neechivoc că acesta se aplică numai acțiunilor care vizează stabilirea

sau majorarea cuantumului pensiei de întreținere, nu și celor care vizează diminuarea

acestuia.

Pe rolul Judecătoriei

Iași, secția civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 7824/245/2012 și a fost soluționată

prin sentința civilă nr. 8817/2012 din 24 aprilie 2012 în sensul admiterii excepției

necompetenței teritoriale a instanței, declinării competenței de soluționare în

favoarea Judecătoriei Roman, constatării ivirii conflictului negativ de competență

și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

În motivarea soluției,

Judecătoria Iași, secția civilă a reținut incidența dispozițiilor art. 499 din noul

C. civ., potrivit cărora întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile

executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța

de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

În raport de conținutul

normei legale precitate și având în vedere că domiciliul pârâtei și implicit, cel

al minorilor beneficiari ai pensiei de întreținere este situat în loc. B., jud.

Neamț, iar reclamantul însuși a arătat în cerere că domiciliază în sat V., comuna

S., jud. Neamț, Judecătoria Iași, a apreciat că, în speță, competența soluționării

cererii aparține Judecătoriei Roman.

Înalta Curte,

constatând existența conflictului negativ de competență conform art. 22 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă

necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

5 C. proc. civ., „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului." Din

redactarea textului legal, rezultă finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea

normei, aceea de a ocroti interesul părții chemate în judecată prin asigurarea posibilității

acesteia de a lua cunoștință de existența litigiului și de a participa efectiv la

derularea lui, apărându-și interesele.

Dispozițiile

art. 10 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd competența alternativă a instanței de

la domiciliul reclamantului în materia cererilor făcute de ascendenți sau ascendenți

pentru stabilirea pensiei de întreținere, nu sunt incidente în cauză, din redactarea

normei reieșind indubitabil intenția legiuitorului de a oferi această opțiune exclusiv

părților aflate în nevoie, care solicită acordarea de întreținere, astfel încât,

o altă interpretare ar avea semnificația adăugării la lege și depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești.

Interesul superior

al minorului, avut în vedere prioritar de legiuitor se reliefează și din conținutul

art. 499 alin. (4) C. civ., care statuează că întinderea obligației de întreținere,

felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți,

în caz de neînțelegere a părților, se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului

de anchetă psihosocială.

În raport de textele

legale precitate, Înalta Curte reține că, în speță, competența aparține Judecătoriei

Roman, instanța de la domiciliul pârâtei, unde aceasta locuiește efectiv, cu atât

mai mult cu cât, în cauză și domiciliul reclamantului se află în raza aceleiași

instațe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012.