ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4477/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4477/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința civilă nr. 5595 din 12

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă s-a respins

acțiunea formulată de reclamanții T.M., T.Z. și T.G. în contradictoriu cu

pârâții SC B.T. SA reprezentată prin lichidator judiciar V.C., C.G. și C.M.,

reclamanții fiind obligați, în cote egale, la plata sumei de 12.600 de lei

cheltuieli de judecată în favoarea pârâtelor C.M. și C.G.

Totodată, reclamanții au fost

obligați, în cote egale, la plata suinei de 2.000 de lei (diferență neachitată

din

onorariul definitiv) - în favoarea

expertului judiciar B.M.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,

pronunțată la 25 septembrie 2007, societatea pârâtă SC B.T. SA a fost dizolvată

pentru nemajorarea capitalului social și a intrat în lichidare, conform art. 237

alin. (6) din Legea nr. 31/1990, astfel încât fuziunea sa cu o altă societate

nu mai putea fi hotărâtă.

Prin contractul de cesiune de creanță din

19 noiembrie 2009, creditorul cedent SC R.B. SA a transmis către C.G. și C.M.

definitiv și irevocabil creanța restantă de 323.086 euro față de debitorul

cedat SC B.T. SA, al cărei lichidator a fost notificat în legătură cu cesiunea

și scadența

plății.

Stingerea creditului s-a realizat

printr-un act de dare în plată încheiat la 30 noiembrie 2009, cu privire la

trei imobile aflate în patrimoniul social, evaluate la 324.000 euro. Convenția

de dare în plată a fost autentificată sub nr. 1331 din 4 decembrie 2009 la B.N.P.

B.C.

Prima instanță a reținut că cele două

acte juridice ce se solicită a fi constatate nule nu încalcă nicio dispoziție

legală, operațiunile respectă art. 255 din Legea nr. 31/1990, art. 968 și art. 1705

C. civ. și nu au produs niciun prejudiciu în patrimoniul reclamanților ori a

societății debitoare.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 166/COM

din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, cu obligarea apelantei la

plata de cheltuieli de judecată în sumă 14.880

lei

cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că tranzacția încheiată la 30 noiembrie 2009 între creditorii

cesionari și debitorul cedat prin care s-a hotărât stingerea creanțelor prin

darea în plată a trei imobile aflate în patrimoniu SC B.T. SA este un act

consensual, pentru care forma autentică nu e necesară și deci, în raport de

dispozițiile art. 1705 C. civ. nu este lovită de nulitate absolută.

Al doilea act, care a consfințit

transmiterea dreptului de proprietate, cel de dare în plată, îndeplinește forma

autentică.

Cele două acte a căror anulare se cere

nu au fost încheiate prin fraudarea legii, nefiind îndeplinite condițiile

reglementate de art. 946 și 947 C. civ., iar calitatea creditorilor cesionari

de fiice ale administratorul social al societății nu conduce automat la

nulitatea operațiunilor juridice.

Totodată, probele administrate nu

conduc la reținerea cauzei ilicite sau a fraudării legii de către lichidatorul

judiciar, care a acționat conform obligațiilor ce-i revin din lege.

Împotriva acestei decizii reclamanții

au declarat recurs, criticând-o sub aspectul unei motivări insuficiente, din

care nu se deduc raționamentele juridice, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Se susține că, spre deosebire la

insolvență, lichidarea se face în interesul asociațiilor, nu al creditorilor,

iar instanța de apel nu face nicio apreciere în legătură cu această critică.

Recurenții invocă, de asemenea,

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile sub

acest aspect vizând încălcarea art. 238 alin. (4) din Legea societăților

comerciale conform căruia fuziunea sau divizarea poate fi efectuată chiar dacă

societățile dizolvate sunt în lichidare, cu condiția să nu fi început încă

distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urma

lichidării.

Astfel, se arată că prin respectarea

hotărârii administratorilor privind fuziunea societății cu unul din acționarii

săi, respectiv SC M.G. SRL, orice creanță putea fi satisfăcută, existând active

sociale și lichidități superioare creanței.

Recurenții mai arată că, potrivit art.

255 lit. c) din Legea societăților comerciale, lichidatorii pot să vândă doar

prin licitație publică imobilele și averea mobilă a societății, iar actul

intitulat tranzacție constituie în fapt o achiesare, care nu intră în puterile

conferite prin lege lichidatorilor.

O altă critică vizează nereținerea de

către instanța de apel a faptului că tranzacția în speță are un scop

ilicit,

respectiv fraudarea terților, adică

a recurenților reclamanți, care sunt terți fată de înscrisul respectiv, precum

și fraudarea legii.

În ceea ce privește al doilea act

juridic - cel de dare în plată -, susțin recurenții că acesta nu îndeplinește

condițiile necesare, fiind vorba despre o novație prin schimbare de obiect,

care, fiind un contract, este supusă tuturor condițiilor de validitate ale

contractelor, inclusiv o cauză licită.

Or, în speță, s-a urmărit și s-a

realizat fraudarea intereselor acționarilor, bunurile imobile fiind cedate

rudelor administratorului societății printr-o vânzare directă, interzisă de

lege, care impunea

licitația

publică.

Fraudarea este demonstrată, în opinia

recurenților, și prin aceea că situația financiară întocmită de lichidator nu a

fost însoțită de raportul cenzorilor, care trebuiau numiți prin hotărârea

adunării generale convocată la inițiativa lichidatorului.

Recurenții susțin că, procedând la

lichidarea societății, în absența oricărui control, lichidatorul a încălcat

dispozițiile art. 253 alin. (5), fraudând interesele acționarilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la 17

octombrie 2012 (f.20-25), intimatele C.G. și C.M., au solicitat respingerea

recursului pentru considerentele reținute în cuprinsul deciziei din apel, ca

apărări aduse fiecărei critici din motivele de recurs.

În esență, se arată că decizia

cuprinde motivele pe care se sprijină, că nu există dovedit nici un motiv de

nulitate a tranzacției și actului de dare în plată, iar lichidatorul a acționat

legal, Iară depășirea atribuțiilor conferite acesteia prin lege.

Lichidatorul judiciar al SC B.T. SA,

Cabinetul individual de insolvență V.C., a depus „concluzii scrise

,,

(f.31-35)

prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că soluția propusă în

sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 312 C. proc. civ. nu se

justifică, nefiind îndeplinite condițiile specifice, iar decizia din apel este

legală, urmând a fi menținută, pentru considerentele care au stat la baza

pronunțării ei.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate se vor reține următoarele:

Criticile

recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., conform

căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care aceasta nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii, sunt nefondate întrucât, în speță,

considerentele deciziei pronunțate în apel conțin argumentele, cu trimitere la

mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanței,

răspunzându-se criticilor invocate de apelanți.

Din întregul

hotărârii rezultă că instanța a răspuns implicit argumentelor invocate de

părți, fără a exista obligația, pentru ca hotărârea să fie considerată

motivată, să se răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de

părți.

În ceea ce privește criticile

recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se vor

reține următoarele:

SC B.T. SA are următorii acționari:

SC M.G. SRL - 98,5752 %, Autoritatea

Pentru Valorificarea Activelor Statului - 1,3625 %, T.M. -0,0339 %, T.Z. -

0,0142 % și T.G. - 0,0142 %.

Prin sentința civilă nr. 4789/COM/

din

25 septembrie 2007 a Tribunalului

Constanța s-a dispus dizolvarea SC B.T. SA în temeiul art. 237 alin. (1)

lit. d)

din Legea nr.

31/1990,

republicată.

Prin încheierea nr. 31376 din 21

decembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța,

a fost numit în calitate de lichidator L. IPURL.

Ulterior SC B.T. SA a solicitat O.R.C.

Constanța înlocuirea lichidatorului, cerere care a fost admisă prin încheierea nr.

17610 din 15 aprilie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C., fiind numit în calitate

de lichidator - Cabinet Individual de Insolvență V.C.

Prin contractul de facilitate de

credit din 16 ianuarie 2007, SC R.B. SA i-a acordat SC B.T. SA un împrumut în

valoare de 450.000 euro ale cărui rate nu au mai fost achitate, motiv pentru

care, din 19 noiembrie 2009 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între

bancă, în calitate de cedent și C.G. și C.M. în calitate de cesionare, pentru

restul creanței de 323.086 euro, în temeiul art. 1391 și urm. C. civ.

Într-adevăr,

potrivit art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 legiuitorul a extins

posibilitatea de a realiza o operațiune de fuziune de divizare chiar și în

cazul societăților comerciale care sunt dizolvate din diverse motive, dar care

nu sunt încă lichidate. Astfel, se prevede expres că dreptul de a realiza

astfel de operațiuni se limitează doar până la momentul începerii distribuirii

de active ale societății către asociați, de către lichidatori.

De la data dizolvării societății,

aceasta a stat însă în pasivitate, în sensul că nu a achitat ratele scadente

ale

creditului, deși acesta reprezenta

singura datorie a societății și nici nu a fuzionat cu altă societate

comercială.

Lichidarea este o procedură specială

de stingere a drepturilor și obligațiilor conținute în patrimoniul unei

societăți comerciale.

Printre competențele conferite de lege

lichidatorilor societăților comerciale, art. 255 din Legea societăților

comerciale enumera, pe lângă posibilitatea de a vinde, prin licitație publică,

imobilele și orice avere mobiliară a societății, și aceea de a încheia

tranzacții.

De asemenea, potrivit art. 256 alin.

(1) din lege, lichidatorii nu pot plăti asociaților nicio sumă în contul

părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor

societății.

Rezultă, din cele expuse că, deși

lichidarea voluntară se face în interesul prioritar al asociaților, legea

interzice lichidatorilor efectuarea de plăți către asociați înainte de

achitarea datoriilor către creditorii sociali.

Prin contractul de cesiune de creanță

menționat anterior, notificat debitorului cedat, C.G. și C.M. au devenit

creditorii societății comerciale care au încheiat în această calitate, cu

lichidatorul, o tranzacție, precum și un act de dare în plată prin care au

preluat în schimbul creanței, trei imobile aflate în patrimoniul societății,

acte juridice încheiate legal.

În privința actului intitulat

„tranzacție", încheiat Ia 30 noiembrie 2009 între C.G. și C.M. în calitate

de creditori, pe de o parte și SC B.T. SA prin lichidator V.C. în calitate de

debitor pe de altă parte, independent de modalitatea în care părțile au înțeles

să denumească actul, procedând la determinarea și calificarea conținutului

acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabiliri voinței comune a părților, se

va reține că, înscrisul nu reprezintă în mod necesar o tranzacție în sensul

dispozițiilor art. 1704 și urm. C. civ., ci, înscrisul cuprinde în esență

clauzele actului de dare în plată, a cărui încheiere în formă autentică o

anticipează, iară să existe nici un motiv de nulitate absolută a acestuia.

Susținerile recurenților potrivit

cărora actul reprezintă o achiesare nu sunt fondate și nu prezintă relevanță

față de încheierea în formă autentică a actului de dare în plată, cu

respectarea tuturor condițiilor de validitate ale acestuia, operațiune juridică

care era aptă de a rezolva situația juridică a creanței în speță, iară a fi

necesară încheierea preliminară a altui înscris.

Cu privire la actul de dare în plată,

acesta este definit în mod obișnuit ca fiind o convenție prin care creditorul

dintr-un raport juridic de obligații acceptă să primească de la debitorul său o

altă prestație, diferită de cea care constituie obiectul originar al acelei

obligații.

Prin

această operațiune juridică nu se naște un nou raport de obligație, ci doar se

stinge obligația existentă.

S-a

susținut prin recurs că, în speță, darea în plată ar fi o novație prin

schimbarea obiectului obligației.

Sub acest aspect se va reține că darea

în plată are o natură juridică mixtă, ce poate fi calificată ca fiind o plată

mai specială sau particulară, al cărui element de specificitate, de natură a o

deosebi de plata obișnuită, constând în executarea de către debitor, cu

consimțământul creditorului, a unei alte prestații decât aceea datorată

inițial.

Astfel, uneori plata se combină cu

vânzarea și altădată cu novația prin schimbarea obiectului obligației.

În speță, însă, nu există niciun motiv

de nulitate absolută care să determine anularea actului autentic încheiat între

părți, fie el calificat chiar și ca o novație prin schimbarea obiectului obligației,

hotărârea instanței de apel fiind legală și sub aspectul nereținerii fraudării

terților ori a legii așa cum s-a arătat prin motivele de recurs.

Potrivit art. 253

alin. (5) din Legea nr. 31/1990 lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub

controlul cenzorilor. În cazul societăților pe acțiuni organizate potrivit

sistemului dualist, lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul

consiliului de supraveghere.

Prin aceste dispoziții legale este

instituit un drept de control al cenzorilor asupra activității lichidatorilor

rară însă ca legiuitorul să reglementeze situația societăților la care nu

există cenzori.

În speță,

omisiunea numirii cenzorilor le aparține acționarilor, recurenții având ei

înșiși această calitate, așa încât, prin invocarea propriei culpe, criticile

vizând nerespectarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu

vor putea fi primite.

În baza considerentelor reținute,

nefiind fondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursul

reclamanților T.G., T.M. și T.Z. să fie respins, urmând ca, în baza art. 277 C.

proc. civ. aceștia să fie obligați în solidar să-i achite intimatei - pârâte SC

B.T. SA - prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență V.C. suma

de 477 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport,

conform bonului fiscal depus la fila 46.

Se va respinge cererea formulată de

intimatele-pârâte C.G. și C.M. pentru obligarea recurenților la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial întrucât

chitanța depusă la fila 48 în justificarea acestei cereri nu este un act

original ori certificat de emitent și deci, nu îndeplinește

condițiile legale pentru a putea fi

avut în vedere la stabilirea obligației de plată pentru suma de 14.880 lei

înscrisă în act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții T.G., T.M. și T.Z. împotriva deciziei civile nr. 166/COM din 12

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenții, în solidar, să-i achite intimatei-pârâte SC B.T. SA - prin

lichidatorul judiciar Cabinet

Individual

de Insolvență V.C. suma de 477 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de

intimații-pârâți C.G.

și C.M. pentru

obligarea recurenților la plata

cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 noiembrie 2012