ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4477/2012

Prin sentința civilă nr. 5595 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanții T.M., T.Z. și T.G. în contradictoriu cu pârâții SC B.T. SA reprezentată prin lichidator judiciar V.C., C.G. și C.M., reclamanții fiind obligați, în cote egale, la plata sumei de 12.600 de lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtelor C.M. și C.G. Totodată, reclamanții au fost obligați, în cote egale, la plata suinei de 2.000 de lei (diferență neachitată din onorariul definitiv) - în favoarea expertului judiciar B.M. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată la 25 septembrie 2007, societatea pârâtă SC B.T.

SA a fost dizolvată pentru nemajorarea capitalului social și a intrat în lichidare, conform art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, astfel încât fuziunea sa cu o altă societate nu mai putea fi hotărâtă. Prin contractul de cesiune de creanță din 19 noiembrie 2009, creditorul cedent SC R.B. SA a transmis către C.G. și C.M. definitiv și irevocabil creanța restantă de 323.086 euro față de debitorul cedat SC B.T. SA, al cărei lichidator a fost notificat în legătură cu cesiunea și scadența plății. Stingerea creditului s-a realizat printr-un act de dare în plată încheiat la 30 noiembrie 2009, cu privire la trei imobile aflate în patrimoniul social, evaluate la 324.000 euro. Convenția de dare în plată a fost autentificată sub nr. 1331 din 4 decembrie 2009 la B.N.P.

B.C. Prima instanță a reținut că cele două acte juridice ce se solicită a fi constatate nule nu încalcă nicio dispoziție legală, operațiunile respectă art. 255 din Legea nr. 31/1990, art. 968 și art. 1705 C. civ. și nu au produs niciun prejudiciu în patrimoniul reclamanților ori a societății debitoare. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 166/COM din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, cu obligarea apelantei la plata de cheltuieli de judecată în sumă 14.880 lei cheltuieli de judecată. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că tranzacția încheiată la 30 noiembrie 2009 între creditorii cesionari și debitorul cedat prin care s-a hotărât stingerea creanțelor prin darea în plată a trei imobile aflate în patrimoniu SC B.T.

SA este un act consensual, pentru care forma autentică nu e necesară și deci, în raport de dispozițiile art. 1705 C. civ. nu este lovită de nulitate absolută. Al doilea act, care a consfințit transmiterea dreptului de proprietate, cel de dare în plată, îndeplinește forma autentică. Cele două acte a căror anulare se cere nu au fost încheiate prin fraudarea legii, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 946 și 947 C. civ., iar calitatea creditorilor cesionari de fiice ale administratorul social al societății nu conduce automat la nulitatea operațiunilor juridice. Totodată, probele administrate nu conduc la reținerea cauzei ilicite sau a fraudării legii de către lichidatorul judiciar, care a acționat conform obligațiilor ce-i revin din lege.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, criticând-o sub aspectul unei motivări insuficiente, din care nu se deduc raționamentele juridice, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Se susține că, spre deosebire la insolvență, lichidarea se face în interesul asociațiilor, nu al creditorilor, iar instanța de apel nu face nicio apreciere în legătură cu această critică. Recurenții invocă, de asemenea, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile sub acest aspect vizând încălcarea art. 238 alin. (4) din Legea societăților comerciale conform căruia fuziunea sau divizarea poate fi efectuată chiar dacă societățile dizolvate sunt în lichidare, cu condiția să nu fi început încă distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.

Astfel, se arată că prin respectarea hotărârii administratorilor privind fuziunea societății cu unul din acționarii săi, respectiv SC M.G. SRL, orice creanță putea fi satisfăcută, existând active sociale și lichidități superioare creanței. Recurenții mai arată că, potrivit art. 255 lit. c) din Legea societăților comerciale, lichidatorii pot să vândă doar prin licitație publică imobilele și averea mobilă a societății, iar actul intitulat tranzacție constituie în fapt o achiesare, care nu intră în puterile conferite prin lege lichidatorilor. O altă critică vizează nereținerea de către instanța de apel a faptului că tranzacția în speță are un scop ilicit, respectiv fraudarea terților, adică a recurenților reclamanți, care sunt terți fată de înscrisul respectiv, precum și fraudarea legii.

În ceea ce privește al doilea act juridic - cel de dare în plată -, susțin recurenții că acesta nu îndeplinește condițiile necesare, fiind vorba despre o novație prin schimbare de obiect, care, fiind un contract, este supusă tuturor condițiilor de validitate ale contractelor, inclusiv o cauză licită. Or, în speță, s-a urmărit și s-a realizat fraudarea intereselor acționarilor, bunurile imobile fiind cedate rudelor administratorului societății printr-o vânzare directă, interzisă de lege, care impunea licitația publică. Fraudarea este demonstrată, în opinia recurenților, și prin aceea că situația financiară întocmită de lichidator nu a fost însoțită de raportul cenzorilor, care trebuiau numiți prin hotărârea adunării generale convocată la inițiativa lichidatorului.

Recurenții susțin că, procedând la lichidarea societății, în absența oricărui control, lichidatorul a încălcat dispozițiile art. 253 alin. (5), fraudând interesele acționarilor. Prin întâmpinarea înregistrată la 17 octombrie 2012 (f.20-25), intimatele C.G. și C.M., au solicitat respingerea recursului pentru considerentele reținute în cuprinsul deciziei din apel, ca apărări aduse fiecărei critici din motivele de recurs. În esență, se arată că decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, că nu există dovedit nici un motiv de nulitate a tranzacției și actului de dare în plată, iar lichidatorul a acționat legal, Iară depășirea atribuțiilor conferite acesteia prin lege. Lichidatorul judiciar al SC B.T.

SA, Cabinetul individual de insolvență V.C., a depus „concluzii scrise ,, (f.31-35) prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că soluția propusă în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 312 C. proc. civ. nu se justifică, nefiind îndeplinite condițiile specifice, iar decizia din apel este legală, urmând a fi menținută, pentru considerentele care au stat la baza pronunțării ei. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., conform căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, sunt nefondate întrucât, în speță, considerentele deciziei pronunțate în apel conțin argumentele, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanței, răspunzându-se criticilor invocate de apelanți. Din întregul hotărârii rezultă că instanța a răspuns implicit argumentelor invocate de părți, fără a exista obligația, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să se răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de părți. În ceea ce privește criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se vor reține următoarele: SC B.T. SA are următorii acționari: SC M.G. SRL - 98,5752 %, Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului - 1,3625 %, T.M. -0,0339 %, T.Z. - 0,0142 % și T.G. - 0,0142 %. Prin sentința civilă nr. 4789/COM/ din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța s-a dispus dizolvarea SC B.T. SA în temeiul art. 237 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată. Prin încheierea nr. 31376 din 21 decembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost numit în calitate de lichidator L. IPURL. Ulterior SC B.T. SA a solicitat O.R.C. Constanța înlocuirea lichidatorului, cerere care a fost admisă prin încheierea nr. 17610 din 15 aprilie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C., fiind numit în calitate de lichidator - Cabinet Individual de Insolvență V.C.

Prin contractul de facilitate de credit din 16 ianuarie 2007, SC R.B. SA i-a acordat SC B.T. SA un împrumut în valoare de 450.000 euro ale cărui rate nu au mai fost achitate, motiv pentru care, din 19 noiembrie 2009 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între bancă, în calitate de cedent și C.G. și C.M. în calitate de cesionare, pentru restul creanței de 323.086 euro, în temeiul art. 1391 și urm. C. civ. Într-adevăr, potrivit art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 legiuitorul a extins posibilitatea de a realiza o operațiune de fuziune de divizare chiar și în cazul societăților comerciale care sunt dizolvate din diverse motive, dar care nu sunt încă lichidate. Astfel, se prevede expres că dreptul de a realiza astfel de operațiuni se limitează doar până la momentul începerii distribuirii de active ale societății către asociați, de către lichidatori.

De la data dizolvării societății, aceasta a stat însă în pasivitate, în sensul că nu a achitat ratele scadente ale creditului, deși acesta reprezenta singura datorie a societății și nici nu a fuzionat cu altă societate comercială. Lichidarea este o procedură specială de stingere a drepturilor și obligațiilor conținute în patrimoniul unei societăți comerciale. Printre competențele conferite de lege lichidatorilor societăților comerciale, art. 255 din Legea societăților comerciale enumera, pe lângă posibilitatea de a vinde, prin licitație publică, imobilele și orice avere mobiliară a societății, și aceea de a încheia tranzacții. De asemenea, potrivit art. 256 alin. (1) din lege, lichidatorii nu pot plăti asociaților nicio sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.

Rezultă, din cele expuse că, deși lichidarea voluntară se face în interesul prioritar al asociaților, legea interzice lichidatorilor efectuarea de plăți către asociați înainte de achitarea datoriilor către creditorii sociali. Prin contractul de cesiune de creanță menționat anterior, notificat debitorului cedat, C.G. și C.M. au devenit creditorii societății comerciale care au încheiat în această calitate, cu lichidatorul, o tranzacție, precum și un act de dare în plată prin care au preluat în schimbul creanței, trei imobile aflate în patrimoniul societății, acte juridice încheiate legal. În privința actului intitulat „tranzacție", încheiat Ia 30 noiembrie 2009 între C.G. și C.M. în calitate de creditori, pe de o parte și SC B.T.

SA prin lichidator V.C. în calitate de debitor pe de altă parte, independent de modalitatea în care părțile au înțeles să denumească actul, procedând la determinarea și calificarea conținutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabiliri voinței comune a părților, se va reține că, înscrisul nu reprezintă în mod necesar o tranzacție în sensul dispozițiilor art. 1704 și urm. C. civ., ci, înscrisul cuprinde în esență clauzele actului de dare în plată, a cărui încheiere în formă autentică o anticipează, iară să existe nici un motiv de nulitate absolută a acestuia. Susținerile recurenților potrivit cărora actul reprezintă o achiesare nu sunt fondate și nu prezintă relevanță față de încheierea în formă autentică a actului de dare în plată, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate ale acestuia, operațiune juridică care era aptă de a rezolva situația juridică a creanței în speță, iară a fi necesară încheierea preliminară a altui înscris.

Cu privire la actul de dare în plată, acesta este definit în mod obișnuit ca fiind o convenție prin care creditorul dintr-un raport juridic de obligații acceptă să primească de la debitorul său o altă prestație, diferită de cea care constituie obiectul originar al acelei obligații. Prin această operațiune juridică nu se naște un nou raport de obligație, ci doar se stinge obligația existentă. S-a susținut prin recurs că, în speță, darea în plată ar fi o novație prin schimbarea obiectului obligației. Sub acest aspect se va reține că darea în plată are o natură juridică mixtă, ce poate fi calificată ca fiind o plată mai specială sau particulară, al cărui element de specificitate, de natură a o deosebi de plata obișnuită, constând în executarea de către debitor, cu consimțământul creditorului, a unei alte prestații decât aceea datorată inițial.

Astfel, uneori plata se combină cu vânzarea și altădată cu novația prin schimbarea obiectului obligației. În speță, însă, nu există niciun motiv de nulitate absolută care să determine anularea actului autentic încheiat între părți, fie el calificat chiar și ca o novație prin schimbarea obiectului obligației, hotărârea instanței de apel fiind legală și sub aspectul nereținerii fraudării terților ori a legii așa cum s-a arătat prin motivele de recurs. Potrivit art. 253 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. În cazul societăților pe acțiuni organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.

Prin aceste dispoziții legale este instituit un drept de control al cenzorilor asupra activității lichidatorilor rară însă ca legiuitorul să reglementeze situația societăților la care nu există cenzori. În speță, omisiunea numirii cenzorilor le aparține acționarilor, recurenții având ei înșiși această calitate, așa încât, prin invocarea propriei culpe, criticile vizând nerespectarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu vor putea fi primite. În baza considerentelor reținute, nefiind fondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursul reclamanților T.G., T.M. și T.Z. să fie respins, urmând ca, în baza art. 277 C. proc. civ. aceștia să fie obligați în solidar să-i achite intimatei - pârâte SC B.T.

SA - prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență V.C. suma de 477 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport, conform bonului fiscal depus la fila 46. Se va respinge cererea formulată de intimatele-pârâte C.G. și C.M. pentru obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial întrucât chitanța depusă la fila 48 în justificarea acestei cereri nu este un act original ori certificat de emitent și deci, nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi avut în vedere la stabilirea obligației de plată pentru suma de 14.880 lei înscrisă în act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.G., T.M. și T.Z. împotriva deciziei civile nr. 166/COM din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenții, în solidar, să-i achite intimatei-pârâte SC B.T. SA - prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență V.C. suma de 477 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea formulată de intimații-pârâți C.G. și C.M. pentru obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012