ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2844/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 814/F din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.R., la pedeapsa de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

raportat la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010, a Tribunalului Pentru Minori și Familie Brașov, definitivă la data de 01 februarie 2010, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, inculpatul urmând a executa, în final, 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile dispozițiile art. 65 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive la prima condamnare de la 18 decembrie 2008 - 23 decembrie 2008 și s-a constatat că, în prezenta cauză, inculpatul nu a fost reținut sau arestat preventiv. S-a constatat că cele 0,38 gr. cocaina și 6 fragmente LSD au fost consumate în procesul analizelor de laborator. În temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 2373/D/P/2010 din data de 20 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.R.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare, că - la data de 14 noiembrie 2010 - inculpatul B.R. a deținut, pentru consum propriu, fără drept, 0,38 gr. cocaină și 6 fragmente de carton de culoare portocalie ce conțin ca substanță activă Lysergide (L.S.D.). Actul de inculpare a fost întemeiat pe declarația inculpatului B.R., procesul-verbal de constatare a infracțiunii, procesul-verbal de percheziție corporală a inculpatului, declarația martorului B.I.M., constatarea tehnico-științifică nr. 919990 din 30 noiembrie 2010. În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul B.R.

în condițiile disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Inculpatul a depus la dosarul o caracterizare din partea Asociației de Locatari. În ceea ce privește pe martorul asistent B.I.M., instanța de fond a dispus aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere procesul verbal din data de 14 noiembrie 2010 încheiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane - Direcția Generală de Jandarmerie a Municipiului București și declarația olografă. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, în fapt și în drept, următoarele: La data de 14 noiembrie 2010, lucrători din cadrul Jandarmeriei Române au depistat în zona Arenele Romane, sector 4, pe inculpatul B.R.

care, la vederea acestora, a ascuns, cu gesturi repezite, o cutie de chibrituri pe care o avea în mână. Atenția lucrătorilor din jandarmerie a fost atrasă de gesturile repezite cu care inculpatul a ascuns cutia de chibrituri din mână în buzunarul gecii, în partea dreaptă și de comportamentul agitat al acestuia. La controlul corporal, în prezența martorului asistent B.I.M., asupra inculpatului s-a găsit o cutie de chibrituri ce avea în interior un mic bulgare de culoare crem dintr-o substanță solidă și o folie din material plastic ce conținea mai multe bucățele de hârtie de culoare portocalie care semăna cu niște timbre decupate.

Substanța și timbrele respective au fost ridicate și introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 6549. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 919990 din 30 noiembrie 2010 a concluzionat că substanța solidă de culoare albă conține 0,38 grame cocaina, iar cele 6 fragmente de carton de culoare portocalie conțin substanța activă Lysergide (LSD). Inculpatul a susținut, în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, că nu avea cunoștință că în cutia de chibrituri - pe care pretinde că i-o înmânase o persoana necunoscută când a solicitat un foc pentru a-si aprinde o țigară - sunt droguri.

Aceste apărări, a considerat prima instanță, sunt înlăturate de: a. propria declarație dată în fața jandarmilor și consemnată în procesul verbal din data de 14 noiembrie 2010 încheiat de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, chiar în momentul depistării, în care a arătat că persoana care i-a înmânat cutia de chibrituri îi era cunoscută "din vedere", știa că în acea cutie de chibrituri erau droguri, pe care voia să le consume în timpul concertului, însă nu știa ce fel de droguri sunt; b. declarația martorului asistent B.I.M. care a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane și, cu ocazia controlului corporal la intrare, efectuat asupra celor careparticipau la concert, a constatat că inculpatul deținea o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem și o foiță din plastic ce semăna cu un timbru.

A solicitat jandarmilor să constate cele observate, fiind întocmit procesul-verbal menționat mai înainte; c. împrejurarea că inculpatul este consumator de droguri, fiind condamnat deja pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Din analiza materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și că această infracțiune a fost săvârșită de inculpat.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social-concret al faptei săvârșite - infracțiune care aduce atingere valorilor sociale apărate de legea penală referitoare la sănătatea publică și la viață - și persoana inculpatului, fără un loc de muncă stabil, cu perseverență în săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 - instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, al cărei cuantum și modalitate de executare să corespundă cerințelor prevăzute de art. 52 C. pen. Prima instanță a mai reținut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Pentru Minori și Familie Brașov, definitivă la data de 01 februarie 2010, prin care inculpatul B.R.

a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen. cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Ca urmare, prima instanță a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa, în final, 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul B.R., pe motiv că instanța de fond a aplicat o pedeapsă excesiv de aspră în contextul în care acesta nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc.

pen. Inculpatul a susținut că inculparea s-a făcut pe o cercetare incompletă și s-au avut în vedere împrejurări care nu au fost luate în considerare la momentul la care inculpatul a fost incriminat. în subsidiar, inculpatul a arătat că este o persoană tânără, a avut o atitudine sinceră, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ar fi suficientă pentru coerciția sa. în concluzie, inculpatul a arătat că nu a negat niciodată că în cutia cu chibrituri găsită asupra sa au existat substanțe care în final s-au dovedit a fi droguri, a susținut în permanență că acea cutie a primit-o de la o persoană necunoscută pentru a-și aprinde o țigară. Prin decizia penală nr. 85 A din 08 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. A fost obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: În urma analizei coroborate a ansamblului probator administrat de-a lungul întregului proces penal, s-a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului. Astfel, s-a reținut că inculpatul a fost prins în fragrant având asupra sa o cutie de chibrituri ce avea în interior un mic bulgare de culoare crem dintr-o substanță solidă și o folie din material plastic ce conținea mai multe bucățele de hârtie de culoare portocalie, constatarea tehnico-științifică nr.919990/30 noiembrie 2010 stabilind că substanța solidă de culoare albă conține 0,38 grame cocaina, iar cele 6 fragmente de carton de culoare portocalie conțin substanța activă Lysergide (LSD).

Inculpatul a susținut în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești că nu avea cunoștință că în cutia de chibrituri, pe care i-o înmânase o persoană cunoscută doar „din vedere" când a solicitat un foc pentru a-si aprinde o țigară, sunt droguri. în consens cu prima instanță, instanța de apel a apreciat această apărare ca neverosimilă deoarece chiar inculpatul, imediat după depistarea acestei cutii asupra sa, în procedura flagrantului, a declarat că știa că în acea cutie de chibrituri erau droguri, pe care voia să le consume în timpul concertului, însă nu știa ce fel de droguri sunt (fila 4 verso dup).

Această afirmație inițială a inculpatului este susținută și de declarația martorului asistent B.I.M., care a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane și cu ocazia controlului corporal la intrare asupra celor care participau la concert, a constatat asupra inculpatului o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem și o foiță din plastic ce semăna cu un timbru (f. 18 dup). În plus, instanța de apel a constatat că inculpatul a semnat, fără obiecțiuni, atât procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cât și procesul-verbal de perchiziție corporală (fila 4-6 d. u.p.).

Instanța de apel a mai constatat că deși inculpatul s-a apărat afirmând că nu mai este consumator de droguri de 3 ani și, în consecință, nu a solicitat astfel de substanțe și nu putea ști că în acea cutie de chibrituri se află droguri, nu a făcut dovada acestor afirmații sau apărări cu o analiză medicală care să ateste această situație de fapt în condițiile în care, împotriva sa, erau deja strânse probe în acuzare, iar în urmă cu cea 9 luni fusese condamnat, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru trafic și consum de droguri de mare risc. În ceea ce privește audierea martorului asistent la judecata în fond s-a reținut faptul că nu s-a contestat niciun moment de către inculpat respectarea dispozițiilor legale în materia constatării infracțiunii flagrante și nici poziția acestui martor consemnată în procesul verbal.

în declarația sa, martorul B.I.M. a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane și, cu ocazia controlului corporal efectuat la intrare asupra celor care participau la concert, a constatat asupra inculpatului o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem și o foiță din plastic ce semăna cu un timbru. Prin perspectiva laturii subiective, instanța de apel a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție directă, având reprezentarea clară a faptei și urmărind producerea rezultatului socialmente periculos. Din declarația inițială, dată în procedura flagrantului, rezultă că inculpatul cunoștea faptul că i-au fost remise droguri în cutia de chibrituri, la cererea sa, însă nu cunoștea natura acestora.

Mai mult decât atât, în cadrul acestei audieri inculpatul precizează un element legat de scopul procurării drogurilor - acela de a le consuma în timpul spectacolului la care dorea să participe. Or, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani. La individualizarea pedepselor aplicate față de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevăd că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare, instanța de apel a apreciat că au fost analizate riguros criteriile menționate anterior, pedeapsa, ca și modalitatea de executare, fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunilor. Instanța de apel a menționat analiza instanței anterioare - faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei și făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind relativ reduse chiar în contextul perseverenței infracționale a inculpatului. Pentru a se reține astfel se are în vedere nu numai natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului ci și conduita sa în fața organului judiciar concretizată în prezentarea la judecată.

S-a reținut însă că, potrivit fișei de cazier, prin sentința penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Brașov, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă rezultantă, pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și consum de astfel de substanțe. Această sentință a rămas definitivă la 1 februarie 2010. în perioada termenului de încercare, după circa 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul a fost depistat având asupra sa droguri pentru consum propriu. Aceste aspecte, în opinia ambelor instanțe, demonstrează perseverența infracțională a inculpatului.

Potrivit deciziei instanței de apel, circumstanțele personale, astfel cum acestea sunt conturate din înscrisurile în circumstanțiere care atestă că de la data 6 decembrie 2011 are un loc de muncă, are o conduită corespunzătoare în colectivitate și o stare de sănătate ușor alterată (f. 16 și urm. dosar apel), nu sunt suficiente în prezent pentru a conduce la reducerea cuantumului pedepsei aplicate. În final, s-a constatat că pedeapsa aplicată este egală cu minimul special și că nu sunt incidente împrejurări ce ar putea justifica reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante. Împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul B.R. a declarat recurs, motivele fiind expuse în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării deciziei (cazuri de casare invocate - art. 385/9 pct. 18 cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și pct. 14 C. proc. pen.). În sinteză, inculpatul a reluat atât apărările expuse în fața celor două instanțe, cât și argumentele din motivele de apel, în recurs nefiind solicitate și administrate probe noi pe situația de fapt. În recurs, inculpatul a fost ascultat - consimțind să dea declarații - și a depus înscrisuri în circumstanțiere; a susținut că se consideră nevinovat, și că, într-adevăr, fiind în termenul de încercare avea obligația să fie mai atent la conduita sa. Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Este neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita sa condamnare ca urmare a unei erori grave de fapt (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 18 C. proc.

pen.). Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Prin „eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. în ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă" trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

„Eroarea gravă" trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Nici avocatul inculpatului, și nici el însuși, nu au arătat în ce constă „eroarea gravă de fapt" și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării - în sensul că instanțele ar fi interpretat greșit probele administrate, că în opinia lor nu sunt suficiente probe în acuzare, că inculpatul se declară nevinovat - nu este, prin ea însăși, suficientă și de natură să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat temeinic situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal; de asemenea, în raport cu probatoriul existent la dosar, ambele instanțe au examinat și au înlăturat motivat apărările acestuia. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.]. Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

în înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Așa cum s-a arătat, inculpatul a fost prins în flagrant, încă de la primele declarații recunoscând că a avut asupra sa cele două categorii de droguri; apărarea acestuia - în sensul că ar fi primit cutia de chibrituri în care se aflau drogurile de la o persoană „necunoscută" sau „cunoscută din vedere" nu este rezonabilă, în condițiile în care, pe de o parte, nu a oferit date și informații suplimentare cu privire la aceea persoană (eventual pentru identificarea acesteia chiar în momentele imediat următoare prinderii în flagrant), iar pe de altă parte, este nerezonabilă ipoteza că o persoană necunoscută oferă unei alte persoane necunoscute droguri de tipul celor arătate (cocaină și LSD), la întâmplare, în mod gratuit.

În măsura în care inculpatul a invocat în apărarea sa împrejurări de natură a înlătura răspunderea sa penală (implicarea unei persoane care i-ar fi dat cutia de chibrituri în care se aflau drogurile, el fiind în eroare cu privire la conținutul cutiei respective), trebuia să ofere organelor judiciare minime date și informații pentru a permite acestora administrarea probelor necesare dovedirii respectivelor împrejurări. În situația neinvocării de către apărare, și personal de către inculpat, a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte însușindu-și integral argumentele de natură probatorie expuse în cele două hotărâri judecătorești atacate cu privire la vinovăția inculpatului, apreciind că nu se impune reluarea acestora, mai ales în condițiile în care, în recurs, nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situația de fapt, și nici expuse alte apărări decât cele deja menționate anterior în cursul procesului penal. În sfârșit, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că la instanța de fond, în prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că nu dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320/1 C. proc. pen.; de asemenea, deși reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea martorului asistent B.I., avocatul ales al inculpatului a menționat expres că nu insistă în audierea acestui martor, atât acuzarea, cât și apărarea acceptând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., să se dea citire declarației acestui martor în ședința publică (încheierea din 16 noiembrie 2011 a instanței de fond). Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica inculpatului referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.). Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare, egală cu minimul special al textului incriminator al faptei pentru care a fost trimis în judecată, în condițiile în care nu au fost identificate împrejurări cu efect de circumstanțe atenuante (acesta fiind anterior condamnat pentru infracțiuni de aceeași natură). În raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei sub minimul special nu este întemeiată, chiar și în raport cu noile înscrisuri în circumstanțiere depuse la dosar, precum și cu celelalte datele personale (la care au făcut referire apărarea, inculpatul și ambele instanțe).

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, ca urmare a revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei anterioare, Înalta Curte constată incidența regulilor stabilite prin decizia nr. 1/2011 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii. Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 08 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 septembrie 2012.