ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3984/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 62/F din 5 iulie 2010, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.A. împotriva Ordonanței din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Pentru a hotărî astfel, verificând rezoluția conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a reținut și motivat următoarele: La data de 12 martie 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești plângerea penală formulată de persoana vătămată M.A.

împotriva făptuitorilor: D.M., avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, amenințare și calomnie, prevăzute de art. 193, art. 205 și art. 206 C. pen., și F.E., executor judecătoresc, pentru abuz contra intereselor persoanelor, amenințare și mărturie mincinoasă. În privința primului făptuitor, a susținut persoana vătămată că acesta i-a adresat, în lunile ianuarie și februarie 2009, amenințarea că îl va interna la Spitalul Vedea și că îi va vinde casa din str. T., Pitești, cu ajutorul executorului judecătoresc, iar cu ocazia interogatoriului pe care l-a redactat, în mod tendențios i-a solicitat să recunoască faptul că ar fi fost internat la spitalul de boli psihice și i-a cerut să precizeze diagnosticul, după care, cu ocazia unei cercetări la fața locului, în prezența judecătorului ce se deplasase la teren, ar fi afirmat din nou despre persoana vătămată că suferă de boli psihice și că a făcut pușcărie.

Executorului reclamat i se impută că ar fi complice la fapta de mărturie mincinoasă, fiind instigat de către avocatul D.M. În urma efectuării actelor premergătoare procurorul a dispus, prin Ordonanța din 26 noiembrie 2009, neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând faptele reclamate. S-a stabilit de către procuror că între familia M. și familia T. există mai multe litigii, unul dintre acestea făcând obiectul Dosarului civil nr. 8915/280/2008. La termenul de judecată din 28 ianuarie 2009, intimatul D.M., avocat al familiei T., a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului M.A., iar printre întrebările puse a fost și aceea dacă a fost internat la Spitalul Vedea de mai multe ori și dacă este de acord să depună acte medicale care să ateste aceasta.

Întrebările au fost respinse de instanță. Întrucât art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 prevede că avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată cu respectarea prevederilor alin. (5), în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție, procurorul a concluzionat că întrebările din interogatoriu nu constituie insultă ori calomnie. Celelalte fapte imputate intimatului nu au fost evidențiate prin vreunul din actele de urmărire penală efectuate. Tot astfel, executorul judecătoresc, la solicitarea creditorilor T.C., S.M.C. și T.I.S., a întocmit somație către M.E. și M.A., în vederea achitării unei sume de bani.

Executarea silită a fost suspendată provizoriu de către instanță, la cererea debitorilor, însă probele administrate nu au oferit niciun indiciu despre comiterea de către intimat a faptelor reclamate. La data de 5 ianuarie 2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus, prin Rezoluția nr. 907/II/2/2009, respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petiționarul M.A. împotriva ordonanței sus-menționate, pe motiv că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispozițiile legale, punând în executare o hotărâre judecătorească definitivă, iar intimatul D.M. nu a comis nicio infracțiune prin adresarea de întrebări, cu ocazia interogatoriului încuviințat de instanță și nici nu a comis fapte de insultă, calomnie ori amenințare împotriva petentului, declarațiile martorilor care au fost audiați fiind contradictorii în această privință.

Pentru acest motiv, s-a dat eficiență principiului prezumției de nevinovăție, ce operează în favoarea făptuitorului. Într-adevăr, apărătorul ales al părților adverse nu poate fi tras la răspundere penală pentru susținerile pe care le-a făcut cu ocazia administrării unei probe admise de judecător, în favoarea sa operând dispozițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, modificată, potrivit cărora avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea prevederilor alin. (5), în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.

În legătură cu celelalte fapte, pretins a fi fost comise cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, susținerile persoanei vătămate sunt confirmate doar de soția acestuia, M.E., în vreme ce ceilalți martori audiați de procuror, prezenți la data de 30 ianuarie 2009 în locul în care se aflau părțile, împreună cu magistratul judecător, declară că intimatul nu a făcut astfel de afirmații, ci doar părțile pe care acesta le apăra. În atare situație, în mod judicios procurorul a dat eficiență principiului înscris în art. 5 2 C. proc. pen., dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimatul avocat. Referitor la intimatul F.E., faptele ce i se impută acestuia nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă și, de altfel, petiționarul a precizat în mod expres în plângere că nu mai dorește ca acesta să fie cercetat de procuror, fiind mulțumit de atitudinea adoptată ulterior de executorul judecătoresc.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul. Prin motivele de recurs scrise a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, susținând în esență următoarele: - instanța nu a verificat legalitatea și temeinicia ordonanței și nu a observat că a reclamat săvârșirea unor fapte în formă continuată, referirea la insultă, amenințare și calomnie, (…) la diferite intervale de timp de către D.M. - instanța nu a luat în considerare declarațiile petentului și ale martorului P.C., P.N.D. și M.E., probe din care rezultă că făptuitorul este vinovat și nu se poate prevala de dispozițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, pentru că faptele nu au fost comise în sala de judecată. - încadrarea juridică dată faptelor reclamate este greșită și greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., pe considerentul că faptele nu există, referirea la infracțiunea prevăzută de art. 193, art. 205 și art. 206 C. pen. - deși a probat că făptuitorul și-a pus în practică amenințările - acest aspect nu a fost luat în considerare. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanța învestită cu soluționarea plângerii formulată de petent, nemulțumit de soluția adoptată de procuror, a verificat conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a constatat că soluția este legală și temeinică. Printr-o motivare argumentată, Curtea a respins plângerea ca nefondată, soluție care este legală și temeinică.

Nemulțumirile petentului în legătură cu activitatea desfășurată de făptuitorul D.M. și executorul judecătoresc F.E. au la bază neînțelegerile dintre petent și vecinii acestuia, între care așa cum însuși petentul recunoaște, s-au purtat zeci de procese timp de mai mulți ani. În cadrul acestor procese, cum a fost și în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 8915/280/2008 la termenul din 28 ianuarie 2009, avocatul D.M. (făptuitor), printre întrebările din proba cu interogatoriu luat petentului M., a cerut acestuia să răspundă dacă a fost internat în Spitalul Vedea. Discuțiile în contradictoriu în cadrul unor procese, cercetări la locul faptei sau executări sunt inerente câtă vreme fiecare din părți consideră că adevărul, dreptatea sunt de partea sa.

Chiar dacă ar fi adevărate, afirmațiile de genul „o să-ți iau casa” și „o să te las fără casă”, „o să te internez în spital” nu sunt nici ofensatoare și nici amenințări care să întrunească conținutul constitutiv al infracțiunii de amenințare prevăzut de art. 193 C. pen. De altfel, așa cum se motivează în sentința supusă recursului de față, faptele pretins a fi comise cu ocazia cercetării la fața locului sunt confirmate doar de soția petentului, în timp ce din declarațiile celorlalți martori prezenți alături de părți și magistratul judecător nu rezultă acest lucru. Așa fiind, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.A. împotriva Sentinței penale nr. 62/F din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.