ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4560/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanții E.V. și E.R. au solicitat, în contradictoriu, cu pârâții U.G.A., I.G.I., C.N. și C.M., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară din 16 decembrie 2008 de BNP T.L. și a actelor adiționale la acest contract din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 22 martie 2009 și din 24 decembrie 2009 de către BNP T.L. În motivare, reclamanții au arătat că prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară din 16 decembrie 2008, BNP T.L. au împrumutat de la pârâtul U.G.A. suma de 100.000 euro, părțile stabilind o dobândă de 10% pe lună.

în contract s-a înscris suma de 130.000 euro ca sumă împrumutată, deși în realitate această sumă a fost de doar 100.000 euro. Pentru garantarea împrumutului s-a constituit ipotecă asupra mai multor bunuri imobile proprietatea reclamanților și a pârâtului I.G.I. Întrucât nu au avut posibilitatea de a achita împrumutul, s-au încheiat cele patru acte adiționale, astfel încât datoria totală este în prezent de 320.000 euro. La data de 12 ianuarie 2010 bunurile constituite drept garanție au fost înstrăinate către C.N. și C.M., prin contractele autentice nr. X. Pârâtul U.G.A. a profitat de situația financiară dificilă în care se aflau reclamanții și a condiționat acordarea împrumutului inițial de plata unei dobânzi cămătărești, diferența dintre suma totală de 320.000 euro și 100.000 euro reprezentând dobânda.

Contractele de mai sus sunt nule absolut pentru frauda la lege și întrucât sunt fondate pe o cauză ilicită. Au mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept. Acțiunea s-a întemeiat pe art. 948 alin. (1) pct. 4 și art. 966 C. civ. Prin sentința civilă nr. 758 din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Vrancea a respins, ca nefondată, acțiunea și a obligat reclamanții să plătească pârâtului U.G.A. suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță de fond a reținut că, din examinarea contractului inițial și a actelor adiționale, rezultă că nu s-a stipulat că suma împrumutată este purtătoare de dobândă, toate aceste înscrisuri care consemnează voința părților fiind semnate de acestea.

De asemenea, rezultă că părțile nu au inserat nicio mențiune cu privire la predarea sumei împrumutate. Potrivit art. 1174 C. civ., actul autentic are tot efectul între părți despre drepturile și obligațiile ce constată. În aceste condiții, revenea reclamanților sarcina probei în ceea ce privește faptul juridic al predării efective a sumelor de bani ce au făcut obiectul contractelor de mai sus. Nu are nici o relevanță aspectul relațiilor de prietenie și încredere dintre părți, cât timp dovada raportului juridic se face, în condițiile prezentei cauze, cu contractul de împrumut încheiat între acestea. Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza unei convenții este prezumată până la dovada contrarie.

Din contractele încheiate între părți rezultă existența convenției, precum și cauza acesteia. Cum reclamanții nu au putut face dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că numai o parte din bani au fost predați efectiv, restul sumelor consemnate în aceste contracte fiind, de fapt, dobânzi cămătărești, instanța a constatat că aceștia nu au răsturnat această prezumție relativă, de existență a cauzei. Pârâul U.G. nu a putut face dovada susținerii sale în sensul că în schimbul banilor împrumutați urma ca reclamanții să îi vândă o suprafață de teren, din nicio probă nerezultând acest fapt, iar simpla posesie a unei schițe nu poate fi considerată ca probă în sensul unei astfel de înțelegeri. Conform art. 968 C. civ.

și a art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în condițiile în care în cuprinsul contractelor nu se face vreo mențiune cu privire la dobândă, iar din probe rezulta că banii au fost predați, nu se poate vorbi despre existenta unei cauze ilicite. împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții E.V. și E.R. și pârâtul U.G.A. Prin Decizia civilă nr. 135/ A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților; a admis apelul pârâtului sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, pe care le-a majorat de la 5000 lei la 6200 lei. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 967 alin. (1) C. civ., cauza unei convenții este prezumată până la dovada contrară.

Din contractele încheiate între părți rezultă clar existența unei convenții și cauza acesteia. Nu s-a făcut dovada că numai o parte din sumele de bani au fost predate efectiv și că restul sumelor consemnate în contracte erau de drept dobânzi cămătărești. Martora S.I. audiată în apel la solicitarea reclamanților a precizat că, fiind angajată la BNP C.N. unde au fost redactate contractele de împrumut, a aflat de la doamna notar că în primul contract suma împrumutată a fost de 100.000 euro, iar diferența de 30.000 euro reprezenta dobânda. De asemenea, tot de la doamna notar a aflat că restul actelor adiționale nu reprezentau în fapt împrumuturi, ci se adăugau sumele de bani cu titlu de dobândă.

Depoziția martorei a fost considerată ca irelevantă câtă vreme aceasta este bazată strict pe mențiunile făcute de notar C.N., șefa sa și fiica reclamanților-apelanți. Pârâtul U.G. a făcut dovada că banii care au făcut obiectul contractelor, a căror nulitate absolută se solicită, erau fie scoși din conturi personale, fie păstrați în caseta de valori (adresele din 4 octombrie 2010 și din 1 noiembrie 2010 ale B.T.). Accesul la caseta de valori pentru cele 4 împrumuturi are loc pentru fiecare din ele în ziua când s-au redactat actele respective: din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 22 septembrie 2009 și din 24 decembrie 2009. Prin urmare cauza ilicită invocată de reclamanții -apelanți nu este dovedită, iar din probe rezultă că banii au fost predați.

Faptul că în motivarea hotărârii instanței de fond nu se precizează răspunsul la interogatoriu al pârâților intimați C.N. și C.M. nu este justificată deoarece aceștia au o poziție subiectivă fiind fiica și ginerele apelanților cu interes propriu de a fi admisă acțiunea formulată de reclamanți. Referitor la apelul pârâtului U.G.A., instanța de apel a reținut că acesta este fondat deoarece, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoare a pricinii sau de munca depusă de avocat.

Dispozițiile acestui text de lege are menirea de a împiedica abuzul de drept or, față de complexitatea cauzei, valoarea litigiului de 320.000 euro timpul necesare pentru documentarea apărătorului, redactarea interogatoriilor luate părților adverse, prezența la termenele de judecată la instanța de fond, un astfel de abuz de drept nu poate fi reținut în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții E.V. și E.R., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea legii, deoarece nu au fost analizate motivele de apel, respectiv motivele de apel 1 și 2 referitoare la încălcarea dreptului la apărare și la nemotivarea hotărârii instanței de fond.

De asemenea, hotărârea este nemotivată, deoarece, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O., instanța are obligația ca prin hotărâre să arate motivele de fapt și de drept care formează convingerea instanței, considerentele pentru care se înlătură cererile părților, să procedeze la un examen efectiv al mijloacelor, documentelor și elementelor de probă ale părților, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., pentru a se respecta caracterul echitabil al procesului. Această cerință nu a fost îndeplinită de către instanța de apel. Instanța de apel nu a analizat declarația martorului propus de pârât, B.V.V., care, în urma plângerii penale formulate de reclamanți, a retractat declarația. De asemenea, instanța de apel nu a analizat susținerea că actele notariale au fost tehnoredactate în altă parte decât la notariatul unde s-au autentificat actele și că martorul B.V.

a declarat mincinos că banii s-au dat în fața notarului T., ceea ce acest notar a infirmat (prin adresa din 25 ianuarie 2011). De asemenea, instanța nu a analizat împrejurarea că din bilanț și din contul de profit și pierdere rezultă că societatea pârâtului nu a realizat un profit semnificativ care să îi permită să acorde un împrumut de 320.000 euro, că așa zisul împrumut acordat reprezenta, conform justificării pârâtului, o promisiune de vânzare privind o suprafață de teren extravilanul com. Slobozia Ciorăști, apărare care s-a dovedit nereală. Instanța de apel nu a făcut referire la declarația martorei P.M., audiată de prima instanță, precum și la răspunsul la interogatoriu al lui I.G.I., garantul împrumutului, din care rezultă că suma real împrumutată a fost de doar 100 000 euro și că restul reprezenta dobândă.

Nu s-a făcut referire la împrejurarea că pârâtul nu era la primul contract de împrumut și că aceste contracte îi aduceau beneficii importante reclamantului, ceea dovedește că se îndeletnicea cu acordarea de bani. Astfel, între părți a mai existat un contract de împrumut la data de 25 octombrie 2007 pentru suma de 172.500 euro, iar pârâtul pentru acest împrumut a luat 210.000 lei prin vânzarea imobilului ipotecat, vânzare realizată chiar de el. Prin neanalizarea probatoriilor și a susținerilor făcute de către reclamanți, instanța a ajuns la stabilirea unei situații de fapt eronate și a unei concluzii greșite. Instanța de apel a trunchiat declarația martorei S.I. audiată în instanța de apel, deși aceasta a spus că l-a auzit pe pârât când a relatat că a adus suma de 100.000 euro și că restul sumelor reprezentau dobânzi.

De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că pârâtul a scos vreo sumă de bani la datele încheierii contractelor de împrumut. Accesul la casetele de valori, se referă la o altă persoană, cumnata sa, U.C. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Este corectă critica recurenților privind neanalizarea în întregime a apelului. Astfel, deși au fost invocate trei argumente principale în susținerea cererii de apel, instanța de apel nu a reținut în sinteză argumentul de apel numerotat cu cifra 1 și, prin urmare, nici nu l-a analizat. Acest argument se referea la greșita respingere a acțiunii ca nedovedită, în condițiile în care tocmai instanța a limitat numărul martorilor de la doi la unul.

De asemenea, se observă că, în cenzurarea temeiniciei și legalității sentinței pronunțate de către prima instanță de fond, instanța de apel nu a respectat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea presupune în primul rând stabilirea corectă, în formă concisă și clară a situației de fapt, în ordine logică sau cronologică. Pentru fiecare din faptele reținute se vor arăta probele pe baza cărora au fost stabilite, pentru a nu se înțelege că este vorba de simple afirmații sau presupuneri, ci de probe legal administrate în cadrul procesului.

Dacă probele sunt contradictorii, trebuie examinate în mod comparativ și motivat de ce au fost reținute unele și înlăturate celelalte. În acest fel judecătorul stabilește adevăratele raporturi dintre părțile aflate în conflict. Motivarea în fapt are drept scop să învedereze că situațiile particulare care au fost stabile în concret în proces, se încadrează în prevederile generale și abstracte ale legii. Trecerea de la motivarea în fapt la cea în drept trebuie să se facă prin reproducerea textelor legale aplicabile, arătându-se apoi de ce faptele reținute fac parte din categoriile la care se referă textele la care s-a apelat.

În stabilirea situației de fapt, atât prima instanță de fond, cât și instanța de apel nu au motivat pertinența și concludenta probelor în raport de care și-au întemeiat raționamentul juridic, în sensul de a explica de ce anumite probe au fost luate în considerare, iar altele au fost înlăturate, astfel încât situația de fapt nu poate fi considerată ca fiind pe deplin stabilită. Decizia curții de apel apare astfel ca insuficient motivată, ceea ce face ca însuși procesul să fie considerat inechitabil, prin încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (astfel cum s-a apreciat în cauza Albina împotriva României, în hotărârea C.E.D.O.

din 28 aprilie 2005). În absența justificării de către instanța de apel a înlăturării probelor invocate în recurs ca fiind pertinente și concludente în cauză, respectiv a motivării pertinenței și concludentei probelor pe care s-a întemeiat soluția instanței de apel, nu pot fi verificate de criticile privind neanalizarea unor probe pe care recurenții le consideră ca fiind determinante în soluționarea cauzei. Deși este adevărat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument invocat de părți, Înalta Curte observă că dezlegarea problemelor de drept deduse judecății nu s-a realizat printr-o completă analiză asupra situației de fapt, din considerentele deciziei recurate nerezultând că au fost prezentate argumentele pentru care s-a decis înlăturarea unor probe care dovedesc o situație de fapt contrară celei reținută de către instanță.

Fată de această constatare, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 314 C. proc. civ. potrivit cu care Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Prin urmare, deoarece împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, se impune casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., considerându-se că, în absența clarificării situației de fapt, procesul nu a fost cercetat pe fond. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați.

Cu prilejul rejudecării apelului urmează a se avea în vedere, în motivare, incidența art. 1173, art. 1174 și art. 1191 pct. 3 C. civ., privind puterea probatorie a actului autentic și posibilitatea probării cu martori asupra drepturilor de care părțile contractante pot să dispună, drepturi menționate în acte autentice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții E.V., E.R. împotriva Deciziei nr. 135/ A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.