ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4560/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4560/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2

aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanții E.V. și E.R.

au solicitat, în contradictoriu, cu

pârâții U.G.A., I.G.I., C.N. și C.M., să se constate nulitatea absolută a

contractului de împrumut cu garanție imobiliară din 16 decembrie 2008 de BNP T.L.

și a actelor adiționale la acest contract din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009,

din 22 martie 2009 și din 24 decembrie 2009 de către BNP T.L.

În motivare, reclamanții

au arătat că prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară din 16

decembrie 2008, BNP T.L. au împrumutat de la pârâtul U.G.A. suma de 100.000

euro, părțile stabilind o dobândă de 10% pe lună. în contract s-a înscris suma

de 130.000 euro ca sumă împrumutată, deși în realitate această sumă a fost de

doar 100.000 euro.

Pentru garantarea

împrumutului s-a constituit ipotecă asupra mai multor bunuri imobile

proprietatea reclamanților și a pârâtului I.G.I.

Întrucât nu au avut

posibilitatea de a achita împrumutul, s-au încheiat cele patru acte adiționale,

astfel încât datoria totală este în prezent de 320.000 euro. La data de 12

ianuarie 2010 bunurile constituite drept garanție au fost înstrăinate către C.N.

și C.M., prin contractele autentice nr. X.

Pârâtul U.G.A. a profitat

de situația financiară dificilă în care se aflau reclamanții și a condiționat

acordarea împrumutului inițial de plata unei dobânzi cămătărești, diferența

dintre suma totală de 320.000 euro și 100.000 euro reprezentând dobânda.

Contractele de mai sus

sunt nule absolut pentru frauda la lege și întrucât sunt fondate pe o cauză

ilicită.

Au mai arătat că,

potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în raporturile civile

obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile

prezentei ordonanțe este nulă de drept.

Acțiunea s-a întemeiat pe art. 948

alin. (1) pct. 4 și art. 966 C. civ.

Prin sentința civilă nr.

758 din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Vrancea

a respins, ca nefondată, acțiunea și a obligat

reclamanții să plătească pârâtului U.G.A. suma de 5.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță de fond a reținut că, din examinarea contractului inițial și a

actelor adiționale, rezultă că nu s-a stipulat că suma împrumutată este

purtătoare de dobândă, toate aceste înscrisuri care consemnează voința părților

fiind semnate de acestea.

De asemenea, rezultă că

părțile nu au inserat nicio mențiune cu privire la predarea sumei împrumutate.

Potrivit art. 1174 C.

civ., actul autentic are tot efectul între părți despre drepturile și

obligațiile ce constată.

În aceste condiții,

revenea reclamanților sarcina probei în ceea ce privește faptul juridic al

predării efective a sumelor de bani ce au făcut obiectul contractelor de mai

sus. Nu are nici o relevanță aspectul relațiilor de prietenie și încredere

dintre părți, cât timp dovada raportului juridic se face, în condițiile

prezentei cauze, cu contractul de împrumut încheiat între acestea.

Potrivit art. 967 alin. (2)

C. civ., cauza unei convenții este prezumată până la dovada contrarie.

Din contractele încheiate între părți

rezultă existența convenției, precum și cauza acesteia.

Cum reclamanții nu au

putut face dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că numai o parte din

bani au fost predați efectiv, restul sumelor consemnate în aceste contracte

fiind, de fapt, dobânzi cămătărești, instanța a constatat că aceștia nu au

răsturnat această prezumție relativă, de existență a cauzei.

Pârâul U.G. nu a putut

face dovada susținerii sale în sensul că în schimbul banilor împrumutați urma

ca reclamanții să îi vândă o suprafață de teren, din nicio probă nerezultând

acest fapt, iar simpla posesie a unei schițe nu poate fi considerată ca probă

în sensul unei astfel de înțelegeri.

Conform art. 968 C. civ.

și a art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în condițiile în care în cuprinsul

contractelor nu se face vreo mențiune cu privire la dobândă, iar din probe

rezulta că banii au fost predați, nu se poate vorbi despre existenta unei cauze

ilicite.

împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții E.V. și E.R. și pârâtul U.G.A.

Prin Decizia civilă nr.

135/ A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă

a respins, ca nefondat, apelul

reclamanților; a admis apelul pârâtului sub aspectul cuantumului cheltuielilor

de judecată, pe care le-a majorat de la 5000 lei la 6200 lei.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 967 alin. (1)

C. civ., cauza unei convenții este prezumată până la dovada contrară. Din

contractele încheiate între părți rezultă clar existența unei convenții și

cauza acesteia.

Nu s-a făcut dovada că

numai o parte din sumele de bani au fost predate efectiv și că restul sumelor

consemnate în contracte erau de drept dobânzi cămătărești.

Martora S.I. audiată în

apel la solicitarea reclamanților a precizat că, fiind angajată la BNP C.N.

unde au fost redactate contractele de împrumut, a aflat de la doamna notar că

în primul contract suma împrumutată a fost de 100.000 euro, iar diferența de

30.000 euro reprezenta dobânda. De asemenea, tot de la doamna notar a aflat că

restul actelor adiționale nu reprezentau în fapt împrumuturi, ci se adăugau

sumele de bani cu titlu de dobândă.

Depoziția martorei a fost

considerată ca irelevantă câtă vreme aceasta este bazată strict pe mențiunile

făcute de notar C.N., șefa sa și fiica reclamanților-apelanți.

Pârâtul U.G. a făcut

dovada că banii care au făcut obiectul contractelor, a căror nulitate absolută

se solicită, erau fie scoși din conturi personale, fie păstrați în caseta de

valori (adresele din 4 octombrie 2010 și din 1 noiembrie 2010 ale B.T.).

Accesul la caseta de

valori pentru cele 4 împrumuturi are loc pentru fiecare din ele în ziua când

s-au redactat actele respective: din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 22

septembrie 2009 și din 24 decembrie 2009. Prin urmare cauza ilicită invocată de

reclamanții -apelanți nu este dovedită, iar din probe rezultă că banii au fost

predați.

Faptul că în motivarea

hotărârii instanței de fond nu se precizează răspunsul la interogatoriu al

pârâților intimați C.N. și C.M. nu este justificată deoarece aceștia au o

poziție subiectivă fiind fiica și ginerele apelanților cu interes propriu de a

fi admisă acțiunea formulată de reclamanți.

Referitor la apelul

pârâtului U.G.A., instanța de apel a reținut că acesta este fondat deoarece,

potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoare a pricinii sau

de munca depusă de avocat.

Dispozițiile acestui text

de lege are menirea de a împiedica abuzul de drept or, față de complexitatea

cauzei, valoarea litigiului de 320.000 euro timpul necesare pentru documentarea

apărătorului, redactarea interogatoriilor luate părților adverse, prezența la

termenele de judecată la instanța de fond, un astfel de abuz de drept nu poate

fi reținut în cauză.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții E.V. și E.R., pentru motive de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora

s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea legii, deoarece nu au fost

analizate motivele de apel, respectiv motivele de apel 1 și 2 referitoare la

încălcarea dreptului la apărare și la nemotivarea hotărârii instanței de fond.

De asemenea, hotărârea

este nemotivată, deoarece, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O.,

instanța are obligația ca prin hotărâre să arate motivele de fapt și de drept

care formează convingerea instanței, considerentele pentru care se înlătură

cererile părților, să procedeze la un examen efectiv al mijloacelor,

documentelor și elementelor de probă ale părților, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

pentru a se respecta caracterul echitabil al procesului.

Această cerință nu a fost

îndeplinită de către instanța de apel.

Instanța de apel nu a

analizat declarația martorului propus de pârât, B.V.V., care, în urma plângerii

penale formulate de reclamanți, a retractat declarația.

De asemenea, instanța de

apel nu a analizat susținerea că actele notariale au fost tehnoredactate în

altă parte decât la notariatul unde s-au autentificat actele și că martorul B.V.

a declarat mincinos că banii s-au dat în fața notarului T., ceea ce acest notar

a infirmat (prin adresa din 25 ianuarie 2011).

De asemenea, instanța nu

a analizat împrejurarea că din bilanț și din contul de profit și pierdere

rezultă că societatea pârâtului nu a realizat un profit semnificativ care să îi

permită să acorde un împrumut de 320.000 euro, că așa zisul împrumut acordat

reprezenta, conform justificării pârâtului, o promisiune de vânzare privind o

suprafață de teren extravilanul com. Slobozia Ciorăști, apărare care s-a

dovedit nereală.

Instanța de apel nu a

făcut referire la declarația martorei P.M., audiată de prima instanță, precum

și la răspunsul la interogatoriu al lui I.G.I., garantul împrumutului, din care

rezultă că suma real împrumutată a fost de doar 100 000 euro și că restul

reprezenta dobândă.

Nu s-a făcut referire la

împrejurarea că pârâtul nu era la primul contract de împrumut și că aceste

contracte îi aduceau beneficii importante reclamantului, ceea dovedește că se

îndeletnicea cu acordarea de bani.

Astfel, între părți a mai

existat un contract de împrumut la data de 25 octombrie 2007 pentru suma de

172.500 euro, iar pârâtul pentru acest împrumut a luat 210.000 lei prin

vânzarea imobilului ipotecat, vânzare realizată chiar de el.

Prin neanalizarea

probatoriilor și a susținerilor făcute de către reclamanți, instanța a ajuns la

stabilirea unei situații de fapt eronate și a unei concluzii greșite.

Instanța de apel a

trunchiat declarația martorei S.I. audiată în instanța de apel, deși aceasta a

spus că l-a auzit pe pârât când a relatat că a adus suma de 100.000 euro și că

restul sumelor reprezentau dobânzi.

De asemenea, la dosarul cauzei

nu există nici o dovadă că pârâtul a scos vreo sumă de bani la datele

încheierii contractelor de împrumut. Accesul la casetele de valori, se referă

la o altă persoană, cumnata sa, U.C.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Este corectă critica

recurenților privind neanalizarea în întregime a apelului.

Astfel, deși au fost invocate trei

argumente principale în susținerea cererii de apel, instanța de apel nu a

reținut în sinteză argumentul de apel numerotat cu cifra 1 și, prin urmare,

nici nu l-a analizat. Acest argument se referea la greșita respingere a

acțiunii ca nedovedită, în condițiile în care tocmai instanța a limitat numărul

martorilor de la doi la unul.

De asemenea, se observă

că, în cenzurarea temeiniciei și legalității sentinței pronunțate de către

prima instanță de fond, instanța de apel nu a respectat prevederile art. 261

pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea presupune în

primul rând stabilirea corectă, în formă concisă și clară a situației de fapt,

în ordine logică sau cronologică. Pentru fiecare din faptele reținute se vor

arăta probele pe baza cărora au fost stabilite, pentru a nu se înțelege că este

vorba de simple afirmații sau presupuneri, ci de probe legal administrate în

cadrul procesului. Dacă probele sunt contradictorii, trebuie examinate în mod

comparativ și motivat de ce au fost reținute unele și înlăturate celelalte. În

acest fel judecătorul stabilește adevăratele raporturi dintre părțile aflate în

conflict.

Motivarea în fapt are

drept scop să învedereze că situațiile particulare care au fost stabile în

concret în proces, se încadrează în prevederile generale și abstracte ale

legii. Trecerea de la motivarea în fapt la cea în drept trebuie să se facă prin

reproducerea textelor legale aplicabile, arătându-se apoi de ce faptele

reținute fac parte din categoriile la care se referă textele la care s-a

apelat.

În stabilirea situației

de fapt, atât prima instanță de fond, cât și instanța de apel nu au motivat

pertinența și concludenta probelor în raport de care și-au întemeiat raționamentul

juridic, în sensul de a explica de ce anumite probe au fost luate în

considerare, iar altele au fost înlăturate, astfel încât situația de fapt nu

poate fi considerată ca fiind pe deplin stabilită. Decizia curții de apel apare

astfel ca insuficient motivată, ceea ce face ca însuși procesul să fie

considerat inechitabil, prin încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (astfel cum s-a apreciat în cauza Albina

împotriva României, în hotărârea C.E.D.O. din 28 aprilie 2005).

În absența justificării

de către instanța de apel a înlăturării probelor invocate în recurs ca fiind

pertinente și concludente în cauză, respectiv a motivării pertinenței și

concludentei probelor pe care s-a întemeiat soluția instanței de apel, nu pot

fi verificate de criticile privind neanalizarea unor probe pe care recurenții

le consideră ca fiind determinante în soluționarea cauzei.

Deși este adevărat că

judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument invocat de părți, Înalta

Curte observă că dezlegarea problemelor de drept deduse judecății nu s-a

realizat printr-o completă analiză asupra situației de fapt, din considerentele

deciziei recurate nerezultând că au fost prezentate argumentele pentru care s-a

decis înlăturarea unor probe care dovedesc o situație de fapt contrară celei

reținută de către instanță.

Fată de această

constatare, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 314 C. proc. civ.

potrivit cu care Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Prin urmare, deoarece

împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, se impune casarea deciziei

recurate, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., considerându-se că, în

absența clarificării situației de fapt, procesul nu a fost cercetat pe fond.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați.

Cu prilejul rejudecării

apelului urmează a se avea în vedere, în motivare, incidența art. 1173, art.

1174 și art. 1191 pct. 3 C. civ., privind puterea probatorie a actului autentic

și posibilitatea probării cu martori asupra drepturilor de care părțile

contractante pot să dispună, drepturi menționate în acte autentice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții E.V., E.R. împotriva Deciziei nr. 135/ A din 14 iunie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 iunie 2012.