ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3474/2011

Asupra recursului comercial de față, deliberând, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 59 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu SIF Moldova SA. S-a reținut că reclamanta a solicitat instanței, în principal, acordarea unui termen de grație de 18 luni pentru plata voluntară a datoriei stabilită prin sentința comercială nr. 16 din 03 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a comercială, irevocabilă, iar în subsidiar, eșalonarea la plată a acestei creanțe pe un termen de 3 ani în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

S-a mai solicitat suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, fără cauțiune, precum și suspendarea începerii sau continuării procedurii de executare silită în conformitate cu art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011. În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt, prin sentința comercială nr. 16 din 03 februarie 2010 Curtea de Apel București a obligat A.V.A.S. la plata sumei de 623.920 lei în favoarea SIF Moldova SA, reprezentând contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din data de 23 iunie 2006 a biletului la ordin emis de către SC B. SRL. Întrucât sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, A.V.A.S.

poate fi oricând executată pentru suma înscrisă în titlu, astfel că cererea sa este justificată, pe de o parte, de necesitatea adoptării unor măsuri apte să evite blocarea activității instituției debitoare și buna sa funcționare, iar pe de altă parte, respectarea creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. S-a arătat că potrivit art. 1- 4 din O.G. nr. 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, că în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri, instituția debitoare este obligată să facă, în termen de 6 luni, toate demersurile necesare îndeplinirii obligației de plată.

În acest sens, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a sumelor necesare pentru plata acestei obligații. În acest context A.V.A.S. a arătat că legiuitorul a ordonat procedura de urmat în cadrul obligațiilor proprii de plată, iar aceste dispoziții au depășit controlul constituțional, cu specificația că O.G. nr. 22/2002 instituie un cadru special al executării silite în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești, ci numai asupra acelora alocate de către bugetul de stat în acest scop, norma fiind de interes general și de natură să asigure evitarea cheltuielilor acelor fonduri instituționale destinate activității curente a instituției și a blocajelor.

A mai menționat petenta că a întreprins toate măsurile legale pentru respectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, însă, în perioada curentă A.V.A.S. întâmpină probleme cu asigurarea cheltuielilor proprii de personal, a bugetului de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, până în prezent acest buget nefiind aprobat. De asemenea, asupra conturilor A.V.A.S. s-au dispus înființări de popriri la cererea unui număr impresionant de creditori (păgubiți F.N.I., SIF Moldova numărându-se printre creditorii cu creanțe destul de mari, care dețin titluri executorii asupra A.V.A.S.), astfel încât plata titlurilor executorii este îngreunată, existând posibilitatea unui blocaj al activității și chiar intrarea în incapacitate de plată.

Întrucât prin O.U.G. nr. 4/2011 s-a creat cadrul instituționalizat pentru ca instituțiile bugetare să poată beneficia de o facilitate la plata datoriilor prin hotărârea organului de jurisdicție, pentru motivele învederate A.V.A.S. consideră că este în drept să beneficieze de aceste măsuri întrucât nu este un debitor de rea credință, ci se află în imposibilitate fortuită de executare și dorește să-și poată achita voluntar datoria. Petenta a mai arătat că a formulat prezenta cerere și ca urmare a contextului economic-financiar național, fără o susținere adecvată nefiind în măsură să poată asigura transferul portofoliilor deținute public în sectorul privat, iar toată activitatea sa curentă va fi afectată.

În dovedirea cererii s-a depus copia titlului executoriu la care A.V.A.S. a făcut referire. Intimata SIF Moldova SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate derivată din neîndeplinirea condițiilor de formă a cererii de chemare în judecată, precum și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea litigiului, excepții respinse de Curte astfel cum rezultă din practicaua acestei hotărâri. Totodată, intimata a solicitat respingerea, ca nefondate, atât a cererii principale privind acordarea unui termen de grație, cât și a celei subsidiare privind eșalonarea la plată a creanței pe un termen de 3 ani în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

Cu privire la cererea de suspendare provizorie întemeiată pe art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002, modificată, intimata a arătat că ar putea fi admisibilă numai în cazul existenței unei cereri principale distincte, prin analogie cu procedura reglementată de art. 403 alin. (4) C. proc. civ., însă aceste condiții nu sunt îndeplinite nici sub aspectul criteriilor formale, nici sub aspectul temeiniciei, petenta nejustificând urgența și aparența dreptului a cărui protecție o solicită. Intimata a solicitat și respingerea cererii subsidiare, arătând că A.V.A.S. nu a propus nici o soluție concretă de eșalonare a datoriilor pentru perioada solicitată, nu a justificat întinderea termenului, precum și despăgubirea creditorului pentru întârzierea plății.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat răspuns la întâmpinare și precizări la cererea de chemare în judecată. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat și reținut următoarele: Având în vedere soluționarea litigiului prin prezenta hotărâre, Curtea constată că nu se mai impune analiza cererii incidentale de suspendare provizorie a executării titlului până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit alin. (4), atât sub aspectul excepțiilor invocate de către intimată, cât și sub aspectul temeiniciei. Curtea a constatat că temeiul de fapt al cererii formulate de A.V.A.S. îl reprezintă lipsa resurselor financiare pentru plata voluntară a titlului, riscul de blocaj pe care îl reprezintă o procedură de executare silită, dar și existența unor urmăriri simultane împotriva sa, toate acestea integrate contextului actual de criză economică.

A.V.A.S. a mai susținut că scopul legitim al cererii sale este implicit, întrucât Curtea Constituțională a constatat, prin deciziile pronunțate, că executările contra instituțiilor bugetare nu trebuie concepute în termeni generali, datorită afectațiunii deosebite a bugetelor instituțiilor publice și rolului acestor instituții în sectorul public. Potrivit art. 6 din O.G. nr. 22/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, debitorul bugetar poate solicita instanței de judecată acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plăților „în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată”.

Rezultă că revine instituției publice debitoare care solicită aplicarea acestei proceduri, obligația dovedirii acelor atribuții prevăzute de lege care reclamă alocarea bugetului său, astfel încât aceasta să fie de natură a justifica, în mod rațional și obiectiv, întârzierea plății datoriilor rezultate din titluri executorii. Curtea a apreciat că, în sensul actului normativ menționat, situațiile invocate de debitor trebuie să aibă un caracter excepțional, iar îndeplinirea acestora să fie esențială, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituția solicitantă, însă, în cauză această probă nu a fost produsă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Justificarea oferită de către A.V.A.S. constă în faptul că asupra conturilor sale au fost instituite popriri de către alți creditori în vederea executării unor datorii, iar această împrejurare îngreunează activitatea instituției, care funcționează cu două bugete, unul propriu - destinat funcționării proprii și cel aprobat de Guvern, aferent activităților specifice. Curtea apreciază că aceste argumente sunt nepertinente, însă distinct de acest fapt, aspectele afirmate nu au fost nici probate. Pe de altă parte, Curtea a considerat că situația invocată de A.V.A.S. nu are caracter excepțional, instanța nefiind în măsură să aprecieze de ce plata unor creditori în proceduri de executare silită justifică amânarea plății altora, fără o ordine legală de prioritate între aceștia.

Se constată, de asemenea, că debitoarea nu a arătat modul în care va putea depăși această situație pentru a fi în măsură să garanteze plata datoriei către intimată, astfel încât aceasta să-și acopere prejudiciile datorate întârzierii și riscul viitor de neplată. Curtea a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 04 iulie 2002 publicată în M. Of. nr. 805 din 06 noiembrie 2002, O.G. nr. 22/2002 a fost declarată constituțională, în considerentele sale arătându-se că actul normativ răspunde unui interes general, fiind de neconceput să se ajungă la lipsirea instituțiilor publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titluri executorii.

Jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că eșalonarea plății unor sume de bani prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive nu este neconstituțională. În acest sens, prin Decizia nr. 714/2010, publicată în M. Of. nr. 422/2010 s-a reținut că, împrejurarea că debitorul bugetar își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății este esențială pentru participanții la viața economică, întârzierea plății unui titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile.

În altă ordine de idei, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care interpretează dispozițiile Convenției, are aplicare directă în dreptul intern potrivit art. 20 din Constituție conform căruia legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu emis de către o instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., cât și celui prevăzut prin Protocolul 1 la Convenție.

În mod constant Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din Convenția europeană, că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 6 septembrie 2005, cauza Virgil c. României din 28 iunie 2005), precum și faptul că refuzul statului sau al instituțiilor publice de a executa creanțele pe care resortisanții le au împotriva lor reprezintă pentru autorități o imunitate de executare silită de natură să încalce dreptul de proprietate al creditorilor, drept prevăzut de art. 1 din primul Protocol al Convenției (cauza Anghelov c. Bulgariei; cauza Hornsby c. Greciei).

Reținând că executarea eșalonată a unui titlu care are ca obiect drepturi bănești nu este interzisă prin Convenție, Curtea Europeană a arătat, totuși, că această restrângere a dreptului la plată trebuie să fie justificată și proporțională. Curtea apreciază că atât timp cât A.V.A.S., ca instituție publică, sau autoritățile statului care stabilesc bugetul acestei instituții nu au dispus măsurile necesare care să facă previzibilă și efectivă plata în viitor a titlului executor invocat de SIF Muntenia, măsurile amânării, respectiv rescadențarea plății nu apar ca fiind justificate și rezonabile pentru restrângerea drepturilor solicitate de către creditor.

Potrivit jurisprudenței europene statul nu ar trebui să folosească pretextul lipsei de bani, prin puterea sa de legiferare, pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească (cauza Burdov c. Rusiei, hotărârea din 07 mai 2002 și cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 06 septembrie 2005), cu atât mai mult cu cât această situație este prelungită în timp și nu are un termen cert de finalizare. Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că cererea este nefondata și a respins-o în consecință. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului care a solicitat, în temeiul art. 304 1 și 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond - admiterea acțiunii. Recurenta a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă întrucât, așa cum rezultă și din Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2011, modificarea legislativă a ținut seama că dificultățile întâmpinate în ceea ce privește executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titlu executoriu, constând în indisponibilizarea tuturor sumelor de bani reținută de A.V.A.S. Reglementarea posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată constituie o măsură legislativă menită să permită debitorului să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată și pentru a asigura executarea în termenele rezonabile a hotărârilor judecătorești.

Se apreciază deci că modificarea legislativă nu contravine dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., așa cum a reținut instanța. În ceea ce privește reținerea instanței că A.V.A.S. nu a făcut dovada luării unor măsuri de îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu, precum și a faptului că nu a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești, recurenta a arătat următoarele: Încă din anul 2008 asupra conturilor A.V.A.S. s-a dispus înființarea popririi de către creditor, astfel că activitatea instituției a fost îngreunată, iar bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2011 nu a fost aprobat până la data formulării recursului. Cu privire la cererea de suspendare a executării, s-a învederat că la data de 17 martie 2011 a fost transmisă recurentei o somație de plată voluntară a creanței în termen de 6 luni prin intermediul BEJ S.L., iar ulterior, la 05 aprilie 2011, executorul a comunicat faptul că a înființat poprire asupra conturilor A.V.A.S.

deținute la A.I. pentru suma de 654.975,13 lei. Existând riscul de a proceda la distribuirea sumei s-a solicitat de către recurentă suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul cererii de chemare în judecată. În susținerea cererii de suspendare s-a arătat și faptul că, întrucât creditorul este o persoană de drept privat, nu există garanții asupra solvabilității acestuia în viitor, ceea ce ar îngreuna posibilitatea A.V.A.S. de a recupera sumele executate. S-a învederat instanței ca, dispozițiile art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. prevăd ca nu sunt supuse executării silite prin poprire „sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege si asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție” Așa cum reiese din art. 2 din O.U.G.

nr. 111/2003 „veniturile încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare din valorificarea activelor bancare neperformante . se utilizează pentru răscumpărarea titlurilor de stat, in vederea diminuării datoriei publice interne”, iar veniturile din privatizare si din vânzarea acțiunilor rezultate din conversia in acțiuni a creanțelor sunt folosite pentru acoperirea deficitului anual al bugetului de stat, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 113/2006. Deasemenea, veniturile din dividende si dobânzi încasate de instituțiile implicate in procesul de privatizare „se fac venit la bugetul de stat”(art. 7 din O.U.G. nr. 113/2006). Din aceste acte normative rezulta ca toate veniturile A.V.A.S.

sunt supuse unor afectațiuni speciale prevăzute de lege asupra cărora A.V.A.S. este lipsita de dreptul de dispoziție, și, în consecința, sumele din conturile A.V.A.S. nu sunt supuse executării silite prin poprire. S-a arătat că legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S. A.V.A.S., în calitate de instituție publică implicată în procesul de privatizare are obligația legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată de Titlul I al Legii nr. 99/1999: „Veniturile încasate de instituțiile publice implicate din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende se varsă la bugetul de stat.”. Deși unele venituri ale A.V.A.S. au o afectatiune speciala, totuși sunt supuse popririi toate veniturile încasate, indiferent de natura lor. Din anul 2008, asupra conturilor A.V.A.S. s-a dispus înființarea popririi la cererea creditorilor (păgubiți F.N.I., SIF Moldova numărându-se printre creditorii cu creanțe destul de mari, care dețin titluri executorii asupra A.V.A.S.). Instituția nu-și mai poate îndeplini atribuțiile corespunzător prevederilor O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și nici atribuțiile specifice întrucât nu poate dispune nici un fel de plăți din conturile blocate prin poprire nici în contul obligațiilor sale și nici în contul cheltuielilor necesare cu organizarea și funcționarea instituției. În prezent, asupra conturilor A.V.A.S. deschise la terțul poprit sunt instituite popriri într-un număr de 1125 dosare de executare silită iar activitatea instituției privind valorificarea activelor statului din portofoliul său, care constituie sursa veniturilor bugetului din care se fac plăți în contul creanțelor creditorilor popritori nu mai poate fi realizată.

Având în vedere situația existenta (scăderea veniturilor instituției), s-a arătat că exista probabilitatea (destul de mare) ca în viitor această situație tinde să conducă la intrarea în incidența de plăți a A.V.A.S. În conformitate cu prevederile art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998 cererea de recurs a A.V.A.S. este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la motivul de recurs care vizează suspendarea executării silite, se reține că recurenta nu a făcut dovada că a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare și că a fost în imposibilitate să achite debitul datorat.

Întrucât Înalta Curte, în lipsa administrării unor dovezi concrete privind blocarea prin poprire a conturilor reclamantei împrejurare care conduce - în opinia acesteia - la imposibilitatea onorării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii, nu poate aprecia asupra urgenței cererii și iminenței producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentei, va constata că acest motiv de recurs este nefondat. Se va mai reține că, pentru a putea beneficia de termenul de grație de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificată, debitoarea-recurentă trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează ope legis față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei fondurilor.

Astfel de dovezi nu au fost însă administrate în cauză. De asemenea, ar fi fost util ca recurenta să prezinte instanței un grafic concret cu privire la modalitatea în care va achita eșalonat datoria și să precizeze care sunt resursele care vor fi alocate acestui scop, față de precizările din cadrul motivelor de recurs în sensul că are conturile blocate prin poprire, iar bugetul alocat anului 2011 nu a fost încă aprobat. În lipsa administrării probelor la care s-a făcut referire, se apreciază că cererea cu care a fost învestită instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu este chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.

Deși A.V.A.S. a susținut că veniturile sale sunt supuse unei afectațiuni speciale prevăzute de lege asupra cărora recurenta este lipsită de dreptul de dispoziție, tot aceasta a arătat că din anul 2008 asupra conturilor sale s-a dispus înființarea popririi din toate veniturile încasate, indiferent de natura lor și nu a făcut dovada formulării, respectiv admiterii unor contestații la executare întemeiate pe acest motiv.

În ceea ce privește susținerea că eșalonarea plății și acordarea unor termene de grație se înscriu în marja de apreciere a statului recunoscută de Curtea Constituțională și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte subliniază următoarele: Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O., executarea unei hotărâri trebuie privită ca fiind parte integrantă din proces, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, instanța europeană arătând că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. De asemenea, Înalta Curte apreciază că este de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și imprevizibil, ceea ce poate afecta chiar substanța acestuia, atâta timp cât pentru solicitările recurentei nu s-au oferit explicații rezonabile.

Înalta Curte reamintește și concluziile C.E.D.O. în cauza Burdov contra Rusiei în care s-a arătat că reclamantul nu trebuie să fie pus, din cauza dificultăților financiare ale statului, în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri, imposibilitate de natură a afecta substanța dreptului. De altfel, recurenta nu poate fi surprinsă de inițiativa începerii executării silite împotriva sa întrucât, potrivit art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., debitoarea trebuia să aibă inițiativa executării voluntare a obligației, cunoscând faptul că executarea silită în baza căreia a încasat sumele de bani care urmează a fi restituite a fost constatată prescrisă încă din 2 aprilie 2009 (decizia comercială nr. 1105 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) Față de considerentele expuse pe larg mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2011.