ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3474/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3474/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului comercial de față,

deliberând, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 59 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu SIF Moldova

SA.

S-a reținut că reclamanta

a solicitat instanței, în principal, acordarea unui termen de grație de 18 luni

pentru plata voluntară a datoriei stabilită prin sentința comercială nr. 16 din

03 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a

comercială, irevocabilă, iar în subsidiar, eșalonarea la plată a acestei

creanțe pe un termen de 3 ani în rate anuale egale, începând cu data rămânerii

irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

S-a mai solicitat

suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare,

fără cauțiune, precum și suspendarea începerii sau continuării procedurii de

executare silită în conformitate cu art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011.

În motivarea cererii

s-a arătat că, în fapt, prin sentința comercială nr. 16 din 03 februarie 2010

Curtea de Apel București a obligat A.V.A.S. la plata sumei de 623.920 lei în

favoarea SIF Moldova SA, reprezentând contravaloarea în lei la cursul B.N.R.

din data de 23 iunie  2006 a biletului la ordin emis de către SC B. SRL.

Întrucât sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, A.V.A.S.

poate fi oricând executată pentru suma înscrisă în titlu, astfel că cererea sa

este justificată, pe de o parte, de necesitatea adoptării unor măsuri apte să

evite blocarea activității instituției debitoare și buna sa funcționare, iar pe

de altă parte, respectarea creditorului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești.

S-a arătat că

potrivit art. 1- 4 din O.G. nr. 22/2002 creanțele stabilite prin titluri

executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin

bugetele acestora, că în situația în care executarea creanței stabilite prin

titluri executorii nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri,

instituția debitoare este obligată să facă, în termen de 6 luni, toate

demersurile necesare îndeplinirii obligației de plată. În acest sens,

ordonatorii principali de credite bugetare au obligația de a dispune toate

măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii,

pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a

sumelor necesare pentru plata acestei obligații.

În acest context A.V.A.S.

a arătat că legiuitorul a ordonat procedura de urmat în cadrul obligațiilor

proprii de plată, iar aceste dispoziții au depășit controlul constituțional, cu

specificația că O.G. nr. 22/2002 instituie un cadru special al executării

silite în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești,

ci numai asupra acelora alocate de către bugetul de stat în acest scop, norma

fiind de interes general și de natură să asigure evitarea cheltuielilor acelor

fonduri instituționale destinate activității curente a instituției și a

blocajelor.

A mai menționat

petenta că a întreprins toate măsurile legale pentru respectarea dispozițiilor

O.G. nr. 22/2002, însă, în perioada curentă A.V.A.S. întâmpină probleme cu

asigurarea cheltuielilor proprii de personal, a bugetului de venituri și

cheltuieli aferent activității de privatizare și de valorificare a activelor

statului, până în prezent acest buget nefiind aprobat. De asemenea, asupra

conturilor A.V.A.S. s-au dispus înființări de popriri la cererea unui număr

impresionant de creditori (păgubiți F.N.I., SIF Moldova numărându-se printre

creditorii cu creanțe destul de mari, care dețin titluri executorii asupra A.V.A.S.),

astfel încât plata titlurilor executorii este îngreunată, existând

posibilitatea unui blocaj al activității și chiar intrarea în incapacitate de

plată.

Întrucât prin O.U.G. nr.

4/2011 s-a creat cadrul instituționalizat pentru ca instituțiile bugetare să

poată beneficia de o facilitate la plata datoriilor prin hotărârea organului de

jurisdicție, pentru motivele învederate A.V.A.S. consideră că este în drept să

beneficieze de aceste măsuri întrucât nu este un debitor de rea credință, ci se

află în imposibilitate fortuită de executare și dorește să-și poată achita

voluntar datoria.

Petenta a mai arătat

că a formulat prezenta cerere și ca urmare a contextului economic-financiar

național, fără o susținere adecvată nefiind în măsură să poată asigura

transferul portofoliilor deținute public în sectorul privat, iar toată

activitatea sa curentă va fi afectată.

În dovedirea cererii

s-a depus copia titlului executoriu la care A.V.A.S. a făcut referire.

Intimata SIF Moldova

SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate

derivată din neîndeplinirea condițiilor de formă a cererii de chemare în

judecată, precum și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București

în soluționarea litigiului, excepții respinse de Curte astfel cum rezultă din

practicaua acestei hotărâri.

Totodată, intimata a

solicitat respingerea, ca nefondate, atât a cererii principale privind

acordarea unui termen de grație, cât și a celei subsidiare privind eșalonarea

la plată a creanței pe un termen de 3 ani în rate anuale egale, începând cu

data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

Cu privire la cererea

de suspendare provizorie întemeiată pe art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002,

modificată, intimata a arătat că ar putea fi admisibilă numai în cazul

existenței unei cereri principale distincte, prin analogie cu procedura

reglementată de art. 403 alin. (4) C. proc. civ., însă aceste condiții nu sunt

îndeplinite nici sub aspectul criteriilor formale, nici sub aspectul

temeiniciei, petenta nejustificând urgența și aparența dreptului a cărui

protecție o solicită.

Intimata a solicitat

și respingerea cererii subsidiare, arătând că A.V.A.S. nu a propus nici o

soluție concretă de eșalonare a datoriilor pentru perioada solicitată, nu a

justificat întinderea termenului, precum și despăgubirea creditorului pentru

întârzierea plății.

Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului a formulat răspuns la întâmpinare și precizări

la cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat și reținut următoarele:

Având în vedere

soluționarea litigiului prin prezenta hotărâre, Curtea constată că nu se mai

impune analiza cererii incidentale de suspendare provizorie a executării

titlului până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit alin.

(4), atât sub aspectul excepțiilor invocate de către intimată, cât și sub

aspectul temeiniciei.

Curtea a constatat că

temeiul de fapt al cererii formulate de A.V.A.S. îl reprezintă lipsa resurselor

financiare pentru plata voluntară a titlului, riscul de blocaj pe care îl

reprezintă o procedură de executare silită, dar și existența unor urmăriri

simultane împotriva sa, toate acestea integrate contextului actual de criză

economică.

A.V.A.S. a mai

susținut că scopul legitim al cererii sale este implicit, întrucât Curtea

Constituțională a constatat, prin deciziile pronunțate, că executările contra

instituțiilor bugetare nu trebuie concepute în termeni generali, datorită

afectațiunii deosebite a bugetelor instituțiilor publice și rolului acestor

instituții în sectorul public.

Potrivit art. 6 din O.G.

nr. 22/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, debitorul bugetar

poate solicita instanței de judecată acordarea unui termen de grație sau

eșalonarea plăților „în cazurile în care, din motive temeinice privind

realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate

îndeplini obligația de plată”.

Rezultă că revine

instituției publice debitoare care solicită aplicarea acestei proceduri,

obligația dovedirii acelor atribuții prevăzute de lege care reclamă alocarea

bugetului său, astfel încât aceasta să fie de natură a justifica, în mod

rațional și obiectiv, întârzierea plății datoriilor rezultate din titluri

executorii.

Curtea a apreciat că,

în sensul actului normativ menționat, situațiile invocate de debitor trebuie să

aibă un caracter excepțional, iar îndeplinirea acestora să fie esențială, nu

pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituția

solicitantă, însă, în cauză această probă nu a fost produsă de către

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Justificarea oferită

de către A.V.A.S. constă în faptul că asupra conturilor sale au fost instituite

popriri de către alți creditori în vederea executării unor datorii, iar această

împrejurare îngreunează activitatea instituției, care funcționează cu două

bugete, unul propriu - destinat funcționării proprii și cel aprobat de Guvern,

aferent activităților specifice. Curtea apreciază că aceste argumente sunt

nepertinente, însă distinct de acest fapt, aspectele afirmate nu au fost nici

probate.

Pe de altă parte,

Curtea a considerat că situația invocată de A.V.A.S. nu are caracter excepțional,

instanța nefiind în măsură să aprecieze de ce plata unor creditori în proceduri

de executare silită justifică amânarea plății altora, fără o ordine legală de

prioritate între aceștia.

Se constată, de

asemenea, că debitoarea nu a arătat modul în care va putea depăși această

situație pentru a fi în măsură să garanteze plata datoriei către intimată,

astfel încât aceasta să-și acopere prejudiciile datorate întârzierii și riscul

viitor de neplată.

Curtea a reținut că prin Decizia

Curții Constituționale nr. 202 din 04 iulie 2002 publicată în M. Of. nr. 805

din 06 noiembrie 2002, O.G. nr. 22/2002 a fost declarată constituțională, în

considerentele sale arătându-se că actul normativ răspunde unui interes

general, fiind de neconceput să se ajungă la lipsirea instituțiilor publice de

resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite

prin titluri executorii. Jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că

eșalonarea plății unor sume de bani prevăzute prin hotărâri judecătorești

definitive nu este neconstituțională. În acest sens, prin Decizia nr. 714/2010,

publicată în M. Of. nr. 422/2010 s-a reținut că, împrejurarea că debitorul

bugetar își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată

excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului

sistemic al problemelor apărute în executarea titlurilor executorii ale

personalului bugetar.

Cu toate acestea,

Curtea a apreciat că în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății

este esențială pentru participanții la viața economică, întârzierea plății unui

titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile.

În altă ordine de

idei, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care interpretează

dispozițiile Convenției, are aplicare directă în dreptul intern potrivit art. 20

din Constituție conform căruia legile interne vor fi interpretate în

conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.

Limitarea dreptului

creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu

emis de către o instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un

proces echitabil, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., cât și celui prevăzut prin

Protocolul 1 la Convenție.

În mod constant

Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că executarea unei hotărâri

judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din

Convenția europeană, că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea

internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească

definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (cauza Sacaleanu c. României,

hotărârea din 6 septembrie 2005, cauza Virgil c. României din 28 iunie 2005),

precum și faptul că refuzul statului sau al instituțiilor publice de a executa

creanțele pe care resortisanții le au împotriva lor reprezintă pentru

autorități o imunitate de executare silită de natură să încalce dreptul de

proprietate al creditorilor, drept prevăzut de art. 1 din primul Protocol al

Convenției (cauza Anghelov c. Bulgariei; cauza Hornsby c. Greciei).

Reținând că

executarea eșalonată a unui titlu care are ca obiect drepturi bănești nu este

interzisă prin Convenție, Curtea Europeană a arătat, totuși, că această restrângere

a dreptului la plată trebuie să fie justificată și proporțională.

Curtea apreciază că

atât timp cât A.V.A.S., ca instituție publică, sau autoritățile statului care

stabilesc bugetul acestei instituții nu au dispus măsurile necesare care să

facă previzibilă și efectivă plata în viitor a titlului executor invocat de SIF

Muntenia, măsurile amânării, respectiv rescadențarea plății nu apar ca fiind

justificate și rezonabile pentru restrângerea drepturilor solicitate de către

creditor.

Potrivit jurisprudenței

europene statul nu ar trebui să folosească pretextul lipsei de bani, prin

puterea sa de legiferare, pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre

judecătorească (cauza Burdov c. Rusiei, hotărârea din 07 mai  2002 și cauza

Sacaleanu c. României, hotărârea din 06 septembrie 2005), cu atât mai mult cu

cât această situație este prelungită în timp și nu are un termen cert de

finalizare.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea a apreciat că cererea este nefondata și a respins-o în

consecință.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului care a solicitat, în temeiul art. 304

1

și 304 pct.

9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii

recurate, iar pe fond - admiterea acțiunii.

Recurenta a apreciat

că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă întrucât, așa cum

rezultă și din Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2011, modificarea

legislativă a ținut seama că dificultățile întâmpinate în ceea ce privește

executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin

titlu executoriu, constând în indisponibilizarea tuturor sumelor de bani

reținută de A.V.A.S.

Reglementarea

posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată constituie o măsură

legislativă menită să permită debitorului să întreprindă demersurile necesare

pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de

plată și pentru a asigura executarea în termenele rezonabile a hotărârilor judecătorești.

Se apreciază deci că

modificarea legislativă nu contravine dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., așa

cum a reținut instanța.

În ceea ce privește

reținerea instanței că A.V.A.S. nu a făcut dovada luării unor măsuri de

îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu, precum și a faptului

că nu a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești, recurenta a arătat

următoarele:

Încă din anul 2008

asupra conturilor A.V.A.S. s-a dispus înființarea popririi de către creditor,

astfel că activitatea instituției a fost îngreunată, iar bugetul de venituri și

cheltuieli pentru anul 2011 nu a fost aprobat până la data formulării

recursului.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării, s-a învederat că la data de 17 martie 2011 a fost

transmisă recurentei o somație de plată voluntară a creanței în termen de 6

luni prin intermediul BEJ S.L., iar ulterior, la 05 aprilie 2011, executorul a

comunicat faptul că a înființat poprire asupra conturilor A.V.A.S. deținute la

A.I. pentru suma de 654.975,13 lei.

Existând riscul de a

proceda la distribuirea sumei s-a solicitat de către recurentă suspendarea

provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în

cadrul cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii de suspendare

s-a arătat și faptul că, întrucât creditorul este o persoană de drept privat,

nu există garanții asupra solvabilității acestuia în viitor, ceea ce ar

îngreuna posibilitatea A.V.A.S. de a recupera sumele executate.

S-a învederat instanței ca,

dispozițiile art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. prevăd ca nu sunt supuse

executării silite prin poprire „sumele care sunt destinate unei afectațiuni

speciale prevăzute de lege si asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de

dispoziție”

Așa cum reiese din art. 2 din O.U.G. nr.

111/2003 „veniturile încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Bancare din valorificarea activelor bancare neperformante . se utilizează

pentru răscumpărarea titlurilor de stat, in vederea diminuării datoriei publice

interne”, iar veniturile din privatizare si din vânzarea acțiunilor rezultate

din conversia in acțiuni a creanțelor sunt folosite pentru acoperirea

deficitului anual al bugetului de stat, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din

O.U.G. nr. 113/2006. Deasemenea, veniturile din dividende si dobânzi încasate

de instituțiile implicate in procesul de privatizare „se fac venit la bugetul

de stat”(art. 7 din O.U.G. nr. 113/2006).

Din aceste acte normative rezulta ca

toate veniturile A.V.A.S. sunt supuse unor afectațiuni speciale prevăzute de

lege asupra cărora A.V.A.S. este lipsita de dreptul de dispoziție, și, în

consecința, sumele din conturile A.V.A.S. nu sunt supuse executării silite prin

poprire. S-a arătat că legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat

patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de la

urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru

executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S.

A.V.A.S., în calitate de instituție

publică implicată în procesul de privatizare are obligația legală de a vărsa la

bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de

privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997,

modificată de Titlul I al Legii nr. 99/1999: „Veniturile încasate de

instituțiile publice implicate din vânzarea acțiunilor emise de societățile

comerciale și din dividende se varsă la bugetul de stat.”.

Deși unele venituri ale A.V.A.S. au o

afectatiune speciala, totuși sunt supuse popririi toate veniturile încasate,

indiferent de natura lor.

Din anul

2008, asupra

conturilor A.V.A.S. s-a dispus înființarea popririi la cererea creditorilor (păgubiți

F.N.I., SIF Moldova numărându-se printre creditorii cu creanțe destul de mari,

care dețin titluri executorii asupra A.V.A.S.).

Instituția nu-și mai poate îndeplini

atribuțiile corespunzător prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri

executorii și nici atribuțiile specifice întrucât nu poate dispune nici un fel

de plăți din conturile blocate prin poprire nici în contul obligațiilor sale și

nici în contul cheltuielilor necesare cu organizarea și funcționarea

instituției.

În prezent, asupra conturilor A.V.A.S.

deschise la terțul poprit sunt instituite popriri într-un număr de 1125 dosare

de executare silită iar activitatea instituției privind valorificarea activelor

statului din portofoliul său, care constituie sursa veniturilor bugetului din

care se fac plăți în contul creanțelor creditorilor popritori nu mai poate fi

realizată.

Având în vedere situația existenta

(scăderea veniturilor instituției), s-a arătat că exista probabilitatea (destul

de mare) ca în viitor această situație tinde să conducă la intrarea în

incidența de plăți a A.V.A.S.

În conformitate cu prevederile art. 86

din O.U.G. nr. 51/1998 cererea de recurs a A.V.A.S. este scutită de plata

taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la motivul de recurs care

vizează suspendarea executării silite, se reține că recurenta nu a făcut dovada

că a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăți

voluntare și că a fost în imposibilitate să achite debitul datorat.

Întrucât Înalta Curte, în lipsa

administrării unor dovezi concrete privind blocarea prin poprire a conturilor

reclamantei împrejurare care conduce - în opinia acesteia - la imposibilitatea

onorării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii, nu poate

aprecia asupra urgenței cererii și iminenței producerii unui prejudiciu în

patrimoniul recurentei, va constata că acest motiv de recurs este nefondat.

Se va mai reține că, pentru a putea

beneficia de termenul de grație de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art.

2 din O.G. nr. 22/2002 modificată, debitoarea-recurentă trebuia să facă dovada

că neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de

fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează

ope legis față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de

acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de

plată din cauza lipsei fondurilor.

Astfel de dovezi nu au fost însă

administrate în cauză.

De asemenea, ar fi fost util ca

recurenta să prezinte instanței un grafic concret cu privire la modalitatea în

care va achita eșalonat datoria și să precizeze care sunt resursele care vor fi

alocate acestui scop, față de precizările din cadrul motivelor de recurs în

sensul că are conturile blocate prin poprire, iar bugetul alocat anului 2011 nu

a fost încă aprobat.

În lipsa administrării probelor la

care s-a făcut referire, se apreciază că cererea cu care a fost învestită

instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu este

chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să

onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.

Deși A.V.A.S. a susținut că veniturile

sale sunt supuse unei afectațiuni speciale prevăzute de lege asupra cărora

recurenta este lipsită de dreptul de dispoziție, tot aceasta a arătat că din

anul 2008 asupra conturilor sale s-a dispus înființarea popririi din toate

veniturile încasate, indiferent de natura lor și nu a făcut dovada formulării,

respectiv admiterii unor contestații la executare întemeiate pe acest motiv.

În ceea ce privește susținerea că

eșalonarea plății și acordarea unor termene de grație se înscriu în marja de

apreciere a statului recunoscută de Curtea Constituțională și de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte subliniază următoarele:

Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O.,

executarea unei hotărâri trebuie privită ca fiind parte integrantă din proces,

în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, instanța europeană arătând că

dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat

ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în

detrimentul unei părți.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că

este de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și

imprevizibil, ceea ce poate afecta chiar substanța acestuia, atâta timp cât

pentru solicitările recurentei nu s-au oferit explicații rezonabile.

Înalta Curte reamintește și

concluziile C.E.D.O. în cauza Burdov contra Rusiei în care s-a arătat că

reclamantul nu trebuie să fie pus, din cauza dificultăților financiare ale

statului, în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei

proceduri, imposibilitate de natură a afecta substanța dreptului.

De altfel, recurenta nu poate fi

surprinsă de inițiativa începerii executării silite împotriva sa întrucât,

potrivit art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., debitoarea trebuia să

aibă inițiativa executării voluntare a obligației, cunoscând faptul că

executarea silită în baza căreia a încasat sumele de bani care urmează a fi

restituite a fost constatată prescrisă încă din 2 aprilie 2009 (decizia

comercială nr. 1105 a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Față de considerentele expuse pe larg

mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 19

aprilie 2011 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2011.