- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 decembrie 2006
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Dommage matériel - demande rejetée
- Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
- Remboursement frais et dépens - procédure nationale
Okay împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA OKAY c. TURCIA (solicitarea nr. 6283/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2006 DEFINITIVF 21/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Okay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M.
Zupančič, președinte, R. Türmen, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători, și dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 iunie și 30 noiembrie 2006, înmânează hotărârea care a fost adoptată la această ultimă dată procedura La originea cazului (n 6283/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mürsel Okay ( În conformitate cu art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 20 decembrie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.1999, p. 1). Nici reclamantul, nici guvernul nu au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].
DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPECIALULUI Reclamantul s-a născut în 1972 și își are reședința în Diyarbakir. La 10 mai 2001, a fost întocmit un proces-verbal de arestare și de luare în custodie publică de către polițiștii din conducerea securității Diyarbakr și semnat de solicitant. Potrivit acestui document, reclamantul, suspectat de ajutor și asistență pentru PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan), a fost arestat la ora 1:15, la 10 mai 2001, în timpul unei operații împotriva acestei organizații în satul Yenyyaz. (Departamentul Bingöl, districtul Genç). Potrivit acestui proces-verbal, polițiștii au fost obligați să utilizeze forța pentru a-l interpela. La 12 mai 2001, conducerea securității a înaintat o cerere de prelungire a procesului de luare în custodie publică către procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakr, care a fost acordată în aceeași zi, pentru o perioadă de două zile.
La 14 mai 2001, la cererea procurorului districtual al Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbak. La 16 mai 2001, reclamantul a solicitat, în absența reclamantului, prelungirea perioadei de luare în custodie publică. 10. La 16 mai 2001, reclamantul s-a ținut de cuvânt cu avocatul său. 11. La 18 mai 2001, reclamantul a fost ascultat de procurorul republicii și, în timpul depoziției sale, a negat faptele care i-au fost reproșate și susținute că au fost supuse unor tratamente abuzive și a contestat conținutul declarației sale de arest la domiciliu, adunată în opinia sa sub constrângerea și presiunile poliției și, în cele din urmă, a negat că a rezistat arestării sale. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului-șef lângă curtea de securitate a statului, care a efectuat interogatoriul său.
Reclamantul a negat faptele care i-au fost reproșate și a contestat conținutul declarației sale de custodie, efectuată în opinia sa sub constrângerea și presiunile poliției. La sfârșitul interogatoriului, judecătorul-sef a pronunțat eliberarea reclamantului pentru lipsă de probe. 13. La 24 mai 2001, procurorul general al Republicii l-a acuzat pe reclamant, precum și alte două persoane pentru ajutor și asistență la PKK. 14. La 5 martie 2002, reclamantul a fost condamnat de instanța de primă instanță la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni pentru ajutor și sprijin pentru PKK. II.
DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Machin c. Turcia 52083/99, § 17, 4 mai 2006), Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 55-57, CEDO 2005 ...) și În conformitate cu art. 5 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) și art. 5 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) și art. 5 alineatul (3) litera (b) punctul (ii) și art. 5 alineatul (3) litera (b) punctul (ii) punctul (ii) și art. 5 alineatul (3) litera (b) punctul (iii) punctul (iii) și art. 5 alineatul (3) litera (c) punctul (iv) punctul (iv) și art. 5 alineatul (3) litera (c) punctul (iv) punctul (iv) și art. 5 alineatul (2) litera (c) punctul (iv) punctul (iv) punctul (iv) și art. 5 alineatul (3) litera (c) punctul (iv) punctul (iv) punctul (iv) punctul (iv) și art. 5 alineatul (3) litera (j) din convenție, orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (c) punctul (v) din prezentul articol.
(c) din prezentul articol, trebuie să fie tradus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat de lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. 17. Guvernul contestă această afirmație. 18. În cazul de față, Curtea constată că a doua custodie în litigiu a început cu arestarea reclamantului la 10 mai 2001. Acesta din urmă s-a prezentat prima dată în fața judecătorului care se află în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakýr la 18 mai 2001. Custodia persoanei în cauză înainte de a fi adus în fața unui judecător se ridică astfel la opt zile.
19. Or, în cauza Brogan și alte c. Regatul Unit (hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145 B, p. 33, punctul 62), Curtea a statuat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3) chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului (a se vedea Machin, citată anterior, punctul 25). Prin urmare, Curtea nu poate admite că a fost necesar să se dețină reclamantul timp de opt zile înainte de a fi adus în fața unui judecător. 21. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. Grief tras din art. 5 alineatul (4) 22. Reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac care să-i permită să pună în discuție legalitatea custodiei sale.
El invocă art. 5 alineatul (4) astfel formulat Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și dispune eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 23. 24 Curtea amintește că, în hotărârea sa Öcalan menționată anterior, aceasta a considerat, după examinarea hotărârilor judecătorești formulate de guvern, că controlul efectuat de instanța națională cu privire la legalitatea detenției în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală nu a respectat cerințele articolului 5 alineatul (4), din două motive.
Pe de o parte, în niciuna dintre aceste decizii, instanța națională nu a dispus eliberarea persoanelor interesate, chiar și după ce a constatat că termenul legal a expirat și că nu a existat o ordonanță a Parchetului prin care să se prevadă menținerea custodiei În al doilea rând, în niciuna dintre procedurile care au dus la hotărârile judecătorești menționate de guvern, inculpatul în arest nu a fost înfățișat în fața judecătorului, care și-a efectuat controlul numai asupra cazului. 25. În prezenta cauză, Curtea nu constată niciun motiv pentru a se abate de la această concluzie. Prin urmare, Comisia concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. Grief întemeiat pe art. 5 alineatul (5) 26. Reclamantul a declarat că nu are drept la despăgubire din cauza duratei custodiei sale.
El invocă art. 5 alineatul (5) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană care a fost arestată sau reținută în condiții contrare dispozițiilor din acest articol are dreptul la despăgubiri. 27. Guvernul contestă această afirmație și invocă acțiunea prevăzută în Legea nr. 466 privind obținerea unei despăgubiri. 28. Curtea arată că dosarul nu conține niciun exemplu de justițiabil care să fi obținut despăgubirea prevăzută la art. 5 alineatul (5) prin respectarea Legii nr. 466 indicată de guvern. Prin urmare, în circumstanțele cauzei, exercitarea efectivă a dreptului garantat prin art. 5 alineatul (5) nu este asigurată într-un grad suficient de certitudine (a se vedea Sakćk și alții, citată anterior, punctul 60 și Mehmet Mübarek Küçük c. Turcia, nr. 7035/02, § 31, 20 octombrie 2005). 29. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (5) din Convenție.
II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Curtea constată că existența unei jurisprudențe materiale nu reiese în mod clar din dosar și consideră că nu este necesar să se acorde despăgubiri în acest sens. 34. În ceea ce privește prejudiciul moral, acționând în mod echitabil, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 2 500 EUR reclamantului.
Reclamantul solicită suma de 3 278 EUR, din care 157 EUR pentru cheltuieli de traducere, 98 EUR pentru cheltuieli de corespondență, 23 EUR pentru costuri de fotocopiere și 3 000 EUR pentru onorariile de avocat. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 800 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenția Sintet că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (5) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 1 800 EUR (o mie opt sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
21 decembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE OKAY c. TURQUIE (Requête n o 6283/02) ARRÊT STRASBOURG 21 décembre 2006 DÉFINITIF 21/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de . En l'affaire Okay c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, R. Türmen, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, M me A. Gyulumyan, MM. E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges, et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 1 er juin et 30 novembre 2006, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 6283/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Mürsel Okay (« le requérant »), a saisi la Cour le 31 octobre 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e S. Çınar, avocat à Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Le requérant alléguait la durée excessive de sa garde à vue et l'absence d'une voie de recours pour en contester la légalité et en obtenir réparation (article 5 § 3, 4 et 5).
Par une décision du 1 er juin 2006, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
Ni le requérant ni le Gouvernement n'ont déposé d'observations écrites sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
6. Le requérant est né en 1972 et réside à Diyarbakır.
Le 10 mai 2001, un procès-verbal d'arrestation et de placement en garde à vue fut dressé par des policiers de la direction de la sûreté de Diyarbakır et signé par le requérant. Aux termes de ce document, le requérant, soupçonné d'aide et assistance au PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan), fut arrêté à 1 h 15, le 10 mai 2001, lors d'une opération menée contre cette organisation dans le village de Yeniyazı (département de Bingöl, district de Genç). Selon ce procès-verbal, les policiers furent contraints de faire usage de la force pour procéder à son interpellation.
Le 12 mai 2001, la direction de la sûreté adressa une demande de prolongation de garde à vue au procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır, laquelle fut accordée le jour même, pour une durée de deux jours.
Le 14 mai 2001, à la demande du procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır, le juge assesseur de celle-ci ordonna, en l'absence du requérant, la prolongation de la durée de la garde à vue.
Le 16 mai 2001, le requérant s'entretînt avec son avocat.
Le 18 mai 2001, le requérant fut entendu par le procureur de la République. Au cours de sa déposition, il nia les faits qui lui étaient reprochés et soutint avoir été soumis à des mauvais traitements. Il contesta également le contenu de sa déposition de garde à vue, recueillie selon lui sous la contrainte et les pressions policières. Enfin, il nia avoir résisté à son arrestation.
Toujours le même jour, le requérant fut déféré devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l'Etat, lequel procéda à son interrogatoire. Le requérant nia les faits qui lui étaient reprochés et contesta le contenu de sa déposition de garde à vue, effectuée selon lui sous la contrainte et les pressions policières. Au terme de cet interrogatoire, le juge assesseur prononça la libération du requérant pour insuffisance de preuves.
Le 24 mai 2001, le procureur de la République inculpa le requérant ainsi que deux autres personnes pour aide et assistance au PKK.
Le 5 mars 2002, le requérant fut condamné par la juridiction de première instance à une peine d'emprisonnement de trois ans et neuf mois pour aide et soutien au PKK. II.
LE DROIT INTERNE PERTINENT
15. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Maçin c. Turquie (n o 52083/99, § 17, 4 mai 2006), Öcalan c. Turquie ([GC], n o 46221/99, §§ 55-57, CEDH 2005 ‑ ...) et Sakık et autres c. Turquie (26 novembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ VII, §§ 18 ‑ 24). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 5 DE LA CONVENTION
A. Grief tiré de l'article 5 § 3
Le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue. Il invoque l'article 5 § 3 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d'être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l'intéressé à l'audience. »
Le Gouvernement conteste cette allégation.
En l'espèce, la Cour constate que la garde à vue litigieuse a débuté avec l'arrestation du requérant le 10 mai 2001. Ce dernier a comparu la première fois devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır le 18 mai 2001. La garde à vue de l'intéressé avant qu'il ait été traduit devant un juge s'élève ainsi à huit jours.
Or, dans l'affaire Brogan et autres c. Royaume-Uni (arrêt du 29 novembre 1988, série A n o 145 ‑ B, p. 33, § 62), la Cour a jugé qu'une période de garde à vue de quatre jours et six heures sans contrôle judiciaire allait au-delà des strictes limites de temps fixées par l'article 5 § 3, même quand elle a pour but de prémunir la collectivité dans son ensemble contre le terrorisme (voir Maçin , précité, § 25).
La Cour ne saurait donc admettre qu'il ait été nécessaire de détenir le requérant pendant huit jours avant qu'il ne soit traduit devant un juge.
Partant, il y a eu violation de l'article 5 § 3 de la Convention. B. Grief tiré de l'article 5 § 4
Le requérant se plaint de l'absence de recours lui permettant de mettre en cause la légalité de sa garde à vue. Il invoque l'article 5 § 4, ainsi libellé : « Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d'introduire un recours devant un tribunal, afin qu'il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale. »
Le Gouvernement conteste cette allégation.
La Cour rappelle que, dans son arrêt Öcalan précité, elle a considéré, après examen de décisions judiciaires produites par le Gouvernement, que le contrôle effectué par le juge national sur la légalité de la détention en vertu de l'article 128 § 4 du code de procédure pénale ne respectait pas les exigences de l'article 5 § 4, ce pour deux raisons. D'une part, dans aucune de ces décisions, le juge national n'avait ordonné la mise en liberté des intéressés, même après avoir constaté que le délai légal était écoulé et qu'il manquait l'ordonnance du parquet prescrivant le maintien de la garde à vue ; il s'est contenté de renvoyer les intéressés devant le juge chargé de la mise en détention. D'autre part, dans aucune des procédures aboutissant aux décisions judiciaires mentionnées par le Gouvernement, le prévenu en garde à vue n'avait comparu devant le juge, ce dernier ayant effectué son contrôle uniquement sur le dossier.
Dans la présente affaire, la Cour n'aperçoit aucune raison de s'écarter de cette conclusion. Partant, elle conclut qu'il y a eu violation de l'article 5 § 4 de la Convention. C. Grief tiré de l'article 5 § 5
Le requérant allègue l'absence de droit à réparation en raison de la durée de sa garde à vue. Il invoque l'article 5 § 5 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne victime d'une arrestation ou d'une détention dans des conditions contraires aux dispositions de cet article a droit à réparation. »
Le Gouvernement conteste cette allégation et invoque le recours prévu par la loi n o 466 tendant à obtenir une indemnité.
La Cour relève que le dossier ne contient aucun exemple de justiciable qui ait obtenu la réparation visée à l'article 5 § 5 en se prévalant de la loi n o 466 indiquée par le Gouvernement. Dès lors, dans les circonstances de la cause, la jouissance effective du droit garanti par l'article 5 § 5 ne se trouve pas assurée à un degré suffisant de certitude (voir Sakık et autres , précité, § 60 et Mehmet Mübarek Küçük c. Turquie , n o 7035/02, § 31, 20 octobre 2005).
Partant, il y a eu violation de l'article 5 § 5 de la Convention. II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
30. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
A titre de dommage matériel le requérant réclame 5 761 euros (EUR). Il réclame 10 000 EUR à titre de dommage moral.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour constate que l'existence d'un préjudicie matériel ne ressort pas clairement du dossier et estime qu'il n'y a pas lieu d'accorder d'indemnité à ce titre.
Quant au préjudice moral, statuant en équité, elle estime raisonnable d'allouer la somme de 2 500 EUR au requérant. B. Frais et dépens
Le requérant réclame la somme de 3 278 EUR, dont 157 EUR pour frais de traduction, 98 EUR pour frais de correspondance, 23 EUR pour frais de photocopie et 3 000 EUR pour les honoraires d'avocat.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 800 EUR au titre des frais et dépens devant la Cour et l'accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 5 § 3 de la Convention ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 5 § 4 de la Convention ; 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 5 § 5 de la Convention ; 4. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour dommage moral et 1 800 EUR (mille huit cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 décembre 2006 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président