ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC T. SRL Călan - în faliment, reprezentată

de Cabinet Individual de Insolvență G.M.M., în calitate de lichidator judiciar,

a chemat în judecată pe pârâta SC N.E. SRL Călan solicitând, ca prin sentința

ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 06 decembrie 2006 de către BNP F.L. privind imobilul situat în

Călan, județul Hunedoara, pentru neplata prețului, și restabilirea situației

anterioare de carte funciară în sensul intabulării acestui bun pe societatea

reclamantă.

Tribunalul Hunedoara,

prin sentința comercială nr. 749/CA/2011 din 10 martie 2011, a admis acțiunea

reclamantei SC T. SRL Călan - în faliment, prin Cabinet Individual de Insolvență

G.M.M., și a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare privind

imobilul situat în localitatea Călan, județul Hunedoara, încheiat cu pârâta SC N.E.

SRL Călan - în faliment, cu restabilirea situației de carte funciară.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial F.L. din Hunedoara prin

încheierea de autentificare din 06 decembrie 2006, reclamanta SC T. SRL Călan a

vândut pârâtei SC N.E. SRL Călan întregul drept de proprietate asupra

imobilului situat în Călan, județul Hunedoara, compus din hală, atelier,

modelărie, uscătorie – depozit în suprafață de 5.185 m.p., pentru suma de

100.000 euro, ce urma să fie achitată în termen de 3 ani, după cum urmează:

începând cu luna iulie 2007, 6.000 euro, iar diferența de 94.000 euro, în 24 de

rate egale. La data de 21 decembrie 2006, contractul de vânzare-cumpărare a

fost prezentat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara, fiind

intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate cu titlu de drept de

cumpărare în favoarea pârâtei SC N.E. SRL Călan.

Din bilanțul prescurtat

al reclamantei s-a reținut că aceasta nu a încasat nicio rată din prețul convenit

cu pârâta, astfel încât s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea acesteia de reziliere

a contractului.

Apelul declarat de pârâta

SC N.E. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 58/2011 din 17 iunie

2011.

În argumentarea acestei

decizii, instanța de apel a constatat, cu privire la cererea de casare a sentinței

și de trimitere a cauzei spre rejudecare pe motivul introducerii în cauză a SC D.M.A.

IFN SA, în calitate de creditor ipotecar al imobilului în discuție, adus drept garanție

de pârâtă pentru garantarea împrumutului, că această cerere excede principiului

disponibilității părților în procesul civil, potrivit cu care părțile sunt singurele

chemate să stabilească cadrul procesual în formele prevăzute de lege, prin cererea

principală sau pe cale incidentală (art. 41-66 C. proc. civ.), instanța neavând

o abilitate legală în acest sens.

Așa fiind, instanța de

apel a respins ca neîntemeiată solicitarea apelantei, de trimitere a cauzei spre

rejudecare.

Cât privește motivele

invocate în cererea de modificare a hotărârii în sensul respingerii cererii de reziliere,

instanța de apel a constatat că, de vreme ce instanța s-a pronunțat exact cu privire

la „cererea de reziliere” a contractului formulată de reclamantă, dispunând în acest

fel tocmai „rezilierea” acestuia, nu poate fi vorba despre o soluție „ultra petita”.

S-a apreciat că desființarea

retroactivă a contractului nu creează obligativitatea pentru judecător de a se pronunța

asupra consecințelor rezilierii decât în limita unor cereri adresate instanței în

acest sens. Pârâta apelantă nu a formulat astfel de cereri cu privire la avansul

plătit, spre deosebire, de exemplu, de reclamantă, care a formulat o cerere în sensul

restabilirii situației de carte funciară asupra căreia instanța tocmai de aceea,

s-a pronunțat.

Instanța de apel a apreciat

că textul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este inadecvat invocat în cauză,

întrucât acesta nu interzice rezoluțiunea/rezilierea contractelor pentru neplata

prețului, așa cum se susține, ci se referă la eventuale clauze inserate în contracte

prin care s-ar prevedea desființarea contractelor (iar nu rezilierea/rezoluțiunea)

pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței, considerate nule, ceea ce nu

este cazul în speță.

Cât privește plata diferenței

de preț, eșalonat pe perioada de 24 de luni și care a expirat, într-adevăr la 24

februarie 2009, s-a constatat că pârâta a plătit o parte minimală din preț, de mai

puțin de 10%, astfel că, în mod întemeiat, prima instanță a dispus rezilierea contractului,

plata prețului constituind obligația principală a cumpărătorului într-un contract

de vânzare-cumpărare, constituind totodată și cauza contractului. Pentru a înlătura

sancțiunea rezilierii, pârâta apelantă era datoare să facă dovada plății diferenței

de preț, fiind fără relevanță actele contabile ale reclamantei, care, în mod firesc,

în lipsa plății pârâtei, nu a putut înregistra plata în contabilitate.

Împotriva acestei decizii

pârâta SC N.E. SRL - în faliment, prin lichidator judiciar A.Q.C., Filiala Hunedoara,

a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor

invocate, recurenta a susținut, în esență, că acțiunea formulată de reclamantă se

impunea respinsă ca inadmisibilă având în vedere că cadrul legal în care reclamanta

ar fi putut solicita desființarea contractului de vânzare-cumpărare este stabilit

prin art. 80 din Legea nr. 85/2006. Astfel, susține recurenta, situațiile condițiile

și procedura în care contractele pot fi desființate în cadrul procedurii insolvenței

sunt stabilite clar de Legea nr. 85/2006, ori reclamanta nu se încadrează în niciuna

din aceste situații și, mai mult, cererea a fost întemeiată pe C. civ. și nicidecum

pe dispozițiile legii speciale.

Cu privire la cererea

principală, recurenta susține că având în vedere că prin sentința atacată s-a dispus

„restabilirea situației de carte funciară” era necesar ca și creditoarea ipotecară

SC D.M.A. IFN SA să fie introdusă în cauză, fie și pentru opozabilitatea hotărârii,

considerând că atâta timp cât cadrul procesual nu a fost complet întrucât în fața

instanței de fond creditoarea ipotecară nu a fost introdusă în cauză, iar cum nici

instanța de apel nu a observat acest viciu se impune admiterea recursului, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, recurenta susține

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății întrucât

a omis de a diferenția între rezoluțiune și reziliere, precum și între efectele

unui contract cu executare succesivă și ale unuia cu executare uno ictu.

Recurenta susține că instanța

de apel a ignorat dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 considerând

că era datoare să facă dovada plății, întrucât în orice situație sarcina probei

aparține reclamantului și nu în sarcina pârâtului, apreciind totodată în mod eronat

că bilanțul care reflectă evidența contabilă a intimatei la finele anului 2006,

probează neîncasarea prețului de la societatea cumpărătoare în condițiile în care

s-a stabilit efectuarea plăților în anii 2007 și 2008, iar din inexistența celorlalte

bilanțuri rezultă o ținere neregulată a contabilității, ceea ce demonstrează că

bilanțul din 2006 nu poate fi considerat ca probă pertinentă, utilă și suficientă

soluționării cauzei.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate

cu trimiterea spre rejudecare pentru complinirea cadrului procesual, respectiv pentru

introducerea în cauză a creditorului ipotecar SC D.M.A. IFN SA, iar, în subsidiar,

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii introductive ca inadmisibilă

sau ca nefondată.

Recursul este nefondat.

Critica recurentei privind

stabilirea cadrului procesual al litigiului prin introducerea în cauză a creditoarei

ipotecare SC D.M.A. IFN SA, este nefondată.

Astfel, reclamantul și

pârâtul sunt cei care au rolul hotărâtor în determinarea existenței unui proces

comercial atât în ce privește declanșarea lui, cât și sub aspectul apărărilor. De

asemenea, trebuie reținut că judecata este limitată atât din punctul de vedere al

obiectului cererii deduse din raporturi juridice procesuale, dar și de fundamentul

pretenției dedusă judecății.

Prin acțiunea introductivă

reclamanta SC T. SRL Călan, prin Cabinet Individual de Insolvență G.M.M., în calitate

de lichidator judiciar, a chemat în judecată pârâta SC N.E. SRL Călan solicitând

rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 2006, contract prin

care reclamanta a vândut pârâtei întregul drept de proprietate asupra imobilului

situat în Călan, județul Hunedoara. Se constată astfel că cadrul procesual a fost

stabilit de către reclamantă iar pârâta nu a formulat nicio cerere de introducere

în cauză a creditoarei ipotecare SC D.M.A. IFN SA.

De altfel, introducerea

creditorului ipotecar în cauză nici nu era necesară, întrucât acesta nu era parte

în contractul a cărei desființare s-a solicitat, iar ipoteca a fost instituită de

pârâtă pentru un contract de credit.

Se constată astfel că

în speță limitele procesului au fost respectate întrucât, astfel cum a reținut instanța

de apel părțile sunt singurele chemate să stabilească cadrul procesual în formele

prevăzute de lege prin cererea principală sau pe cale incidentală.

Critica întemeiată pe

art. 304 alin. (8) C. proc. civ. este de nefondată întrucât nu s-a demonstrat că

în cauză, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății.

Așadar, cenzura instanței

de recurs, potrivit motivului invocat, se reduce la a constata că instanța nu a

denaturat actul juridic dedus judecății, ci a constatat că pârâta a plătit o parte

minimală din preț, astfel că în mod corect s-a dispus rezilierea contractului, plata

prețului constituind obligația principală a cumpărătorului într-un contract de vânzare-cumpărare,

constituind cauza contractului.

Susținerea recurentei

potrivit căreia instanța de apel a omis de a diferenția între rezoluțiune și reziliere,

precum și între efectele unui contract cu executare succesivă și ale unuia cu executare

uno ictu nu poate fi reținută, întrucât, nu se impunea a se face o analiză a diferențelor

dintre reziliere și rezoluțiune atâta timp cât instanța a fost învestită cu o cerere

prin care s-a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, pronunțându-se

în acest sens.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează lipsa

temeiului legal sau încălcarea legii.

Din perspectiva acestui

motiv, recurenta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 80 și art. 86 din Legea

nr. 85/2006 întrucât, în opinia recurentei, situațiile, condițiile și procedura

în care contractele pot fi desființate în cadrul procedurii insolvenței sunt stabilite

de Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 86

alin. (1) din Legea nr. 85/2006 „în vederea creșterii la maxim a valorii averii

debitorului administratorul judiciar/lichidatorul poate să mențină sau să denunțe

orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung atât timp

cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către

toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă

în termen de 30 de zile unei notificări a contractului prin care i se cere să opteze

pentru menținerea ori denunțarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns administratorul

judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind

socotit denunțat”.

Este de observat că instanța

de apel a reținut corect că textul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este

inadecvat invocat în cauză, întrucât acesta nu interzice rezoluțiunea/rezilierea

contractelor pentru neplata prețului, ci se referă la eventuale clauze inserate

în contracte prin care s-ar prevedea desființarea contractelor (iar nu rezilierea/rezoluțiunea)

pentru motivul deschiderii proceduri insolvenței, considerate nule, ceea ce nu este

cazul în speță.

Cât privește întreaga

argumentare privind sarcina probei și analiza probatoriului administrat în cauză

sunt aspecte ce exced controlului de legalitate în această fază procesuală astfel

încât nu vor fi reținute spre analiză.

În consecință, față de

cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta

SC

N.E. SRL, prin lichidator judiciar A.Q.C., Filiala Hunedoara,

împotriva deciziei comerciale

nr. 58/2011 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 mai 2012.