AFFAIRE GULER ET CALISKAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 du fait du défaut d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat;Partiellement irrecevable;Non-lieu à examiner l'art. 6-1 pour le surplus

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GULER ET CALISKAN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜLER ȘI ICALIȘKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 52746/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2006 DEFINITIVF 21/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Türmen Biersan Zagrebelsky Gyulumyan David Thór Björgvinsson, Berro-Lefèvre, judecători și V. Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 30 noiembrie 2006, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 52746/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Ali Güler și Onur etal Reclamanții, al căror prim a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de dl Kireçkaya, avocată la Izmir. Guvernul turc nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 6 februarie 2003, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În iunie 2006, în conformitate cu art. 29 alineatul (3), Comisia a decis că se va examina în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. DESFĂȘURÂND CIRCONSTANȚELE SPECIEi, reclamanții s-au născut în 1961 și, respectiv, 1975 și au fost încarcerați în închisoarea Ankara la momentul depunerii cererii. La 11 iunie 1997, dl Güler a fost arestat de poliție și reținut, fiind acuzat că face parte dintr-o organizație ilegală, cea de-a patra organizație de construcție a stângii bolșevice trotskiste (Bolșevik Troçkist 4. Sol,nșa Örgütü La 16 iunie 1997, a fost organizată o conferință de presă în clădirea Direcției de Securitate Ankara pentru a informa presa cu privire la arestarea membrilor organizației în cauză. Dl Güler și alte 15 persoane au fost prezentate acolo. O declarație de presă semnată de prefectura Ankara a fost, de asemenea, distribuită. Declarație de presă (...) pe baza informațiilor care indică faptul că militanții organizației ilegale 4. Sol (Bolșevik Troçkist) În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliu și în birourile membrilor organizației, au fost găsite două pistoale de calibru 7.65 și cartușele acestora, o pușcă cu pompă, spray-uri și vopsele sintetice destinate înregistrării pe pereți, mai multe reviste și declarații ale organizației ilegale, materiale chimice destinate fabricării explozivilor. S-a constatat că membrii organizației au organizat și au participat în decembrie 1995, la diferite date și locuri, la inscripții pe pereții din districtul Mamak, în iunie 1996, la o reuniune ilegală în districtul Șirintepe, în timpul căreia a fost lansată o pancartă cu semnătura lui 4. Sol și un cocktail Molotov, în decembrie 1996, la diferite date, la înregistrarea de graffiti care poartă semnătura de 4. Sol pe ziduri de case în cartierele Șahintepe și Fahri Korutürk, în martie 1997, la înscrierea de graffiti purtând semnătura de 4. Sol Pe patru automobile și pe pereții caselor de pe patru străzi diferite, în total au fost găsite 15 acte de graffiti, un [jet] de [cocktail] Molotov și trei acte legate de semne. Acuzații, precum și documente de investigație, vor fi transmise la Parchet la curtea de securitate a statului. La 27 septembrie 1997, dl. Çalașkan a fost, de asemenea, arestat și i s-a reproșat să întrețină relații cu membrii organizației în cauză. Prin intermediul unor acte de acuzare depuse la 23 iulie și 17 octombrie 1997, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului Ankara i-a acuzat pe reclamanți de apartenența la organizația ilegală și de desfășurarea de activități ilegale în numele acesteia, încălcări ale articolelor 168 din Codul Penal și 7 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au pledat nevinovați și au negat toate acuzațiile aduse împotriva lor. 10. Prin hotărârea din 8 iulie 1998, Curtea de Securitate a statului i-a recunoscut pe reclamanții vinovați ai diferitelor capete de acuzare aduse împotriva lor. 11. L-a condamnat pe domnul Güler la o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani și la o amendă de 7 800 000 de dolari. 1000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 29 176 de dolari americani (USD) ] și domnul glaal șkan, la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și la o amendă de 3 900 de milioane TRL [aproximativ 14 În special, Comisia concluzionează că reclamanții s-au implicat în acte de vandalism care constau în înregistrarea de graffiti pe pereți și autovehicule. Participarea lor la o demonstrație ilegală și implicarea lor în jetul de articole explozive (inclusiv cocteiluri Molotov) Curtea a refuzat din oficiu să aplice art. 59 din Codul penal privind circumstanțele atenuante. 12. Prin Hotărârea din 9 martie 1999, pronunțată la 17 martie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată, considerând că aceasta era conformă cu legea și pronunțată fără a fi conștient de normele procedurale. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 14. Reclamanții susțin în principal că Curtea de Securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. În plus, aceștia consideră că cerințele procesului echitabil au fost ignorate în fața Curții de Casație din cauza lipsei motivării hotărârii acesteia de respingere a recursului. 15. Reclamanții invocă art. 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, (...) de către un tribunal independent și imparțial (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 16. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut în art. 35 din Convenție. Acesta susține că hotărârea internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că Curtea de Casație nu avea competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. În concluzie, reclamanții ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-au dat seama de ineficiența acțiunilor interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 8 iulie 1998. Or, cererea a fost introdusă la 17 septembrie 1999. 17. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia (hotărârea citată mai sus, punctul 26). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 18. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Cleraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, ea constată într-adevăr că nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond Despre independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Comisia a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că curtea de securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le au reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe ( Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 21. Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și i-a condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii în fața Curții de Casație 22. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 23. Având în vedere constatarea unei încălcări a dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze pe fond prezentul motiv (a se vedea, printre altele, descrișul. §§ 44; în ceea ce privește lipsa motivării, a se vedea, mutatis mutandis Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 65, 8 iulie 1999). II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (2) DIN CONVENȚIA 24. M. Güler susține că conferința de presă organizată la 16 iunie 1997 în cursul căreia a fost prezentată publicului ca fiind vinovată de încălcarea principiului prezumției de nevinovăție în sensul articolului 6 alineatul (2) din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 25. În primul rând, guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne, fără a indica acțiunile pe care reclamantul ar fi trebuit să le facă și subliniază că persoana în cauză ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la 16 iunie 1997, data conferinței de presă, în măsura în care consideră că nu există o cale de atac efectivă. 26. Guvernul susține, de asemenea, că doar Conferința de presă are drept obiectiv informarea publicului cu privire la operațiunile împotriva unei organizații ilegale, a armelor, a materialelor și a documentelor confiscate, precum și la anchetele penale în curs. El subliniază că, în cursul conferinței, nici numele reclamantului, nici numele celorlalți inculpați nu a fost dezvăluit, iar persoana în cauză nu a fost în nici un caz prezentată ca fiind vinovată. În plus, reamintește că informațiile eliberate nu sunt obligatorii pentru judecător și că instanța de securitate a statului l-a condamnat pe reclamant pe baza tuturor elementelor de probă ale dosarului, fără a fi avut în prealabil prejudecăți. 27. Curtea subliniază că a trebuit, în repetate rânduri, să se pronunțe cu privire la principiul prezumției de nevinovăție consacrată de paragraf 2 din art. 6 din Convenție (Alanet de Ribemont c. Franța, Hotărârea din 10 februarie 1995, seria A n 308, pp. 16 17, § 35 36, Adolf c. Austria, Hotărârea din 26 martie 1982, seria A n 49, p. 17 19, § 36 41, și Daktaras c. Lituania, nr. 4990/98, § 41 42, CEDO 2000 X), precum și cu privire la respectarea acestuia în cadrul conferințelor de presă date de investigatori ( Butkevičius c. Lituania, nr. 48297/99, § 50 52, CEDO 2002 II (extracturi), Lavents c. Letonia, nr. 58442/00, § 127, 28 noiembrie 2002, Y.B. și altele, Turcia, nr. 48173/99 și 48319/99, § 50, 28 octombrie 2004 28. 28. În prezenta cauză, presupunând chiar că recurentul a epuizat căile de atac interne și-a depus cererea în termen de șase luni, Curtea constată că, în pofida anumitor termeni utilizați în declarația de presă astfel de persoane care își desfășoară activitatea în cadrul organizației ilegale sau a fost constatat că membrii organizației au organizat și au participat Nu s-a prezentat numele reclamantului, iar presa nu a făcut nicio mențiune care să permită identificarea acestuia (a se vedea, a contrario Y.B. și alte c. Turcia , citată anterior, punctul 50). În plus, persoana interesată nu a demonstrat că Curtea de Securitate a statului l-a condamnat sub influența prejudecăților care decurg din comunicatul de presă. Hotărârea de condamnare se bazează pe faptele stabilite de Curtea de Securitate a statului, și anume actele de vandalism, participarea la o manifestare ilegală și implicarea în jetul de dispozitive explozive. 29. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul stabilit, deși, în scrisoarea care le-a fost adresată la 6 iunie 2006, atenția lor a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul 32. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu este necesară acordarea unei indemnizații în acest sens. 33. Cu toate acestea, pentru Curte, atunci când un particular, ca în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și imparțialitate impuse de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei în cauză, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia, [GC], n 46221/99, § 210 in fine CEDO 2005 ...). PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile trase din art. 6 alineatul (1) din convenție și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara A declarat nu este necesar să se examineze pe fond celălalt motiv întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 decembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte