CtEDO 04.01.2007 Auto

KOZMA v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
04.01.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KOZMA v. SLOVAKIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 70484/01, de către Emilián KOZMA, împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 ianuarie 2007 ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki, Šikuta, și dl T.L. Grefierul secțiunii inițiale având în vedere cererea depusă la 2 mai 2001, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Emilián Kozma, este un național slovac născut în 1967 și trăiește în Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Poláčková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un medic și în momentul în care a fost angajat la Institutul de Medicina Experimentală înființat în cadrul Facultății de Medicina a Universității P.J. Šafárik din Košice. În 1995 reclamantul a solicitat studiul post-graduat la universitatea de mai sus. El a efectuat examinarea la 24 noiembrie 1995. ulterior, el a fost informat pe cale orală că a reușit și că o notificare oficială îi va fi trimisă. Cu toate acestea, spre deosebire de ceilalți candidați, reclamantul nu a primit nicio notificare. În ciuda acestui fapt, el a fost invitat să facă o examinare lingvistică în scopul de a realiza cursul de post-graduare. Reclamantul a trecut examenul la 6 iunie 1996. Au existat numeroase modificări ale funcționarilor responsabili și reclamantul a făcut mai multe încercări de a clarifica poziția în ceea ce privește statutul său de student de post-graduat. Într-o scrisoare din 30 iulie 1999 decanul facultatei medicale a recunoscut că predecesorul său nu a notificat reclamantul în scris rezultatul examinării care s-a desfășurat în 1995. Reclamantul nu a putut începe studiul său de post-graduare. Decanul a propus să rezolve problema în următoarele moduri: (i) decanul ar emite un certificat conform căruia reclamantul a fost admis ca student de postgraduat extern cu efect începând cu 25 noiembrie 1995, (ii) depunerea reclamantului în scris de suspendare a studiului său de postgraduat începând cu 6 iunie 1996 (cu ocazia căreia reclamantul a trecut examenul de limbă), (iii) decanul va acorda o astfel de cerere înțeles că reclamantul va relua studiul său începând cu 7 În iunie 1999, și că termenul de încheiere a studiului său ar fi prelungit până la 31 decembrie 2003. La 2 noiembrie 1999, reclamantul a răspuns decanului că a considerat că suspendarea retroactivă a studiului său este contrară legii. La 5 noiembrie 1999, decanul a emis un certificat care declară că reclamantul a fost admis ca student de postgraduat extern începând cu 25 noiembrie 1995. La 22 decembrie 1999, decanul a informat reclamantul că, în conformitate cu legislația modificată, programul său de postgraduare va fi transformat într-un program de doctorat cu efect începând cu 1 ianuarie 2000. La 2 februarie 2000, reclamantul, în răspunsul la o cerere, a specificat subiectul propus al studiului său, și anume „Metodele de a face mai eficace procesul de dezvoltare a produselor biologice și biotehnologice în medicină”. La 4 aprilie 2000, șeful Institutului de Medicina Experimentală a informat reclamantul că acest subiect nu era clar și prea larg formulat. Experții consultați de șeful Institutului au confirmat opinia că subiectul propus de reclamant nu a dezvăluit nici măcar obiectivul aproximat al cercetării de doctorat. Reclamantul a fost invitat să prezinte un subiect suficient de specific al lucrărilor sale de cercetare de doctorat în termen de o săptămână. Scrisoarea a declarat că șeful Institutului a consultat în mod repetat reclamantul în această privință, precum și mai mulți cercetători, și că este interesat să sprijine reclamantul în activitatea sa de cercetare și să asigure dezvoltarea profesională. La 12 aprilie 2000, reclamantul a răspuns că reglementările relevante nu exclude subiectul propus ca subiect pentru studiul său de doctorat. El a considerat că acest subiect este „strict strategic și pragmatic” având în vedere situația globală. Reclamantul a exprimat opinia că persoanele responsabile de studiul său de doctorat ar trebui să precizeze orice amendamente care trebuie aduse propunerii sale. În concluzie, reclamantul a exprimat opinia că a respectat cererea de specificare a subiectului programului său de cercetare doctorală. La 9 iunie 2000, cu privire la un acord între reclamantul și angajatorul său, contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat pentru licențiere cu efect de licențiere începând cu 31 august 2000. La 24 august 2000, reclamantul s-a plâns Ministrul Educației că nu a putut continua studiul post-graduat ca subiect al cărui propunere nu a fost acceptat fără a fi furnizat niciun motiv relevant și că a fost respins ulterior din slujba sa. La 12 octombrie 2000, directorul Departamentului de Supraveghere de la Ministerul Educației a respins plângerea reclamantului ca fiind nesubstanțiată. Scrisoarea a afirmat, printre altele , că, în ciuda faptului că nu a primit o notificare scrisă, reclamantul a fost admis ca student de post-graduat în 1995 și a început studiile în sensul că a trecut un examen de limbă în 1996. Prin urmare, reclamantul nu a fost împiedicat să își continue studiile. La reuniunile care au avut loc în institutul în care lucrase, reclamantul a fost informat în mod regulat cu privire la chestiunile ridicate în reclamația sa. De asemenea, scrisoarea a afirmat că, în evaluarea generală a lucrătorilor de predare și de cercetare în ultima perioadă de cinci ani, reclamantul a marcat 8,5 puncte, în timp ce scorul mediu din cadrul institutului său a fost de 98,5 puncte. Potrivit scrisorii, reclamantul a fost amintit să respecte disciplina. El a fost informat că rezultatele sale de lucru sunt insuficiente și că cerințele reclamantului în ceea ce privește slujba sa depășește ceea ce instituția ar putea oferi. Angajatorul a avertizat reclamantul că ar putea fi redundant. La 25 octombrie 2000, reclamantul a depus o plângere Ministrului Educației, în care a contestat concluzia de mai sus a Departamentului de Supraveghere ca fiind eronată. El a susținut, în special, că funcționarii în cauză nu l-au notificat în timp ce a fost admis ca student de post-graduat și că nu au cooperat cu el în vederea determinării subiectului lucrărilor sale în acest context, împiedicând astfel să își desfășoare studiile. La 7 decembrie 2000, tutorul reclamantului a prezentat un comentariu cu privire la cazul reclamantului. Potrivit declarației, reclamantul a insistat asupra unui subiect care, în opinia tutorului, nu era adecvat, deoarece se concentrează exclusiv pe rezoluția tehnică a punctului în cauză, fără a ține seama de aspectele științifice și de cercetare reglementate de programul reclamantului. Într-un răspuns din 11 decembrie 2000 directorul Departamentului de Supraveghere al Ministerului Educației a declarat că nu au fost găsite motive pentru revizuirea concluziei de mai sus cu privire la plângerea reclamantului. Într-o notificare din 31 martie 2004, decanul facultatei medicale a informat reclamantul că, în cadrul reuniunii sale din 10 februarie 2004, administrarea profesorilor a încheiat studiul de doctorat extern al reclamantului cu efect de la 31 martie 2004, pe motiv că nu s-au respectat termenele aplicabile studiilor de doctorat. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la educație garantat în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 1 a fost încălcat. HOTĂRÂREA Curții observă că, prin scrisoarea din 29 noiembrie 2005, reclamantul a fost invitat să răspundă, până la 13 ianuarie 2006, observațiilor guvernului cu privire la cererea de mai sus. Prin scrisoarea înregistrată din 1 martie 2006, grefierul secțiunii a patra a informat reclamantul că perioada permisă de prezentare a observațiilor sale în răspuns a expirat și că nu s-a solicitat prelungirea timpului. „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv.” Curtea nu a primit niciun răspuns la scrisorile de mai sus, întrucât autoritățile poștale nu au confirmat dacă scrisoarea Registrului din 1 martie 2006 a ajuns la destinatar, reclamantul a fost invitat, într-o altă scrisoare înregistrată din 18 septembrie 2006, să informeze Curtea dacă, în circumstanțele de mai sus, dorește să continue cererea. Scrisoarea a fost trimisă Curtei, nedeschisă, la 19 octombrie 2006. Timbrele și remarcile scrise de pe plic indică că, din cauza absenței sale, postul nu a reușit să transmită scrisoarea reclamantului la adresa sa la 22 septembrie 2006 și că a fost lăsată o notificare pentru el informand-o că ar putea ridica scrisoarea la biroul poștal. Având în vedere că reclamantul nu a venit la oficiul poștal, postul a trimis plicul înapoi expeditorului la 13 octombrie 2006. În noiembrie 2006, Registrul Curții a încercat să contacteze reclamantul prin fax la numărul indicat de reclamant în formularul de cerere. Încercările au eșuat, aparent din cauza faptului că numărul nu a fost în service. La înregistrarea cererii, la 18 iunie 2001, reclamantul a fost invitat să informeze Curtea cu privire la orice modificare a adresei sale. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își continue cererea. Curtea consideră, de asemenea, că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să mai fie aplicat și cererea ar trebui eliminată din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă