ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1044/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 138 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de reclamantul B.T., împotriva sentinței civile nr. 338 de la 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Public, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, împotriva sentinței civile nr. 338 de la 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, și a schimbat sentința civilă în parte, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul 7030/95/2010, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligat acesta la plata de despăgubiri și a se constata caracterului politic al măsurii luate împotriva sa, conform Legii 221/2009. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost judecat și condamnat prin sentința penală 932 din 31 iulie 1963 de către Tribunalul Popular al Raionului Tg-Jiu la o pedeapsă de 6 luni închisoare contravențională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 din Decretul 151/1950, pe motivul că nu a fost lămurit să se înscrie în gospodăria colectivă și că ar fi violat perimetrele GAC ,,Drum nou” în punctul ,, Bucureasa” de pe raza comunei Dănești, respectiv a arat și însămânțat terenul în suprafață de 0,50 ha care anterior a fost terenul său.

Prin sentința nr. 338 din 14 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr. 7030/95/2010 s-a admis în parte acțiunea. S-a constatat caracterul politic al condamnării aplicată reclamantului – inculpat B.T. în dosarul nr. 2859/1963 prin sentința penală nr. 932 din 31 iulie 1963. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro în echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale. Prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,coroborate cu declarațiile martorilor,a rezultat că reclamantul a fost condamnat la 6 luni închisoare corecțională prin sentința penală nr. 932 din 31 iulie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului Tg-Jiu, pentru că nu a respectat schimburile de terenuri pentru terenurile proprietatea sa și supuse comasării, schimburi care erau obligatorii în raport de art. 5 din Decretul 151/1950 și s-a opus introducerii acestora în perimetrul GAC ,, Drum nou”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3 pot de asemenea să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora , iar în raport de starea de fapt instanța a reținut că cererea petentului se întemeiază pe aceste dispoziții. În stabilirea cuantumului despăgubirilor tribunalul a luat în considerare consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de către reclamant, având în vedere că s-a dovedit că acesta a avut probleme de sănătate după executarea pedepsei, iar întreaga familie a suferit atât pe plan moral, cât și material, întrucât reclamantul era singurul întreținător.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordat de instanță s-au în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1, potrivit cărora cuantumul se poate stabili până la suma de 10000 Euro când despăgubirile sunt solicitate de persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic. Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei maxime prevăzută de lege, întrucât cuantumul daunelor morale stabilite de către instanța de fond este modic raportat la suferințele pricinuite apelantului și familiei sale, prin condamnarea suferită. A mai solicitat să se modifice numele său consemnat greșit în sentința civilă atacată, din „B.” în „B.Ă.”.

Prin apelul formulat, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar în această situație nu se mai pot acorda daune morale. Curtea a apreciat că apelul pârâtului este fondat, iar apelul reclamantului este nefondat, pentru următoarele considerente: Critica formulată de reclamant în privința numelui nu a mai fost susținută, apărătoarea reclamantului învederând că va formula cerere de îndreptare a erorii materiale.

La momentul promovării acțiunii de către reclamant erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiție. Prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010 dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale. În conformitate art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La momentul soluționării apelurilor prezente, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice. Potrivit condițiilor stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes , inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Prin urmare, se constată că la data soluționării apelurilor nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale ce au stat la baza promovării acțiunii. În această situație, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, nu se poate susține că reclamanții au dobândit o ,,speranță legitimă „(astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO), prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege la acordarea daunelor morale, tocmai datorită existenței unei dispute asupra corecte aplicări a legii interne (cauza Kopecky contra Slovaciei).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar în susținerea acestuia s-au formulat următoarele motive: 1. Aplicarea decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională nu răspunde exigențelor impuse în art. 15 alin. (2) din Constituție, aceasta trebuind să nu se aplice raporturile juridice născute anterior. Un proces civil aflat pe rolul instanțelor, dar nesoluționat printr-o hotărâre definitivă, privește un raport juridic de drept substanțial născut anterior intrării în vigoare a legii civile noi. 2. Art. 16 alin. (1) din Constituția României stabilește că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, iară privilegii și fără discriminări.

Aplicarea art. II din O.U.G. nr. 62/2010 proceselor aflate în curs dă naștere unei discriminări care este evidentă dacă una dintre acțiuni este soluționată prin hotărâre definitivă până la momentul intrării în vigoare a ordonanței, iar cealaltă nu este soluționată prin hotărâre definitivă, din motive care nu au nicio legătură cu conduita procesuală a reclamantului (instanțe aglomerate, termene lungi, o casare sau o desființare pe lipsa de procedură etc). Într-o astfel de situație, persoana a cărei acțiune nu a fost soluționată definitiv este discriminată în mod nejustificat urmare a aplicării textul art. II. Pe lângă faptul că dispozițiile ordonanței de modificare nu se aplică acțiunilor introduse anterior intrării în vigoare a acesteia, aceasta ridică probleme de constituționalitate prin aportare la dispozițiile art. 15 alin. (2), respectiv la art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând că s-a făcut o corectă aplicare în cauză a deciziilor Curții Constituționale reținute. Asupra recursului formulat în cauză.

Prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011, s-a statuat că urmare deciziilor Curții Constituționale și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, în considerarea, în esență, față de recursul formulat, a următoarelor argumente : Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut.

Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest lucru nu înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu este vorba de un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată situația acțiunilor în justiție, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ. Cum deciziile în interesul legii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ., și cum reclamantul nu deținea o hotărâre definitivă prin care să i recunoască dreptul la despăgubiri morale la data publicării deciziilor Curții Constituționale în discuție, cererea privind daunele morale nu se mai justifică . Urmează a se constata astfel că instanța de apel a făcut corectă aplicare în cauză deciziilor Curții Constituționale, ceea ce face să nu fie fondat primul motiv de recurs, ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. Al doilea motiv nu se impune a mai fi analizat, acesta vizând cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care articolul legal ce conferea dreptul la daune morale a fost declarat neconstituțional. În considerarea celor reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 138 din 03 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2012.