ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1044/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 138 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de

reclamantul B.T., împotriva sentinței civile nr. 338 de la 14 octombrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă; a admis apelul declarat de

pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Public, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, împotriva sentinței civile nr. 338

de la 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, și a

schimbat sentința civilă în parte, în sensul că a respins capătul de cerere

privind acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul 7030/95/2010, reclamantul B.T.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru a fi obligat acesta la plata de despăgubiri și a se constata

caracterului politic al măsurii luate împotriva sa, conform Legii 221/2009.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a fost judecat și condamnat prin sentința penală 932

din 31 iulie 1963 de către Tribunalul Popular al Raionului Tg-Jiu la o pedeapsă

de 6 luni închisoare contravențională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 13 din Decretul 151/1950, pe motivul că nu a fost lămurit

să se înscrie în gospodăria colectivă și că ar fi violat perimetrele GAC ,,Drum

nou” în punctul ,, Bucureasa” de pe raza comunei Dănești, respectiv a arat și

însămânțat terenul în suprafață de 0,50 ha care anterior a fost terenul său.

Prin sentința nr. 338

din 14 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr. 7030/95/2010

s-a admis în parte acțiunea.

S-a constatat

caracterul politic al condamnării aplicată reclamantului – inculpat B.T. în dosarul

nr. 2859/1963 prin sentința penală nr. 932 din 31 iulie 1963.

A fost obligat

pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro în echivalentul în lei

la data plății, cu titlu de daune morale.

Prima instanță a reținut

că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,coroborate cu declarațiile

martorilor,a rezultat că reclamantul a fost condamnat la 6 luni închisoare

corecțională prin sentința penală nr. 932 din 31 iulie 1963 a Tribunalului

Popular al Raionului Tg-Jiu, pentru că nu a respectat schimburile de terenuri

pentru terenurile proprietatea sa și supuse comasării, schimburi care erau

obligatorii în raport de art. 5 din Decretul 151/1950 și s-a opus introducerii

acestora în perimetrul GAC ,, Drum nou”.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3 pot

de asemenea să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al

acestora , iar în raport de starea de fapt instanța a reținut că cererea

petentului se întemeiază pe aceste dispoziții.

În stabilirea

cuantumului despăgubirilor tribunalul a luat în considerare consecințele

negative suferite pe plan fizic și psihic de către reclamant, având în vedere

că s-a dovedit că acesta a avut probleme de sănătate după executarea pedepsei,

iar întreaga familie a suferit atât pe plan moral, cât și material, întrucât

reclamantul era singurul întreținător.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordat de instanță s-au în vedere

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1, potrivit cărora cuantumul se

poate stabili până la suma de 10000 Euro când despăgubirile sunt solicitate de

persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic.

Împotriva sentinței au

declarat apel ambele părți.

Reclamantul a solicitat

obligarea pârâtului la plata sumei maxime prevăzută de lege, întrucât cuantumul

daunelor morale stabilite de către instanța de fond este modic raportat la

suferințele pricinuite apelantului și familiei sale, prin condamnarea suferită.

A mai solicitat să se modifice numele său consemnat greșit în sentința civilă

atacată, din „B.” în „B.Ă.”.

Prin apelul formulat,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 5 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar în

această situație nu se mai pot acorda daune morale.

Curtea a apreciat că

apelul pârâtului este fondat, iar apelul reclamantului este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Critica formulată de

reclamant în privința numelui nu a mai fost susținută, apărătoarea

reclamantului învederând că va formula cerere de îndreptare a erorii materiale.

La momentul

promovării acțiunii de către reclamant erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate

politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu

caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri

morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii

în justiție.

Prin

Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în

Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010 dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.

În

conformitate art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de

drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de

la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile

sunt suspendate de drept.

La

momentul soluționării apelurilor prezente, termenul de 45 zile prevăzut de

textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma

legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând

cu inexistența normei juridice.

Potrivit

condițiilor stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147

alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o

dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și

în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este

general obligatorie,

opozabilă

erga omnes

, inclusiv pentru instanțele

judecătorești

și are putere numai pentru viitor, ceea ce

înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de

soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Conform

principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice

dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile

de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Prin

urmare, se constată că la data soluționării apelurilor nu mai sunt în vigoare

dispozițiile legale ce au stat la baza promovării acțiunii.

În

această situație, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile

nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, nu se poate susține că reclamanții au

dobândit o ,,speranță legitimă „(astfel cum este consacrată în jurisprudența

CEDO), prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege la acordarea daunelor

morale, tocmai datorită existenței unei dispute asupra corecte aplicări a legii

interne (cauza Kopecky contra Slovaciei).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, iar în susținerea acestuia s-au formulat

următoarele motive:

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională nu răspunde

exigențelor impuse în art. 15 alin. (2) din Constituție, aceasta trebuind să nu

se aplice raporturile juridice născute anterior. Un proces civil aflat pe rolul

instanțelor, dar nesoluționat printr-o hotărâre definitivă, privește un raport

juridic de drept substanțial născut anterior intrării în vigoare a legii civile

noi.

din Constituția României stabilește că cetățenii sunt egali în fața legii și a

autorităților publice, iară privilegii și fără discriminări.

Aplicarea art. II din

O.U.G. nr. 62/2010 proceselor aflate în curs dă naștere unei discriminări care

este evidentă dacă una dintre acțiuni este soluționată prin hotărâre definitivă

până la momentul intrării în vigoare a ordonanței, iar cealaltă nu este

soluționată prin hotărâre definitivă, din motive care nu au nicio legătură cu conduita

procesuală a reclamantului (instanțe aglomerate, termene lungi, o casare sau o desființare

pe lipsa de procedură etc). Într-o astfel de situație, persoana a cărei acțiune

nu a fost soluționată definitiv este discriminată în mod nejustificat urmare a

aplicării textul art. II.

Pe lângă faptul că dispozițiile

ordonanței de modificare nu se aplică acțiunilor introduse anterior intrării în

vigoare a acesteia, aceasta ridică probleme de constituționalitate prin

aportare la dispozițiile art. 15 alin. (2), respectiv la art. 16 alin. (1) din

Constituția României.

Pârâtul a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând

că s-a făcut o corectă aplicare în cauză a deciziilor Curții Constituționale

reținute.

Asupra recursului

formulat în cauză.

Prin decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial

nr. 789 din 7 noiembrie 2011, s-a statuat că urmare deciziilor Curții

Constituționale și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial, în considerarea, în esență, față de recursul formulat, a următoarelor

argumente :

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general

obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut.

Împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

Fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, acest lucru nu înseamnă că efectele acestui act normativ se

întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu

este vorba de un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula

tempus regit actum

.

Unor situații

juridice voluntare nu le poate fi asimilată situația acțiunilor în justiție,

aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în

desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și de aceea

intrând sub incidența noului act normativ.

Cum deciziile în

interesul legii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial,

potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ., și cum reclamantul nu deținea

o hotărâre definitivă prin care să i recunoască dreptul la despăgubiri morale

la data publicării deciziilor Curții Constituționale în discuție, cererea

privind daunele morale nu se mai justifică .

Urmează a se constata

astfel că instanța de apel a făcut corectă aplicare în cauză deciziilor Curții

Constituționale, ceea ce face să nu fie fondat primul motiv de recurs, ce se

circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

se impune a mai fi analizat, acesta vizând cuantumul despăgubirilor, în

condițiile în care articolul legal ce conferea dreptul la daune morale a fost

declarat neconstituțional.

În considerarea celor

reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul

B.T.

împotriva deciziei nr. 138 din 03 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 februarie 2012.