ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.F. împotriva Rezoluției nr. 1293/11-2/2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 noiembrie 2010, petentul N.F., invocând dispozițiile art. 278 C. proc.

pen., art. 246, 248 și 249 C. pen., a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și pe numiții L.M.T., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și I.O., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru "abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, abuzul în serviciu în formă calificată, tergiversarea și dolosivitate privind plângerile repetate către cei sus-enumerați". Petentul a arătat că s-a plâns împotriva magistratului procuror I.O., la acea dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, pentru tergiversarea cercetărilor în Dosarul nr. 2344/2009, iar Procurorul general L.M.T., prin "tergiversarea și rea-intenție, abuz în serviciu, tăinuire, favorizare și trafic de influență" a confirmat rezoluția din 6 septembrie 2010 a aceluiași Parchet prin care împotriva celei în cauză s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale. Cu ocazia dezbaterii în fond a plângerii, petentul a arătat că nu își mai menține susținerile și afirmațiile față de numitul L.M.T., solicitând doar tragerea la răspundere penală a procurorului I.O. Curtea de Apel București examinând plângerea petentului, astfel cum a fost precizată, a constatat că aceasta este nefondată, întrucât nemulțumirile petentului și afirmațiile sale repetate nu se coroborează cu niciun element probatoriu care să conducă la concluzia că magistratul-procuror respectiv ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Instituțiile abilitate au desfășurat verificări de ordin disciplinar în ceea ce o privește pe intimata I.O., constatând că nu există temeiuri pentru o acțiune disciplinară, și cu atât mai puțin pentru una penală, în consecință, constatându-se că soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, în acord cu probatoriile administrate, plângerea petentului fiind respinsă ca nefondată, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs petiționarul N.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 10986/2/2010. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul-petiționar N.F., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin Sentința penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de N.F. împotriva Rezoluției nr. 1293/11-2/2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea niciunei căi de atac în acest context procesual. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F.

împotriva Sentinței penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul-petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F. împotriva Sentinței penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2011.