ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 155 din 5 aprilie

2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul N.F. împotriva Rezoluției nr. 1293/11-2/2010 a

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 noiembrie 2010,

petentul N.F., invocând dispozițiile art. 278 C. proc. pen., art. 246, 248 și

249 C. pen., a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și pe

numiții L.M.T., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și I.O., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru

"abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, abuzul în serviciu în formă

calificată, tergiversarea și dolosivitate privind plângerile repetate către cei

sus-enumerați".

Petentul a arătat că

s-a plâns împotriva magistratului procuror I.O., la acea dată la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, pentru tergiversarea cercetărilor în

Dosarul nr. 2344/2009, iar Procurorul general L.M.T., prin "tergiversarea

și rea-intenție, abuz în serviciu, tăinuire, favorizare și trafic de

influență" a confirmat rezoluția din 6 septembrie 2010 a aceluiași Parchet

prin care împotriva celei în cauză s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale.

Cu ocazia dezbaterii

în fond a plângerii, petentul a arătat că nu își mai menține susținerile și

afirmațiile față de numitul L.M.T., solicitând doar tragerea la răspundere

penală a procurorului I.O.

Curtea de Apel

București examinând plângerea petentului, astfel cum a fost precizată, a

constatat că aceasta este nefondată, întrucât nemulțumirile petentului și

afirmațiile sale repetate nu se coroborează cu niciun element probatoriu care

să conducă la concluzia că magistratul-procuror respectiv ar fi săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Instituțiile

abilitate au desfășurat verificări de ordin disciplinar în ceea ce o privește

pe intimata I.O., constatând că nu există temeiuri pentru o acțiune

disciplinară, și cu atât mai puțin pentru una penală, în consecință,

constatându-se că soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, în

acord cu probatoriile administrate, plângerea petentului fiind respinsă ca

nefondată, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza finală C. proc.

pen.

Împotriva Sentinței

penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a declarat recurs petiționarul N.F., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți sub nr. 10986/2/2010.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că

recursul formulat de recurentul-petiționar N.F., este inadmisibil, având în

vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză

prin Sentința penală nr. 155 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de N.F.

împotriva Rezoluției nr. 1293/11-2/2010 a Procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în condițiile în care textul de lege

prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea

niciunei căi de atac în acest context procesual.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 "Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr.

155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C.

proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin

recursul solicitat de petiționar.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F. împotriva

Sentinței penale nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga

recurentul-petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F. împotriva Sentinței penale

nr. 155 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 noiembrie 2011.