ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin adresa nr. 100.978/SM din 6 decembrie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care s- a solicită transferarea condamnatului R.S.A., căruia i-a fost aplicată pedeapsa nedeterminată cu închisoarea prin sentința penală din data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din Wolverhampton, Marea Britanie, pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, a unei infracțiuni de tâlhărie și a unei infracțiuni de răpire. S-a reținut în sarcina acestuia că, în ziua de 30 mai 2009, folosind forța și mijloace de inducere în eroare, împreună cu M.I.

, au lipsit-o de libertate pe numita F.W. în scopul de a întreține cu ea relații sexuale și au constrâns-o să întrețină cu ei acte sexuale normale și orale, după care i-au sustras un telefon mobil și alte bunuri. Prin Rezoluția din data de 06 octombrie 2011, din dosarul nr. 3046/ll- 5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București , pentru a aprecia cu privire la recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din Wolverhampton, Marea Britanie, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Marea Britanie, de transferare a condamnatului R.S.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei nedeterminate cu închisoarea.

Prin sentința penală nr. 168 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I p enală, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să fie plătită din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat R.S.A. în Marea Britanie au corespondent în legislația românească (viol în formă continuată și tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea între anumite limite.

Or, pedeapsa aplicată condamnatului-închisoare pe durată nedeterminată, cu posibilitatea liberării condiționate după 4 ani și 6 luni închisoare-nu este compatibilă, ca natură și durată, cu legislația românească deoarece pedeapsa aplicată în statul de condamnare este similară pedepsei detențiunii pe viață, conform relațiilor furnizate de autoritățile judiciare din Marea Britanie. S-a reținut că în cauză nu pot fi aplicabile prevederile art. 159 din Legea nr. 302/2004 privitoare la conversiunea condamnării, atâta vreme cât statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii și duratei sancțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă R.S.A., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de a fi continuată executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Recursul este nefondat. Analizându-se actele și lucrările de la dosar se constată că numitului R.S.A. i-a fost aplicată, în Marea Britanie, o pedeapsa nedeterminată cu închisoare, iar acesta a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii. Totodată, se constată că statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii și duratei sancțiunii. Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică neputând fi aplicate dispozițiile art. 159 din Legea nr. 302/2004 câtă vreme statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii și duratei sancțiunii.

Astfel, pedeapsa aplicată în statul de condamnare este similară pedepsei detențiunii pe viață, conform relațiilor furnizate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, iar infracțiunile pentru care a fost condamnat R.S.A. în Marea Britanie au corespondent în legislația românească (viol în formă continuată și tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea între anumite limite. Așa fiind și neconstatându-se incidența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul persoanei transferabile să fie respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 168 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.