ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin adresa nr. 100.978/SM din 6

decembrie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și

Cooperare Judiciară a transmis

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care s-

a solicită

transferarea condamnatului R.S.A., căruia i-a

fost

aplicată pedeapsa nedeterminată cu închisoarea prin sentința

penală din

data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din

Wolverhampton, Marea Britanie, pentru săvârșirea a două infracțiuni

de viol, a unei infracțiuni de tâlhărie și a unei

infracțiuni de răpire.

S-a reținut în

sarcina acestuia că, în ziua de 30 mai 2009,

folosind

forța și mijloace de inducere în eroare, împreună cu M.I.

, au lipsit-o de libertate pe numita F.W. în

scopul de a

întreține cu ea relații

sexuale și au constrâns-o să întrețină cu ei acte

sexuale normale și orale, după care i-au sustras

un telefon mobil și

alte bunuri.

Prin Rezoluția din data de 06 octombrie 2011, din

dosarul nr. 3046/ll-

5/2011,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat

Curtea de Apel

București , pentru a aprecia cu privire la

recunoașterea

și punerea în executare a sentinței penale din data de

13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din

Wolverhampton, Marea Britanie,

ca urmare a cererii formulate de

Ministerul Justiției din Marea

Britanie, de

transferare a condamnatului R.S.A. într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei

nedeterminate cu închisoarea.

Prin sentința penală nr. 168 din 27 aprilie 2012

a Curții de Apel București, secția

I p

enală, a fost respinsă

sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen.,

cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 320

lei,

reprezentând onorariul apărătorului din

oficiu, s-a dispus să fie plătită

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a constatat că

infracțiunile pentru care a fost condamnat R.S.A. în Marea

Britanie au corespondent în legislația românească

(viol în formă

continuată și

tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea între anumite limite. Or,

pedeapsa aplicată condamnatului-închisoare pe

durată nedeterminată, cu posibilitatea liberării condiționate după 4 ani

și 6 luni închisoare-nu este compatibilă, ca natură și durată, cu

legislația românească deoarece pedeapsa aplicată

în statul de

condamnare este similară pedepsei detențiunii pe viață,

conform

relațiilor furnizate de

autoritățile judiciare din Marea Britanie.

S-a reținut că

în cauză nu pot fi aplicabile prevederile art. 159

din Legea nr. 302/2004 privitoare la conversiunea condamnării, atâta

vreme

cât statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din

Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate,

solicitând păstrarea naturii și duratei

sancțiunii.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă R.S.A., solicitând,

admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de a fi

continuată executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Recursul este nefondat.

Analizându-se actele și lucrările de la dosar se

constată că numitului R.S.A. i-a fost aplicată, în Marea Britanie, o

pedeapsa nedeterminată cu închisoare, iar acesta a

consimțit la

transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei închisorii.

Totodată, se constată că statul de condamnare s-a

prevalat de

art. 10 pct. 1 din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, solicitând păstrarea naturii și

duratei sancțiunii.

Înalta Curte

constată că sentința recurată este legală și temeinică neputând fi aplicate

dispozițiile art. 159 din Legea

nr. 302/2004

câtă vreme statul de condamnare s-a prevalat de art. 10

pct. 1 din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor

condamnate,

solicitând păstrarea naturii și duratei sancțiunii.

Astfel,

pedeapsa aplicată în statul de condamnare este

similară pedepsei detențiunii pe viață, conform relațiilor furnizate de

autoritățile

judiciare din Marea Britanie, iar infracțiunile pentru care a fost condamnat R.S.A.

în Marea Britanie au

corespondent în

legislația românească (viol în formă continuată și

tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea

între anumite limite.

Așa fiind și

neconstatându-se incidența vreunui caz de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul persoanei transferabile să fie respins

ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat,

potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana

transferabilă

R.S.A. împotriva sentinței penale nr. 168 din

27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 520 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iulie 2012.