ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2644/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
În baza
actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penale nr. 425/F
din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost
respinsă, ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București privind persoana condamnată S.M.
Onorariul avocatului
din oficiu, 320 RON, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția
din 02 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată
pe rolul Curții de Apel București la data de 17 iunie 2011 sub nr. 5618/2/2011,
în temeiul art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a solicitat
recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 163/2010 din data de
21 mai 2010 a Judecătoriei Penale nr. 4 din Castellon, în procedura soluționării
cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate S.M.
În motivarea sesizării
s-a arătat că la data de 09 iulie 2009 a fost înregistrată sub nr. 1790/II-5/2009
la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București adresa Ministerului Justiției
- Direcția Drept Internațional și Tratate prin care a fost transmisă în conformitate
cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de Ministerul
Justiției din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate
S.M., alias I.V., alias D.Y., în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani,
11 luni și 15 zile închisoare într-un penitenciar din România.
Prin rezoluția
nr. 1890/11-5/2009 din data de 18 februarie 2010 a Procurorului general al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea Curții de Apel București
în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentințelor penale definitive
cu nr. 285 din 19 iulie 2002 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, nr. 249 din
data de 17 mai 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 567 din data de
24 decembrie 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 352/2005 din data
de 23 iunie 2005 a Tribunalului Penal nr. 2 din Valencia, nr. 424 din data de 11
septembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, precum și nr. 630 din data
de 18 decembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 10 din Valencia.
Prin decizia penală
nr. 3928 din 05 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1876/2/2010, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, a casat sentința penală nr. 146
din 18 mai 2010 a Curții de Apel București și a respins sesizarea Parchetului privind
transferul persoanei condamnate.
Prin adresa înregistrată
la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 08 septembrie 2010,
Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis în conformitate
cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată, sentința nr. 163/2010 din data de
21 mai 2010 a Judecătoriei nr. 4 din Castellon atașată la adresa din data de 30
iulie 2010 a Ministerului de Justiție din Regatul Spaniei prin care numitul I.V.
a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
Cererea formulată
de autoritățile spaniole a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6
pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată
la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe
hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea datei la
care se consideră executată pedeapsa.
Din verificările
efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru
Evidența Persoanelor și Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală
de Pașapoarte a rezultat că numitul S.M. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită
condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor
condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din informațiile
și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983,
a rezultat că prin sentința penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul
I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon la o pedeapsă
de 1 an închisoare pentru săvârșirea unui delict de furt cu folosirea forței asupra
lucrurilor prev. de art. 238 din Codul penal spaniol, aplicându-i-se totodată și
pedeapsa accesorie de incapacitate specială de exercitare a dreptului de sufragiu
pasiv pe perioada condamnării pentru delict.
Această sentință
a rămas definitivă, astfel că a fost îndeplinită și condiția prev. de art. 3
lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată
la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
S-a mai reținut
că din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile spaniole a rezultat
că numitul I.V. va începe executarea acestei pedepse la data de 10 mai 2015, durata
condamnării împlinindu-se la data de 06 mai 2016, fiind deductibile 2 zile de la
12 la 13 martie 2003. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art. 3
lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată
la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, prin
sentința penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat
de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon s-au reținut următoarele:
„În data de 02
martie 2003 acuzatul I.V. însoțit de către A.V., cu intenția de a obține un beneficiu
patrimonial ilicit, au spart cu o bormașină caseta cu monede a unui aparat dintr-o
cabină telefonică cu intenția de a sustrage monedele, iar la sosirea organelor de
poliție acuzatul a lăsat pe aparatul telefonic o sârmă rigidă și a aruncat pe jos
mai multe carduri plastifiate.”
Examinând materialul
cauzei s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzute de
art. 143 din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, însă din documentele
trimise de autoritățile spaniole nu se poate stabili cu certitudine identitatea
între persoana condamnată sub numele de I.V. și numitul S.M., cu privire la care
a fost formulată cererea de transferare de către autoritățile spaniole.
Deși prin declarația
din data de 27 martie 2008, numitul S.M. și-a manifestat acordul de a fi transferat
într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, cererea
inițială formulată de către autoritățile spaniole privind recunoașterea hotărârilor
pronunțate anterior față de sus-numitul a fost respinsă în mod definitiv, acesta
urmând a executa pedepsele la care a fost condamnat într-un penitenciar din Regatul
Spaniei până la data de 09 mai 2015.
Având în vedere
aceste aspecte, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București pentru a hotărî cu
privire la întrunirea condițiilor necesare recunoașterii sentinței penale nr. 163/2010
din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei Penale nr. 4 din Castellon și punerii în
executare a acesteia.
Instanța de fond,
examinând actele și lucrările dosarului, a constatat nefondată sesizarea Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel București întrucât din actele dosarului rezultă că până
în prezent există serioase dubii cu privire la identitatea reală a persoanei condamnate,
prin cele șase sentințe emise de autoritățile juridice din Republica Spania, dispunându-se
condamnarea lui I.V., cetățean moldovean, alias S.M., D.Y. și B.I.
Pe de altă parte,
în ceea ce privește pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 163 din 21 mai 2010 de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon, se reține
din situația executării pedepsei că această pedeapsă urmează să fie executată de
la data de 10 mai 2015 până la data de 06 mai 2016.
S-a mai reținut
că în aceste împrejurări nu s-a stabilit identitatea reală a persoanei condamnate,
iar ultima condamnare care i s-a aplicat și care face obiectul prezentului proces,
începe la data de 10 mai 2015 (după executarea celorlalte pedepse), iar la dosar
nu există consimțământul persoanei condamnate cu privire la această ultimă pedeapsă,
constatându-se astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute
de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, considerente față de care se va respinge,
ca nefondată, sesizarea privind persoana condamnată S.M.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă S.M., solicitând prin apărătorul
său admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, pe fond, admiterea
sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, recunoașterea și punerea
în executare a sentinței penale nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei
Penale nr. 4 din Castellon, în procedura soluționării cererii de transferare într-un
penitenciar din România.
Examinând recursul
declarat în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceste este nefundat, pentru considerentele
se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor
art. 143 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate
avea loc numai în următoarele condiții:
- condamnatul
este resortisant al statului de executare;
- hotărârea este
definitivă;
- la data primirii
cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata
pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea
poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
- transferul este
consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea
fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de
către reprezentantul persoanei;
- faptele care
au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;
- statul de condamnare
și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în
caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Revenind la cauză
se constată că în cauză este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția
europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și
art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât așa cum rezultă din
verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul
Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul Administrației și Internelor
- Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul S.M. este cetățean român,
fiind astfel îndeplinită.
Totodată, din
informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției
europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul
1983, a rezultat că prin sentința penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul
I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon la o pedeapsă
de 1 an închisoare pentru săvârșirea unui delict de furt cu folosirea forței asupra
lucrurilor prev. de art. 238 din Codul penal spaniol, aplicându-i-se totodată și
pedeapsa accesorie de incapacitate specială de exercitare a dreptului de sufragiu
pasiv pe perioada condamnării pentru delict. Această hotărâre a rămas definitivă,
astfel că este îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143
lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situația executării
pedepsei comunicată de autoritățile spaniole a rezultat că numitul I.V. va începe
executarea acestei pedepse la data de 10 mai 2015, durata condamnării împlinindu-se
la data de 06 mai 2016, fiind deductibile 2 zile de la 12 la 13 martie 2003. În
consecință, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143
lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentința
penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat de către
Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon, reținându-se că la data de 02 martie 2003
acesta, însoțit de către numitul A.V., cu intenția de a obține un beneficiu patrimonial
ilicit, au spart cu o bormașină caseta cu monede a unui aparat dintr-o cabină telefonică
cu intenția de a sustrage monedele, iar la sosirea organelor de poliție acuzatul
a lăsat pe aparatul telefonic o sârmă rigidă și a aruncat pe jos mai multe carduri
plastifiate.
Având în vedere
că fapta care a atras condamnarea numitului I.V. constituie infracțiune, potrivit
legii române, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză este îndeplinită
condiția dublei încriminări că astfel cum este prevăzută de art. 143 din Legea
nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării
persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Pe de altă parte,
Înalta Curte observă că există serioase dubii cu privire la identitatea reală a
persoanei condamnate prin sentințele penale definitive cu nr. 285 din 19 iulie
2002 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, nr. 249 din data de 17 mai 2004 a
Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 567 din data de 24 decembrie 2004 a
Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 352/2005 din data de 23 iunie 2005 a
Tribunalului Penal nr. 2 din Valencia, nr. 424 din data de 11 septembrie 2008 a
Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, precum și nr. 630 din data de 18
decembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 10 din Valencia și nr. 163/2010 din data
de 21 mai 2010.
Astfel, prin hotărârile
menționate s-a dispus condamnarea numitului I.V., cetățean moldovean, alias S.M.,
D.Y. și B.I., dar din documentele trimise de autoritățile spaniole nu se poate stabili
cu certitudine identitatea între persoana condamnată sub numele de I.V. și numitul
S.M., cu privire la care a fost formulată cererea de transferare de către autoritățile
spaniole.
Totodată, așa
cum rezultă din actele dosarului, deși prin declarația din data de 27 martie 2008,
numitul S.M. și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din
România în vederea continuării executării pedepsei, cererea inițială formulată de
către autoritățile spaniole privind recunoașterea hotărârilor pronunțate anterior
față de sus-numitul a fost respinsă în mod definitiv, acesta urmând a executa pedepsele
la care a fost condamnat într-un penitenciar din Regatul Spaniei până la data de
09 mai 2015.
Față de considerentele
expuse, în baza dispozițiilor art. 385
15
pct. 2 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de persona condamnată S.M. împotriva
sentința penale nr. 425/F din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția
a II-a penală.
În temeiul
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană condamnată va fi obligat la
plata sumei de 920 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma
de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de recurentul persoană condamnată S.M. împotriva sentința penale
nr. 425/F din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul
persoană condamnată la plata sumei de 920 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi, 04 septembrie 2012.