ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5828/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1108 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, a fost respinsă cererea formulată de D.P.E.P.A.B.D. București în contradictoriu cu pârâtul B.F. S-a reținut în considerentele sentinței că, măsura returnării cetățeanului român dispusă de autoritățile italiene nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat. Nu există dovezi că pârâtul prin conduita sa ar constitui o amenințare serioasă la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că pârâtul a avut o activitate infracțională pe teritoriul statului italian, a adus atingere ordinii și siguranței publice, astfel că se justifică măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei, potrivit legislației naționale și normei comunitare art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Curtea de Apel Galați, secția civilă prin decizia din 26 august 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. împotriva sentinței civile nr. 1108 din 19 mai 2010 a Tribunalului Galați, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reținut că, așa cum rezultă din Decretul Prefectului Regiunii Udine, pârâtului i s-a interzis dreptul de a mai intra pe teritoriul Statului Italian pe o perioadă de 5 ani.

În atare condiții o sancțiune aplicată potrivit legislației menționate de interzicerea exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei ar însemna o dublă sancțiune pentru aceeași faptă ceea ce contravine principiilor dreptului românesc. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală întrucât, pârâtul B.F. a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 26 martie 2010 conform Decretul Prefectului Regiunii Udine pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Măsura restrângerii dispusă de autoritățile italiene se justifică din perspectiva încălcării atât a ordinii publice a statului italian cât și a ordinii de drept a Statului Român, faptele reținute în sarcina pârâtului fiind suficiente pentru a se putea aprecia că există temeiuri că acesta ar putea săvârși pe viitor fapte de natură ce ar aduce atingere ordinii publice pe teritoriul Italiei. Recurenta a invocat art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, art. 36 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a U.E. Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

Reglementarea legală comunitară a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18(8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Dispozițiile legale sus-menționate sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului la liberă circulație.

De altfel chiar dispozițiile constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor două categorii de norme. În cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate la legislația comunitară. Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin D.G.P.

sau, după caz, I.N.E.P. (în prezent D.P.E.P.A.B.D.), către instanțe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat. De altfel, prin Decretul Prefectului Regiunii Udine s-a luat deja măsura interzicerii intimatului – pârât de a se mai afla pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere această împrejurare și principiul proporționalității aplicarea unei noi sancțiuni ar echivala cu o dublă sancțiune a intimatului. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei civile nr. 214 A din 26 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2011.