ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5828/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1108 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, a fost

respinsă cererea formulată de D.P.E.P.A.B.D. București în contradictoriu cu pârâtul

B.F.

S-a reținut în considerentele sentinței că, măsura

returnării cetățeanului român dispusă de autoritățile italiene nu este suficientă

prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului

său pe teritoriul statului din care a fost returnat.

Nu există dovezi că pârâtul

prin conduita sa ar constitui o amenințare serioasă la adresa valorilor ocrotite

de norma comunitară.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta susținând că pârâtul a avut o activitate infracțională

pe teritoriul statului italian, a adus atingere ordinii și siguranței publice, astfel

că se justifică măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul

Italiei, potrivit legislației naționale și normei comunitare art. 27 din Directiva

2004/38/CE.

Curtea de Apel Galați,

secția civilă prin decizia din 26 august 2010 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. împotriva sentinței civile nr. 1108 din 19 mai 2010

a Tribunalului Galați, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel, a reținut că, așa cum rezultă din Decretul Prefectului Regiunii

Udine, pârâtului i s-a interzis dreptul de a mai intra pe teritoriul Statului Italian

pe o perioadă de 5 ani.

În atare condiții o sancțiune

aplicată potrivit legislației menționate de interzicerea exercitării dreptului la

liberă circulație pe teritoriul Italiei ar însemna o dublă sancțiune pentru aceeași

faptă ceea ce contravine principiilor dreptului românesc.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală întrucât, pârâtul

B.F. a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 26 martie 2010 conform

Decretul Prefectului Regiunii Udine pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant,

motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară pentru menținerea ordinii

și siguranței publice.

Măsura restrângerii dispusă

de autoritățile italiene se justifică din perspectiva încălcării atât a ordinii

publice a statului italian cât și a ordinii de drept a Statului Român, faptele reținute

în sarcina pârâtului fiind suficiente pentru a se putea aprecia că există temeiuri

că acesta ar putea săvârși pe viitor fapte de natură ce ar aduce atingere ordinii

publice pe teritoriul Italiei.

Recurenta a invocat

art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, art. 36 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și

art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor de nelegalitate invocate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Alături de libera circulație

a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor,

libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți

fundamentale din cadrul pieței interne a U.E.

Esența acestei libertăți

constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare,

muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor

state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

Reglementarea legală comunitară

a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18(8A) din Tratatul

de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida

liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată

Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește restricționarea dreptului la

liberă circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate

publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității

și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Dispozițiile legale sus-menționate

sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru care

interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar

care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabilește situații

de excepție în care operează restrângerea dreptului la liberă circulație.

De altfel chiar dispozițiile

constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine

dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel

încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor două categorii de

norme.

În cauză nu s-a făcut

dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE,

astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că dispozițiile

art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate

la legislația comunitară.

Referitor la obiectivul

nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul

Internelor, prin D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P. (în prezent D.P.E.P.A.B.D.), către

instanțe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut

în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, având în vedere că

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția

comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație,

rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme, înaintarea

dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligație de a se

pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.

De altfel, prin Decretul

Prefectului Regiunii Udine s-a luat deja măsura interzicerii intimatului – pârât

de a se mai afla pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub

sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere această

împrejurare și principiul proporționalității aplicarea unei noi sancțiuni ar echivala

cu o dublă sancțiune a intimatului.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei civile nr. 214 A din

26 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iulie 2011.