ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta SC N.M.G. SRL S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

M.A.P.D.R. (în prezent M.A.D.R.) prin A.N.P.A., anularea notificării din 30 iunie

2006 și repararea prejudiciului, în cuantum de 368.621 RON.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că, prin actul atacat, s-a denunțat în mod unilateral contractul

de cesiune, apreciind că denunțarea unilaterală este nelegală, în speță fiind posibilă

numai o denunțare precedată de plata unei despăgubiri.

Prin sentința civilă

nr. 1427 din 29 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei, anulând notificarea

din 30 iunie 2006, în ceea ce privește măsura de reziliere a contractului de concesiune

din 09 mai 2003. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de despăgubiri, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că adresa atacată stipulează în mod expres,

în partea finală, că respectivul contract de concesiune se consideră reziliat de

drept, începând cu data de 4 iulie 2006. Ca urmare, notificarea amintită a fost

apreciată ca fiind un act administrativ prin care se tinde la anularea unui contract

încheiat între părți.

Instanța fondului a mai

reținut că acțiunea formulată respectă termenul prevăzut de art. 11 din Legea

nr. 554/2004.

Pe fond, Curtea de Apel

București, a apreciat că respectarea principiului simetriei în materia rezilierii

actelor bilaterale impunea ca desființarea unilaterală a contractului să fie făcută

numai în condițiile prevăzute în acest contract, în care se stipulau condițiile

denunțării unilaterale. Totodată, instanța de fond a considerat că nu s-a făcut

dovada existenței unor interese majore, care să constituie condiții pentru o denunțare

unilaterală.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul M.A.D.R. prin A.N.P.A.

Prin cererea de recurs

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8, și pct. 9, precum și pe dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a insistat pe susținerea făcută în

fața primei instanțe în sensul că acțiunea formulată de SC N.M.G.I. SRL este inadmisibilă

deoarece adresa din 30 iunie 2006 nu reprezintă un act administrativ, ci doar un

act preparatoriu prin care societatea era convocată în vederea negocierii clauzelor

contractuale, mai exact a elaborării unui act adițional la contractul de concesiune.

În privința despăgubirilor

solicitate de către intimata-reclamantă, recurentul a considerat ca legală și temeinică

soluția Curții de Apel.

Prin întâmpinare, intimata

a solicitat menținerea sentinței recurate, aceasta fiind legală și corect argumentată

în fapt și în drept.

Examinând cauza prin prisma

criticii enunțate de recurent și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare

în judecată adresată instanței de contencios administrativ s-a cerut anularea actului

administrativ unilateral constând în notificarea din 30 iunie 2006 emisă de M.A.P.D.R.

prin A.N.P.A., având ca obiect denunțarea contractului de concesiune din 9 mai 2003.

Abordarea judecătorului

fondului atât în privința calificării actului cât și a verificării legalității lui

este corectă și legală, stabilindu-se că natura juridică a acestui act este cea

a unui act administrativ prin care se tinde la anularea unui contract încheiat între

părți din moment ce în finalul notificării în discuție se stipulează în mod expres

că se consideră reziliat de drept contractul de concesiune din 9 mai 2003, pentru

motivele arătate și care constituie obiectul concilierii prealabile fixate la 19

iulie 2006.

Actul a cărui anulare

s-a cerut se circumscrie definiției date de legiuitor actului administrativ prin

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu poate fi primită susținerea

recurentului în sensul că este vorba doar de un act preparatoriu și care nu produce,

prin el însuși, efecte juridice.

Efectul juridic ce urma

să se producă era tocmai rezilierea contractului de concesiune încheiat între părți,

fiind fără importanță, în examinarea legalității actului contestat, împrejurarea

că în cele din urmă rezilierea nu a operat pentru că părțile au ajuns la un acord

în vederea încheierii unui act adițional la contractul de concesiune ce are ca obiect

activitatea de valorificare a resurselor piscicole din domeniul public de interes

național aflate în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Față de cele arătate,

critica recurentului se apreciază a fi neîntemeiată și ca urmare, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.D.R. prin A.N.P.A. împotriva sentinței civile nr. 1427 din 29 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.