ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.08.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2882/2010

HOTĂRÂRE
18.08.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2882/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la

data de 25 ianuarie 2010 sub nr. 623/2/2010, condamnatul I.N. a formulat

contestație la executare cu privire la Decizia nr. 1469 din 14 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Contestatorul

condamnat a invocat faptul că prin decizia arătată i s-a aplicat o pedeapsă de

7 ani închisoare, fiindu-i creată o situație mai grea, întrucât inițial, în

primul ciclu procesual a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare iar

calea de atac a fost exercitată, în căile ordinare de atac, numai de inculpat

și de procuror.

Instanța de fond

reține că prin Sentința penală nr. 1729 din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei

sectorului 1 București, în temeiul art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209

alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen., inculpatul I.N. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani

închisoare, la care în baza art. 39 alin. (4) C. pen. a fost aplicat un spor de

1 an închisoare, în final urmând să execute 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 162 din 05 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a

fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și

apelurile inculpaților I.N. și U.P., a fost desființată sentința penala apelată

și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În al doilea ciclu

procesual, prin sentința penală 847 din 03 noiembrie 2008 pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București, în temeiul art. 26 rap. la art. 208 alin.

(1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul I.N. a fost condamnat la pedeapsa de 6

ani închisoare, la care în baza art. 39 alin. (4) C. pen. a fost aplicat un

spor de 1 an închisoare, în final urmând să execute 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 436 din 16 iulie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, au fost

admise apelurile declarate de inculpații I.N. și U.P., iar în baza art. 26 rap.

la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul I.N. a fost condamnat

la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a

criticat, printre altele, greșita individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului I.N. prin Decizia penală nr. 436 din 16 iulie 2009.

Totodată a formulat

recurs inculpatul I.N. care, printre altele, a solicitat reducerea cuantumului

pedepsei și înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat nelegal.

Prin Decizia penală

nr. 1469 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis recursul Parchetului de

pe lângă Tribunalul București, iar în temeiul art. 26 rap. la art. 208 alin.

(1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul I.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7

ani închisoare.

A fost respins, ca

nefondat, recursul inculpatului I.N.

Potrivit art. 461

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale

se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută sau vreo împiedicare la executare.

Examinând hotărârea

contestată din această perspectivă legală, Curtea de Apel a constatat că nu

există vreo nelămurire cu privire la cuantumul pedepsei stabilit a fi executat,

prin Decizia penală nr. 1469 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, de către

contestatorul I.N., și nici nu se constată existența vreunei împiedicări la

executarea acestei pedepse.

Astfel, așa cum

rezultă din partea expozitivă a deciziei, în urma aprecierii criteriilor

generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., s-a aplicat

contestatorului I.N. pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt

calificat, comisă în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

Prin cuantumul

pedepsei aplicate de instanța de recurs, nu s-a agravat situația

contestatorului în propria cale de atac, întrucât acesta a fost majorat de la 5

ani la 7 ani închisoare prin admiterea recursului promovat de Parchet, în

defavoarea contestatorului. Împrejurarea că procurorul nu a exercitat calea de

atac a apelului, nu înseamnă că s-a admis procurorului o cale de atac omisso

medio, pentru că hotărârea primei instanțe, pe care procurorul a considerat-o

legală și temeinică, a fost modificată în apelul contestatorului, situație în

care, în mod legal, Parchetul putea critica decizia pronunțată în apel numai cu

privire la dispozițiile din sentință modificate.

Pe de altă parte,

pedeapsa de 7 ani închisoare, stabilită prin decizia pronunțată în recurs, este

egală cu pedeapsa aplicată de prima instanță, în două trepte, respectiv 6 ani

închisoare și spor de 1 an închisoare în temeiul art. 39 alin. (4) C. pen.,

pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită de contestator.

Așadar, prima

instanță a considerat că, pentru infracțiunea de furt calificat comisă, o justă

individualizare impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, care să

reflecte și starea de recidivă postexecutorie, reținută în încadrarea juridică

dată faptei, nu doar elementele circumstanțiale agravante care caracterizează

forma calificată a infracțiunii de furt calificat și forma continuată a

acesteia. Din hotărârea primei instanțe de fond reiese că, în procesul de individualizare

a pedepsei, s-a avut în vedere atât gradul de pericol social al infracțiunii

comise, cât și datele ce caracterizează persoana contestatorului. S-a arătat

însă, distinct, printr-o tehnică juridică greșită, cuantumul din pedeapsă ce

corespunde stării de recidivă, în condițiile în care pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea de furt calificat nu era egală cu minimul special prevăzut de

lege, pentru aceasta.

Situația din speță ar

fi diferită de cea în care, instanța de fond, ar fi aplicat pentru infracțiunea

săvârșită de contestator, o pedeapsă egală cu minimul special de 15 ani

închisoare, la care ar fi adăugat un spor de pedeapsă, în baza art. 39 alin.

(4) C. pen., iar acel spor s-ar fi cumulat aritmetic, prin decizia contestată,

cu pedeapsa inițială.

În consecință,

motivele invocate în susținerea contestației la executare nu se circumscriu

condițiilor reglementate de dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., și

nici nu se încadrează în vreunul din celelalte cazuri de contestație la

executare, expres și limitativ prevăzute, astfel că, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de contestatorul I.N. împotriva Deciziei

penale nr. 1469 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr.

7256/299/2008.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei a

declarat recurs contestatorul condamnat I.N. solicitând casarea acesteia și în

cadrul rejudecării, admiterea contestației, apreciind ca fiind îndeplinite

condițiile legii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 385

1

și următoarele C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu

recurs:

a) sentințele

pronunțate de judecători în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin.

(2) lit. a), precum și în alte cazuri prevăzute de lege;

b) sentințele

pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor menționate în art.

279 alin. (2) lit. a) și al infracțiunilor contra ordinii și disciplinei

militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele

pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele

pronunțate de secția penală și secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

e) deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunalele județene, tribunalele militare

teritoriale, curțile de apel și Curtea Militară de Apel.

Din economia

dispozițiilor legale enunțate rezultă că împotriva deciziilor pronunțate de

instanța de recurs nu mai poate fi exercitată o cale de atac ordinară.

În speță, fiind

invocate de contestator nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută -

respectiv Decizia penală nr. 1469 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București ca instanță de recurs - dispozițiile art. 463 alin. (1) teza

ultimă a atras competența acestei instanțe care a pronunțat o hotărâre

definitivă.

În atare condiții,

corelând dispozițiile art. 385

1

129 din legea fundamentală se constată că în cauză s-a exercitat o cale de atac

neprevăzută de lege.

Așa fiind Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de contestatorul condamnat I.N.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul I.N. împotriva Deciziei penale

nr. 628/R din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 august 2010.

Procesat

de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2008
(2) C. pen. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C. Prin decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
ÎCCJ 2010-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2010
dovedită. Prin Decizia penală nr. 230/ A din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat în cauză, desființată sentința primei instanțe numai în ceea
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1983/2010
Asupra cererii de contestație în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 27 martie 2010, condamnatul R.D.S. a formulat cerere de contestație în anulare a Deciziei nr. 1039 din 18 martie
ÎCCJ 2011-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3685/2011
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 280/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admis
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2487/2011
șirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), b) C. pen. În baza art. 334 C. pen. a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedepsele repus
Sursă