ÎCCJ, Decizia nr. 6/2012

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la competența executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 și pentru creanțe fiscale".

Examenul jurisprudențial În urma verificărilor jurisprudenței s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanțele statuând diferit în privința competenței executorului judecătoresc ori organului fiscal în executarea hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Unele instanțe de judecată au considerat că, în ceea ce privește hotărârile judecătorești prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, competența executării aparține executorului judecătoresc, iar executarea se va executa conform Codului de procedură civilă, chiar dacă răspunderea a fost atrasă și pentru creanțele fiscale. În motivarea acestei soluții s-a reținut, în esență, că atât legea insolvenței, cât și Codul de procedură fiscală sunt legi speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare și, în condițiile în care, la procedura colectivă și concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, participă toți creditorii, deci inclusiv creditorii bugetari, trebuie să se supună în mod necondiționat prevederilor acestei legi. Acestei proceduri speciale nu îi pot fi aplicate dispoziții dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanțelor, așa cum este Codul de procedură fiscală. Aceeași interpretare rezultă și din dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește că dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 24 mai 2000 privind procedurile de insolvență. În motivarea acestei orientări a fost avută în vedere și Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În concluzie, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă procedura de executare instituită de Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, atât timp cât procedura insolvenței este colectivă, concursuală, unitară și egalitară pentru toți creditorii implicați. 3.2. Alte instanțe au statuat că, în cazul hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, competența executării aparține organului de executare fiscală, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a apreciat că instanța de judecată nu poate încălca dispozițiile legale atâta vreme cât legiuitorul a dorit ca la executarea creanțelor cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispozițiile generale referitoare la punerea în executare a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Opinia procurorului general Exprimându-și punctul de vedere, procurorul general a apreciat că ultimul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera și spiritul legii și, în consecință, competența de executare a hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, aparține organelor fiscale potrivit Codului de procedură fiscală. În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că prin derogare de la dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statuează că, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, și pentru creanțe fiscale, executarea silită se efectuează de organul de executare fiscală, în condițiile prezentului cod. S-a susținut că din interpretarea literară a acestei norme juridice rezultă fără echivoc intenția legiuitorului ca, la executarea creanțelor fiscale, să se deroge de la dispozițiile generale referitoare la punerea în executare, prin executorul judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare. S-a opinat că în această situație executarea silită se va efectua de către organele fiscale de executare, competente potrivit dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentului cod, și nu cu cele ale cărții a V-a a Codului de procedură civilă.

Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Suceava Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava a apreciat în sensul că prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, având în vedere și Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că legislația în materie este una specială și că orice derogare de la legea specială trebuie prevăzută în chiar această lege.

Raportul asupra recursului în interesul legii Raportul întocmit în cauză, conform art. 330 6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluțiile identificate de examenul jurisprudențial, respectiv aceea că executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, aparține organelor fiscale potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte Procedura falimentului este o procedură concursuală, colectivă, unică și unitară pentru toți creditorii. Scopul ei este de a asigura reparația echitabilă, egalitară a prejudiciilor suferite de toți creditorii falitului prin insolvența acestuia în sensul că din rezultatul final al procedurii falimentului fiecare creditor va primi o cotă-parte, direct proporțional cu ponderea pe care o are propria sa creanță în totalul masei credale, cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de legiuitor. Când bunurile debitorului insolvent nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea masei pasive și când s-a admis cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere ale debitoarei aflate în insolvență, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, creditorii sunt îndreptățiți să urmărească personal acele persoane, în scopul satisfacerii creanțelor lor. Ca regulă generală, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă, regulă stabilită la art. 142 alin. (1) din același act normativ. Art. 136 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede în cuprinsul capitolului referitor la organele de executare silită că, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente pentru stingerea acestora vor proceda la acțiuni de executare silită, potrivit acestui cod. Alin. (6) al art. 136 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie o normă derogatorie de la dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, în situația în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, și pentru creanțele fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din același act normativ, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile instituite de Codul de procedură fiscală. Din interpretarea literară și gramaticală a dispozițiilor art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a dorit ca la executarea creanțelor fiscale cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la punerea în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății supuse procedurii insolvenței. Competența de punere în executare a hotărârii judecătoruluisindic, vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, aparține organelor fiscale de executare, potrivit dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai în situația în care în pasivul debitorului insolvat se află și creanța fiscală. Derogarea instituită la art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se extinde asupra tuturor categoriilor de creditori, astfel că, în cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, aceasta se va face potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către organele prevăzute de aceasta. Dispozițiile art. 139 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează concursul de executări silite, organele de executare fiscale fiind competente să continue procedura de executare, indiferent de momentul în care a început executarea silită de drept comun. Procedura specială instituită de legiuitor prin art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o derogare de la procedura instituită prin art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind procedura fiscală, derogare determinată de obiectul executării silite, respectiv încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse la bugetul de stat. În acest sens, trebuie subliniat că dispozițiile art. 136 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost atacate la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate conform Deciziei nr. 942/2008. Se reține în opinia Curții Constituționale că "regimul derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenței, prevăzut prin textul de lege criticat, constituie opțiunea legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale determinate de anumite situații speciale. În cazul de față situația specială este dată de faptul că obiectul executorii silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanțelor statului și recuperarea lor cu prioritate". Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330 7 , cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,