ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 703/PI din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 12391.1/30/2005, s-a respins cererea principală precizată formulată de reclamanta SC D.C.M. SRL Timișoara prin administrator judiciar SCP C.T.L. SPRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA Timișoara, intervenienta SC M.C.D.F. SA Timișoara și intervenientul forțat SC G.I.A.T.A. SA Ștefănești ca neîntemeiată, s-a respins cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 8.045 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că atât cererea principală precizată cât și cererea de intervenție forțată sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: În speță, reclamanta SC D.C.M. SRL tinde, prin petitul principal așa cum a fost precizat a se constata calitatea sa de succesor cu titlu particular al SC I.A.T.S.A. SA Timișoara II (filială a G.I.A.T.S.A. SA Pitești), prin aport contractual, ipoteză juridică care nu se regăsește în niciuna din cele trei situații reglementate de lege. Astfel, s-a reținut că prin H.G. nr. 1201/1990, fosta U.A/ Pitești a devenit SC D.S. SA Pitești iar la 3 mai 1991 prin Hotărârea Consiliului de Administrație s-a decis organizarea în teritoriu a 23 de filiale dintre care una a dobândit sediul în Timișoara și care s-a înmatriculat în ORC Timiș sub denumirea SC R.D.S.

Timișoara II S.A. iar ulterior SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A. La 27 ianuarie 1995 prin Hotărâre AGA denumirea SC D.S. SA Pitești a devenit SC I.A.T.S.A. SA Pitești și împreună cu filialele a constituit G.I.A.T.S.A. SA Pitești. Adunarea Generală a filialei SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., societate cu capitalul integral de stat a decis să se privatizeze, printre acționari aflându-se și SC M.C.D.F. SA Timișoara, M.V., P.D. dar și SC I.A.T.S.A. SA Pitești ca acționar principal. SC I.A.T.S.A. Timișoara II SA a devenit societate mixtă (cu capital privat și de stat) schimbându-și denumirea în SC I.A.T.S.A. Timișoara SA, fiind înscrisă în Registrul Comerțului Timiș cu nr. J. 35/1549 din 26 noiembrie 1996. Prin actul adițional autentificat la 5 mai 2001 SC I.A.T.S.A.

Timișoara S.A și-a schimbat denumirea în SC A.C. SA Timișoara. În paralel, reclamanta SC D.C.M. SRL care a purtat denumirea inițială de SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA a fost autorizată prin sentința civilă nr. 1001/C din 24 aprilie 1996 a Judecătoriei Timișoara și a avut ca asociați pe SC I.A.T.S.A. SA Pitești, SC M.C.D.F. SA, M.V., F.M. și P.D. În acest context, s-a constatat că nu există nicio legătură juridică între reclamanta SC D.C.M. SRL și fosta filială a SC I.A.T.S.A. SA Pitești, adică SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., în prezent SC A.C. SA Timișoara, ele fiind societății de sine stătătoare, neintervenind de-a lungul timpului vreo relație de succesiune între ele și că singurul element care, în opinia reclamantei, ar face dovada că este succesoarea SC I.A.T.S.A.

Timișoara II SA este relația dintre cele două suprafețe de teren pe care SC I.A.T.S.A. SA Pitești le-a adus ca aport în natură, în calitatea sa de acționar atât la SC I.A.T.S.A. Timișoara SA, respectiv 10.002 mp cât și la SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA, respectiv 2.800 mp, concluzionând că suprafața totală a acestor două suprafețe de teren, 12.802 mp este aferent SC I.A.T.S.A. Timișoara II SA cu care ar fi participat la capitalul său social. De asemenea, instanța a reținut că reclamanta face o confuzie între cele două entități, SC I.A.T.S.A. SA Pitești și SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., solicitând în petitul principal așa cum a fost formulat și ulterior precizat, „să se constate că reclamanta este alături de pârâtă succesoare cu titlu particular al SC I.A.T.S.A.

SA Timișoara II (filială a G.I.A.T.S.A. SA Pitești)”, în al treilea petit „să se constate că proporțional cu aportul în natură cu care filiala G.I.A.T.S.A. SA Pitești a contribuit la capitalul nostru social, reclamantei îi revine în proprietate o parte de 22 % în terenurile menționate” iar în considerente concluzionează că „Deci atât societatea reclamantă cât și societatea pârâtă sunt succesoare cu titlu particular – prin aport contractual – ale SC I.A.T.S.A. Pitești SA”. Or, este fără echivoc că SC I.A.T.S.A. SA Pitești și filiala SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A. (în prezent SC A.C. SA) sunt două entități juridice diferite, două societăți comerciale distincte, așa cum rezultă din dispozițiile art.42 din Legea nr.31/1990, că aportul în natură la capitalul social al SC I.A.T.S.A.

D.C.M. SA (în prezent SC D.C.M. SRL), teren în suprafață de 2.800 mp, a fost adus de SC I.A.T.S.A. SA Pitești, că aceeași societate a adus aport în natură la capitalul social al SC I.A.T.S.A. Timișoara S.A. (fostă SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A, în prezent SC A.C. SA), suprafața de 10.002 mp și că titularul dreptului de proprietate al celor două suprafețe de teren, însumând 12.802 mp a fost SC I.A.T.S.A. SA Pitești, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria MO3, nr. 1112, fila 33, dosar nr. 12391/30/2005. Acest certificat de atestare a dreptului de proprietate a fost emis pe denumirea SC D.S. SA Pitești care la 27 ianuarie 1995 prin Hotărâre AGA și-a schimbat denumirea în SC I.A.T.S.A.

SA Pitești și prin urmare, aportul în natură adus de o societate comercială la alte două societăți comerciale distincte nu duce la o legătură juridică de succesiune între aceste două societăți, ci doar o legătură de identitate cu unul dintre acționari. Față de aceste considerente, instanța a reținut că reclamanta SC D.C.M. SRL nu poate fi succesoare cu titlu particular a filialei SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., această calitate având-o doar pârâta SC A.C. SA astfel că demersul reclamantei a fost considerat ca neîntemeiat. În ce privește cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă s-a considerat că este neîntemeiată întrucât intervenienta forțat nu poate avea calitatea de succesoare cu titlu particular al unei foste sucursale în condițiile expuse de reclamantă, și a fost respinsă ca atare.

Prin decizia nr. 44 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a luat act de renunțarea la judecata apelului formulat de SC D.C.M. SRL și a respins apelul intervenienta SC M.C.D.F. SA împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere înscrisul depus pentru termenul din 20 ianuarie 2011 prin care reclamanta apelantă SC D.C.M. SRL Timișoara prin reprezentant legal, Cabinet Individual de Insolvență U.R.A., a formulat cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că în cadrul adunării creditorilor din data de 17 ianuarie 2011, creditorii au votat pentru renunțarea la această cale de atac. Totodată instanța a luat în considerare și dispozițiile art. 246 C. proc.

civ., care prevăd posibilitatea părții de a renunța oricând în cursul procesului la judecata cererii sale. De asemenea, curtea a constatat că dl. P.D. (fostul administrator social al SC

D.C.M. SRL

) a susținut că există un conflict de interese dedus din faptul că unul dintre creditorii care au votat în adunarea creditorilor renunțarea la judecarea apelului formulat de SC

D.C.M. SRL

(aflată în insolvență) este tocmai partea adversă (

SC A.C. SA

), care are interes să câștige procesul, iar sub acest aspect, a considerat că nu există niciun conflict de interese, chiar dacă intimata

SC A.C. SA

, în calitate de creditor al SC D.C.M. SRL, cu o creanță de 59,25 % din totalul masei credale, a votat în adunarea creditorilor renunțarea la judecarea apelului formulat de reclamanta SC D.C.M. SRL, întrucât nu creditorii sunt cei care pot hotărî asupra acestei chestiuni, ci practicianul în insolvență. De asemenea, instanța a arătat că nu are nicio relevanță faptul că, în cadrul procedurii de insolvență asupra

SC D.C.M. SRL

, nu a fost numit administratorul special, întrucât, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile sale se reduc numai la acelea din cadrul procedurii insolvenței și nu privesc drepturile de a reprezenta societatea debitoare în raporturile cu terții, aceleași considerente fiind valabile și în privința excepției lipsei calității de reprezentant al administratorului social al apelantei SC D.C.M. SRL, excepție ridicată de intimata SC A.C. SA. Ca urmare a renunțării la apel de către reclamanta apelantă SC

D.C.M. SRL

, apelul intervenientei accesorii SC M.C.D.F. SA s-a considerat ca fiind neavenit. Împotriva deciziei, reclamanta SC D.C.M. SRL prin administrator special P.D. a formulat recurs prin care a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., să se admită recursul și să se dispună casarea deciziei cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Argumentând recursul, recurenta susține incidența motivului de nelegalitate invocat prin aceea că apelul a fost soluționat deși administratorul reclamantei – apelante a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada că a dobândit calitatea de administrator special al societății aflată în insolvență, calitate ce i-ar fi permis să susțină apelul promovat.

De asemenea, se susține că administratorului judiciar îi aparține culpa pentru faptul că – la data deschiderii procedurii insolvenței – nu s-a desemnat un administrator special, ceea ce denotă intenția acestuia de fraudă a intereselor asociaților reclamantei. Recursul este nefondat. Din modul de redactare a cererii de recurs se poate deduce că se invocă o nulitate a deciziei atacate, nulitate ce ar decurge din aceea că instanța de apel a procedat la soluționarea apelului fără a lua în considerare cererea de amânare formulată – în numele societății – de administratorul social al societății apelante. Indiferent de motivele ce au stat la baza cererii în discuție – cerere pusă în discuția părților și în privința căreia s-a invocat lipsa calității de reprezentant al apelantei a administratorului social P.D.

–, în contextul în care dreptul de administrare al acestuia a fost ridicat prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței (sentința nr. 2102 din 27 noiembrie 2008), când s-a și numit lichidatorul judiciar. În atare situație, așa cum corect s-a reținut și de către instanța apelului, administratorul social al societății apelante a pierdut inclusiv dreptul de reprezentare al societății în raporturile cu terții, calitate ce a fost preluată de lichidatorul judiciar conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 85/2006. Așa fiind, la data soluționării cererii de renunțare la judecarea cererii de apel formulată de către reprezentantul legal al apelantei, în persoana lichidatorului judiciar, nu a existat niciun impediment legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., raportat la actele doveditoare depuse de intimată (filele 28 – 30) recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată de 3.433 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C.M. SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL P.D. , împotriva deciziei nr. 44 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei SC A.C. SA TIMIȘOARA suma de 3433 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.