ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 703/PI din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar

nr. 12391.1/30/2005, s-a respins cererea principală precizată formulată de

reclamanta

SC D.C.M. SRL Timișoara prin administrator

judiciar SCP C.T.L. SPRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA

Timișoara, intervenienta SC M.C.D.F. SA Timișoara și intervenientul forțat SC

G.I.A.T.A. SA Ștefănești ca neîntemeiată, s-a respins cererea de intervenție

forțată formulată de reclamantă ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta

la plata către pârâtă a sumei de 8.045 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a constatat că

atât cererea principală precizată cât

și cererea de intervenție forțată sunt neîntemeiate pentru următoarele

considerente:

În speță, reclamanta SC

D.C.M. SRL tinde, prin petitul principal așa cum a fost precizat a se constata

calitatea sa de succesor cu titlu particular al SC I.A.T.S.A. SA Timișoara II

(filială a G.I.A.T.S.A. SA Pitești), prin aport contractual, ipoteză juridică

care nu se regăsește în niciuna din cele trei situații reglementate de lege.

Astfel, s-a reținut

că prin H.G. nr. 1201/1990, fosta U.A/ Pitești a devenit SC D.S. SA Pitești iar

la 3 mai 1991 prin Hotărârea Consiliului de Administrație s-a decis organizarea

în teritoriu a 23 de filiale dintre care una a dobândit sediul în Timișoara și

care s-a înmatriculat în ORC Timiș sub denumirea SC R.D.S. Timișoara II S.A.

iar ulterior SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A.

La 27 ianuarie 1995

prin Hotărâre AGA denumirea SC D.S. SA Pitești a devenit SC I.A.T.S.A. SA

Pitești și împreună cu filialele a constituit G.I.A.T.S.A. SA Pitești.

Adunarea Generală a

filialei SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., societate cu capitalul integral de

stat a decis să se privatizeze, printre acționari aflându-se și SC M.C.D.F. SA

Timișoara, M.V., P.D. dar și SC I.A.T.S.A. SA Pitești ca acționar principal.

SC I.A.T.S.A. Timișoara

II SA a devenit societate mixtă (cu capital privat și de stat) schimbându-și

denumirea în SC I.A.T.S.A. Timișoara SA, fiind înscrisă în Registrul Comerțului

Timiș cu nr. J. 35/1549 din 26 noiembrie 1996.

Prin actul adițional

autentificat la 5 mai 2001 SC I.A.T.S.A. Timișoara S.A și-a schimbat denumirea

în SC A.C. SA Timișoara.

În paralel, reclamanta

SC D.C.M. SRL care a purtat denumirea inițială de SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA a

fost autorizată prin sentința civilă nr. 1001/C din 24 aprilie 1996 a

Judecătoriei Timișoara și a avut ca asociați pe SC I.A.T.S.A. SA Pitești, SC

M.C.D.F. SA, M.V., F.M. și P.D.

În acest context, s-a

constatat că nu există nicio legătură juridică între reclamanta SC D.C.M. SRL

și fosta filială a SC I.A.T.S.A. SA Pitești, adică SC I.A.T.S.A. Timișoara II

S.A., în prezent SC A.C. SA Timișoara, ele fiind societății de sine stătătoare,

neintervenind de-a lungul timpului vreo relație de succesiune între ele și că

singurul element care, în opinia reclamantei, ar face dovada că este

succesoarea SC I.A.T.S.A. Timișoara II SA este relația dintre cele două

suprafețe de teren pe care SC I.A.T.S.A. SA Pitești le-a adus ca aport în

natură, în calitatea sa de acționar atât la SC I.A.T.S.A. Timișoara SA,

respectiv 10.002 mp cât și la SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA, respectiv 2.800 mp,

concluzionând că suprafața totală a acestor două suprafețe de teren, 12.802 mp

este aferent SC I.A.T.S.A. Timișoara II SA cu care ar fi participat la

capitalul său social.

De asemenea, instanța

a reținut că reclamanta face o confuzie între cele două entități, SC I.A.T.S.A.

SA Pitești și SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A., solicitând în petitul principal

așa cum a fost formulat și ulterior precizat, „să se constate că reclamanta

este alături de pârâtă succesoare cu titlu particular al SC I.A.T.S.A. SA

Timișoara II (filială a G.I.A.T.S.A. SA Pitești)”, în al treilea petit „să se

constate că proporțional cu aportul în natură cu care filiala G.I.A.T.S.A. SA

Pitești a contribuit la capitalul nostru social, reclamantei îi revine în

proprietate o parte de 22 % în terenurile menționate” iar în considerente

concluzionează că „Deci atât societatea reclamantă cât și societatea pârâtă

sunt succesoare cu titlu particular – prin aport contractual – ale SC

I.A.T.S.A. Pitești SA”.

Or, este fără echivoc

că SC I.A.T.S.A. SA Pitești și filiala SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A. (în

prezent SC A.C. SA) sunt două entități juridice diferite, două societăți

comerciale distincte, așa cum rezultă din dispozițiile art.42 din Legea

nr.31/1990, că aportul în natură la capitalul social al SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA

(în prezent SC D.C.M. SRL), teren în suprafață de 2.800 mp, a fost adus de SC

I.A.T.S.A. SA Pitești, că aceeași societate a adus aport în natură la capitalul

social al SC I.A.T.S.A. Timișoara S.A. (fostă SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A,

în prezent SC A.C. SA), suprafața de 10.002 mp și că titularul dreptului de

proprietate al celor două suprafețe de teren, însumând 12.802 mp a fost SC

I.A.T.S.A. SA Pitești, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului seria MO3, nr. 1112, fila 33, dosar nr. 12391/30/2005.

Acest certificat de

atestare a dreptului de proprietate a fost emis pe denumirea SC D.S. SA Pitești

care la 27 ianuarie 1995 prin Hotărâre AGA și-a schimbat denumirea în SC

I.A.T.S.A. SA Pitești și prin urmare, aportul în natură adus de o societate

comercială la alte două societăți comerciale distincte nu duce la o legătură

juridică de succesiune între aceste două societăți, ci doar o legătură de

identitate cu unul dintre acționari.

Față de aceste

considerente, instanța a reținut că reclamanta SC D.C.M. SRL nu poate fi

succesoare cu titlu particular a filialei SC I.A.T.S.A. Timișoara II S.A.,

această calitate având-o doar pârâta SC A.C. SA astfel că demersul reclamantei

a fost considerat ca neîntemeiat.

În ce privește

cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă s-a considerat că este

neîntemeiată întrucât intervenienta forțat nu poate avea calitatea de

succesoare cu titlu particular al unei foste sucursale în condițiile expuse de

reclamantă, și a fost respinsă ca atare.

Prin decizia nr. 44

din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a luat act

de renunțarea la judecata apelului formulat de SC D.C.M. SRL și a respins

apelul

intervenienta SC M.C.D.F. SA împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a avut în vedere înscrisul depus pentru termenul din

20 ianuarie 2011 prin care reclamanta apelantă

SC

D.C.M. SRL Timișoara prin reprezentant legal, Cabinet Individual de Insolvență U.R.A.,

a formulat cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că în cadrul

adunării creditorilor din data de 17 ianuarie 2011, creditorii au votat pentru

renunțarea la această cale de atac. Totodată instanța a luat în considerare și

dispozițiile art. 246 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părții de a

renunța oricând în cursul procesului la judecata cererii sale.

De asemenea, curtea a

constatat că dl. P.D. (fostul administrator social al

SC

D.C.M. SRL

) a susținut că există un conflict de interese dedus din

faptul că unul dintre creditorii care au votat în adunarea creditorilor

renunțarea la judecarea apelului formulat de

SC

D.C.M. SRL

(aflată în insolvență) este tocmai partea adversă (

SC A.C. SA

), care are interes să câștige procesul,

iar sub acest aspect, a considerat că nu există niciun conflict de interese,

chiar dacă intimata

SC A.C. SA

, în calitate de

creditor al

SC D.C.M. SRL, cu o creanță de 59,25 %

din totalul masei credale, a votat în adunarea creditorilor renunțarea la

judecarea apelului formulat de reclamanta SC D.C.M. SRL, întrucât nu creditorii

sunt cei care pot hotărî asupra acestei chestiuni, ci practicianul în

insolvență.

De asemenea, instanța

a arătat că nu are nicio relevanță faptul că, în cadrul procedurii de

insolvență asupra

SC D.C.M. SRL

, nu a fost

numit administratorul special, întrucât, conform art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 85/2006, atribuțiile sale se reduc numai la acelea din cadrul procedurii

insolvenței și nu privesc drepturile de a reprezenta societatea debitoare în

raporturile cu terții, aceleași considerente fiind valabile și în privința

excepției lipsei calității de reprezentant al administratorului social al

apelantei

SC D.C.M. SRL, excepție ridicată de

intimata SC A.C. SA.

Ca urmare a

renunțării la apel de către reclamanta apelantă

SC

D.C.M. SRL

, apelul intervenientei accesorii

SC

M.C.D.F. SA

s-a considerat ca fiind neavenit.

Împotriva deciziei,

reclamanta

SC D.C.M. SRL prin administrator special

P.D.

a formulat recurs prin care a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., să se admită recursul și să se dispună casarea deciziei cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Argumentând recursul,

recurenta susține incidența motivului de nelegalitate invocat prin aceea că

apelul a fost soluționat deși

administratorul

reclamantei – apelante a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada că a

dobândit calitatea de administrator special al societății aflată în insolvență,

calitate ce i-ar fi permis să susțină apelul promovat.

De asemenea, se

susține că

administratorului judiciar îi aparține

culpa pentru faptul că – la data deschiderii procedurii insolvenței – nu s-a

desemnat un administrator special, ceea ce denotă intenția acestuia de fraudă a

intereselor asociaților reclamantei.

Recursul

este nefondat.

Din modul

de redactare a cererii de recurs se poate deduce că se invocă o nulitate a

deciziei atacate, nulitate ce ar decurge din aceea că instanța de apel a

procedat la soluționarea apelului fără a lua în considerare cererea de amânare

formulată – în numele societății – de administratorul social al societății apelante.

Indiferent

de motivele ce au stat la baza cererii în discuție – cerere pusă în discuția

părților și în privința căreia s-a invocat lipsa calității de reprezentant al

apelantei a administratorului social

P.D. –, în contextul în care dreptul de

administrare al acestuia a fost ridicat prin sentința de deschidere a

procedurii insolvenței (sentința nr. 2102 din 27 noiembrie 2008), când s-a și

numit

lichidatorul judiciar.

În atare situație,

așa cum corect s-a reținut și de către instanța apelului,

administratorul social al societății apelante a pierdut

inclusiv dreptul de reprezentare al societății în raporturile cu terții,

calitate ce a fost preluată de lichidatorul judiciar conform prevederilor art. 20

din Legea nr. 85/2006.

Așa

fiind, la data soluționării cererii de renunțare la judecarea cererii de apel

formulată de către reprezentantul legal al apelantei, în persoana

lichidatorului judiciar, nu a existat niciun impediment legal.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., raportat la actele doveditoare

depuse de intimată (filele 28 – 30) recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată de 3.433 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC D.C.M. SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL P.D.

,

împotriva deciziei nr. 44 din 10

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei SC A.C. SA TIMIȘOARA suma de 3433 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.