ÎCCJ, Decizia nr. 316/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 204 din 11 februarie 2010 a

Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta SC M. SRL împotriva rezoluției din 16

iulie 2009 dată în Dosarul nr. 424/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 424/P/2009

din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza

dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de intimații V.A., M.D.C., S.D., T.T., I.A.,

S.B., M.L., C.F., I.M. și V.M., precum și față de magistrații S.B., S.G. -

judecători la Tribunalul București, G.C., F.S.A. - procurori la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 5 București și C.D. - procuror la D.N.A.

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 193, art. 194, art. 209, art.

246, art. 247, art. 248 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 8507/4113/II-2/2009

din 26 august 2009.

Procurorii au

stabilit că actele efectuate în cauză nu au relevat indicii privind comiterea

vreunei fapte penale de către persoanele nominalizate în plângere, cu prilejul

exercitării atribuțiilor de serviciu specifice funcției deținute.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 424/P/2009 din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 204

din 11 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte

care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petenta SC M. SRL a declarat recurs solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate,

anularea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la

parchet în vederea începerii urmăririi penale, susținând că hotărârea atacată

este netemeinică și nelegală.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații V.A., M.D.C., S.D., T.T., I.A.,

S.B., M.L., C.F., I.M. și V.M., precum și față de magistrații S.B., S.G. -

judecători la Tribunalul București, G.C., F.S.A. - procurori la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 5 București și C.D. - procuror la D.N.A.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de

art. 193, art. 194, art.

209, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

petenta a sesizat

organele de urmărire penală sub aspectul că fostul primar general al Mun. București,

A.V. împreună cu primul lot de intimați cu diverse funcții în cadrul primăriei

și prefecturii ar fi săvârșit infracțiunile prev. de art. 193, art. 194, art. 209,

art. 246-248 C. pen., facturând și încasând chiria aferentă spațiului în care

petenta își are sediul social, promovând fraudulos hotărârile Consiliului local

al Mun. București.

Petenta prin

reprezentant legal a considerat că judecătorii S.B. și S.G. precum și

procurorii

G.C.,

F.S.A. și C.D. care ar fi instrumentat cauzele privind primul grup de intimați,

ar fi săvârșit la rândul lor infracțiuni pentru care solicită tragerea la

răspundere penală.

Au fost reclamați

inclusiv „notarii care au autentificat contractele de închiriere” deși singurul

contract este cel din 7 ianuarie 1992 care a și fost executat cu peste 10 ani

în urmă.

Nemulțumirea petentei

rezidă în faptul că nu i s-a vândut spațiul comercial în care-și are sediul

social, datorită restanțelor pe o perioadă de 6 luni consecutiv.

Refuzul vânzării

spațiului respectiv are la bază atât Hotărârea C.G.M.B. nr. 371/2002 cât și

Legea nr. 550/2002 care condiționează operațiunea respectivă de inexistența

restanțelor la plata chiriei precum și a altor clauze contractuale, cerințe

care nu sunt cumulative ci alternative.

Petenta a acumulat

restanțe de 258.315 lei la chirie pentru perioada 1 decembrie 2006 - 31 iulie

2008 și deși notificată, în fața refuzului de a achita debitul, la data de 27

ianuarie 2009 contractul de locațiune a fost denunțat unilateral de către

locatorul SC C. SA.

Cererile de

suspendare a executării, recte de anulare a Hotărârii C.G.M.B. nr. 215/2006 și nr.

248/2006 au fost respinse prin sentința civilă nr. 2445 din 13 aprilie 2007 și nr.

461 din 19 septembrie 2007 ale Tribunalului București.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrați,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat hotărâri, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât, instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță.

De asemenea, nu a

fost identificat niciun indiciu privind săvârșirea vreunei infracțiuni de către

procurorii care au instrumentat cauzele respective.

În cauza de față,

magistrații intimați procurori și-au exercitat atribuțiile cu care au fost

investiți, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului și

dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare,

astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt

întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentei,

nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

Emiterea de soluții

nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la

săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

193, art. 194, art. 209, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen.,

în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentei

petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei

instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai

sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi

de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluției

nr. 424/P/2009 din 16 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat de petenta SC M. SRL împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta SC M. SRL împotriva sentinței nr. 204

din 11 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 7333/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.