ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2008

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 522 din 29 octombrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta K.I., în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii din 27 mai 2007 emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar

al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 1 iunie 1941-6 martie

1945, începând cu data de 1 martie 2007.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că familia soțului reclamantei a fost

nevoită, în vara anului 1941, din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu

V. și să se stabilească în Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu în anul

1945.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj.

În motivarea recursului,

pârâta arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la recunoașterea

calității de refugiat a reclamantei, întrucât această calitate o are numai soțul

său decedat; de asemenea, se arată în motivarea recursului, instanța de fond a făcut

o apreciere eronată a probelor, întrucât martorii care au dat declarații în cauză,

raportat la împrejurările în care a avut loc refugiul acestora, nu puteau cunoaște

circumstanțele refugiului familiei soțului reclamantei. Mai arată recurenta că hotărârea

atacată este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului familiei

soțului reclamantei nu poate fi considerată „refugiu" din motive etnice, atâta

vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată, aflându-se sub jurisdicție românească.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Tot astfel, conform

art. 3 din același act normativ, „soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria

persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei

ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 RON neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit".

De asemenea, în

conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

[alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarațiile

notariale ale martorilor C.M. și K.-A.M., audiați și nemijlocit de către instanța

de fond, rezultă, într-adevăr, că soțul decedat al intimatei-reclamante, K.I., s-a

refugiat împreună cu familia sa, din cauza persecuțiilor etnice suferite, constând

în agresiuni fizice pe motiv că nu vorbeau limba română, în iunie 1941, din localitatea

V., în care își aveau domiciliul, în localitatea Cluj, întorcându-se în localitatea

de domiciliu în primăvara anului 1945.

În cauză, dovada

refugiului soțului intimatei-reclamante s-a făcut, așadar, conform legii, împrejurare

față de care în mod corect a procedat instanța de fond admițând acțiunea și obligând-o

pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 3 din O.G.

nr. 105/1999.

Că aceste drepturi

sunt recunoscute intimatei-reclamante în calitatea sa de soție supraviețuitoare,

rezultă în mod expres din considerentele sentinței recurate, criticile recurentei

cu privire la acest aspect nefiind, așadar, întemeiate.

Nu poate fi reținută

nici critica vizând (ne)veridicitatea declarațiilor martorilor audiați în cauză,

întrucât cu privire la acest aspect recurenta-pârâtă s-a rezumat a-și exprima numai

suspiciunea de fals a probelor respective, fără a face, însă, demersurile și a se

folosi de procedurile prevăzute de lege pentru aceste situații.

În ceea ce privește

critica recurentei, potrivit căreia schimbarea domiciliului familiei soțului reclamantei

nu poate fi considerată „refugiu" din motive etnice, deoarece localitatea părăsită

nu se afla sub administrația altui stat, se va reține, de asemenea, că este neîntemeiată.

Aceasta, întrucât

din conținutul textului art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 rezultă că drepturile

compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții

exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma

refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici

o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul

de atunci al României sau în afara acestuia, și fără a se face vreo caracterizare

a localității părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or,

potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

Acest aspect a

fost, de altfel, lămurit de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite

care, prin decizia nr. 41 din 7 mai 2007, pronunțându-se asupra recursului în interesul

legii, a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

că „cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din

motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945,

indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român

sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă

localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție

românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii

prevăzute de textul de lege mai sus menționat".

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca fiind temeinică și

legală, sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 522 din

29 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.