ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 36 din 26 februarie 2010 tribunalul arbitrai din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâții O.P.C.P. și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâții la plata următoarelor sume: 802.500 Euro contravaloare stații de lucru de tip A livrate în executarea contractului încheiat de părți și neachitate; 1.033.347,76 Euro sume reținute fără drept de pârâtul O.P.C.P.

cu titlu de penalități de întârziere; 330.659,44 Euro penalități de întârziere cuvenite pentru plata cu întârziere a sumelor datorate din facturile din 17 mai 2007, 13 iunie 2007 și 21 septembrie 2007; 342. 825,70 Euro penalități de întârziere pentru neplata sumelor de la pct. 1 și 2, calculate de la data scadenței până la data introducerii acțiunii arbitrare; 40.420,40 lei penalități de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a sumelor reprezentând TVA aferente facturilor din 17 mai 2007, 13 iunie 2007; 532.924, 49 lei reprezentând TVA parțială aferentă facturii din 21 septembrie 2007. În considerentele sentinței, tribunalul arbitrai a reținut următoarea situați de fapt: la data de 21 decembrie 2004 a fost semnat între Guvernul României și Comisia Europeană Memorandumul de finanțare referitor la Programul Național Phare 2004 pentru România, perioada de contractare pentru finanțarea nerambursabilă fiind până la 30 noiembrie 2006, iar perioada de plăți fiind până la 30 noiembrie 2008. în urma licitației organizate, contractul a fost semnat, în calitate de furnizor, O.P.C.P., în calitate de autoritate contractantă și de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de beneficiar; ulterior semnării contractului, dar anterior emiterii ordinului de începere a lucrărilor, a fost redactată o notă de fundamentare privind inutilitatea achizițiilor de licențe Microsoft Office,

aspect ce nu a fost corectat în perioada desfășurării proceduri ide achiziție publică pentru a nu determina periclitarea achiziției; fiind informată cu privire la acest aspect, F. a fost de acord cu modificarea contractului, cerând emiterea unui ordin formal de modificare, ordin neemis de O.P.C.P. Corespondența la acest aspect a avut și consecința scurgerii unui interval de timp din termenul scurt de 3 luni pentru implementare, F. cerând extinderea cu 45 de zile a perioadei de implementare. Considerând că la data de 20 decembrie 2006 a fost întrunit acordul pentru modificarea contractului, F. a livrat beneficiarului produsele contractate, facturile emise de reclamantă fiind achitate doar parțial, cu unele deduceri.

Tribunalul arbitrai a reținut calitatea de pârâți a O.P.C.P. și a Ministerului Finanțelor, O.P.C.P. deținând întreaga responsabilitate privind aspectele procedurale și administrative ale obligațiilor bugetare, ca structură fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Finanțelor putând sta în proces în litigiul referitor la achiziția de servicii, bunuri și lucrări din cadrul programului Phare; de asemenea, calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor este dată de aceea de beneficiar al achiziției. Plățile fiind autorizate de acesta. Cu privire la contravaloarea licențelor, tribunalul arbitrai a reținut buna credință a reclamantei în executarea contractului, coroborată că opinia Reprezentanței uniunii Europene; s-a reținut că livrarea produselor nu a fost contestată, plata sumelor reprezentând contravaloarea acestora trebuind a fi efectuată din alte surse decât cele din Programul Phare, fiind expirat termenul maxim de finanțare nerambursabilă.

S-a reținut temeinicia pretențiilor reclamantei și în ce privește sumele reținute de O.P.C.P., raportat la buna credință cu care a acționat reclamanta, O.P.C.P. neavând temei pentru reținerea unor penalități pentru nelivrarea licențelor, stabilite ca nefiind utile pentru beneficiar; a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul decăderii reclamantei din dreptul de a solicita aceste penalități, reținându-se că nu s-a invocat nerespectarea unui termen imperativ prevăzut de lege, ci a unui termen convențional. Din același considerent a fost apreciată și temeinicia solicitării reclamantei de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere, reținându-se incidența prevederilor art. 26 din Condițiile generale ale contractului.

În ce privește sumele solicitate cu titlu de penalități pentru plata cu întârziere a sumelor reprezentând TVA, s-a reținut temeinicia acestora dedusă din temeinicia pretențiilor privind debitul principal. Împotriva acestei sentințe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și O.P.C.P. au formulat acțiune în anulare, invocând prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ.; criticile pârâților au vizat greșita interpretare a principilor care guvernează încheierea contractelor cuprinse în Ghidul practic de aplicare a procedurilor de contractare pentru finanțările acordate din bugetul general al Comisiei Europene în contextul acțiunilor externe (P.R.A.G.), de asemenea, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.

sub aspectul înlăturării termenului de 2 luni convenit de părțile contractante, termen extinctiv care o dată împlinit stinge dreptul părții de a cere penalități de întârziere: sub acest aspect, a arătat că tribunalul arbitrai nu a pus în discuția părților sancțiunea decăderii, accentul fiind pus pe împlinirea termenului; soluția încalcă dispozițiile imperative ale Regulamentului nr. 2342/2002 al Comisiei prin care au fost stabilite normele de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene; tribunalul arbitrai nu a avut în vedere că voința părților nu a fost contrară principiilor generale ale dreptului, noul C. civ.

consacrând dreptul părților de a stabili termene de decădere. Judecătorul din cadrul Curții de Apel București secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 106 din septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 3146/2/2010, a respins ca nefondată acțiunea în anulare.

Acesta a apreciat caracterul nefondat al acțiunii în anulare, cu următoarele considerente: a reținut că temeioul de drept invocat de petenți nu dă dreptul de a se cerceta modul în care tribunalul arbitrai a soluționat fondul cauzei, ci doar de a cerceta respectarea condițiilor imperative de formă ale arbitrajului; în prima lor critică, petenții au invocat încălcarea unor principii prevăzute de PRAG care guvernează procesul de încheiere a contractului și nu faza executării lui, tribunalul arbitrai dând eficiență unui contract încheiat deja; în măsura în care au fost încălcate asemenea principii la încheierea contractului, responsabilitatea nu poate fi transferată tribunalului arbitrai; cu privire la cel de-al doilea motiv al acțiunii în anulare, judecătorul a reținut că acesta vizează modul de interpretare al clauzei contractuale, ce nu poate face obiectul cenzurii pe calea acțiunii în anulare.

Sentința pronunțată de judecător a fost recurată de pârâții M.F.P. și O.P.C.P., criticile acestora fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâții au susținut că judecătorul a înlăturat apărările sale bazate pe Ghidul practic de aplicare a procedurilor de contractare PRAG, fără a observa că nicio modificare a contractului nu trebuie să aibă drept consecință distorsionarea competiției din timpule evaluării; de asemenea, judecătorul nu a observat criticile privind aplicarea exclusivă a dreptului privat în sfera de reglementare a dreptului public, cu referiri la principiile PRAG (pârâții dezvoltând amănunțit aceste principii); au susținut caracterul imperativ al acestor principii în ceea ce privește modalitatea de modificare a contractului, arătând că în măsura în care un alt ofertant ar fi cunoscut că obiectul contractului se rezumă doar la calculatoare, fără licențe, ar fi depus o ofertă mai mică decât a reclamantei.

Pârâții au mai criticat și aspectul legat de aplicarea art. 969 C. civ., apreciind o încălcare a acestui text legal din perspectiva prevederi contractuale referitoare la termenul extinctiv de două luni care a condus la stingerea dreptului de a cere penalități. Reclamanta, prin întâmpinare, a învederat divizarea SC S. SRL, calitatea procesuală fiind preluată de SC S. IT S.S. SRL; a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de judecător. Reclamanta a mai invocat și excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs. Analizându-se cu prioritate excepția invocată, conform art. 137 C. proc. civ., se reține că prin înscrisurile depuse la dosar pârâții au dovedit calitatea de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, astfel încât excepția invocată va fi respinsă ca nefondată.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază caracterul nefondat al recursului declarat în cauză pentru următoarele considerente: așa cum a reținut și judecătorul acțiunii în anulare, acest tip de acțiune se întemeiază pe dispoziții legale stricte, anularea unei sentințe arbitrale putând fi obținută doar în măsura dovedirii uneia dintre condițiile prevăzute de art. 364 C. proc. civ. In speță, pârâții au invocat prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., ce vizează încălcarea unor dispoziții imperative ale legii. Se observă, însă, că criticile formale ale pârâții vizează aspecte ce țin de modalitatea de desfășurare a procedurii de atribuire a achiziției publice și la principiile aplicabile acestei proceduri, în timp ce speța vizează raportul comercial dedus din desfășurarea contractului încheiat în urma procedurii de atribuire.

Faptul că la momentul desfășurării procedurii de atribuire nu ar fi fost respectate în totalitate procedurile și principiile PRAG nu au relevanță asupra relației dintre părți, bazată pe actul juridic deja încheiat. In consecință, așa cum a reținut și judecătorul acțiunii în anulare, nu se poate reține incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. sub aspectul acestor critici formulate de pârâții recurenți. De asemenea, nu se poate reține critica pârâților referitoare la încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., judecătorul acțiunii în anulare apreciind, legal și temeinic, că criticile pârâților vizează, în fapt, modul de interpretare de către tribunalul arbitrai a unei clauze contractuale.

Or, pentru a fi incidență prevederea art. 364 lit. i) C. proc. civ., este necesar să se dovedească o încălcare a unor dispoziții imperative ale legii, aspect ce nu rezultă în speță. Pârâții deși au invocat încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., criticile acestora vizează, așa cum s-a arătat, modul de interpretare al clauzei contractuale, neputând fi reținută, nici sub acest aspect o incidență a prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. În consecință, față de considerentele expuse, și constatându-se că judecătorul acțiunii în anulare a apreciat legal și temeinic că nu s-a dovedit incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE (OPCP) București împotriva sentinței comerciale nr. 106 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 3146/2/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2011.