ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2011

Asupra recursului de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

arbitrală nr. 36 din 26 februarie 2010 tribunalul arbitrai din cadrul Curții de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu

cu pârâții O.P.C.P. și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâții la

plata următoarelor sume: 802.500 Euro contravaloare stații de lucru de tip A

livrate în executarea contractului încheiat de părți și neachitate;

1.033.347,76 Euro sume reținute fără drept de pârâtul O.P.C.P. cu titlu de

penalități de întârziere; 330.659,44 Euro penalități de întârziere cuvenite

pentru plata cu întârziere a sumelor datorate din facturile din 17 mai 2007, 13

iunie 2007 și 21 septembrie 2007; 342. 825,70 Euro penalități de întârziere

pentru neplata sumelor de la pct. 1 și 2, calculate de la data scadenței până

la data introducerii acțiunii arbitrare; 40.420,40 lei penalități de întârziere

datorate pentru plata cu întârziere a sumelor reprezentând TVA aferente

facturilor din 17 mai 2007, 13 iunie 2007; 532.924, 49 lei reprezentând TVA

parțială aferentă facturii din 21 septembrie 2007.

În considerentele sentinței,

tribunalul arbitrai a reținut următoarea situați de fapt: la data de 21

decembrie 2004 a fost semnat între Guvernul României și Comisia Europeană

Memorandumul de finanțare referitor la Programul Național Phare 2004 pentru

România, perioada de contractare pentru finanțarea nerambursabilă fiind până la

30 noiembrie 2006, iar perioada de plăți fiind până la 30 noiembrie 2008. în

urma licitației organizate, contractul a fost semnat, în calitate de furnizor,

O.P.C.P., în calitate de autoritate contractantă și de Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de beneficiar; ulterior semnării contractului, dar

anterior emiterii ordinului de începere a lucrărilor, a fost redactată o notă

de fundamentare privind inutilitatea achizițiilor de licențe Microsoft Office,

aspect ce nu a fost corectat în perioada desfășurării proceduri ide achiziție

publică pentru a nu determina periclitarea achiziției; fiind informată cu

privire la acest aspect, F. a fost de acord cu modificarea contractului, cerând

emiterea unui ordin formal de modificare, ordin neemis de O.P.C.P.

Corespondența la acest aspect a avut și consecința scurgerii unui interval de

timp din termenul scurt de 3 luni pentru implementare, F. cerând extinderea cu

45 de zile a perioadei de implementare. Considerând că la data de 20 decembrie

2006 a fost întrunit acordul pentru modificarea contractului, F. a livrat

beneficiarului produsele contractate, facturile emise de reclamantă fiind

achitate doar parțial, cu unele deduceri.

Tribunalul

arbitrai a reținut calitatea de pârâți a O.P.C.P. și a Ministerului Finanțelor,

O.P.C.P. deținând întreaga responsabilitate privind aspectele procedurale și administrative

ale obligațiilor bugetare, ca structură fără personalitate juridică din cadrul

Ministerului Finanțelor putând sta în proces în litigiul referitor la achiziția

de servicii, bunuri și lucrări din cadrul programului Phare; de asemenea,

calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor este dată de aceea de beneficiar

al achiziției. Plățile fiind autorizate de acesta.

Cu privire la contravaloarea

licențelor, tribunalul arbitrai a reținut buna credință a reclamantei în

executarea contractului, coroborată că opinia Reprezentanței uniunii Europene;

s-a reținut că livrarea produselor nu a fost contestată, plata sumelor

reprezentând contravaloarea acestora trebuind a fi efectuată din alte surse

decât cele din Programul Phare, fiind expirat termenul maxim de finanțare

nerambursabilă.

S-a

reținut temeinicia pretențiilor reclamantei și în ce privește sumele reținute

de O.P.C.P., raportat la buna credință cu care a acționat reclamanta, O.P.C.P.

neavând temei pentru reținerea unor penalități pentru nelivrarea licențelor,

stabilite ca nefiind utile pentru beneficiar; a fost înlăturată apărarea

pârâtei în sensul decăderii reclamantei din dreptul de a solicita aceste

penalități, reținându-se că nu s-a invocat nerespectarea unui termen imperativ

prevăzut de lege, ci a unui termen convențional. Din același considerent a fost

apreciată și temeinicia solicitării reclamantei de obligare a pârâților la

plata penalităților de întârziere, reținându-se incidența prevederilor art. 26

din Condițiile generale ale contractului.

În ce

privește sumele solicitate cu titlu de penalități pentru plata cu întârziere a

sumelor reprezentând TVA, s-a reținut temeinicia acestora dedusă din temeinicia

pretențiilor privind debitul principal.

Împotriva

acestei sentințe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și O.P.C.P. au formulat

acțiune în anulare, invocând prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ.;

criticile pârâților au vizat greșita interpretare a principilor care guvernează

încheierea contractelor cuprinse în Ghidul practic de aplicare a procedurilor

de contractare pentru finanțările acordate din bugetul general al Comisiei

Europene în contextul acțiunilor externe (P.R.A.G.), de asemenea, s-a invocat

încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. sub aspectul înlăturării termenului de

2 luni convenit de părțile contractante, termen extinctiv care o dată împlinit

stinge dreptul părții de a cere penalități de întârziere: sub acest aspect, a

arătat că tribunalul arbitrai nu a pus în discuția părților sancțiunea

decăderii, accentul fiind pus pe împlinirea termenului; soluția încalcă

dispozițiile imperative ale Regulamentului nr. 2342/2002 al Comisiei prin care

au fost stabilite normele de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al

Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților

Europene; tribunalul arbitrai nu a avut în vedere că voința părților nu a fost

contrară principiilor generale ale dreptului, noul C. civ. consacrând dreptul

părților de a stabili termene de decădere.

Judecătorul

din cadrul Curții de Apel București secția a V-a comercială, prin sentința

comercială nr. 106 din septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 3146/2/2010,

a respins ca nefondată acțiunea în anulare. Acesta a apreciat caracterul

nefondat al acțiunii în anulare, cu următoarele considerente: a reținut că

temeioul de drept invocat de petenți nu dă dreptul de a se cerceta modul în

care tribunalul arbitrai a soluționat fondul cauzei, ci doar de a cerceta

respectarea condițiilor imperative de formă ale arbitrajului; în prima lor

critică, petenții au invocat încălcarea unor principii prevăzute de PRAG care

guvernează procesul de încheiere a contractului și nu faza executării lui,

tribunalul arbitrai dând eficiență unui contract încheiat deja; în măsura în

care au fost încălcate asemenea principii la încheierea contractului,

responsabilitatea nu poate fi transferată tribunalului arbitrai; cu privire la

cel de-al doilea motiv al acțiunii în anulare, judecătorul a reținut că acesta

vizează modul de interpretare al clauzei contractuale, ce nu poate face

obiectul cenzurii pe calea acțiunii în anulare.

Sentința pronunțată de judecător a

fost recurată de pârâții M.F.P. și O.P.C.P., criticile acestora fiind încadrate

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâții au susținut că judecătorul

a înlăturat apărările sale bazate pe Ghidul practic de aplicare a procedurilor

de contractare PRAG, fără a observa că nicio modificare a contractului nu

trebuie să aibă drept consecință distorsionarea competiției din timpule

evaluării; de asemenea, judecătorul nu a observat criticile privind aplicarea

exclusivă a dreptului privat în sfera de reglementare a dreptului public, cu

referiri la principiile PRAG (pârâții dezvoltând amănunțit aceste principii);

au susținut caracterul imperativ al acestor principii în ceea ce privește

modalitatea de modificare a contractului, arătând că în măsura în care un alt

ofertant ar fi cunoscut că obiectul contractului se rezumă doar la

calculatoare, fără licențe, ar fi depus o ofertă mai mică decât a reclamantei.

Pârâții au mai criticat și aspectul legat de aplicarea art. 969 C. civ.,

apreciind o încălcare a acestui text legal din perspectiva prevederi

contractuale

referitoare la termenul extinctiv de două luni care a condus la

stingerea

dreptului de a

cere penalități.

Reclamanta, prin întâmpinare, a

învederat divizarea SC S. SRL, calitatea procesuală fiind preluată de SC S. IT

S.S. SRL; a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea

și temeinicia sentinței pronunțate de judecător.

Reclamanta a mai invocat și excepția

lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs.

Analizându-se cu prioritate excepția invocată, conform art.

137

C. proc. civ., se

reține că prin înscrisurile depuse la dosar pârâții au dovedit calitatea de

reprezentant al semnatarului cererii de recurs,

astfel încât excepția invocată va fi respinsă ca nefondată.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază caracterul nefondat al recursului declarat în cauză pentru

următoarele considerente: așa cum a reținut și judecătorul acțiunii în anulare,

acest tip de acțiune se

întemeiază pe

dispoziții legale stricte, anularea unei sentințe arbitrale

putând fi

obținută doar în măsura dovedirii uneia dintre condițiile

prevăzute de art. 364 C. proc. civ. In speță,

pârâții au invocat prevederile

art. 364 lit. i) C. proc. civ., ce

vizează încălcarea unor dispoziții imperative ale legii. Se observă, însă, că

criticile formale ale pârâții vizează aspecte ce țin de modalitatea de

desfășurare a procedurii de atribuire a achiziției publice și la principiile

aplicabile acestei proceduri, în timp ce speța vizează raportul comercial dedus

din desfășurarea contractului încheiat în urma procedurii de atribuire.

Faptul că la momentul desfășurării procedurii de

atribuire nu ar fi fost respectate în totalitate procedurile și principiile

PRAG nu au relevanță

asupra relației dintre părți, bazată pe actul

juridic deja încheiat. In consecință, așa cum a reținut și judecătorul acțiunii

în anulare, nu se

poate reține incidența

prevederilor art. 364

lit. i)

C. proc. civ. sub aspectul

acestor critici

formulate de pârâții recurenți.

De asemenea, nu se poate reține

critica pârâților referitoare la încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.,

judecătorul acțiunii în anulare

apreciind,

legal și temeinic, că criticile pârâților vizează, în fapt, modul

de

interpretare de către tribunalul arbitrai a unei clauze contractuale. Or,

pentru a fi incidență prevederea art. 364 lit. i) C. proc. civ., este necesar

să se dovedească o încălcare a unor dispoziții imperative ale legii, aspect ce

nu rezultă în speță. Pârâții deși au invocat încălcarea

prevederilor art. 969 C. civ.,

criticile acestora vizează, așa cum s-a arătat, modul de interpretare al

clauzei contractuale, neputând fi reținută, nici sub acest aspect o incidență a

prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În consecință, față de considerentele

expuse, și constatându-se că judecătorul acțiunii în anulare a apreciat legal și

temeinic că nu s-a dovedit incidența prevederilor art. 364

lit.

i) C. proc. civ., în conformitate cu art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de

reprezentant.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul de Plăți și Contractare

PHARE (OPCP) București împotriva sentinței comerciale nr. 106 din 22 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în dosarul

nr. 3146/2/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 19 mai 2011.