ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1222/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1117

din 23 septembrie 2008, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată,

cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. împotriva sentinței penale nr.

351 din 24 iunie 1999 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 1671 din 14 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Instanța a reținut că prin

cererea de revizuire condamnatul a invocat cazurile prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., respectiv:

- s-au descoperit fapte și

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe, în sensul că nu s-a cunoscut

că ușa apartamentului părții vătămate nu a fost deschisă cu șurubelnița sau

altă unealtă ce se afla în trusa de scule găsită în portbagajul autoturismului

revizuientului și că urma papilară găsită și folosită ca probă în acuzare a

fost luată dintr-un alt dosar în care acesta a fost condamnat;

- martorii B.C., I.M. și B.M.

au săvârșit infracțiuni de mărturie mincinoasă;

- organele de cercetare

penală au comis mai multe infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se

cere.

Pentru a respinge cererea,

instanța a constatat că motivele invocate nu sunt dovedite prin mijloacele

cerute de lege.

Astfel, B.C. a avut în cauza

a cărei revizuire se cere, calitatea de parte vătămată și nu de martor iar

plângerea revizuientului împotriva acestuia a privit infracțiunea de denunțare

calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen., și nu de mărturie mincinoasă,

pentru care procurorul prin rezoluția nr. 1360/P/2007 din 12 iunie 2007 a

dispus neînceperea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale.

Față de martorii I.M. și B.M.

revizuientul nu a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă și, astfel, nu au

fost efectuate cercetări penale sub acest aspect.

Instanța a mai reținut, în

privința acestor martori, că inadvertențele între declarațiile acestora au fost

cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei în care revizuientul a fost

condamnat, având posibilitatea să facă aprecierile de cuviință.

Cât privește plângerea

făcută de revizuient împotriva lucrătorilor de poliție care au efectuat acte de

cercetare în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere,

instanța a constatat că până în prezent nu a fost adoptată o soluție

definitivă, rezoluția inițială nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, de neurmărire, fiind desființată prin sentința penală nr. 257

din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia

penală nr. 1184 din 31 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În referire la existența

unor împrejurări necunoscute de instanță, s-a reținut că încă din cursul

urmăririi penale a fost efectuată o expertiză care a stabilit că șurubelnița

găsită cu ocazia cercetării locului faptei nu face parte din trusa universală de

chei inelare și șurubelnițe ridicată de la A.G. iar în ce privește urma

papilară, apărarea în sensul că aceasta este urma papilară aflată și într-un

alt dosar, a fost făcută în cursul judecății în fond, nefiind astfel o

împrejurare nouă necunoscută de instanță.

Prin decizia penală nr. 306

din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul revizuientului

A.G., constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Instanța de control judiciar

a reținut că prin rezoluția nr. 305/P/2007 din 12 noiembrie 2008 Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de

procurorul și lucrătorii de poliție reclamați de revizuient pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215, 246, 248

1

, 268, 289, toate C.

pen., întrucât primul a decedat iar în privința celorlalți s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale, soluție, însă, care nu este

definitivă și nu a dispus asupra fondului cauzei.

Decizia penală sus-menționată

a fost atacată cu recurs de către revizuient, criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate, prin reluarea contradicțiilor pe care le-a constatat, și le-a

subliniat, între declarațiile părții vătămate B.C., ale martorilor I.M. și B.I.

precum și procesul verbal de cercetare a locului faptei întocmit de lucrătorii

de poliție reclamați.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul nu este

fondat.

În adevăr, mărturia

mincinoasă imputată unora dintre martori, I.M. și B.I., nu este dovedită în

conformitate cu dispozițiile art. 395 C. proc. pen.

În esență, contradicțiile

semnalate de revizuient privesc afirmații sau consemnări diferite, respectiv

dacă ușa de la intrare în locuință era sau nu deschisă, butucul yalei dacă era

sau nu scos, dacă lucrurile copilului erau sau nu împrăștiate pe scară în jos,

dacă brelocul cu chei pe care poliția a presărat praf pentru identificarea

armelor era păstrat în cuierul de la intrare sau într-un sertar de la noptieră.

În privința procesului

verbal, se impută consemnări diferite față de realitate asupra modului de

sesizare - verbal, de către B.C. sau pe baza plângerii părții vătămate, a

intervalului orar în care s-a întocmit procesul verbal și pentru faptul că a

fost semnat numai de un martor, contrar art. 92 C. proc. pen., care impune

prezența a cel puțin doi martori, care nu trebuie să fie interesați în cauză,

cum rezultă că martorul semnatar este tatăl părții vătămate.

Curtea reține că toate

aceste inadvertențe și încălcări, sesizate de revizuient, sunt aspecte de

probațiune care, unele, au și fost examinate la judecata în cauza în care

revizuientul a fost condamnat și în orice caz toate existau în dosar, nefiind

fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor din ciclul judiciar ordinar.

În acest context și văzând

lipsa de substanță a pretinselor încălcări procedurale și a inadvertențelor

între declarații, cu observația că existența faptei de furt nu este pusă la

îndoială iar vinovăția revizuientului a fost stabilită pe baza unui mijloc de

probă apreciat definitiv de instanțe ca legal administrat, hotărârea atacată se

învederează ca fiind legală și temeinică.

Pe de altă parte, Curtea

reține că, în adevăr, prin rezoluțiile nr. 305/P/2007 din 12 noiembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, depusă la dosarul instanței

de apel și, respectiv, nr. 4837/P/2008 din 22 iulie 2008 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 6 București, depusă în recurs, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de unele dintre persoanele reclamate că au

săvârșit infracțiuni în cauza în care revizuientul a fost condamnat,

constatându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Fiind ulterioare

soluționării cererii de revizuire de către instanța de fond și, în parte,

soluționării apelului, aceste înscrisuri nu au putut fi avute în vedere de

instanțele care s-au pronunțat în precedent în cauza de revizuire, nefiind

cunoscute nici de către procuror la cercetările ce le-a efectuat conform art. 399

C. proc. pen., întrucât nu au existat.

Așa fiind, constatarea

cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen.,

invocate de revizuient, va putea fi făcută în condițiile art. 395 alin. (2) C.

proc. pen., într-o nouă cerere a revizuientului, neputându-se imputa instanței

de fond și celei de apel care au soluționat prezenta cauză că nu s-au pronunțat

asupra a ceea ce nu au cunoscut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul A.G. împotriva deciziei penale nr. 306 din 12

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent la

260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 aprilie 2009.