ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 25 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționara F.G. împotriva rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La dosarul cauzei au fost atașate dosarele nr. 664/P/2010 și 7247/3267/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele : Numita F.G., în calitate de mandatar al petiționarei F.B., a formulat plângere penală împotriva intimaților C.D. – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, B.E., S.A.

și P.L. – judecători la Curtea de Apel Brașov, solicitând tragerea la răspundere a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals și uz de fals. În motivarea plângerii se arată de către petiționară că judecătorii sus-menționați, cu prilejul soluționării dosarului nr. 3778/62/2009 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, nu i-au admis nicio probă și niciun martor, încălcând astfel în mod flagrant legea și, de asemenea, nu au luat în considerare probele existente la dosar care dovedeau că tatăl său, F.I., nu a murit în accidentul rutier produs la 23 iunie 2007 pe raza localității Predeal, ci a fost ucis în municipiul Târgu-Mureș și transportat apoi pe Valea Prahovei unde s-a înscenat accidentul rutier.

Petiționara a arătat că procurorul C.D., prin trafic de influență, i-a instigat pe judecători să încalce dispozițiile legale și codul deontologic, iar contradicțiile sale, în calitate de procuror de ședință, au fost în contradicție cu probele existente la dosar. Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror C.D. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență întrucât fapta nu există. Prin rezoluția nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen.

și art. 291 C. pen. întrucât faptele nu există. În motivarea rezoluției atacate se reține de către procuror că nemulțumirile ce privesc soluțiile adoptate de către magistrați, judecători sau procurori, pot fi exprimate, de către persoanele ce pretind că le-au fost vătămate interesele, exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Folosirea altor modalități, de genul formulării unor plângeri penale împotriva magistratului, ar echivala cu încercarea de a reforma soluțiile dispuse pe alte căi decât cele prevăzute de lege. Cadrul legal actual nu permite tragerea la răspundere penală a magistraților pentru modul în care aceștia au soluționat un dosar, excepție făcând situațiile de corupție, acest regim constituind o garanție a independenței, respectiv a autonomiei cu privire la soluțiile adoptate de către judecători și procurori, soluțiile trebuind să fie rezultatul liberei aprecieri a indiciilor/probelor.

Afirmațiile petentei în sensul că nu i s-au admis probe, cu încălcarea dispozițiilor legale, sunt neadevărate. Astfel, din conținutul încheierii de la termenul din 12 februarie 2010 rezultă că petenta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu trei martori. Proba cu înscrisuri i-a fost admisă, actele fiind depuse la dosar. în ceea ce privește proba testimonială solicitată, aceasta i-a fost în mod legal respinsă ca inadmisibilă, fiind vorba de un dosar ce avea ca obiect recurs împotriva unei hotărâri prin care se soluționase plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Mai mult, fiind vorba și de o judecată în recurs, sunt incidente și prevederile art.385 14 din Codul de procedură penală potrivit căruia „Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.” Rezultă că este inadmisibilă folosirea probei testimoniale în dovedirea motivelor de casare. S-a mai reținut și că din actele dosarului nu rezultă existența vreunui înscris care să fi fost falsificat sau folosit de către magistrați. Plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 7247/3267/II/2/2010 din 30 august 2010 a procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În termen legal, împotriva rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a formulat plângere la instanță petiționara F.G., solicitând, în esență, desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală împotriva intimaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate. Examinând plângerea formulată în cauză, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că intimații magistrați ar fi comis infracțiunile reclamate sau altă infracțiune cu prilejul soluționării dosarului nr. 3778/62/2009 al Curții de Apel Brașov.

Magistrații judecători și-au întemeiat soluția pe lucrările și materialul din dosarul cauzei și pe dispozițiile legale aplicabile în materie, motivând corespunzător hotărârea pronunțată în fapt și în drept. Petiționarei i s-a încuviințat proba cu înscrisuri și i s-a respins motivat proba cu martori, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Din analiza dispozițiilor legale invocate rezultă că proba cu martori este inadmisibilă în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen., instanța procedând în conformitate cu aceste dispoziții. Pe de altă parte, intimații magistrați fiind în procedura soluționării unui recurs, proba cu martori nu era admisibilă nici prin prisma dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., potrivit cărora instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs. În ceea ce o privește pe intimata C.D., procurorul de ședință, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 316 alin. (1) C. proc. pen. procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate. Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

În speță, intimata C.D. a susținut motivat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a pus concluzii motivate cu privire la cererile formulate de petiționară. Față de considerentele expuse, constatând că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.G. împotriva rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2011.