ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

La data de 25 octombrie

2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea

formulată de petiționara F.G. împotriva rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dosarul cauzei au

fost atașate dosarele nr. 664/P/2010 și 7247/3267/II/2/2010 ale Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele :

Numita F.G., în

calitate de mandatar al petiționarei F.B., a formulat plângere penală împotriva

intimaților C.D. – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, B.E.,

S.A. și P.L. – judecători la Curtea de Apel Brașov, solicitând tragerea la

răspundere a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, fals și uz de fals.

În motivarea

plângerii se arată de către petiționară că judecătorii sus-menționați, cu

prilejul soluționării dosarului nr. 3778/62/2009 aflat pe rolul Curții de Apel

Brașov, secția penală, nu i-au admis nicio probă și niciun martor, încălcând

astfel în mod flagrant legea și, de asemenea, nu au luat în considerare probele

existente la dosar care dovedeau că tatăl său, F.I., nu a murit în accidentul

rutier produs la 23 iunie 2007 pe raza localității Predeal, ci a fost ucis în

municipiul Târgu-Mureș și transportat apoi pe Valea Prahovei unde s-a înscenat

accidentul rutier.

Petiționara a arătat

că procurorul C.D., prin trafic de influență, i-a instigat pe judecători să

încalce dispozițiile legale și codul deontologic, iar contradicțiile sale, în

calitate de procuror de ședință, au fost în contradicție cu probele existente

la dosar.

Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procuror C.D. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de

influență întrucât fapta nu există.

Prin rezoluția nr. 664/P/2010

din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen. și art. 291 C.

pen. întrucât faptele nu există.

În motivarea

rezoluției atacate se reține de către procuror că nemulțumirile ce privesc

soluțiile adoptate de către magistrați, judecători sau procurori, pot fi

exprimate, de către persoanele ce pretind că le-au fost vătămate interesele,

exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Folosirea altor

modalități, de genul formulării unor plângeri penale împotriva magistratului,

ar echivala cu încercarea de a reforma soluțiile dispuse pe alte căi decât cele

prevăzute de lege. Cadrul legal actual nu permite tragerea la răspundere penală

a magistraților pentru modul în care aceștia au soluționat un dosar, excepție

făcând situațiile de corupție, acest regim constituind o garanție a

independenței, respectiv a autonomiei cu privire la soluțiile adoptate de către

judecători și procurori, soluțiile trebuind să fie rezultatul liberei aprecieri

a indiciilor/probelor.

Afirmațiile petentei

în sensul că nu i s-au admis probe, cu încălcarea dispozițiilor legale, sunt

neadevărate. Astfel, din conținutul încheierii de la termenul din 12 februarie 2010

rezultă că petenta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu trei martori.

Proba cu înscrisuri i-a fost admisă, actele fiind depuse la dosar. în ceea ce

privește proba testimonială solicitată, aceasta i-a fost în mod legal respinsă

ca inadmisibilă, fiind vorba de un dosar ce avea ca obiect recurs împotriva

unei hotărâri prin care se soluționase plângerea împotriva rezoluției

procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Mai mult, fiind vorba și de o

judecată în recurs, sunt incidente și prevederile art.385

14

din

Codul de procedură penală potrivit căruia „Instanța verifică hotărârea atacată

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.”

Rezultă că este

inadmisibilă folosirea probei testimoniale în dovedirea motivelor de casare.

S-a mai reținut și că

din actele dosarului nu rezultă existența vreunui înscris care să fi fost

falsificat sau folosit de către magistrați.

Plângerea formulată

împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă ca nefondată prin

rezoluția nr. 7247/3267/II/2/2010 din 30 august 2010 a procurorului șef al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică.

În termen legal, împotriva

rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a

formulat plângere la instanță petiționara F.G., solicitând, în esență,

desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe

urmărirea penală împotriva intimaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

reclamate.

Examinând plângerea

formulată în cauză, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că intimații

magistrați ar fi comis infracțiunile reclamate sau altă infracțiune cu prilejul

soluționării dosarului nr. 3778/62/2009 al Curții de Apel Brașov.

Magistrații

judecători și-au întemeiat soluția pe lucrările și materialul din dosarul

cauzei și pe dispozițiile legale aplicabile în materie, motivând corespunzător

hotărârea pronunțată în fapt și în drept.

Petiționarei i s-a

încuviințat proba cu înscrisuri și i s-a respins motivat proba cu martori, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Potrivit acestor

dispoziții legale judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau

ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate.

Din analiza dispozițiilor

legale invocate rezultă că proba cu martori este inadmisibilă în procedura

reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., instanța procedând în

conformitate cu aceste dispoziții.

Pe de altă parte, intimații

magistrați fiind în procedura soluționării unui recurs, proba cu martori nu era

admisibilă nici prin prisma dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen.,

potrivit cărora instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța

de recurs.

În ceea ce o privește

pe intimata C.D., procurorul de ședință, Înalta Curte reține că în conformitate

cu dispozițiile art. 316 alin. (1) C. proc. pen. procurorul este liber să

prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând

seama de probele administrate.

Cererile și

concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

În speță, intimata C.D.

a susținut motivat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

și a pus concluzii motivate cu privire la cererile formulate de petiționară.

Față de

considerentele expuse, constatând că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

este legală și temeinică, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea ca nefondată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționara F.G. împotriva rezoluției nr. 664/P/2010 din 13 iulie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

februarie 2011.