ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2010

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 318 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 140 lit. b) și c) din Legea nr. 302/2004, a respins, ca nefondată, cererea formulată de persoana condamnată A.M., cetățean austriac,  privind continuarea executării pedepsei în Republica Austria.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Din rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 1 octombrie 2009 a rezultat că A.M. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin Sentința penală nr. 361 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 4636 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea soluționării cererii de transferare în Republica Austria a persoanei condamnate A.M. pentru continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de instanțele române.

Persoana condamnată și-a manifestat acordul pentru transferarea în vederea continuării executării pedepsei în Austria, în condițiile Legii nr. 302/2004.

Se reține că Tribunalul pentru cauze penale Viena prin hotărârea din 18 iunie 2009 a acceptat executarea pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 361 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Cluj stabilind că pedeapsa care se va executa în Republica Austria să fie 1 an închisoare.

Deși instanța a constatat îndeplinită condiția dublei încriminări a reținut că persoana condamnată mai are afaceri judiciare la Tribunalul Bihor și există o vădită disproporție între pedeapsa aplicată în Republica Austria și cea de 10 ani aplicată de instanțele românești, fiind indicii că persoana condamnată va fi pusă, de îndată, în libertate, în Austria, aspecte care justifică conform art. 140 din Legea nr. 302/2004 refuzul transferării.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată care a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei, prin aceea că, deși îndeplinește condițiile pentru a fi transferat, cererea i-a fost respinsă, deși a executat din pedeapsă 6 ani și 4 luni.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de criticile formulate, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat.

Într-adevăr, conform art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare în alt stat a persoanei condamnate în România poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române.

Or, prin hotărârea din 18 iunie 2009, Tribunalul pentru cauze penale din Viena a stabilit ca persoana condamnată să execute în Republica Austria pedeapsa de 1 an închisoare.

Drept urmare, în mod corect instanța de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situația prevăzută de art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât, odată transferat, ar putea fi pus în libertate într-un termen mult prea scurt față de durata de 3 ani și 6 luni rămasă de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare.

Așa fiind, nu se constată nici încălcări ale Legii nr. 302/2004 și nici motive care să conducă la casarea hotărârii atacate.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de persoana condamnată se va respinge, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cele cu asistența juridică obligatorie care vor fi avansate din fondul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată A.M. împotriva Sentinței penale nr. 318 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta persoană condamnată la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.