ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4447/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 05 mai 2011, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamanții S.G. și S.D., în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004, de suspendare a executării deciziei de impunere din 31 mai 2010 privind

obligații de plată suplimentară a T.V.A. și a raportului de inspecție fiscală

din 31 mai 2010 emise de pârâta D.G.F.P. Cluj.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță s-a raportat la prevederile ce reglementează măsura suspendării executării

unui act administrativ, cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din același act normative, prin care

legiuitorul explică semnificația celor două sintagme care se suprapun celor două

condiții ce trebuie îndeplinite pentru suspendare, respectiv „cazul bine justificat”

și „paguba iminentă”.

În acest context, s-a

reținut că în cauză nu poate fi vorba de existența unei îndoieli serioase asupra

legalității deciziei de impunere din 31 mai 2010 întrucât aceasta conține o anumită

justificare legală și actuală a stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare, care

se coroborează cu raportul de inspecție fiscală din 31 mai 2010.

S-a mai reținut că cererea

de suspendare conține aspecte de fapt și de drept invocate și în contestația administrativă

ce țin de controlul de legalitate în substanță al actului administrativ fiscal,

nefiind aduse argumente în sprijinul necesității măsurii suspendării.

În același timp s-a reținut

că reclamanții nu au dovedit nici prejudiciul viitor și previzibil ce s-ar produce

prin executarea deciziei suspusă suspendării, în condițiile în care, executarea

obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unor acte administrativ

fiscale care se bucură de o puternică prezumție de legalitate.

A fost avută în vedere

practica instanței supreme (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 500/2010 și nr. 2537/2010), precum

și jurisprudența C.E.D.O.

Împotriva încheierii din

data de 05 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanții S.G. și

S.D., prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor actelor administrativ fiscale

decizia de impunere din 31 mai 2010 privind obligații de plată suplimentară taxă

pe valoarea adăugată și a raportului de inspecție fiscală din 31 mai 2010 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, fără

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Încheierea civilă pronunțată

în Dosarul nr. 403/33/2011/a1 al Curții de Apel Cluj este criticabilă, au precizat

recurenții, în esență pentru că în motivarea care fundamentează soluția pronunțată

nu sunt apreciate toate elementele care conturează categoria cazului bine justificat

și a pagubei iminente, interpretarea dată de instanță necorespunzând realității.

Cât privește condiția

cazului bine justificat, s-a învederat că instanța de fond în mod eronat a arătat

că în litigiu nu pot fi decelate care sunt împrejurările de fapt și de drept care

de la prima vedere și în aparență conduc la concluzia că ar exista o îndoială puternică

și serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal. Or, aceste elemente

de fapt și de drept constau, așa cum s-a arătat și în fața primei instanțe, în câteva

împrejurări indiscutabile, cum ar fi inexistența unei „persoane impozabile” și a

unei „activități economice” în sensul legii, aplicarea greșită a dispozițiilor C.

fisc. referitoare la dreptul de deducere și calcularea eronată a T.V.A.-ului considerându-l

inclus în prețul de vânzare, împrejurarea că normele metodologice de aplicare a

art. 127 alin. (2) C. fisc. adaugă acestei norme juridice în mod nelegal și extind,

nejustificat, domeniul activităților economice generatoare de obligație de plată

a T.V.A., aplicarea nelegală a cotei de 19% pentru imobile construcții cu privire

la care era aplicabilă cota redusă de T.V.A. de 5%, elemente legate de „dubla impozitare”

- impozit pe transferul dreptului de proprietate și T.V.A., etc.

Cazul bine justificat,

s-a învederat, este reprezentat și de faptul că acest contencios este unul nou,

delicat și atipic în care nu există decât soluții de fond cu totul izolate, fără

a se contura o practică judecătorească relevantă în domeniu, iar în plus s-a evidențiat

că se naște cel puțin un dubiu asupra condițiilor și contextului în care s-a emis

decizia privind obligațiile de plată suplimentare T.V.A. din 31 mai 2010 și raportul

de inspecție fiscală din 31 mai 2010. În acest context, reclamanta a opinat că soluția

suspendării apare ca perfect admisibilă.

Referitor la condiția

pagubei iminente, recurenta a susținut că nu s-a limitat în niciun moment la a afirma

că executarea actului administrativ este prin ea însăși o pagubă și atât, ci a arătat

în mod clar, neechivoc, că spre exemplu, în ceea ce privește penalitățile de întârziere

pe care intimata le mai vizează prin actele administrativ fiscale emise, există

serioase dubii referitoare la modul de calcul.

Instanța fondului, s-a

relevat, nu consideră aplicabile dispozițiile conținute de Recomandarea nr. R/89/8

din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, cu toate

că potrivit reglementărilor menționate se impune menținerea unui echilibru între

părțile împrocesate: pe de o parte imperativul executării actelor legale ale administrației

publice, iar pe de altă parte imperativul asigurării unei protecții a particularilor

împotriva unor acte administrative individuale asupra cărora planează unele indicii

de posibilă nelegalitate, până la pronunțare suverană a instanței de contencios

administrativ pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, s-a

precizat că executarea actului administrativ fiscal ar avea consecințe deosebit

de grave asupra activității reclamanților, fiind afectată însăși existența acestora

prin aducerea lor în stare de insolvabilitate din moment ce sumele pretinse sunt

foarte ridicate pentru posibilitățile lor actuale. Intimata nu este prejudiciată

cu nimic de o suspendare a efectelor actului administrativ, pentru că în situația

în care solicitarea de anulare a deciziilor indicate ar fi respinsă în mod irevocabil

s-ar proceda la valorificarea actului administrativ fiscal. Dar, în situația în

care efectele actului administrativ fiscal nu ar fi suspendate și pe fond reclamanților

li s-ar admite cererea de chemare în judecată în mod irevocabil, prejudiciul creat

recurenților nu ar putea fi cuantificat, fără a mai vorbi de mijloacele și demersurile

care ar trebui întreprinse pentru recuperarea debitului și penalităților achitate

fără temei.

În cauză a formulat întâmpinare

pârâta D.G.F.P. Cluj, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

cu consecința menținerii încheierii civile recurate ca fiind temeinică și legală.

în opinia intimatei, susținerile reclamanților recurenți nu sunt în măsură să răstoarne

prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal și, prin urmare, nu se justifică

admiterea cererii de suspendare formulată de aceștia, atâta timp cât nu sunt întrunite

cele două condiții cumulative prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența

producerii unei pagube.

Recursul este nefondat.

În general, se recunoaște

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său

se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze

pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități

să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul

executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru,

precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților

publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor

administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument

procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru

a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și

producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor

două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al

executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație

de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond. Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant,

pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente

pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz cererea de

suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată,

până la soluționarea acțiunii pe fond, iar instanța de contencios administrativ

poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a pricinii.

Prin „cazuri bine justificate”

se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă

iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

În ceea ce privește existența

unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, instanța realizează doar o examinare

sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința

căruia se solicită suspendarea executării. Această condiție, cum corect a reținut

instanța de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea

legalității actului administrativ fiscal atacat ține de analiza pe fond a raportului

juridic dedus judecății, și, pe de altă parte, nu au putut fi desprinse - prin raportare

la cele arătate de reclamanți în calea administrativă de atac și în acțiune precum

și la dovezile administrate - acele împrejurări de fapt și de drept, cu caracter

determinant, care aparent ar fi de natură să ducă la concluzia existenței unei îndoieli

puternice și serioase cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale contestate

în litigiu.

Judecătorul fondul a apreciat

pertinent că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamanților nici cerința prevenirii

unei pagube iminente, argumentându-se just, în temeiul practicii judiciare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că executarea

unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură

de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, întrucât

din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu

o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare

ilicită a patrimoniului. Dacă s-ar accepta o interpretare contrară, potrivit căreia

în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate

plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției pagubei iminente este dovedită și

demonstrată prin simpla împrejurare că nivelul extrem de mare al sumei impuse și

ce urmează a fi executată conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul contribuabilului

și chiar la aducerea acestuia în stare de insolvabilitate, s-ar ajunge la concluzia

că cerința prevenirii unei pagube iminente este presupusă în majoritatea actelor

administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție

al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că sentința atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

formulat de către reclamanții S.G. și S.D. împotriva încheierii civile din data

de 05 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 403/33/2011/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.G. și S.D. împotriva încheierii din 05 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.