ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta C.D.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., obligarea acestuia

la plata sumei de 250. 000 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R., din data

efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate

împotrivea sa, prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea

domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, măsură

luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955,

conform dispozițiilor art. 5 si urm din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009.

Prin sentința civilă nr.

1239 din 05 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta C.D.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955,

reclamanta minoră, alături de familia sa, a suportat o măsură administrativă cu

caracter politic, care i-a adus prejudicii morale, fizice și psihice.

Reținând incidența în

cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și art. 5

alin. (4) din același act normativ,

tribunalul a constatat

că de aceste dispoziții legale poate beneficia și reclamanta C.D.,

prejudiciul moral suferit de aceasta fiind cert, iar în mare parte, nu poate fi

reparat neapărat prin acordarea unor compensații materiale.

În

raport de suferințele fizice și psihice concrete la care a fost supusă

reclamanta personal, dar ținând cont și de faptul că aceasta beneficiază și de

măsurile reparatorii luate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, inclusiv de

indemnizația materială prevăzută de acest act normativ, tribunalul a apreciat

că reparațiile pe care le primește sunt suficiente și rezonabile pentru a

acoperi prejudiciul moral suferit, suma de 250.000 Euro solicitată fiind

excesivă și nejustificată, motiv pentru care a

respins

cererea acesteia ca neîntemeiată

.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta C.D., criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală.

Prin decizia nr. 561/

A din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis

apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în tot sentința apelată, în

sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantei suma de 3000 euro, echivalent în lei, la data plății efective la

cursul B.N.R, reprezentând despăgubiri, daune morale.

În considerentele

deciziei, s-au reținut următoarele:

Dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în redactarea avută anterior modificării

prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, au fost declarate neconstituționale

prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, la inițiativa S.R.

Curtea a

analizat consecințele Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360

din 21 octombrie 2010 asupra drepturilor apelantei-reclamante, din perspectiva art.

14 al Convenției, care interzice discriminarea în legătură cu drepturi și

libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și art. 6 al C.E.D.O.,

care garantează dreptul la un proces echitabil.

Astfel, curtea a considerat că în cauză sunt

aplicabile în continuare dispozițiile Legii nr. 221/2009, în forma în vigoare

de la data formulării acțiunii, pentru argumentele expuse pe larg în

considerentele deciziei pronunțate în apel.

În consecință

, c

urtea de

apel a considerat că respingerea acțiunii formulate de apelanta-reclamantă pe

considerentul că a rămas fără temei juridic, ca urmare a declarării

neconstituționalității acestui temei juridic pe parcursul procesului, ar veni

în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin.

(1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic

aplicat nu poate fi diferit, cât și cu principiul nediscriminării, consacrat de

art. 14 din C.E.D.O, care interzice discriminarea în legătură cu drepturile și

libertățile pe care Convenția le reglementează, prin raportare la dreptul de

acces la instanță și principiul egalității armelor, consacrate de art. 6 alin. (1)

din C. E.D.O., care a fost explicitat în jurisprudența instanței de contencios

a drepturilor fundamentale ale omului în sensul că: intervenția inopinată a

legiuitorului creează un obstacol în dreptul de acces efectiv la o instanță

pentru una dintre părțile unui litigiu, putând fi văzut ca un element de

imprevizibilitate ce poate aduce atingere chiar substanței acestui drept.

Așadar, pentru cele

expuse anterior și în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. e) raportat la art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, care în redactarea de la data introducerii acțiunii

recunoștea dreptul apelantei-reclamante, în calitate de persoană care a suferit

măsura administrativă cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, să solicite instanței de judecată, în termen de 3 ani de la

data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă luată, curtea

a constatat că aceasta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin luarea măsurii administrative cu caracter politic dispusă în

baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

În

consecință, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și

echitabile, instanța de apel a găsit justificat numai în parte cuantumul sumei

pretinse de reclamantă cu titlu de prejudiciu moral și a apreciat că suma de

3.000 Euro este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea

adusă prin luarea măsurii administrative cu caracter politic dispusă în baza

Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.D. și S.R.,

reprezentat prin M.F.P.

În recursul său,

reclamanta C.D. solicită modificarea deciziei instanței de apel, în sensul

majorării cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale și

admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată.

Recurentul S.R.,

reprezentat prin M.F.P., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

critică hotărârea pronunțată de curtea de apel pe considerentul admiterii

greșite a acțiunii, în condițiile în care, se arată, Legea nr. 221/2009 nu are

caracter de complinire întrucât nu înlătură drepturile stabilite prin legi

anterioare, de care reclamanta a beneficiat.

Tot astfel, se arată,

la data judecării apelului, temeiul juridic al cererii nu mai era în vigoare,

textul art. 5 alin. (1) lit. a) fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Ca atare, conchide

recurentul, reclamanta nu mai putea susține că are o speranță legitimă în

sensul C.E.D.O.

Recursul declarat de

pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P. se privește ca fondat, urmând a fi admis,

în considerarea următoarelor argumente :

Potrivit art. 147 alin.

(4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios

constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului

constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității

legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009)] își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României,

la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 27 mai 2011, dată la care, urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se

pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul

pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea

invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1

adițional la C.E.D.O., în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o

hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care [(în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010)] prin decizia nr. 12 din

19 septembrie 2011(M. Of. nr. 789/7.11.2011). Partea I – a statuat că în

situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă

din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este

cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește,

arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene,

nu i le legitimează”.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P.M. București va fi admis, modificată decizia atacată, în

sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1239

din 05 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Pentru aceleași

considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.D.

împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P. – D.G.F.P.M. București împotriva deciziei

nr. 561/ A din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

nr. 1239 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.