ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând,
conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. 23400/3/2010,
reclamantul B.G.G.
în
contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, Primăria Municipiului București prin
Primar General, Consiliul
General al Municipiului București prin
Primarul general și Prefectura București reprezentată de prefect, a formulat cerere
de chemare în judecată, „revendicare imprescriptibilă”, pentru terenul situat
pe Intrarea Căpitan Luca Gheorghe (zona Panduri cu 13 Septembrie), în suprafață
de 250 m.p., cu o clădire construită, casă cu pereți înalți, din cărămidă, două
dormitoare, living, holuri, bucătărie, în suprafață de 120 m.p., demolată
represiv cu doi ani înaintea celorlalte case, situate pe aceeași stradă, după
plecarea reclamantului în Suedia, în octombrie 1986.
Reclamantul
a arătat că proprietatea a fost revendicată începând cu anul 2007 și, până când
va fi despăgubit, solicită o chirie lunară pârâtului Statul Român de 1.000
euro/ lună, pe perioada 2008 - 2010, în valoare totală de 36.000 euro, sume la
care se adaugă o dobândă anulă de 10% și anuitate începând cu anul 1987 - anul
demolării.
Reclamantul
a mai arătat că imobilul a fost proprietatea mamei sale, B.V., născută R. și că
pentru acest imobil pârâta Primăria Municipiului București poate oferi o
proprietate echivalentă.
Prin
sentința civilă nr.113 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a III
a civilă,
a admis
excepția lipsei calității procesuale active; a respins acțiunea formulată de
reclamantul B.G.G., în contradictoriu cu pârâții Prefectura Municipiului
București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria
Municipiului București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului
București prin Primar, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate
procesuală activă.
Pentru
a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța
a fost investită cu o cerere în „revendicare imprescriptibilă”, așa cum
reclamantul a intitulat-o atât la momentul „introducerii” ei, cât și la
momentul „precizării”, a unui imobil compus din teren în suprafață de 250 m.p.
și construcția demolată situată pe teren, aflată la adresa Intrarea Căpitan
Luca Gheorghe, sector 6, solicitând restituirea unui teren echivalent, evaluând
imobilul la aproximativ 530.000 euro.
La
solicitarea instanței, reclamantul a învederat că a înțeles să dovedească
dreptul de proprietate ce a aparținut autoarei lui, cu copia buletinului de
identitate a numitei B.V. care, la rubrica - adresa de domiciliu - are
menționată adresa din Municipiul București, str. Intrarea Căpitan Luca
Gheorghe, sector 5, respectiv a imobilului revendicat.
Tribunalul
a reținut că B.V. a decedat la data de 22 februarie 2003, conform
certificatului de deces aflat la fila 65 din dosar și că reclamantul este
moștenitorul defunctei, în calitate de fiu al acesteia, conform certificatului
de calitate de moștenitor legal din 5 martie 1993, aflat la fila 12 din dosar.
De
asemenea, a constatat că reclamantul și-a întemeiat în drept cererea de chemare
în judecată, atât pe dispozițiile art. 480 C. civ., cât și pe dispozițiile
Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, acesta invocând și Protocolul I la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Indiferent
de temeiul de drept invocat de reclamant și chiar dacă Legea nr. 10/2001,
modificată și completată conține o dispoziție de favoare pentru foștii
proprietari, deposedați abuziv de imobilele ce fac obiectul acestei legi,
instituind o prezumție a existenței și întinderii dreptului de proprietate ca
fiind cea recunoscută în actul normativ de preluare (art. 24 din lege),
tribunalul a apreciat că, în raport de susținerea expresă a reclamantului în
sensul că înțelege să își dovedească calitatea procesuală activă cu copia
buletinului de identitate al autoarei lui, întrucât la adresa de domiciliu este
menționat imobilul revendicat, în prezenta cauză nu se poate reține ca fiind
dovedită identitatea între reclamant și titularul dreptului din raportul
juridic dedus judecății.
Acțiunea
în revendicare este numai la îndemână persoanei care are calitatea de
proprietar al lucrului revendicat, deoarece ea are ca obiect recunoașterea
dreptului de proprietate al reclamantului și readucerea bunului în patrimoniul
acestuia.
Reclamantul,
fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea
procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a
chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt
și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În acțiunile având ca obiect revendicarea, reclamantul
trebuie să-și
dovedească
dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, conform principiului înscris
în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea
judecății trebuie să o dovedească, în favoarea pârâtului care are posesia
bunului, funcționând o prezumție simplă de proprietate.
Așa fiind, tribunalul a reținut că reclamantul nu a
prezentat un titlu
translativ
de proprietate din care să rezulte că autoarea acestuia a fost proprietara
imobilului revendicat și nu a indicat împrejurările de fapt pe care s-au bazat
pretențiile acestuia pentru a justifica îndreptățirea pe care o are de a
introduce cererea împotriva pârâților chemați în judecată, indicarea temeiului
de drept nefiind suficientă în acest sens.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.G.
G.
și a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate,
arătând că prima instanță a ignorat jurisprudența CEDO și prevederile art. 1 și
6 din Protocolul nr. l anexă la Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci
când a considerat că prezentarea buletinului de identitate a autoarei sale și a
certificatului său de moștenitor nu sunt suficiente pentru a-i obliga pe pârâți
să prezinte documentele pe care refuză să i le dea personal, încălcând astfel
dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia judecătorii au
datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
La
termenul din 4 mai 2011 reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat
completarea probelor cu înscrisuri, solicitându-se Administrației Financiare a
Sectorului 5 București comunicarea de rol fiscal și matricola terenului situat
în București, Intrarea Căpitan Luca Gheorghe în suprafață de 250 mp și a
construcției ce a existat pe acest teren.
De
asemenea proba cu înscrisuri a fost completată de către reclamant, care a depus
la dosarul cauzei referatul din 27 martie 2007 a Comisiei de aplicare a Legii
nr. 10/2001 a orașului Mizil Prahova din care rezultă filiația reclamantului
față de V.G. și M.G., bunicii reclamantului, cât și față de A.G. și V.G.,
căsătorită cu B.L., care sunt părinții reclamantului.
Prin decizia nr.681/ A din 05 iulie 2011, Curtea de Apel
București,
secția a IV a civilă,
a admis apelul declarat
de reclamantul B.G.G. împotriva sentinței civile nr. 113 din 28 ianuarie 2011
pronunțată în Dosar nr. 23400/3/2010 de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă,
în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul
General, Consiliul General al Municipiului București, Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București.
A
desființat sentința apelată și a trimis cauza la același tribunal pentru
judecarea cauzei pe fond.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamantul
a depus în faza procesuală a apelului actele de stare civilă din care rezultă
că este succesorul defunctei B.V., care la rândul său a fost moștenitoarea
defunctei G.E. (filele 30, 33).
Din
răspunsul primit de către instanța de apel de la Primăria Sectorului 5
București - Direcția Taxe și Impozite Locale (fila 38 dosar apel) rezultă că
autoarea reclamantului, V.B. a dobândit proprietatea imobilului situat în
Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, prin act de donație, în anul 1955, proprietatea
fiind înregistrată pe rolul fiscal cu declarația din 4 februarie 1958, situație
în care reclamantul face dovada calității procesuale active în prezenta cauză -
calificată ca fiind o acțiune în revendicare -, fiind succesorul în drepturi al
defunctei B.V., ce a deținut în proprietate imobilul compus din teren și construcție
aflat în București, Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 5.
Având
în vedere faptul că prima instanță nu a intrat în dezbaterea fondului și în mod
greșit a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului instanța de
apel, în temeiul prevederilor art. 297 C. proc. civ., s-a pronunțat în sensul
celor arătate.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs
pârâtul Statul
Român prin
Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București.
În
dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304
pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea pronunțata de
instanța de apel a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii pentru
următoarele argumente:
În mod
corect si legal instanța de fond a admis lipsa calității
procesuale active a reclamantului B.G.G. si a
respins acțiunea
formulata de aceasta ca fiind formulata de o persoana fără
calitate procesuala pasiva.
Reclamantul
B.G.G. a formulat o cerere de chemare în judecată total informă, în raport de
dispozițiile art. 112 C. proc. civ., în special, cele care fac referire la
obiectul cererii, la arătarea motivelor de fapt și a dovezilor pe care se
sprijină fiecare capăt de cerere.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a încălcat și
dispozițiile art. 82
C. proc.
civ., potrivit cărora orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie
să fie făcută în scris, acesta înțelegând să învestească instanța prin
comunicarea unor cereri în format electronic, pe adresa de e-mail (de
corespondență) a Tribunalului București.
Cu
toate acestea, Tribunalul a reținut că a fost învestit cu o cerere în, „revendicare
imprescriptibilă”, așa cum reclamantul a intitulat-o atât la momentul „introducerii”
ei, cât și la momentul „precizării”, a unui imobil compus din teren în
suprafață de 250 m.p. și construcția demolată situată pe teren, aflată la
adresa Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 6, solicitând restituirea unui
teren echivalent, evaluând imobilul la aproximativ 530.000 euro.
La
solicitarea instanței, reclamantul a învederat că a înțeles să dovedească
dreptul de proprietate ce a aparținut autoarei lui, cu copia buletinului de
identitate a numitei B.V., care la rubrica - adresa de domiciliu - are
menționată adresa din Municipiul București, str. Intrarea Căpitan Luca
Gheorghe, sector 6, respectiv a imobilului revendicat.
Tribunalul
a reținut că B.V. a decedat la data de 22 februarie 2003, conform
certificatului de calitate de moștenitor legal din 5 martie 1993, aflat la fila
12 din dosar și a certificatului de deces aflat la fila 65 din dosar,
reclamantul fiind moștenitorul defunctei, în calitate de fiu al acesteia.
De
asemenea, a constatat că reclamantul si-a întemeiat în drept cererea de chemare
în judecată, atât pe disp. art. 480 C. civ., cât și pe disp. Legii nr. 10/2001
și ale Legii nr. 247/2005, precum și Protocolul I la Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Indiferent
de temeiul de drept invocat de reclamant și chiar dacă Legea nr. 10/2001,
modificată și completată conține o dispoziție de favoare pentru foștii
proprietari, deposedați abuziv de imobilele ce fac obiectul acestei legi,
instituind o prezumție a existenței și întinderii dreptului de proprietate ca
fiind cea recunoscută în actul normativ de preluare (art. 24 din lege), in mod
corect instanța de fond a apreciat că, în raport de susținerea expresă a
reclamantului că înțelege să își dovedească calitatea procesuală activă cu
copia buletinului de identitate, al autoarei lui, întrucât la adresa de
domiciliu este menționat imobilul revendicat, în prezenta cauză nu se poate
reține ca fiind dovedită identitatea între reclamant și titularul dreptului din
raportul juridic dedus judecății.
Este
adevărat că prin nenumăratele cereri informe comunicate tribunalului în format
electronic, prin e-mail, reclamantul a solicitat pârâților chemați în judecată
să prezinte instanței documentele privind preluarea pentru demolare a
imobilului revendicat, însă, tribunalul a constatat că, reclamantul și-a
intitulat în mod expres cererea ca fiind una în revendicare, condiții în care
dreptul de proprietate, pretins a fi aparținut autoarei lui, nu putea fi
dovedit decât cu un act translativ de proprietate.
În acest sens, tribunalul a considerat că doar pentru
persoanele care
au urmat
procedura prevăzută de Legea nr. 10/2011 și care au învestit instanța cu o
cerere formulată exclusiv în temeiul acestei legi, se poate aplica eventual
prezumția de recunoaștere a dreptului de proprietate, rezultată din
recunoașterea dreptului în actul normativ de preluare, însă în condițiile
prevăzute de art. 24 din lege și în Normele metodologice de aplicare a legii,
foștii proprietari care au formulat o cerere în revendicare fiind obligați să
dovedească existența dreptului de proprietate în patrimoniul lor printr-un act
translativ de proprietate, copia buletinului de identitate în nici un caz
neîndeplinind aceste condiții.
Actul
de identitate este un document cu care se poate face dovada doar a identității,
a domiciliului și, după caz, a reședinței titularului, rară a se putea prezuma
că locul indicat ca domiciliu este sau a fost deținut în proprietate de către
titular.
Domiciliul
unei persoane fizice este locul unde titularul locuiește în mod statornic, iar
dovada adresei de domiciliu, se poate face prin mai multe documente, nefiind
obligatoriu a fi prezentat un act de proprietate asupra adresei indicată drept
domiciliu.
În
raport de susținerea reclamantului, potrivit căreia actul de identitate nu
putea fi eliberat dacă nu se prezenta un titlu de proprietate pentru spațiul
indicat ca adresă de domiciliu, tribunalul a apreciat corect că, în speță, cu
atât mai mult, reclamantul era obligat să prezinte instanței un astfel de
titlu, din care să rezulte că autoarea acestuia a deținut bunul în patrimoniul
său.
Calitatea
procesuală se analizează în cerința existenței unei identități între persoana
reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv în
raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și în
condiția unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în
același raport de drept substanțial (calitate procesuală pasivă). Calitatea
procesuală activă presupune interesul îndreptățit al unei persoane de acere
concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu.
Acțiunea în revendicare este numai la îndemână persoanei
care are
calitatea de
proprietar al lucrului revendicat, deoarece ea are ca obiect recunoașterea
dreptului de proprietate al reclamantului și readucerea bunului în patrimoniul
acestuia.
Reclamantul,
fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea
procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a
chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt
și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Tribunalul in mod corect a reținut că reclamantul nu a
promovat un
titlu
translativ de proprietate din care să rezulte calitatea autoarei acestuia de
proprietar al lucrului revendicat și nu a indicat împrejurările de fapt pe care
s-au bazat pretențiile acestuia pentru a justifica îndreptățirea pe care o are
de a introduce cererea împotriva pârâților chemați în judecată, indicarea
temeiului de drept nefiind suficientă în acest sens.
Recurentul-pârât
a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea
deciziei atacate în sensul menținerii sentinței civile nr. 113 din 28 ianuarie 2011
pronunțata de Tribunalul București, secția a IlI-a civila, ca fiind temeinica
si legală.
În
ședința publică din 22 iunie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția
nulității recursului,
întrucât
criticile formulate nu au legătură cu soluția atacată.
Excepția
este întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele motive:
Potrivit
art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va
cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.
civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului
dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor
într-unui din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Per
a
contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă
încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și
limitativ de art. 304 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine este
nulitatea recursului.
În speță, pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice a
atacat
cu recurs decizia instanței de apel prin care s-a statuat că reclamantul, prin
înscrisurile depuse în faza procesuală a apelului, a făcut dovada calității
procesuale active în raportul juridic dedus judecății și, având în vedere că
prima instanță nu a intrat în dezbaterea fondului și în mod greșit a reținut
lipsa calității procesuale active a reclamantului, a desființat sentința
apelată și a trimis cauza la același tribunal pentru judecarea fondului.
Or, în
cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici
propriu-zise la adresa deciziei curții de apel privind soluția pronunțată,
atacată cu recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către
recurentul-pârât a motivelor sale de nemulțumire prin raportare la soluția
atacată și la argumentele folosite de curtea de apel în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către
recurentul-
pârât constă,
practic, în a reda în totalitate considerentele în temeiul cărora tribunalul a
reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale procesuale active.
Astfel,
recurentul - pârât, s-a limitat să afirme generic că hotărârea instanței de
apel este nelegală, fără a aduce, însă, argumente care să susțină această
afirmație, prin raportare la considerentele de fapt și de drept pe care curtea
de apel și-a întemeiat soluția, ignorând faptul că sentința tribunalului a fost
desființată deoarece, în apel, prin probatoriul administrat, reclamantul a
făcut dovada calității procesuale active.
Exprimarea generică a nemulțumirii părții, prin simpla
afirmație că
hotărârea
recurată este nelegală, nu constituie o motivare în sensul art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impune condiția dezvoltării motivelor de
nelegalitate. Această condiție implică determinarea greșelilor anume imputate
instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.
Prin
urmare, urmează a se reține că cererea de recurs a pârâtului Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice nu cuprinde motive propriu-zise de recurs la
adresa soluției atacate, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului.
În aceste
condiții, reținând totodată că nu au fost invocate nici motive de ordine
publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art.
306 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul este nul dacă nu
a fost motivat în termenul legal și nu au fost invocate nici motive de ordine
publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice – D.G.F.P. București împotriva deciziei civile nr. 681/ A din 05 iulie
2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.