ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2012

Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. 23400/3/2010, reclamantul B.G.G.

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București prin Primarul general și Prefectura București reprezentată de prefect, a formulat cerere de chemare în judecată, „revendicare imprescriptibilă”, pentru terenul situat pe Intrarea Căpitan Luca Gheorghe (zona Panduri cu 13 Septembrie), în suprafață de 250 m.p., cu o clădire construită, casă cu pereți înalți, din cărămidă, două dormitoare, living, holuri, bucătărie, în suprafață de 120 m.p., demolată represiv cu doi ani înaintea celorlalte case, situate pe aceeași stradă, după plecarea reclamantului în Suedia, în octombrie 1986. Reclamantul a arătat că proprietatea a fost revendicată începând cu anul 2007 și, până când va fi despăgubit, solicită o chirie lunară pârâtului Statul Român de 1.000 euro/ lună, pe perioada 2008 - 2010, în valoare totală de 36.000 euro, sume la care se adaugă o dobândă anulă de 10% și anuitate începând cu anul 1987 - anul demolării.

Reclamantul a mai arătat că imobilul a fost proprietatea mamei sale, B.V., născută R. și că pentru acest imobil pârâta Primăria Municipiului București poate oferi o proprietate echivalentă. Prin sentința civilă nr.113 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active; a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.G., în contradictoriu cu pârâții Prefectura Municipiului București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București prin Primar, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele: Instanța a fost investită cu o cerere în „revendicare imprescriptibilă”, așa cum reclamantul a intitulat-o atât la momentul „introducerii” ei, cât și la momentul „precizării”, a unui imobil compus din teren în suprafață de 250 m.p.

și construcția demolată situată pe teren, aflată la adresa Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 6, solicitând restituirea unui teren echivalent, evaluând imobilul la aproximativ 530.000 euro. La solicitarea instanței, reclamantul a învederat că a înțeles să dovedească dreptul de proprietate ce a aparținut autoarei lui, cu copia buletinului de identitate a numitei B.V. care, la rubrica - adresa de domiciliu - are menționată adresa din Municipiul București, str. Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 5, respectiv a imobilului revendicat. Tribunalul a reținut că B.V. a decedat la data de 22 februarie 2003, conform certificatului de deces aflat la fila 65 din dosar și că reclamantul este moștenitorul defunctei, în calitate de fiu al acesteia, conform certificatului de calitate de moștenitor legal din 5 martie 1993, aflat la fila 12 din dosar.

De asemenea, a constatat că reclamantul și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată, atât pe dispozițiile art. 480 C. civ., cât și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, acesta invocând și Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Indiferent de temeiul de drept invocat de reclamant și chiar dacă Legea nr. 10/2001, modificată și completată conține o dispoziție de favoare pentru foștii proprietari, deposedați abuziv de imobilele ce fac obiectul acestei legi, instituind o prezumție a existenței și întinderii dreptului de proprietate ca fiind cea recunoscută în actul normativ de preluare (art. 24 din lege), tribunalul a apreciat că, în raport de susținerea expresă a reclamantului în sensul că înțelege să își dovedească calitatea procesuală activă cu copia buletinului de identitate al autoarei lui, întrucât la adresa de domiciliu este menționat imobilul revendicat, în prezenta cauză nu se poate reține ca fiind dovedită identitatea între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Acțiunea în revendicare este numai la îndemână persoanei care are calitatea de proprietar al lucrului revendicat, deoarece ea are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului și readucerea bunului în patrimoniul acestuia. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa. În acțiunile având ca obiect revendicarea, reclamantul trebuie să-și dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, conform principiului înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, în favoarea pârâtului care are posesia bunului, funcționând o prezumție simplă de proprietate.

Așa fiind, tribunalul a reținut că reclamantul nu a prezentat un titlu translativ de proprietate din care să rezulte că autoarea acestuia a fost proprietara imobilului revendicat și nu a indicat împrejurările de fapt pe care s-au bazat pretențiile acestuia pentru a justifica îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva pârâților chemați în judecată, indicarea temeiului de drept nefiind suficientă în acest sens. împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.G.

G. și a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate, arătând că prima instanță a ignorat jurisprudența CEDO și prevederile art. 1 și 6 din Protocolul nr. l anexă la Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci când a considerat că prezentarea buletinului de identitate a autoarei sale și a certificatului său de moștenitor nu sunt suficiente pentru a-i obliga pe pârâți să prezinte documentele pe care refuză să i le dea personal, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia judecătorii au datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. La termenul din 4 mai 2011 reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat completarea probelor cu înscrisuri, solicitându-se Administrației Financiare a Sectorului 5 București comunicarea de rol fiscal și matricola terenului situat în București, Intrarea Căpitan Luca Gheorghe în suprafață de 250 mp și a construcției ce a existat pe acest teren.

De asemenea proba cu înscrisuri a fost completată de către reclamant, care a depus la dosarul cauzei referatul din 27 martie 2007 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a orașului Mizil Prahova din care rezultă filiația reclamantului față de V.G. și M.G., bunicii reclamantului, cât și față de A.G. și V.G., căsătorită cu B.L., care sunt părinții reclamantului. Prin decizia nr.681/ A din 05 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva sentinței civile nr. 113 din 28 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr. 23400/3/2010 de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București.

A desființat sentința apelată și a trimis cauza la același tribunal pentru judecarea cauzei pe fond. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul a depus în faza procesuală a apelului actele de stare civilă din care rezultă că este succesorul defunctei B.V., care la rândul său a fost moștenitoarea defunctei G.E. (filele 30, 33). Din răspunsul primit de către instanța de apel de la Primăria Sectorului 5 București - Direcția Taxe și Impozite Locale (fila 38 dosar apel) rezultă că autoarea reclamantului, V.B.

a dobândit proprietatea imobilului situat în Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, prin act de donație, în anul 1955, proprietatea fiind înregistrată pe rolul fiscal cu declarația din 4 februarie 1958, situație în care reclamantul face dovada calității procesuale active în prezenta cauză - calificată ca fiind o acțiune în revendicare -, fiind succesorul în drepturi al defunctei B.V., ce a deținut în proprietate imobilul compus din teren și construcție aflat în București, Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 5. Având în vedere faptul că prima instanță nu a intrat în dezbaterea fondului și în mod greșit a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului instanța de apel, în temeiul prevederilor art. 297 C. proc.

civ., s-a pronunțat în sensul celor arătate. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea pronunțata de instanța de apel a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii pentru următoarele argumente: În mod corect si legal instanța de fond a admis lipsa calității procesuale active a reclamantului B.G.G. si a respins acțiunea formulata de aceasta ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesuala pasiva. Reclamantul B.G.G. a formulat o cerere de chemare în judecată total informă, în raport de dispozițiile art. 112 C. proc.

civ., în special, cele care fac referire la obiectul cererii, la arătarea motivelor de fapt și a dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Tribunalul a apreciat că reclamantul a încălcat și dispozițiile art. 82 C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris, acesta înțelegând să învestească instanța prin comunicarea unor cereri în format electronic, pe adresa de e-mail (de corespondență) a Tribunalului București. Cu toate acestea, Tribunalul a reținut că a fost învestit cu o cerere în, „revendicare imprescriptibilă”, așa cum reclamantul a intitulat-o atât la momentul „introducerii” ei, cât și la momentul „precizării”, a unui imobil compus din teren în suprafață de 250 m.p.

și construcția demolată situată pe teren, aflată la adresa Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 6, solicitând restituirea unui teren echivalent, evaluând imobilul la aproximativ 530.000 euro. La solicitarea instanței, reclamantul a învederat că a înțeles să dovedească dreptul de proprietate ce a aparținut autoarei lui, cu copia buletinului de identitate a numitei B.V., care la rubrica - adresa de domiciliu - are menționată adresa din Municipiul București, str. Intrarea Căpitan Luca Gheorghe, sector 6, respectiv a imobilului revendicat. Tribunalul a reținut că B.V. a decedat la data de 22 februarie 2003, conform certificatului de calitate de moștenitor legal din 5 martie 1993, aflat la fila 12 din dosar și a certificatului de deces aflat la fila 65 din dosar, reclamantul fiind moștenitorul defunctei, în calitate de fiu al acesteia.

De asemenea, a constatat că reclamantul si-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată, atât pe disp. art. 480 C. civ., cât și pe disp. Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, precum și Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Indiferent de temeiul de drept invocat de reclamant și chiar dacă Legea nr. 10/2001, modificată și completată conține o dispoziție de favoare pentru foștii proprietari, deposedați abuziv de imobilele ce fac obiectul acestei legi, instituind o prezumție a existenței și întinderii dreptului de proprietate ca fiind cea recunoscută în actul normativ de preluare (art. 24 din lege), in mod corect instanța de fond a apreciat că, în raport de susținerea expresă a reclamantului că înțelege să își dovedească calitatea procesuală activă cu copia buletinului de identitate, al autoarei lui, întrucât la adresa de domiciliu este menționat imobilul revendicat, în prezenta cauză nu se poate reține ca fiind dovedită identitatea între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Este adevărat că prin nenumăratele cereri informe comunicate tribunalului în format electronic, prin e-mail, reclamantul a solicitat pârâților chemați în judecată să prezinte instanței documentele privind preluarea pentru demolare a imobilului revendicat, însă, tribunalul a constatat că, reclamantul și-a intitulat în mod expres cererea ca fiind una în revendicare, condiții în care dreptul de proprietate, pretins a fi aparținut autoarei lui, nu putea fi dovedit decât cu un act translativ de proprietate.

În acest sens, tribunalul a considerat că doar pentru persoanele care au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2011 și care au învestit instanța cu o cerere formulată exclusiv în temeiul acestei legi, se poate aplica eventual prezumția de recunoaștere a dreptului de proprietate, rezultată din recunoașterea dreptului în actul normativ de preluare, însă în condițiile prevăzute de art. 24 din lege și în Normele metodologice de aplicare a legii, foștii proprietari care au formulat o cerere în revendicare fiind obligați să dovedească existența dreptului de proprietate în patrimoniul lor printr-un act translativ de proprietate, copia buletinului de identitate în nici un caz neîndeplinind aceste condiții.

Actul de identitate este un document cu care se poate face dovada doar a identității, a domiciliului și, după caz, a reședinței titularului, rară a se putea prezuma că locul indicat ca domiciliu este sau a fost deținut în proprietate de către titular. Domiciliul unei persoane fizice este locul unde titularul locuiește în mod statornic, iar dovada adresei de domiciliu, se poate face prin mai multe documente, nefiind obligatoriu a fi prezentat un act de proprietate asupra adresei indicată drept domiciliu. În raport de susținerea reclamantului, potrivit căreia actul de identitate nu putea fi eliberat dacă nu se prezenta un titlu de proprietate pentru spațiul indicat ca adresă de domiciliu, tribunalul a apreciat corect că, în speță, cu atât mai mult, reclamantul era obligat să prezinte instanței un astfel de titlu, din care să rezulte că autoarea acestuia a deținut bunul în patrimoniul său.

Calitatea procesuală se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și în condiția unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în același raport de drept substanțial (calitate procesuală pasivă). Calitatea procesuală activă presupune interesul îndreptățit al unei persoane de acere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu. Acțiunea în revendicare este numai la îndemână persoanei care are calitatea de proprietar al lucrului revendicat, deoarece ea are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului și readucerea bunului în patrimoniul acestuia.

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa. Tribunalul in mod corect a reținut că reclamantul nu a promovat un titlu translativ de proprietate din care să rezulte calitatea autoarei acestuia de proprietar al lucrului revendicat și nu a indicat împrejurările de fapt pe care s-au bazat pretențiile acestuia pentru a justifica îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva pârâților chemați în judecată, indicarea temeiului de drept nefiind suficientă în acest sens.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate în sensul menținerii sentinței civile nr. 113 din 28 ianuarie 2011 pronunțata de Tribunalul București, secția a IlI-a civila, ca fiind temeinica si legală. În ședința publică din 22 iunie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate nu au legătură cu soluția atacată. Excepția este întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele motive: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a atacat cu recurs decizia instanței de apel prin care s-a statuat că reclamantul, prin înscrisurile depuse în faza procesuală a apelului, a făcut dovada calității procesuale active în raportul juridic dedus judecății și, având în vedere că prima instanță nu a intrat în dezbaterea fondului și în mod greșit a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza la același tribunal pentru judecarea fondului.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei curții de apel privind soluția pronunțată, atacată cu recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentul-pârât a motivelor sale de nemulțumire prin raportare la soluția atacată și la argumentele folosite de curtea de apel în fundamentarea acesteia. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentul- pârât constă, practic, în a reda în totalitate considerentele în temeiul cărora tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale procesuale active.

Astfel, recurentul - pârât, s-a limitat să afirme generic că hotărârea instanței de apel este nelegală, fără a aduce, însă, argumente care să susțină această afirmație, prin raportare la considerentele de fapt și de drept pe care curtea de apel și-a întemeiat soluția, ignorând faptul că sentința tribunalului a fost desființată deoarece, în apel, prin probatoriul administrat, reclamantul a făcut dovada calității procesuale active. Exprimarea generică a nemulțumirii părții, prin simpla afirmație că hotărârea recurată este nelegală, nu constituie o motivare în sensul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impune condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate. Această condiție implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.

Prin urmare, urmează a se reține că cererea de recurs a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu cuprinde motive propriu-zise de recurs la adresa soluției atacate, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului. În aceste condiții, reținând totodată că nu au fost invocate nici motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal și nu au fost invocate nici motive de ordine publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. București împotriva deciziei civile nr. 681/ A din 05 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.