ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 884/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 884/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 348/F din 26 septembrie 2011 a
Curții de Apel București, secția
I
penală, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
, s-a dispus restituirea cauzei privind pe
inculpatul C.C.I.
la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția
Națională Anticorupție, în
vederea refacerii actului de sesizare.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de apel a reținut,
în
esență, următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 08 iunie 2011, emis în
Dosarul nr. 63/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a
Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție
a dispus trimiterea în
judecată a inculpatului C.C.I., reținut la data
de 24
februarie 2011 și arestat preventiv
începând cu data de 25 februarie
2011, sub acuzația săvârșirii
infracțiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de
art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.
rap. la
art. 6, art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.
art. 41
alin. (2) C. pen., instigare la fals intelectual, în formă continuată,
prevăzută de art. 25 în ref. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit.
c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2)
C. pen. și conflict de interese, prevăzut de art. 253
1
alin.
(1) C. pen.
, toate cu aplic. art. 33
lit. a) C. pen.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de Z.A., M.A. și V.C.V., cu privire la infracțiunea de
dare de mită, prevăzută de
art. 255 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1), (2) și art. 8 din
Legea
nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se incidența unei
cauze care înlătură caracterul penal al faptei [reglementată de art. 255 alin.
(2) C. pen.], precum și disjungerea cauzei față de învinuitul G.A.I.,
făptuitoarea A.D.C. și alți funcționari publici și continuarea cercetărilor,
sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de luare de mită,
prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41
alin.
(2) C. pen. și respectiv a infracțiunii de primire de foloase necuvenite,
prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6,
art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin sentința penală nr. 518/F din data de 09 iunie
2011, pronunțată în Dosarul nr. 46889/3/2011, Tribunalul București, secția
I
penală,
(instanța inițial sesizată prin rechizitoriu), în temeiul art. 42 rap. la art. 28
1
pct. 1 lit. a)
1
C. proc. pen., a
declinat
competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București, în
raport cu infracțiunea de conflict de interese.
În urma declinării de competență, cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 iunie 2011.
Prin încheierea din data de 27
iunie 2011 (rămasă definitivă,
ca urmare
a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchet, conform Deciziei
nr. 2645 din data de 30 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5448/1/2011), Curtea a dispus liberarea
provizorie a
inculpatului, sub control
judiciar, acesta fiind eliberat, de sub puterea
MAP nr. 58/UP/2011 emis
de Tribunalul București, secția
I
penală, la data hotărârii din
recurs.
Prin aceeași încheiere (filele
58-63, d.f.), Curtea, în vederea
verificării
regularității actului de sesizare, prin prisma dispozițiilor art. 263 alin. (1)
C. proc. pen., a pus în vedere Parchetului să facă precizări scrise, prin care
să lămurească conținutul actului respectiv, în sensul determinării faptelor
pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prin raportare la
încadrarea juridică invocată și menționării probelor pe care se întemeiază
fiecare acuzație formulată, acordându-i un termen în
acest sens, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Precizările solicitate au fost prezentate de Parchet
la
termenul din data de 04 iulie 2011
(filele 99-104, d.f.), iar, la cererea
inculpatului, s-a acordat
acestuia posibilitatea de a le cunoaște, în vederea pregătirii unei apărări
efective.
Examinând partea expozitivă a rechizitoriului și
precizările
scrise depuse de Parchet cu
privire la conținutul acestuia, Curtea a
constatat următoarele:
Potrivit mențiunilor inserate la rubrica „încadrarea
juridică"
din rechizitoriu (filele 92-93),
procurorul a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea următoarelor fapte:
- cu privire la infracțiunea de luare de mită, în
formă continuată - inculpatul, în calitate de director executiv al D.J.A.O.V. Prahova,
aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, dar în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins diferite sume de bani
de la denunțătorul Z.A., primind de la acesta suma totală de aproximativ
40.000-50.000 EURO, în perioada toamna/iarna 2010 - ianuarie 2011, drept
comision pentru neprezentarea tirurilor la controlul fizic în Vama Ploiești sau
doar pentru a condiționa eliberarea documentelor vamale de import, indiferent
dacă aceste acte erau sau nu corect întocmite ori dacă
marfa corespundea, calitativ și cantitativ, cu cea înscrisă în acestea,
împrejurări în care, la data de 24
februarie 2011, a primit și suma de
10.000 RON, direct de la martorul V.C.V.
ș
indirect de la denunțătorul Z.A., fiind
prins în flagrant delict
în biroul
său de la sediul instituției anterior menționate;
- cu privire la infracțiunea de instigare la fals
intelectual, în formă continuată - inculpatul, în calitate de director executiv
al D.J.A.O.V. Prahova, l-a instigat pe numitul G.A.I.
să nu efectueze controlul fizic al tirurilor/containerelor aflate în
tranzit
sau să menționeze că verificarea s-a făcut, fără ca acestea să fie prezentate
în vamă și că marfa corespunde celor menționate în acte, cantitativ și
calitativ și, totodată, a instigat-o pe numita A.D.C. să nu solicite garanții
vamale pentru
toate importurile de mărfuri
cu prețuri subevaluate și nici documente
care să justifice prețul
declarat al mărfurilor de la exportatori,
acceptând
fără drept prețurile minimale impuse de către importatori;
-
cu privire la infracțiunea de
conflict de interese - inculpatul,
deși
a avut relații de muncă cu numitul S.C., începând cu anul 2007, amândoi fiind
inspectori fiscali la A.N.A.F., Departamentul de Luptă Antifraudă, acesta
devenind ulterior delegatul firmelor SC B.G. SRL, SC K.K. SRL și SC C.F. SRL,
care, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, au derulat operațiuni de
import declarate la D.J.A.O.V. Prahova, cererile de recrutare de la un punct
vamal la altul fiind aprobate de inculpat, în calitate de director executiv al
acestei instituții, a obținut, în timpul
exercitării atribuțiilor de serviciu,
în mod indirect, atât pentru sine,
cât și pentru alți lucrători vamali, diferite sume de bani de la reprezentanții
societăților anterior menționate și, în mod direct, foloase materiale pentru
sus-numitul,
cu care s-a aflat anterior, în
ultimii 5 ani, în raporturi de muncă.
În același timp, faptele descrise de procuror la
rubrica
„starea de fapt" din
rechizitoriu (filele 3-73) sunt următoarele:
- la data de 24 februarie 2011, inculpatul a fost
surprins în flagrant delict, după ce a pretins și primit fără drept suma de
10.000 RON de la martorul V.C.V., cunoscând că aceasta provine de la
denunțătorul Z.A., reprezentantul mai multor societăți comerciale care
efectuează importuri de mărfuri (fila 3);
- conform denunțului formulat de Z.A. în data de 22
februarie 2011, în perioada toamna/iarna 2010 - ianuarie 2011, a achitat
inculpatului, în mod repetat, prin intermediul angajatului său M.A., suma
totală de 40.000-50.000 EURO, drept comision pentru faptul că nu toate tirurile
ajungeau în vamă pentru controlul fizic al mărfii sau chiar în situația în care
marfa era verificată și corespundea cu mențiunile înscrise în declarațiile
vamale (fila 3);
- la data de 24 februarie 2011, inculpatul a pretins
suma de 60.000 RON și a primit suma de 10.000 RON, care nu i se cuvenea de
drept și pe care nu a respins-o, ci a acceptat-o, în scopul de a elibera
documentele vamale de import în regim de tranzit (fila 7);
- inculpatul a recunoscut că, la data de 24 februarie
2011, martorul V.C.V. i-a adus suma de 10.000 RON reprezentând restanța la
comisioanele pe care le datora pentru luna ianuarie 2011, precum și faptul că,
în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a primit suma totală de aproximativ
90.000 RON, din care și-a oprit suma de aproximativ 30.000 RON, a remis
lucrătorilor vamali, prin intermediul învinuitului G.A.I., suma de aproximativ
20.000-25.000 RON, iar restul sumei de 35.000-40.000 RON a predat-o unor
persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N.V. și A.N.A.F., prin
intermediari (fila 8);
- activitatea infracțională a inculpatului s-a
derulat începând cu luna septembrie 2010 până la data prinderii în flagrant,
respectiv 24 februarie 2011 și a constat în săvârșirea mai multor acte
materiale de luare de mită, în paralel cu instigarea la comiterea infracțiunii
de fals intelectual, urmată de executarea acesteia de către învinuitul G.A.I.
și făptuitoarea A.D.C. (fila 10);
- în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu,
inculpatul a pretins, pentru sine sau pentru alte persoane, lucrători vamali, cu
titlu de mită, diferite sume de bani de la delegatul firmelor SC B.G. SRL, SC K.K.
SRL și SC C.F. SRL, martorul S.C. (fila 12);
- conform declarației martorului M.A., înainte de
sărbătoarea de Crăciun din anul 2010, acesta i-a dat inculpatului un plic sigilat,
fără a cunoaște despre ce sumă este vorba (fila 14);
- conform înregistrării video remise de P.A. Otopeni
și declarației martorului M.A., la data de 29 decembrie 2010, acesta i-a remis
inculpatului suma de 10.000-15.000 RON, într-un plic nesigilat (fila 15);
- pentru a solicita sau renegocia comisioanele și
pentru a primi efectiv sumele de bani sau produsele alimentare, drept mită, inculpatul
se întâlnea cu martorul M.A. în afara biroului vamal (fila 43);
- din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate
între angajați ai societăților administrate de cetățenii turci, precum și cu
aceștia
din urmă, rezultă că martorii M.A. și
V.C.V.
solicitau diferite sume de
bani, pentru a le duce în vamă (fila 46);
-
existau situații când nu toate tirurile erau prezentate
la controlul fizic sau când erau trimise doar documentele însoțitoare pentru
mai multe tiruri, cu un singur șofer și, numai în cazul în care exista un
control superior de la București, trebuiau aduse toate tirurile la vamă (fila
52);
-
în anumite situații,
când nu se achitau la timp comisioanele
sau pentru a le renegocia,
inculpatul efectua deplasări la sediul
societăților
comerciale, pentru a se întâlni cu Z.A. (fila 55);
-
relațiile cu
Vama Ploiești au avut și sincope, în sensul că,
dacă nu s-au mai plătit
comisioanele solicitate, nu au mai fost primite tirurile la vămuire, însă, după
renegocierea comisioanelor, tranzitele erau reluate (fila 56);
- lucrătorul vamal G.A.I. era supus la presiuni din
partea inculpatului, care îi cerea să întocmească documentele vamale în fals,
în cazul neprezentării tirurilor la controlul fizic sau să nu elibereze
documentele vamale, până când nu își primea comisioanele la timp (fila 66).
Instanța de fond a reținut că analiza conținutului
rechizitoriului, din perspectiva faptelor imputate inculpatului, relevă
caracterul nedeterminat, imprecis și chiar confuz
al acuzațiilor aduse
acestuia, motiv pentru care nu se poate stabili
obiectul judecății,
conform art. 317 teza
I
rap. la art. 263 alin. (1) C.
proc. pen.
Astfel, cu privire la infracțiunea de luare de mită,
în formă
continuată, Curtea a constatat că,
nicăieri în cuprinsul rechizitoriului,
nu se precizează numărul actelor
materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv
al infracțiunii
respective, procurorul
limitându-se la a menționa că acele acte ar fi
fost „mai multe" și
s-ar fi derulat în mod repetat, în perioada toamna/iarna 2010 - 24 ianuarie
2011.
De asemenea, Curtea a constatat
că nu este determinat nici
obiectul
material al infracțiunii, la rubrica „încadrarea juridică" făcându-se
referire la o sumă totală de aproximativ 40.000-50.000 EURO, afirmată de
denunțătorul Z.A., în timp ce, la rubrica „starea de fapt", fiind
reprodusă și această afirmație (fără a se indica însă probele care dovedesc
suma anterior menționată), sunt descrise pretinse fapte de luare de mită având
ca obiect alte sume de bani, fie necunoscute, fie mult mai mici și evaluate în
moneda națională, de cel mult 90.000 RON (recunoscută
de
inculpat), dar și produse alimentare, care nu sunt precizate.
Totodată, cu referire la fapta din data de 24
ianuarie 2011, Curtea a constatat caracterul vădit confuz al acuzației, în
privința modalității normative de săvârșire a faptei respective și a obiectului
său material, în raport cu acea modalitate, la rubrica „încadrarea
juridică" menționându-se că inculpatul ar fi primit, cu titlu de mită,
suma de 10.000 RON, fără a se face referire și la o acțiune de pretindere a
vreunei sume determinate de bani din partea acestuia, în timp ce, la rubrica
„starea de fapt", se susține, mai întâi, că inculpatul ar fi pretins și
primit, cu acel titlu, suma de 10.000 RON (fila 3), iar, apoi, că inculpatul ar
fi pretins suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 10.000 RON (fila 7).
Aceste neregularități ale actului de sesizare nu au
fost înlăturate prin precizările scrise depuse de Parchet, care, dimpotrivă, au
accentuat caracterul confuz al acuzației.
Astfel, în acele precizări, se susține că, în sarcina
inculpatului, este reținută săvârșirea a nouă acte materiale de luare de mită,
având ca obiect sume de bani și foloase constând în produse alimentare („o
grepă și o portocală", conform unei convorbiri telefonice citate), fără a
se indica însă data și circumstanțele reale de comitere a acestora.
În plus, raționamentul Parchetului, în determinarea
numărului de acte materiale anterior menționat, este ajuridic, întemeindu-se,
conform chiar precizărilor sale, numai pe specularea unicei declarații a
inculpatului din faza de urmărire penală, în care acesta a recunoscut primirea
sumei de 90.000 RON, timp de 5 luni, la o distanță de circa o săptămână sau
două, câte 5.000-10.000 RON, cifre în raport cu care Parchetul a operat un
simplu calcul matematic, iar nu o construcție juridică întemeiată pe probe care
să îi susțină acuzația.
Mai mult, suma nou afirmată de Parchet ca
reprezentând obiectul material al infracțiunii continuate de luare de mită
(90.000 RON) este substanțial diferită de cea menționată de procuror în
rechizitoriu, la rubrica „încadrarea juridică" (aproximativ 40.000-50.000
EURO), ceea ce echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care nu se
poate realiza în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., ci numai prin
refacerea actului de sesizare.
Cu privire la infracțiunea de instigare la fals
intelectual, în formă continuată, Curtea a reținut că, nici în cazul acesteia,
în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul și data actelor
materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv
al infracțiunii respective.
De asemenea, a constatat că, în actul de sesizare, nu
sunt indicate, în concret, nici măcar înscrisurile oficiale la falsificarea cărora
se pretinde că inculpatul i-ar fi instigat pe G.A.I. și A.D.C.
Prin precizările scrise depuse de Parchet, acuzația adusă
inculpatului a fost lămurită numai în parte, prin indicarea înscrisurilor
oficiale (documentele vamale de import MRN 10011660 și MRN 10011708), la
falsificarea cărora se pretinde că acesta l-ar fi instigat pe G.A.I., față de
care, ulterior sesizării acestei instanțe, s-a dispus o soluție de scoatere de
sub urmărire penală, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2011, emis în
Dosarul nr. 204/P/2011.
În schimb, în precizările scrise prezentate Curții,
Parchetul nu a făcut nicio referire la înscrisurile oficiale pretins
falsificate de A.D.C., la instigarea inculpatului, conform rechizitoriului.
În măsura în care Parchetul nu mai susține săvârșirea
de către inculpat a unei astfel de fapte, aceasta echivalează, în fapt, cu o
modificare a acuzației, care, după cum s-a precizat deja, nu se poate realiza,
în mod legal, decât prin refacerea actului de sesizare.
Cu privire la infracțiunea de conflict de interese,
Curtea a reținut că acuzația adusă inculpatului nu este determinată în fapt,
pentru a se putea verifica întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii
respective, întrucât, prin precizările scrise depuse la dosar, Parchetul a
reluat întocmai mențiunile abstracte din rechizitoriu, fără a arăta, în
concret, astfel cum i s-a solicitat de către Curte, sumele de bani (care, în
mod firesc, trebuie să fie altele decât cele ce fac obiectul infracțiunii
distincte de luare de mită), despre care se pretinde că inculpatul le-ar fi
obținut indirect de la martorul S.C., în calitate de delegat al SC B.G. SRL, SC
K.K. SRL, SC C.F. SRL, atât pentru sine, cât și pentru alți lucrători vamali și
respectiv foloasele materiale despre care se susține că inculpatul le-ar fi
procurat direct pentru același martor, sub acest ultim aspect Parchetul
limitându-se la a afirma generic că acele foloase ar fi constat în mărfurile
(neprecizate) importate de societățile anterior menționate, fără a indica măcar
despre ce anume operațiuni de import este vorba.
În drept, Curtea a reținut că, potrivit art. 263 alin.
(1) C. proc. pen., rechizitoriul (ca act de sesizare a instanței de judecată,
conform art. 264 alin. (1) din același cod) trebuie să cuprindă, între altele,
arătarea faptei reținute în sarcina inculpatului.
De asemenea, potrivit art. 317 teza
I
C.
proc. pen., obiectul judecății îl constituie fapta arătată în actul de sesizare
a instanței.
Prin urmare, obiectul judecății trebuie să fie precis
determinat în cuprinsul rechizitoriului, ceea ce presupune descrierea faptei imputate
inculpatului într-o modalitate susceptibilă de a produce consecințe juridice,
respectiv de a învesti instanța, în mod
neîndoielnic,
cu judecarea acelei fapte (a se vedea, în același sens,
considerentele Deciziei
nr. 74 din data de 08 octombrie 2001, pronunțată de Completul de 9 Judecători
al Curții Supreme de Justiție).
Totodată, a reținut că art. 6 parag. 3 lit. a) din
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale instituie, ca o garanție a unui
proces echitabil, dreptul
acuzatului de a fi informat, în mod amănunțit,
cu privire la natura și cauza acuzației formulate împotriva sa, ceea ce,
potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune a i se aduce
la cunoștință, într-un mod precis, prin actul de acuzare, faptele imputate și
calificarea juridică a acestora (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din data
de 24 octombrie 1996, pronunțată în cauza De Salvador Torres c. Spaniei).
În speță, pentru motivele anterior menționate, Curtea
a constatat că rechizitoriul (actul de acuzare) cu care a fost sesizată nu
cuprinde faptele reținute în sarcina inculpatului, într-un mod
susceptibil de a fi înțeleasă, de acesta și chiar
de instanță, natura și
cauza acuzațiilor care îi sunt aduse, întrucât,
din prezentarea situației de fapt, lipsesc elemente esențiale pentru
determinarea acelor fapte, în privința cărora Parchetul însuși continuă să fie
confuz, astfel cum rezultă din precizările scrise depuse la dosar, care nu au
permis lămurirea acestui aspect, ci, dimpotrivă, accentuarea caracterului
imprecis al acuzațiilor formulate.
Astfel fiind și având în vedere că, potrivit art. 197
alin. (2) C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale privitoare la
sesizarea instanței este sancționată cu nulitatea absolută, Curtea a aplicat
această sancțiune cu privire la actul de sesizare, dispunând, în consecință,
restituirea cauzei la Parchetul care l-a
întocmit,
în vederea refacerii lui, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Instanța nu s-a pronunțat asupra măsurii asigurătorii
dispuse în cursul urmăririi penale, prin instituirea sechestrului
asigurător asupra unui imobil aflat în
proprietatea inculpatului (filele
32-34, voi.8, d.u.p.), întrucât art. 300
alin. (2) C. proc. pen. (reținut ca unic temei al hotărârii de restituire a
cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare) nu cuprinde nicio
prevedere în acest sens, iar dispozițiile art. 332 alin. (39 C. proc. pen.
(incidente în cazul restituirii cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi
penale) nu pot fi aplicate prin analogie, în condițiile în care cele două
instituții sunt diferite, sens în care a apreciat și Înalta Curte de Casație și
Justiție (a se vedea, spre
exemplu, Decizia
nr. 377, pronunțată de Secția Penală la data de 02
februarie 2010).
S-a reținut că, de vreme ce nu a constatat nulitatea
întregii urmăriri penale, ci numai a rechizitoriului prin care aceasta a fost
finalizată, măsura asiguratorie dispusă (pe care inculpatul nu a contestat-o
vreodată) rămâne validă, continuând să-și producă efectele, chiar în lipsa unei
dispoziții exprese a instanței, care ar fi superfluă.
În privința măsurii arestării preventive, dispusă în
cursul
urmăririi penale, instanța de fond a
constatat că aceasta a încetat, în
faza de judecată, prin liberarea
provizorie a inculpatului, care se va
menține
în această stare și pe perioada refacerii actului de sesizare,
în lipsa
invocării și constatării unor motive care să determine ridicarea controlului
judiciar impus, conform art. 160
3
C. proc. pen.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D.N.A.,
solicitând casarea hotărârii atacate, ca nelegală,
pentru greșita restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii actului de
sesizare.
În motivarea recursului, procurorul a susținut că în
mod greșit s-a reținut că rechizitoriul nu îndeplinește condițiile de fond și
de formă prevăzute de lege, în realitate fiind
descrise faptele, actele
materiale, probele pe care se întemeiază
acuzarea și măsurile dispuse. A susținut că toate aspectele reținute de
instanță nu au
acoperire în realitate și că,
de fapt, se critică tehnica de redactare a
actului de sesizare. Au fost
solicitate note, completări ale rechizitoriului, aceste probleme urmând a fi
valorificate în cursul cercetării judecătorești. A mai arătat că legea nu
prevede obligația
de a se indica cauza
acuzațiilor aduse inculpatului.
În concluzie, a solicitat casarea sentinței și
trimiterea cauzei
în vederea continuării
judecății la Curtea de Apel București.
Recursul parchetului este
întemeiat, pentru următoarele
considerente:
Criticile instanței de fond cu
privire la nelegalitatea actului de
sesizare
au constat în următoarele aspecte:
- cu privire la infracțiunea de luare de mită, în
formă continuată, în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul
actelor materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul
constitutiv al infracțiunii respective, procurorul limitându-se la a menționa
că acele acte ar fi fost „mai multe" și s-ar fi derulat
în mod repetat, în perioada toamna/iarna 2010 -
24 ianuarie 2011.
De asemenea, nu este determinat nici obiectul
material al infracțiunii, la rubrica „încadrarea juridică" făcându-se
referire la o sumă totală de aproximativ 40.000-50.000 EURO, afirmată de
denunțătorul Z.A., în timp ce, la rubrica „starea de fapt", fiind
reprodusă și această afirmație (fără a se indica însă probele care dovedesc
suma anterior menționată), sunt descrise pretinse fapte de luare de mită având
ca obiect alte sume de bani, fie necunoscute, fie mult mai mici și evaluate în
moneda națională, de cel mult 90.000 RON (recunoscută de inculpat), dar și
produse alimentare, care nu sunt precizate.
- referitor la fapta din data de 24 ianuarie 2011, s-a
reținut caracterul vădit confuz al acuzației, în privința modalității normative
de săvârșire a faptei respective și a
obiectului său material, în raport
cu acea modalitate, la rubrica
„încadrarea juridică" menționându-se că inculpatul ar fi primit, cu titlu
de mită, suma de 10.000 RON, fără a se face referire și la o acțiune de
pretindere a vreunei sume determinate de bani din partea acestuia, în timp ce,
la rubrica „starea de fapt", se susține, mai întâi, că inculpatul ar fi
pretins și primit, cu acel titlu, suma de 10.000 RON (fila 3), iar, apoi, că
inculpatul ar fi pretins suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 10.000
RON (fila 7).
Aceste neregularități ale actului de sesizare nu au
fost înlăturate prin precizările scrise depuse de Parchet, care, dimpotrivă, au
accentuat caracterul confuz al acuzației.
Astfel, în acele precizări, se susține că, în sarcina
inculpatului, este reținută săvârșirea a nouă acte materiale de luare de mită,
având ca obiect sume de bani și foloase constând în produse alimentare („o
grepă și o portocală", conform unei convorbiri telefonice citate), fără a
se indica însă data și circumstanțele reale de comitere a acestora.
În plus, raționamentul Parchetului, în determinarea
numărului de acte materiale anterior menționat, este ajuridic,
întemeindu-se, conform chiar precizărilor sale,
numai pe specularea
unicei declarații a inculpatului din faza de
urmărire penală, în care acesta a recunoscut primirea sumei de 90.000 RON, timp
de 5 luni, la o distanță de circa o săptămână sau două, câte 5.000-10.000 RON,
cifre în raport cu care Parchetul a operat un simplu calcul matematic, iar nu o
construcție juridică întemeiată pe probe care să îi susțină acuzația.
Mai mult, suma nou afirmată de Parchet ca
reprezentând obiectul material al infracțiunii continuate de luare de mită
(90.000 RON) este substanțial diferită de cea menționată de procuror în
rechizitoriu, la rubrica „încadrarea juridică" (aproximativ 40.000-50.000
EURO), ceea ce echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care nu se
poate realiza în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., ci numai prin
refacerea actului de sesizare.
- cu privire la infracțiunea de instigare la fals
intelectual, în formă continuată, în cuprinsul rechizitoriului, nu se
precizează
numărul și data actelor
materiale, pretins comise de inculpat, care ar
realiza conținutul constitutiv al infracțiunii respective.
De asemenea, nu sunt indicate, în concret, nici măcar
înscrisurile oficiale la falsificarea cărora se pretinde că inculpatul i-ar fi
instigat pe G.A.I. și A.D.C.
Prin precizările scrise depuse de Parchet, acuzația
adusă
inculpatului a fost lămurită numai în
parte, prin indicarea înscrisurilor
oficiale (documentele vamale de
import MRN 10011660 și MRN
10011708), la
falsificarea cărora se pretinde că acesta l-ar fi instigat
pe G.A.I., față de care, ulterior sesizării
acestei
instanțe, s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire
penală, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2011, emis în Dosarul nr. 204/P/2011.
În schimb, în precizările scrise prezentate Curții,
Parchetul nu a făcut nicio referire la înscrisurile oficiale pretins
falsificate de A.D.C., la instigarea inculpatului, conform
rechizitoriului. în măsura în care Parchetul nu
mai susține săvârșirea
de către inculpat a unei astfel de fapte, s-a
reținut că aceasta
echivalează, în fapt, cu
o modificare a acuzației, care, după cum s-a precizat deja, nu se poate
realiza, în mod legal, decât prin refacerea
actului de sesizare.
- cu privire la infracțiunea de conflict de interese,
acuzația adusă inculpatului nu este determinată în fapt, pentru a se putea
verifica întrunirea elementelor constitutive ale
infracțiunii respective,
întrucât, prin precizările scrise depuse la
dosar, Parchetul a reluat întocmai mențiunile abstracte din rechizitoriu, fără
a arăta, în concret, astfel cum i s-a solicitat de către Curte, sumele de bani
(care, în mod firesc, trebuie să fie altele decât cele ce fac obiectul
infracțiunii distincte de luare de mită), despre care se pretinde că inculpatul
le-ar fi obținut indirect de la martorul S.C., în calitate de delegat al SC B.G.
SRL, SC K.K. SRL, SC C.F. SRL, atât pentru sine, cât și pentru alți lucrători
vamali și respectiv foloasele materiale despre care se susține că inculpatul
le-ar fi procurat direct pentru același martor,
sub acest ultim aspect Parchetul limitându-se la a afirma generic că
acele
foloase ar fi constat în mărfurile (neprecizate) importate de societățile
anterior menționate, fără a indica măcar despre ce anume operațiuni de import
este vorba.
În esență, instanța de fond a apreciat că din actul
de
sesizare nu se poate stabili obiectul
judecății, conform art. 317 teza
I
rap. la art. 263 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu conține mențiuni
precise cu privire la actele materiale din conținutul infracțiunii de luare de
mită și instigare la fals intelectual, obiectul material al infracțiunii
continuate de luare de mită și determinarea exactă a sumelor de bani pretinse/primite
cu ocazia săvârșirii
infracțiunii de luare
de mită și conflict de interese.
În urma solicitării de către instanță ca parchetul să
facă
precizări scrise, prin care să
lămurească conținutul actului respectiv,
în sensul determinării faptelor
pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, s-a apreciat că
aceste neregularități ale
actului de
sesizare nu au fost înlăturate, ci, dimpotrivă, au accentuat
caracterul
confuz al acuzației.
Examinând recursul declarat de parchet, în limitele
motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Pentru verificarea actului de
sesizare a instanței, legiuitorul a
instituit
o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen.
Potrivit art. 300 C. proc. pen.,
instanța este
datoare să verifice, din
oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar, în cazul
în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar
neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui
termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de
sesizare, în vederea refacerii acestuia.
În aprecierea regularității actului de sesizare,
instanța trebuie să verifice dacă acest act procedural conține toate elementele
prevăzute de art. 263 C. proc. pen.
Procedând la această verificare, Curtea constată, din
analiza rechizitoriului emis în dosarul nr. 63/P/2010, de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de
Combatere a Infracțiunilor Conexe
Infracțiunilor
de Corupție, că acesta conține toate mențiunile indicate
de textul de
lege și, pe cale de consecință, întrunește condițiile de fond și de formă
cerute de lege.
Sub aspectul condițiilor de
fond cerute de lege, Înalta Curte
constată, că în conținutul actului de sesizare au fost
descrise faptele
reținute în sarcina
inculpatului, prin indicarea datelor, împrejurărilor și modalității de comitere
a acestora, indicându-se și încadrarea lor juridică în dispozițiile legale.
În ce privește exprimarea
neclară, confuză a rechizitoriului,
Înalta
Curte constată că această cerință nu este una dintre cele prevăzute de lege,
aceasta fiind relativ la modalitatea de redactare și sistematizare a
acuzațiilor din conținutul actului, astfel cum a înțeles autorul lui să le
prezinte.
Referitor la actele materiale, determinarea exactă a
acestora și a sumelor de bani pretinse de inculpat, urmează ca în faza de
cercetare judecătorească, instanța să stabilească dacă faptele pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată există, dacă au fost comise de acesta, cu
ce formă de vinovăție și dacă doar o parte din actele materiale reținute în
actul de sesizare există și intră în componența infracțiunilor de a căror săvârșire
este acuzat inculpatul.
Sub acest aspect, existența faptelor imputate
inculpatului -
chiar dacă din perspectiva
instanței investită cu soluționarea cauzei,
sunt insuficient determinate
-, conformitatea lor cu descrierea din dispoziția incriminatoare și întrunirea
conținutului legal a acestora constituie aspecte ce pot fi verificate și
cenzurate de instanța de fond în cadrul cercetării judecătorești.
Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul
din
perspectiva dispozițiilor legale
sus-menționate, Înalta Curte constată
ca neîntemeiată concluzia
existenței unor neregularități ale actului de sesizare, în sensul că nu se
poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată, întrucât nu
se poate stabili obiectul judecății.
Pentru considerentele mai sus-arătate,
se va admite
recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D.N.A. împotriva
sentinței penale nr. 348 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția
I
penală, privind pe intimatul
inculpat C.C.I., va fi casată
sentința penală atacată și se
va trimite
cauza la Curtea de Apel pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de
Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 348 din 26
septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția
I
penală,
privind pe intimatul inculpat C.C.I.
Casează sentința penală atacată
și trimite cauza la Curtea de
Apel
pentru continuarea judecății.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru
intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,
azi 22 martie 2012.