ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 884/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 348/F din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen. , s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul C.C.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, în vederea refacerii actului de sesizare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul din data de 08 iunie 2011, emis în Dosarul nr. 63/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C.I., reținut la data de 24 februarie 2011 și arestat preventiv începând cu data de 25 februarie 2011, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 25 în ref.

la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și conflict de interese, prevăzut de art. 253 1 alin. (1) C. pen. , toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Prin același rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Z.A., M.A. și V.C.V., cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1), (2) și art. 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se incidența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei [reglementată de art. 255 alin. (2) C. pen.], precum și disjungerea cauzei față de învinuitul G.A.I., făptuitoarea A.D.C.

și alți funcționari publici și continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv a infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Prin sentința penală nr. 518/F din data de 09 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 46889/3/2011, Tribunalul București, secția I penală, (instanța inițial sesizată prin rechizitoriu), în temeiul art. 42 rap. la art. 28 1 pct. 1 lit. a) 1 C. proc.

pen., a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în raport cu infracțiunea de conflict de interese. În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 iunie 2011. Prin încheierea din data de 27 iunie 2011 (rămasă definitivă, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchet, conform Deciziei nr. 2645 din data de 30 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5448/1/2011), Curtea a dispus liberarea provizorie a inculpatului, sub control judiciar, acesta fiind eliberat, de sub puterea MAP nr. 58/UP/2011 emis de Tribunalul București, secția I penală, la data hotărârii din recurs.

Prin aceeași încheiere (filele 58-63, d.f.), Curtea, în vederea verificării regularității actului de sesizare, prin prisma dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen., a pus în vedere Parchetului să facă precizări scrise, prin care să lămurească conținutul actului respectiv, în sensul determinării faptelor pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prin raportare la încadrarea juridică invocată și menționării probelor pe care se întemeiază fiecare acuzație formulată, acordându-i un termen în acest sens, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Precizările solicitate au fost prezentate de Parchet la termenul din data de 04 iulie 2011 (filele 99-104, d.f.), iar, la cererea inculpatului, s-a acordat acestuia posibilitatea de a le cunoaște, în vederea pregătirii unei apărări efective.

Examinând partea expozitivă a rechizitoriului și precizările scrise depuse de Parchet cu privire la conținutul acestuia, Curtea a constatat următoarele: Potrivit mențiunilor inserate la rubrica „încadrarea juridică" din rechizitoriu (filele 92-93), procurorul a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea următoarelor fapte: - cu privire la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată - inculpatul, în calitate de director executiv al D.J.A.O.V.

Prahova, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins diferite sume de bani de la denunțătorul Z.A., primind de la acesta suma totală de aproximativ 40.000-50.000 EURO, în perioada toamna/iarna 2010 - ianuarie 2011, drept comision pentru neprezentarea tirurilor la controlul fizic în Vama Ploiești sau doar pentru a condiționa eliberarea documentelor vamale de import, indiferent dacă aceste acte erau sau nu corect întocmite ori dacă marfa corespundea, calitativ și cantitativ, cu cea înscrisă în acestea, împrejurări în care, la data de 24 februarie 2011, a primit și suma de 10.000 RON, direct de la martorul V.C.V.

ș indirect de la denunțătorul Z.A., fiind prins în flagrant delict în biroul său de la sediul instituției anterior menționate; - cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată - inculpatul, în calitate de director executiv al D.J.A.O.V. Prahova, l-a instigat pe numitul G.A.I. să nu efectueze controlul fizic al tirurilor/containerelor aflate în tranzit sau să menționeze că verificarea s-a făcut, fără ca acestea să fie prezentate în vamă și că marfa corespunde celor menționate în acte, cantitativ și calitativ și, totodată, a instigat-o pe numita A.D.C.

să nu solicite garanții vamale pentru toate importurile de mărfuri cu prețuri subevaluate și nici documente care să justifice prețul declarat al mărfurilor de la exportatori, acceptând fără drept prețurile minimale impuse de către importatori; - cu privire la infracțiunea de conflict de interese - inculpatul, deși a avut relații de muncă cu numitul S.C., începând cu anul 2007, amândoi fiind inspectori fiscali la A.N.A.F., Departamentul de Luptă Antifraudă, acesta devenind ulterior delegatul firmelor SC B.G. SRL, SC K.K. SRL și SC C.F. SRL, care, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, au derulat operațiuni de import declarate la D.J.A.O.V.

Prahova, cererile de recrutare de la un punct vamal la altul fiind aprobate de inculpat, în calitate de director executiv al acestei instituții, a obținut, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în mod indirect, atât pentru sine, cât și pentru alți lucrători vamali, diferite sume de bani de la reprezentanții societăților anterior menționate și, în mod direct, foloase materiale pentru sus-numitul, cu care s-a aflat anterior, în ultimii 5 ani, în raporturi de muncă. În același timp, faptele descrise de procuror la rubrica „starea de fapt" din rechizitoriu (filele 3-73) sunt următoarele: - la data de 24 februarie 2011, inculpatul a fost surprins în flagrant delict, după ce a pretins și primit fără drept suma de 10.000 RON de la martorul V.C.V., cunoscând că aceasta provine de la denunțătorul Z.A., reprezentantul mai multor societăți comerciale care efectuează importuri de mărfuri (fila 3); - conform denunțului formulat de Z.A.

în data de 22 februarie 2011, în perioada toamna/iarna 2010 - ianuarie 2011, a achitat inculpatului, în mod repetat, prin intermediul angajatului său M.A., suma totală de 40.000-50.000 EURO, drept comision pentru faptul că nu toate tirurile ajungeau în vamă pentru controlul fizic al mărfii sau chiar în situația în care marfa era verificată și corespundea cu mențiunile înscrise în declarațiile vamale (fila 3); - la data de 24 februarie 2011, inculpatul a pretins suma de 60.000 RON și a primit suma de 10.000 RON, care nu i se cuvenea de drept și pe care nu a respins-o, ci a acceptat-o, în scopul de a elibera documentele vamale de import în regim de tranzit (fila 7); - inculpatul a recunoscut că, la data de 24 februarie 2011, martorul V.C.V.

i-a adus suma de 10.000 RON reprezentând restanța la comisioanele pe care le datora pentru luna ianuarie 2011, precum și faptul că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a primit suma totală de aproximativ 90.000 RON, din care și-a oprit suma de aproximativ 30.000 RON, a remis lucrătorilor vamali, prin intermediul învinuitului G.A.I., suma de aproximativ 20.000-25.000 RON, iar restul sumei de 35.000-40.000 RON a predat-o unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N.V. și A.N.A.F., prin intermediari (fila 8); - activitatea infracțională a inculpatului s-a derulat începând cu luna septembrie 2010 până la data prinderii în flagrant, respectiv 24 februarie 2011 și a constat în săvârșirea mai multor acte materiale de luare de mită, în paralel cu instigarea la comiterea infracțiunii de fals intelectual, urmată de executarea acesteia de către învinuitul G.A.I.

și făptuitoarea A.D.C. (fila 10); - în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpatul a pretins, pentru sine sau pentru alte persoane, lucrători vamali, cu titlu de mită, diferite sume de bani de la delegatul firmelor SC B.G. SRL, SC K.K. SRL și SC C.F. SRL, martorul S.C. (fila 12); - conform declarației martorului M.A., înainte de sărbătoarea de Crăciun din anul 2010, acesta i-a dat inculpatului un plic sigilat, fără a cunoaște despre ce sumă este vorba (fila 14); - conform înregistrării video remise de P.A. Otopeni și declarației martorului M.A., la data de 29 decembrie 2010, acesta i-a remis inculpatului suma de 10.000-15.000 RON, într-un plic nesigilat (fila 15); - pentru a solicita sau renegocia comisioanele și pentru a primi efectiv sumele de bani sau produsele alimentare, drept mită, inculpatul se întâlnea cu martorul M.A.

în afara biroului vamal (fila 43); - din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate între angajați ai societăților administrate de cetățenii turci, precum și cu aceștia din urmă, rezultă că martorii M.A. și V.C.V. solicitau diferite sume de bani, pentru a le duce în vamă (fila 46); - existau situații când nu toate tirurile erau prezentate la controlul fizic sau când erau trimise doar documentele însoțitoare pentru mai multe tiruri, cu un singur șofer și, numai în cazul în care exista un control superior de la București, trebuiau aduse toate tirurile la vamă (fila 52); - în anumite situații, când nu se achitau la timp comisioanele sau pentru a le renegocia, inculpatul efectua deplasări la sediul societăților comerciale, pentru a se întâlni cu Z.A.

(fila 55); - relațiile cu Vama Ploiești au avut și sincope, în sensul că, dacă nu s-au mai plătit comisioanele solicitate, nu au mai fost primite tirurile la vămuire, însă, după renegocierea comisioanelor, tranzitele erau reluate (fila 56); - lucrătorul vamal G.A.I. era supus la presiuni din partea inculpatului, care îi cerea să întocmească documentele vamale în fals, în cazul neprezentării tirurilor la controlul fizic sau să nu elibereze documentele vamale, până când nu își primea comisioanele la timp (fila 66). Instanța de fond a reținut că analiza conținutului rechizitoriului, din perspectiva faptelor imputate inculpatului, relevă caracterul nedeterminat, imprecis și chiar confuz al acuzațiilor aduse acestuia, motiv pentru care nu se poate stabili obiectul judecății, conform art. 317 teza I rap.

la art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, cu privire la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, Curtea a constatat că, nicăieri în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul actelor materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii respective, procurorul limitându-se la a menționa că acele acte ar fi fost „mai multe" și s-ar fi derulat în mod repetat, în perioada toamna/iarna 2010 - 24 ianuarie 2011. De asemenea, Curtea a constatat că nu este determinat nici obiectul material al infracțiunii, la rubrica „încadrarea juridică" făcându-se referire la o sumă totală de aproximativ 40.000-50.000 EURO, afirmată de denunțătorul Z.A., în timp ce, la rubrica „starea de fapt", fiind reprodusă și această afirmație (fără a se indica însă probele care dovedesc suma anterior menționată), sunt descrise pretinse fapte de luare de mită având ca obiect alte sume de bani, fie necunoscute, fie mult mai mici și evaluate în moneda națională, de cel mult 90.000 RON (recunoscută de inculpat), dar și produse alimentare, care nu sunt precizate.

Totodată, cu referire la fapta din data de 24 ianuarie 2011, Curtea a constatat caracterul vădit confuz al acuzației, în privința modalității normative de săvârșire a faptei respective și a obiectului său material, în raport cu acea modalitate, la rubrica „încadrarea juridică" menționându-se că inculpatul ar fi primit, cu titlu de mită, suma de 10.000 RON, fără a se face referire și la o acțiune de pretindere a vreunei sume determinate de bani din partea acestuia, în timp ce, la rubrica „starea de fapt", se susține, mai întâi, că inculpatul ar fi pretins și primit, cu acel titlu, suma de 10.000 RON (fila 3), iar, apoi, că inculpatul ar fi pretins suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 10.000 RON (fila 7). Aceste neregularități ale actului de sesizare nu au fost înlăturate prin precizările scrise depuse de Parchet, care, dimpotrivă, au accentuat caracterul confuz al acuzației.

Astfel, în acele precizări, se susține că, în sarcina inculpatului, este reținută săvârșirea a nouă acte materiale de luare de mită, având ca obiect sume de bani și foloase constând în produse alimentare („o grepă și o portocală", conform unei convorbiri telefonice citate), fără a se indica însă data și circumstanțele reale de comitere a acestora. În plus, raționamentul Parchetului, în determinarea numărului de acte materiale anterior menționat, este ajuridic, întemeindu-se, conform chiar precizărilor sale, numai pe specularea unicei declarații a inculpatului din faza de urmărire penală, în care acesta a recunoscut primirea sumei de 90.000 RON, timp de 5 luni, la o distanță de circa o săptămână sau două, câte 5.000-10.000 RON, cifre în raport cu care Parchetul a operat un simplu calcul matematic, iar nu o construcție juridică întemeiată pe probe care să îi susțină acuzația.

Mai mult, suma nou afirmată de Parchet ca reprezentând obiectul material al infracțiunii continuate de luare de mită (90.000 RON) este substanțial diferită de cea menționată de procuror în rechizitoriu, la rubrica „încadrarea juridică" (aproximativ 40.000-50.000 EURO), ceea ce echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care nu se poate realiza în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., ci numai prin refacerea actului de sesizare. Cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată, Curtea a reținut că, nici în cazul acesteia, în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul și data actelor materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii respective.

De asemenea, a constatat că, în actul de sesizare, nu sunt indicate, în concret, nici măcar înscrisurile oficiale la falsificarea cărora se pretinde că inculpatul i-ar fi instigat pe G.A.I. și A.D.C. Prin precizările scrise depuse de Parchet, acuzația adusă inculpatului a fost lămurită numai în parte, prin indicarea înscrisurilor oficiale (documentele vamale de import MRN 10011660 și MRN 10011708), la falsificarea cărora se pretinde că acesta l-ar fi instigat pe G.A.I., față de care, ulterior sesizării acestei instanțe, s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2011, emis în Dosarul nr. 204/P/2011. În schimb, în precizările scrise prezentate Curții, Parchetul nu a făcut nicio referire la înscrisurile oficiale pretins falsificate de A.D.C., la instigarea inculpatului, conform rechizitoriului.

În măsura în care Parchetul nu mai susține săvârșirea de către inculpat a unei astfel de fapte, aceasta echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care, după cum s-a precizat deja, nu se poate realiza, în mod legal, decât prin refacerea actului de sesizare. Cu privire la infracțiunea de conflict de interese, Curtea a reținut că acuzația adusă inculpatului nu este determinată în fapt, pentru a se putea verifica întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii respective, întrucât, prin precizările scrise depuse la dosar, Parchetul a reluat întocmai mențiunile abstracte din rechizitoriu, fără a arăta, în concret, astfel cum i s-a solicitat de către Curte, sumele de bani (care, în mod firesc, trebuie să fie altele decât cele ce fac obiectul infracțiunii distincte de luare de mită), despre care se pretinde că inculpatul le-ar fi obținut indirect de la martorul S.C., în calitate de delegat al SC B.G.

SRL, SC K.K. SRL, SC C.F. SRL, atât pentru sine, cât și pentru alți lucrători vamali și respectiv foloasele materiale despre care se susține că inculpatul le-ar fi procurat direct pentru același martor, sub acest ultim aspect Parchetul limitându-se la a afirma generic că acele foloase ar fi constat în mărfurile (neprecizate) importate de societățile anterior menționate, fără a indica măcar despre ce anume operațiuni de import este vorba. În drept, Curtea a reținut că, potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul (ca act de sesizare a instanței de judecată, conform art. 264 alin. (1) din același cod) trebuie să cuprindă, între altele, arătarea faptei reținute în sarcina inculpatului.

De asemenea, potrivit art. 317 teza I C. proc. pen., obiectul judecății îl constituie fapta arătată în actul de sesizare a instanței. Prin urmare, obiectul judecății trebuie să fie precis determinat în cuprinsul rechizitoriului, ceea ce presupune descrierea faptei imputate inculpatului într-o modalitate susceptibilă de a produce consecințe juridice, respectiv de a învesti instanța, în mod neîndoielnic, cu judecarea acelei fapte (a se vedea, în același sens, considerentele Deciziei nr. 74 din data de 08 octombrie 2001, pronunțată de Completul de 9 Judecători al Curții Supreme de Justiție). Totodată, a reținut că art. 6 parag.

3 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale instituie, ca o garanție a unui proces echitabil, dreptul acuzatului de a fi informat, în mod amănunțit, cu privire la natura și cauza acuzației formulate împotriva sa, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune a i se aduce la cunoștință, într-un mod precis, prin actul de acuzare, faptele imputate și calificarea juridică a acestora (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din data de 24 octombrie 1996, pronunțată în cauza De Salvador Torres c. Spaniei).

În speță, pentru motivele anterior menționate, Curtea a constatat că rechizitoriul (actul de acuzare) cu care a fost sesizată nu cuprinde faptele reținute în sarcina inculpatului, într-un mod susceptibil de a fi înțeleasă, de acesta și chiar de instanță, natura și cauza acuzațiilor care îi sunt aduse, întrucât, din prezentarea situației de fapt, lipsesc elemente esențiale pentru determinarea acelor fapte, în privința cărora Parchetul însuși continuă să fie confuz, astfel cum rezultă din precizările scrise depuse la dosar, care nu au permis lămurirea acestui aspect, ci, dimpotrivă, accentuarea caracterului imprecis al acuzațiilor formulate. Astfel fiind și având în vedere că, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței este sancționată cu nulitatea absolută, Curtea a aplicat această sancțiune cu privire la actul de sesizare, dispunând, în consecință, restituirea cauzei la Parchetul care l-a întocmit, în vederea refacerii lui, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Instanța nu s-a pronunțat asupra măsurii asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, prin instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aflat în proprietatea inculpatului (filele 32-34, voi.8, d.u.p.), întrucât art. 300 alin. (2) C. proc. pen. (reținut ca unic temei al hotărârii de restituire a cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare) nu cuprinde nicio prevedere în acest sens, iar dispozițiile art. 332 alin. (39 C. proc.

pen. (incidente în cazul restituirii cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale) nu pot fi aplicate prin analogie, în condițiile în care cele două instituții sunt diferite, sens în care a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 377, pronunțată de Secția Penală la data de 02 februarie 2010). S-a reținut că, de vreme ce nu a constatat nulitatea întregii urmăriri penale, ci numai a rechizitoriului prin care aceasta a fost finalizată, măsura asiguratorie dispusă (pe care inculpatul nu a contestat-o vreodată) rămâne validă, continuând să-și producă efectele, chiar în lipsa unei dispoziții exprese a instanței, care ar fi superfluă.

În privința măsurii arestării preventive, dispusă în cursul urmăririi penale, instanța de fond a constatat că aceasta a încetat, în faza de judecată, prin liberarea provizorie a inculpatului, care se va menține în această stare și pe perioada refacerii actului de sesizare, în lipsa invocării și constatării unor motive care să determine ridicarea controlului judiciar impus, conform art. 160 3 C. proc. pen. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., solicitând casarea hotărârii atacate, ca nelegală, pentru greșita restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii actului de sesizare. În motivarea recursului, procurorul a susținut că în mod greșit s-a reținut că rechizitoriul nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, în realitate fiind descrise faptele, actele materiale, probele pe care se întemeiază acuzarea și măsurile dispuse.

A susținut că toate aspectele reținute de instanță nu au acoperire în realitate și că, de fapt, se critică tehnica de redactare a actului de sesizare. Au fost solicitate note, completări ale rechizitoriului, aceste probleme urmând a fi valorificate în cursul cercetării judecătorești. A mai arătat că legea nu prevede obligația de a se indica cauza acuzațiilor aduse inculpatului. În concluzie, a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății la Curtea de Apel București.

Recursul parchetului este întemeiat, pentru următoarele considerente: Criticile instanței de fond cu privire la nelegalitatea actului de sesizare au constat în următoarele aspecte: - cu privire la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul actelor materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii respective, procurorul limitându-se la a menționa că acele acte ar fi fost „mai multe" și s-ar fi derulat în mod repetat, în perioada toamna/iarna 2010 - 24 ianuarie 2011. De asemenea, nu este determinat nici obiectul material al infracțiunii, la rubrica „încadrarea juridică" făcându-se referire la o sumă totală de aproximativ 40.000-50.000 EURO, afirmată de denunțătorul Z.A., în timp ce, la rubrica „starea de fapt", fiind reprodusă și această afirmație (fără a se indica însă probele care dovedesc suma anterior menționată), sunt descrise pretinse fapte de luare de mită având ca obiect alte sume de bani, fie necunoscute, fie mult mai mici și evaluate în moneda națională, de cel mult 90.000 RON (recunoscută de inculpat), dar și produse alimentare, care nu sunt precizate.

- referitor la fapta din data de 24 ianuarie 2011, s-a reținut caracterul vădit confuz al acuzației, în privința modalității normative de săvârșire a faptei respective și a obiectului său material, în raport cu acea modalitate, la rubrica „încadrarea juridică" menționându-se că inculpatul ar fi primit, cu titlu de mită, suma de 10.000 RON, fără a se face referire și la o acțiune de pretindere a vreunei sume determinate de bani din partea acestuia, în timp ce, la rubrica „starea de fapt", se susține, mai întâi, că inculpatul ar fi pretins și primit, cu acel titlu, suma de 10.000 RON (fila 3), iar, apoi, că inculpatul ar fi pretins suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 10.000 RON (fila 7). Aceste neregularități ale actului de sesizare nu au fost înlăturate prin precizările scrise depuse de Parchet, care, dimpotrivă, au accentuat caracterul confuz al acuzației.

Astfel, în acele precizări, se susține că, în sarcina inculpatului, este reținută săvârșirea a nouă acte materiale de luare de mită, având ca obiect sume de bani și foloase constând în produse alimentare („o grepă și o portocală", conform unei convorbiri telefonice citate), fără a se indica însă data și circumstanțele reale de comitere a acestora. În plus, raționamentul Parchetului, în determinarea numărului de acte materiale anterior menționat, este ajuridic, întemeindu-se, conform chiar precizărilor sale, numai pe specularea unicei declarații a inculpatului din faza de urmărire penală, în care acesta a recunoscut primirea sumei de 90.000 RON, timp de 5 luni, la o distanță de circa o săptămână sau două, câte 5.000-10.000 RON, cifre în raport cu care Parchetul a operat un simplu calcul matematic, iar nu o construcție juridică întemeiată pe probe care să îi susțină acuzația.

Mai mult, suma nou afirmată de Parchet ca reprezentând obiectul material al infracțiunii continuate de luare de mită (90.000 RON) este substanțial diferită de cea menționată de procuror în rechizitoriu, la rubrica „încadrarea juridică" (aproximativ 40.000-50.000 EURO), ceea ce echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care nu se poate realiza în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., ci numai prin refacerea actului de sesizare. - cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual, în formă continuată, în cuprinsul rechizitoriului, nu se precizează numărul și data actelor materiale, pretins comise de inculpat, care ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii respective.

De asemenea, nu sunt indicate, în concret, nici măcar înscrisurile oficiale la falsificarea cărora se pretinde că inculpatul i-ar fi instigat pe G.A.I. și A.D.C. Prin precizările scrise depuse de Parchet, acuzația adusă inculpatului a fost lămurită numai în parte, prin indicarea înscrisurilor oficiale (documentele vamale de import MRN 10011660 și MRN 10011708), la falsificarea cărora se pretinde că acesta l-ar fi instigat pe G.A.I., față de care, ulterior sesizării acestei instanțe, s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2011, emis în Dosarul nr. 204/P/2011. În schimb, în precizările scrise prezentate Curții, Parchetul nu a făcut nicio referire la înscrisurile oficiale pretins falsificate de A.D.C., la instigarea inculpatului, conform rechizitoriului.

în măsura în care Parchetul nu mai susține săvârșirea de către inculpat a unei astfel de fapte, s-a reținut că aceasta echivalează, în fapt, cu o modificare a acuzației, care, după cum s-a precizat deja, nu se poate realiza, în mod legal, decât prin refacerea actului de sesizare. - cu privire la infracțiunea de conflict de interese, acuzația adusă inculpatului nu este determinată în fapt, pentru a se putea verifica întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii respective, întrucât, prin precizările scrise depuse la dosar, Parchetul a reluat întocmai mențiunile abstracte din rechizitoriu, fără a arăta, în concret, astfel cum i s-a solicitat de către Curte, sumele de bani (care, în mod firesc, trebuie să fie altele decât cele ce fac obiectul infracțiunii distincte de luare de mită), despre care se pretinde că inculpatul le-ar fi obținut indirect de la martorul S.C., în calitate de delegat al SC B.G.

SRL, SC K.K. SRL, SC C.F. SRL, atât pentru sine, cât și pentru alți lucrători vamali și respectiv foloasele materiale despre care se susține că inculpatul le-ar fi procurat direct pentru același martor, sub acest ultim aspect Parchetul limitându-se la a afirma generic că acele foloase ar fi constat în mărfurile (neprecizate) importate de societățile anterior menționate, fără a indica măcar despre ce anume operațiuni de import este vorba. În esență, instanța de fond a apreciat că din actul de sesizare nu se poate stabili obiectul judecății, conform art. 317 teza I rap. la art. 263 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu conține mențiuni precise cu privire la actele materiale din conținutul infracțiunii de luare de mită și instigare la fals intelectual, obiectul material al infracțiunii continuate de luare de mită și determinarea exactă a sumelor de bani pretinse/primite cu ocazia săvârșirii infracțiunii de luare de mită și conflict de interese.

În urma solicitării de către instanță ca parchetul să facă precizări scrise, prin care să lămurească conținutul actului respectiv, în sensul determinării faptelor pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, s-a apreciat că aceste neregularități ale actului de sesizare nu au fost înlăturate, ci, dimpotrivă, au accentuat caracterul confuz al acuzației. Examinând recursul declarat de parchet, în limitele motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Pentru verificarea actului de sesizare a instanței, legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen. Potrivit art. 300 C. proc.

pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar, în cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. În aprecierea regularității actului de sesizare, instanța trebuie să verifice dacă acest act procedural conține toate elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Procedând la această verificare, Curtea constată, din analiza rechizitoriului emis în dosarul nr. 63/P/2010, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, că acesta conține toate mențiunile indicate de textul de lege și, pe cale de consecință, întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege.

Sub aspectul condițiilor de fond cerute de lege, Înalta Curte constată, că în conținutul actului de sesizare au fost descrise faptele reținute în sarcina inculpatului, prin indicarea datelor, împrejurărilor și modalității de comitere a acestora, indicându-se și încadrarea lor juridică în dispozițiile legale. În ce privește exprimarea neclară, confuză a rechizitoriului, Înalta Curte constată că această cerință nu este una dintre cele prevăzute de lege, aceasta fiind relativ la modalitatea de redactare și sistematizare a acuzațiilor din conținutul actului, astfel cum a înțeles autorul lui să le prezinte.

Referitor la actele materiale, determinarea exactă a acestora și a sumelor de bani pretinse de inculpat, urmează ca în faza de cercetare judecătorească, instanța să stabilească dacă faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, dacă au fost comise de acesta, cu ce formă de vinovăție și dacă doar o parte din actele materiale reținute în actul de sesizare există și intră în componența infracțiunilor de a căror săvârșire este acuzat inculpatul. Sub acest aspect, existența faptelor imputate inculpatului - chiar dacă din perspectiva instanței investită cu soluționarea cauzei, sunt insuficient determinate -, conformitatea lor cu descrierea din dispoziția incriminatoare și întrunirea conținutului legal a acestora constituie aspecte ce pot fi verificate și cenzurate de instanța de fond în cadrul cercetării judecătorești.

Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva dispozițiilor legale sus-menționate, Înalta Curte constată ca neîntemeiată concluzia existenței unor neregularități ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată, întrucât nu se poate stabili obiectul judecății. Pentru considerentele mai sus-arătate, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 348 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat C.C.I., va fi casată sentința penală atacată și se va trimite cauza la Curtea de Apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 348 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat C.C.I. Casează sentința penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel pentru continuarea judecății. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.