ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 91/F din data de 19 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M. și a menținut rezoluția din 9 octombrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1181/P/2009, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. pentru A.G., iar pentru T.G. s-a reținut o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 8 decembrie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată cauza cu numărul de mai sus privind plângerea formulată de numita S.M. referitor la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289 și 291 C. pen. Aceasta a învederat faptul că a formulat o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 2 București împotriva numitului C.D. cu scopul obligării acestuia la majorarea pensiei de întreținere. În timpul judecării recursului în cauza respectivă, recurs declarat de C.D., acesta a depus o adeverință emisă de Universitatea B. din care rezulta faptul că S.M. este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine - Specializare Engleză - Spaniolă "fără examen de licență", ori, așa cum susține reclamanta, aceasta absolvise examenul de licență astfel încât adeverința este falsă.

În urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătorii Sectorului 2 București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 și art. 289 C. pen. deoarece s-a constatat că acesta nu a ridicat și nu a depus personal adeverința reclamată ca falsă și nu a cunoscut despre faptul că aceasta nu corespunde realității. Prin aceeași ordonanță, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru continuarea cercetărilor față de avocatul T.G. care l-a reprezentat pe C.D. în litigiul civil menționat.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauza cu nr. 1181/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a constatat că adeverința respectivă a fost eliberată de A.G., secretară în cadrul Universității B., care din eroare a omis să taie de pe adresă cuvântul "fără" astfel încât a rămas mențiunea "fără examen de licență" ceea ce corespundea realității. Ulterior, același secretariat a eliberat numitei S.M. adeverință exactă constatându-se că prima adeverință conținea eroarea menționată. S-a stabilit astfel că avocatul T.G. nu a cunoscut că mențiunile din adeverința depusă nu corespund adevărului, astfel încât referitor la acesta s-a reținut "eroarea de fapt" - cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.

De asemenea, cu privire la numita A.G. s-a reținut faptul că aceasta nu a acționat cu intenție și prin urmare nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. În consecință, prin rezoluția nr. 1181/P/2009 din data de 9 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d), e), art. 209 pct. 3, art. 281 pct. 1 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita A.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de numitul T.G. avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Plângerea formulată de petentă împotriva acestei soluții a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1709/II/2/2009 din 12 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petenta s-a adresat cu plângere instanței competente care, la rândul ei, a respins-o ca nefondată. Împotriva sentinței, petenta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul formulat va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive: Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că adeverința a fost într-adevăr eliberată de A.G., secretară în cadrul Universității București - Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, care a arătat că din cauza volumului mare de activitate a omis să elimine de pe adresă cuvântul "fără". Mai mult, s-a constatat că aceasta nu a urmărit sau acceptat producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor care au aptitudinea de a produce consecințe juridice.

Adeverința în cauză a fost înregistrată în Registrul de la secretariatul facultății apărând la nr. x mențiunea "adeverință student". Așa cum rezultă din actele dosarului (adeverință din 17 septembrie 2010) s-a făcut dovada eliberării adeverințelor pentru studenți în baza unor cereri scrise, dar acest lucru se face din data de 24 februarie 2009, ori adeverința în cauză (nr. x) a fost emisă anterior acestei date, adică la data de 24 septembrie 2008 când nu exista în facultate această practică. În ceea ce-l privește pe avocatul T.G., Înalta Curte reține că acesta nu a cunoscut mențiunile cuprinse în adeverința, pe care a depus-o la Tribunalul București în sensul că nu ar corespunde adevărului, fiind într-o eroare de fapt, ceea ce înlătură caracterul penal al faptei.

Se constată că între cei doi făptuitori nu a existat vreo înțelegere cu privire la conținutul adeverinței emise de A.G. Adeverința a fost obținută în mod legal și avocatul nu a cunoscut dacă mențiunile corespund sau nu adevărului. Instanța de fond a verificat rezoluția atacată în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. și a constatat în mod corect că aceasta corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză și dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care a menținut-o ca legală și temeinică. Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de casare a sentinței recurate, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.M. împotriva Sentinței penale nr. 91 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2010.