ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4072/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 595 din 30 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

și administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de

reclamanta Z.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Constanța, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 32.702 din 07 septembrie

2009 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a respins

cererea reclamantei, prin care solicita să se constate că are calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000 pe motiv că petenta nu a făcut dovada

strămutării.

Astfel, din

probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut faptul că reclamanta nu a

făcut dovada că a fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat

bilateral și persecutată din motive etnice de către regimurile instaurate în

România cu începere 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta

Z.M.

În motivarea căii de

atac, reclamanta a susținut faptul că împreună cu familia sa a suferit grave

prejudicii prin strămutarea forțată în perioada ocupației maghiare din localitatea

domiciliu - Bicaz-Chei, județul Neamț, în județul Harghita, situație ce se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

A mai arătat că a

întreprins toate demersurile solicitate de către instanță în vederea obținerii

de înscrisuri în susținerea cererii sale, iar declarația pe proprie răspundere

a martorilor B.Ș.N. și L.A. certifică calitatea de refugiat a familiei sale.

A menționat,

totodată, că toți locuitorii comunei Bicaz-Chei din județul Neamț care au

primit același răspuns de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Harghita,

au primit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce succed.

Reclamanta Z.M. a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat

anularea Hotărârii nr. 32.702 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâta Casa de

Pensii Constanța, cu consecința emiterii unei noi hotărâri prin care să i se

recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și

acordarea drepturilor cuvenite.

Prima instanță a

respins, ca nefondată, contestația reclamantei, reținând în mod corect faptul

că reclamanta Z.M. nu a făcut dovada strămutării.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

De asemenea, în

conformitate cu art. 6

1

din același act normativ, dovada încadrării

în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte reține

că potrivit încheierii de ședință din data de 02 noiembrie 2009, instanța de fond

a constatat necesitatea completării probatoriului și în temeiul art. 129 C.

proc. civ a pus în vedere reclamantei să facă dovada strămutării, respectiv să

efectueze demersuri la persoanele indicate în cererea sa pentru a obține

înscrisuri în acest sens.

În lipsa unor acte

oficiale care să facă dovada împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii,

reclamanta a depus la dosarul cauzei declarația notarială comună a martorilor

B.Ș.N., beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 11.783/2009 emisă de Casa Județeană

de Pensii Neamț și L.A., din cuprinsul căreia rezultă că în perioada martie

1944 - decembrie 1944 aceștia ”au fost refugiați împreună cu reclamanta, din

comuna Bicaz-Chei, județul Neamț în localitatea Praid, județul Harghita”.

În plus, așa cum

rezultă din practicaua prezentei hotărâri, la termenul de judecată al

recursului reclamanta nu a fost în măsură să precizeze care sunt persoanele

împreună cu care s-a refugiat, susținând doar că „toți locuitorii localității

Bicaz-Chei din județul Neamț au primit calitatea de beneficiari ai Legii nr.

189/2000”.

Cum din declarațiile

celor doi martori cât și din susținerile recurentei-reclamante nu rezultă

cauzele și nici împrejurările care au determinat refugiul reclamantei și al

familiei sale, raportat la prevederile art. 6

1

din O.G. nr.

105/1999, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada

susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de

existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi considerată

refugiu/strămutare, în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999.

Pentru considerentele

arătate și față de dovezile existente la dosar, Înalta Curte va menține

sentința atacată ca fiind temeinică și legală, iar în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul declarat de reclamanta Z.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Z.M. împotriva Sentinței nr. 595 din 30 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios și

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.