ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4072/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 595 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios și administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamanta Z.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 32.702 din 07 septembrie 2009 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a respins cererea reclamantei, prin care solicita să se constate că are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pe motiv că petenta nu a făcut dovada strămutării.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada că a fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral și persecutată din motive etnice de către regimurile instaurate în România cu începere 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta Z.M. În motivarea căii de atac, reclamanta a susținut faptul că împreună cu familia sa a suferit grave prejudicii prin strămutarea forțată în perioada ocupației maghiare din localitatea domiciliu - Bicaz-Chei, județul Neamț, în județul Harghita, situație ce se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

A mai arătat că a întreprins toate demersurile solicitate de către instanță în vederea obținerii de înscrisuri în susținerea cererii sale, iar declarația pe proprie răspundere a martorilor B.Ș.N. și L.A. certifică calitatea de refugiat a familiei sale. A menționat, totodată, că toți locuitorii comunei Bicaz-Chei din județul Neamț care au primit același răspuns de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Harghita, au primit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Reclamanta Z.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 32.702 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâta Casa de Pensii Constanța, cu consecința emiterii unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și acordarea drepturilor cuvenite. Prima instanță a respins, ca nefondată, contestația reclamantei, reținând în mod corect faptul că reclamanta Z.M. nu a făcut dovada strămutării. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte reține că potrivit încheierii de ședință din data de 02 noiembrie 2009, instanța de fond a constatat necesitatea completării probatoriului și în temeiul art. 129 C. proc. civ a pus în vedere reclamantei să facă dovada strămutării, respectiv să efectueze demersuri la persoanele indicate în cererea sa pentru a obține înscrisuri în acest sens. În lipsa unor acte oficiale care să facă dovada împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarația notarială comună a martorilor B.Ș.N., beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 11.783/2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț și L.A., din cuprinsul căreia rezultă că în perioada martie 1944 - decembrie 1944 aceștia ”au fost refugiați împreună cu reclamanta, din comuna Bicaz-Chei, județul Neamț în localitatea Praid, județul Harghita”.

În plus, așa cum rezultă din practicaua prezentei hotărâri, la termenul de judecată al recursului reclamanta nu a fost în măsură să precizeze care sunt persoanele împreună cu care s-a refugiat, susținând doar că „toți locuitorii localității Bicaz-Chei din județul Neamț au primit calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000”. Cum din declarațiile celor doi martori cât și din susținerile recurentei-reclamante nu rezultă cauzele și nici împrejurările care au determinat refugiul reclamantei și al familiei sale, raportat la prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi considerată refugiu/strămutare, în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999. Pentru considerentele arătate și față de dovezile existente la dosar, Înalta Curte va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta Z.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.M. împotriva Sentinței nr. 595 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios și administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.