ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2012

Asupra contestației în anulare de față: Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 38 din 9 martie 2010, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu pârâta SC W.E.S.R. SRL prin care s-a solicitat ca în baza sentinței ce se va pronunța, să se constate, în principal, nulitatea absolută și în subsidiar anularea Hotărârii Adunării Generale a asociaților pârâtei din data de 21 septembrie 2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 21 septembrie 2009, Adunarea Generală a Asociaților, convocată cu respectarea dispozițiilor art. 11 pct. 3 din actul constitutiv, având ca ordine de zi „aprobarea vânzării tuturor activelor societății și diverse” a hotărât cu votul a doi asociați din trei, aprobarea vânzării tuturor activelor.

De asemenea, s-a avut în vedere faptul că din cuprinsul procesului verbal al adunării generale a asociaților din 20 martie 2007, depus de reclamant, s-a reținut că asociații au stabilit un plan investițional doar până în anul 2007, iar din conținutul corespondenței depusă la dosar rezultă necesitatea înlocuirii anumitor mașini pentru ca cerințele de calitate ale societății mamă din Germania să corespundă standardelor W. Chiar dacă vânzarea activelor nu face parte din scopul social, nu se poate reține existența unei cauze ilicite și nici a unui abuz de majoritate în măsura în care decizia (hotărârea) a fost fundamentată, în principiu, de necesitatea optimizării activităților pe baza divizării atribuțiilor între un grup de societăți (fiind un grup de societăți acționând concertat).

Prin urmare, hotărârea de vânzare integrală a activelor, potrivit probelor administrate în cauză, poate fi considerată un act de guvernare societară, bazat pe două criterii de natură extra judiciară economică și financiară. Împrejurarea că asociații majoritari, urmare a adoptării acestei hotărâri și a vânzării activelor, au transferat activitatea către o societate care scapă parțial controlului asociatului minoritar (asociat și în societatea germană) nu este de natură să justifice anularea hotărârii. În aceste condiții, un abuz în deliberările adunării generale exercitat de asociații majoritari în detrimentul său poate fi reținut doar atunci când se constată existența unui prejudiciu care i-a fost creat.

Criteriul jurisprudențial utilizat pentru a verifica legalitatea unei astfel de operațiuni și interesul comun al asociaților acesteia, constă în existența unei contrapartide rezonabile, iar în cauză s-a făcut o astfel de dovadă prin depunerea raportului de evaluare. În ceea ce privește argumentul vizând încălcarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 modificată, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt aplicabile decât societăților pe acțiuni, caz în care legiuitorul a prevăzut Ia alin. (2) expres sancțiunea pentru încălcarea dispoziției, astfel că hotărârea adunării generale luată în încălcarea acestei dispoziții nu poate fi anulată. Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 101 din 24 septembrie 2010, a respins apelul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. l și 9 C. proc. civ. S-a susținut că membrii completului de apel și-au exprimat părerea cu privire Ia cauza ce face obiectul dosarului nr. 3665/85/2009, sens în care a formulat o cerere de recuzare, respinsă deși aceștia s-au antepronunțat într-o cauză similară. S-a mai susținut încălcarea dispozițiilor art. 79 și art. 127 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, care reglementează conflictul de interese între asociat și societate stabilind interdicția de a vota în Adunarea generală pentru asociatul care are interese contrare celor ale societății, cât și faptul că hotărârea A.G.A.

are o cauză ilicită întrucât este contrară interesului social și că nu s-au respectat procedurile de convocare și informare a asociaților. Prin decizia nr. 1840 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefundat, recursul declarat de către reclamant. La data de 24 august 2011, P.P., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei sus evocată, prin care a solicitat anularea hotărârii atacată și pe fond admiterea acțiunii introductive în sensul constatării nulității hotărârii adunării generale a asociaților SC W.S.R. SRL Contestația în anulare a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 318 teza II C. proc. civ., art. 1, 79, 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 966 și 968 C. civ.

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 137 raportat la dispozițiile art. 319 C. proc. civ., a luat în examinare excepția tardivității declarării contestației în anulare, excepție pe care o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare fiind cale de atac extraordinară, de retractare, a hotărârilor irevocabile se poate exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, așa încât înainte de a examina motivul invocat de contestatorul P.P., ca o chestiune prealabilă s-a examinat, tardivitatea exercitării acestei căi de atac, invocată de către intimata SC

W.S.R. SRL

SIBIU. Din dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Potrivit textului citat art. 319 alin. (2) C. proc. civ., distinge, în privința termenului de exercitare a contestației între hotărârile susceptibile de executare silită și cele care nu se aduc la îndeplinire pe această cale. În speță, hotărârea irevocabilă nu este susceptibilă de executare, așa încât contestația trebuia promovată în termen de 15 zile conform articolului mai sus citat.

Cum acest termen a fost depășit, întrucât cererea a fost introdusă la data de 24 august 2011, iar decizia nr. 1840 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație a fost pronunțată la data de 12 mai 2011, contestația în anulare va fi respinsă ca tardiv declarată. În ceea ce privește apărarea contestatorului în sensul că a promovat calea de atac, ulterior motivării deciziei atacată, aceasta nu va fi reținută, în condițiile în care, în ședința publică de la data de 12 mai 2011, dată la care a fost soluționat recursului, contestatorul P.P., a fost prezent prin avocat V. G.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția tardivității. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P.P. împotriva deciziei nr. 1840 din 12 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.