ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2012

Asupra contestației în anulare de

față:

Tribunalul Sibiu, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 38 din 9 martie 2010, a respins,

ca

nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul P.P. în

contradictoriu cu pârâta SC W.E.S.R. SRL prin care

s-a solicitat ca în baza sentinței ce se va pronunța, să se

constate, în principal, nulitatea absolută și în

subsidiar anularea Hotărârii

Adunării Generale a asociaților pârâtei din

data de 21 septembrie 2009.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că, la data de 21 septembrie 2009, Adunarea Generală a

Asociaților, convocată cu respectarea dispozițiilor art. 11 pct. 3 din actul

constitutiv, având ca ordine de zi „aprobarea vânzării tuturor activelor

societății și diverse” a hotărât cu votul a doi asociați din trei, aprobarea

vânzării tuturor activelor.

De asemenea, s-a

avut în vedere faptul că din cuprinsul procesului

verbal al adunării generale a

asociaților din 20 martie 2007, depus de reclamant, s-a reținut că asociații au

stabilit un plan investițional doar până în anul 2007, iar din conținutul

corespondenței depusă la dosar rezultă necesitatea înlocuirii anumitor mașini

pentru ca cerințele de calitate ale societății mamă din Germania să corespundă

standardelor W.

Chiar dacă vânzarea activelor nu face

parte din scopul social, nu se poate reține existența unei cauze ilicite și

nici a unui abuz de majoritate în măsura în care decizia (hotărârea) a fost

fundamentată, în principiu, de necesitatea optimizării activităților pe baza

divizării

atribuțiilor între un grup de

societăți (fiind un grup de societăți acționând

concertat).

Prin urmare, hotărârea de vânzare

integrală a activelor, potrivit probelor administrate în cauză, poate fi

considerată un act de guvernare societară, bazat pe două criterii de natură

extra judiciară economică și financiară.

Împrejurarea că asociații majoritari,

urmare a adoptării acestei hotărâri și a vânzării activelor, au transferat

activitatea către o societate care scapă parțial controlului asociatului

minoritar (asociat și în societatea germană) nu este de natură să justifice

anularea hotărârii.

În aceste condiții, un abuz în

deliberările adunării generale exercitat de asociații majoritari în detrimentul

său poate fi reținut doar atunci când se constată existența unui prejudiciu

care i-a fost creat.

Criteriul jurisprudențial utilizat

pentru a verifica legalitatea unei astfel de operațiuni și interesul comun al

asociaților acesteia, constă în existența unei contrapartide rezonabile, iar în

cauză s-a făcut o astfel de dovadă prin depunerea raportului de evaluare.

În ceea ce privește argumentul vizând

încălcarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 modificată, tribunalul

a apreciat că acestea nu sunt aplicabile decât societăților pe acțiuni, caz în

care legiuitorul a prevăzut Ia alin. (2) expres sancțiunea pentru încălcarea

dispoziției, astfel că hotărârea adunării generale luată în încălcarea acestei

dispoziții nu poate fi anulată.

Împotriva acestei hotărâri a promovat

apel reclamantul, iar Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, prin

decizia nr. 101 din 24 septembrie 2010, a respins apelul, ca nefondat,

menținând ca legală și temeinică sentința primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. l și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că

membrii completului de apel și-au exprimat părerea

cu privire Ia cauza ce face obiectul

dosarului nr. 3665/85/2009, sens în care a formulat o cerere de recuzare,

respinsă deși aceștia s-au antepronunțat într-o cauză similară.

S-a mai susținut încălcarea

dispozițiilor art. 79 și art. 127 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, care

reglementează conflictul de interese între asociat și societate stabilind

interdicția de a vota în Adunarea generală pentru asociatul care are interese

contrare celor ale societății, cât și faptul că hotărârea A.G.A. are o cauză

ilicită întrucât este contrară interesului social și că nu s-au respectat procedurile

de convocare și informare a

asociaților.

Prin decizia nr. 1840 din 12 mai 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefundat,

recursul declarat de către reclamant.

La data de 24 august 2011, P.P., a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei sus evocată, prin care a

solicitat anularea hotărârii atacată și pe fond admiterea acțiunii introductive

în sensul constatării nulității hotărârii adunării generale a asociaților SC W.S.R.

SRL

Contestația în anulare a fost

întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 318 teza

II

C. proc. civ., art. 1, 79, 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

art. 966 și 968 C. civ.

Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 raportat la dispozițiile art. 319 C. proc. civ., a luat

în examinare excepția

tardivității

declarării contestației în anulare, excepție pe care o apreciază

întemeiată

pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare fiind cale de

atac extraordinară, de retractare, a hotărârilor irevocabile se poate exercita

în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, așa încât înainte de a

examina

motivul invocat de contestatorul P.P.,

ca o chestiune

prealabilă s-a examinat, tardivitatea exercitării acestei

căi de atac,

invocată de către intimata SC

W.S.R. SRL

SIBIU.

Din dispozițiile art. 319 alin. (2) C.

proc. civ., rezultă că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la

îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în

termen de 15 zile de

la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu

de un an

de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Potrivit textului citat art. 319 alin.

(2) C. proc. civ., distinge, în privința termenului de exercitare a

contestației între hotărârile susceptibile de executare silită și cele care nu

se aduc la îndeplinire pe această cale. În speță, hotărârea irevocabilă nu este

susceptibilă de executare, așa încât contestația trebuia promovată în termen de

15 zile conform articolului mai sus citat. Cum acest termen a fost depășit,

întrucât cererea a fost introdusă la data de 24 august 2011, iar decizia nr. 1840

din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație a fost pronunțată la data de 12 mai

2011, contestația în anulare va fi respinsă ca tardiv declarată.

În ceea ce

privește apărarea contestatorului în sensul că a promovat

calea de atac,

ulterior motivării deciziei atacată, aceasta nu va fi reținută,

în condițiile în care, în ședința

publică de la data de 12 mai 2011, dată la

care

a fost soluționat recursului, contestatorul P.P., a

fost prezent prin

avocat

V.

G.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

tardivității.

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul

P.P. împotriva

deciziei nr. 1840 din 12 mai

2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială ca

tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.