ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța

sub nr. 3862/118/2006, reclamantul Lascaridis Ianis în contradictoriu cu pârâta

SC Ș.N.C. SA a solicitat instanței să dispună prin hotărâre judecătoreasca

anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de Consiliul de

Administrație al pârâtului și obligarea acestuia să-i restituie în natură

imobilul situat în Constanța. În cazul în care restituirea în natură nu mai

este posibilă, a solicitat să fie despăgubit printr-o sumă de bani care să

reprezinte valoarea actuală a imobilului.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin decizia contestată pârâtul i-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului sus-menționat, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin

notificarea nr. 134 din 01 septembrie 2003, reținând că nu a făcut dovada calității

de moștenitor al autorului sau, dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului solicitat, dovada proprietății autorului și a identității dintre

imobilul deținut de acesta și cel revendicat, precum și a preluării acestuia

fără titlu de către stat.

A susținut reclamantul că toate

argumentele expuse în cuprinsul deciziei sunt nefondate, pentru următoarele

motive: - cu actele anexate notificării s-a făcut dovada ca imobilul in litigiu

a fost proprietatea autorului sau, L.L. și a fratelui acestuia, L.D.; - conform

certificatelor de moștenitor din 03 septembrie 1997 si din 26 iunie 2003 el

este unicul moștenitor al celor 2 proprietari; - conform actului de

vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 și foii de date pentru cartea funciară

imobilul dobândit de autorul reclamantului era situat în Constanța și era

compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp; - imobilul a fost

preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950,

figurând la poziția 367 în anexa acestui act normativ, iar identitatea dintre

cel preluat si cel existent în prezent la adresa din Constanța, nu poate fi

contestat, chiar daca acesta a suferit unele reparații și modificări pentru

întreținere; - deși prin notificare s-a solicitat și acordarea de despăgubiri

bănești în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilului, nu s-a

dat niciun răspuns acestei solicitări.

În drept, a invocat disp. art. 7 alin.

(1), art. 10 alin. (1), art. 18 lit. c), art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Pentru dovedirea pretențiilor

formulate, reclamantul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri,

interogatoriu și expertiza tehnica de specialitate, pentru identificarea și

evaluarea imobilului.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin

care a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

motivând ca terenul în suprafață de 518 mp face parte din patrimoniul privat al

municipiului Constanta, societatea neobținând până la data finalizării

privatizării, certificat de atestare a dreptului de proprietate; pentru

construcție, reclamantul poate solicita măsuri reparatorii prin echivalent, în

condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, de la A.V.A.S. București.

Pe fond, pârâtul a solicitat

respingerea contestației ca nefondată, motivând că reclamantul nu a făcut dovada

calității de moștenitor al autorului L.L. și nici a dreptului de proprietate

asupra imobilului la data naționalizării, în lista anexa, la poziția 367

figurând L.D., cu 14 apartamente în str. M.

În plus, în foaia de date pentru

Cartea Funciară se face trimitere la un corp de casă, fără completarea

rubricilor referitoare la proprietar și modul de transmitere a proprietății,

iar cu privire la suprafața de teren există adăugiri evidente, care alterează

înscrisul.

A mai susținut pârâtul că în actul

de vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 imobilul nu este identificat prin

stradă, număr, compunere și teren, că imobilul compus din teren și construcția C.F.

este considerat, potrivit Legii nr. 10/2001, ca preluat cu titlu valabil de

către stat, iar construcția clubului nu se identifică cu fosta clădire

existentă la data naționalizării. În aceste condiții, restituirea în natura nu

este posibilă, iar eventuale despăgubiri pot fi solicitate de la Municipiul

Constanța pentru teren și de la A.V.A.S. București pentru construcție, dacă se

dovedește că cererea este fondată.

În susținerea poziției sale

procesuale, pârâtul a solicitat administrarea probei cu interogatoriu, relații

de la Direcția Patrimoniu, de la P. SA și expertiza pentru identificarea

construcției.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a fost respinsă ca nefondată prin încheierea de ședință din 25 martie 2005,

instanța reținând ca reclamantul a chemat în mod corect în judecată pe

emitentul deciziei, acesta întrunind dubla calitate: aceea de persoană chemată

în judecată și de titular al obligației a cărei executare se solicită prin

acțiune. S-a reținut, totodată, că aspectele invocate în susținerea excepției

țin de fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1126 din 08

iulie 2005 Tribunalul Constanța a respins contestația reclamantului, apreciind

ca acesta a formulat notificarea la data de 01 septembrie 2003, peste termenul

maxim prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Ca urmare a apelului declarat de

reclamant, Curtea de Apel Constanta a pronunțat Decizia civilă nr. 931/ C din 14

decembrie 2005, prin care a desființat sentința civilă menționată anterior și a

trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru soluționarea fondului.

În considerentele deciziei, instanța

de control judiciar a reținut că prima notificare prin care reclamantul a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanta, a fost

înregistrată la Primăria Constanța din 19 ianuarie 2001 și la B.E.J. V.D.G. sub

nr. 3457 din 16 ianuarie 2001.

Cu adresa din 20 august 2003 a

Administrației Publice Locale i s-a răspuns ca imobilul nu se află în

evidentele R.A.E.D.P.P. și că prin hotărâre a Consiliului Local s-a consimțit

la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului aferent acestuia de către Ș.N.C.

Urmare a acestei adrese, reclamantul

a solicitat restituirea în natură a imobilului de la intimatul pârât, prin

notificarea înregistrată la B.E.J. V.D.G. sub nr. 134 din 01 septembrie 2003,

iar aceasta notificare a fost formulată în termenul stabilit de art. 25 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, adică în maxim 12 luni de la data primirii comunicării

prin care persoana juridică notificată a comunicat persoanei îndreptățite care

este persoana deținătoare a imobilului solicitat.

Cauza a fost reînregistrată la

Tribunalul Constanta sub nr. R 631/2006 (nr. în format nou 3862/118/2006).

Prin sentința civilă nr. 1568 din 25

septembrie 2007 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului L.I.

și a dispus anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de pârâta SC

Ș.N.C. SA. S-a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a

imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 183 mp, conform

actelor (167,581 mp din măsurători) și construcție P+1E.

S-a apreciat că pentru imobilul

individualizat mai sus, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri conform

legii speciale.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că terenul notificat de reclamant a fost

identificat prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind situat în Constanța, iar

în conformitate cu planul cadastral al orașului Constanța din anul 1936, se

poziționează în careul 76 și corespunde cu imobilul din Registrul de

proprietăți cu lotul 4, careu nou 174, din fosta stradă C., conform

dimensiunilor din carnetul de schița anexă la planul cadastral.

S-a mai reținut că, pe amplasamentul

loturilor 4, 3, 2 și 1 din planul cadastral din 1936 s-a edificat de către stat,

în anul 1960 blocul de locuințe S5, cu două scări și un portic cu balcon, care

s-a folosit ca intrare în sala de spectacole a Clubului S.N.C., construcție

realizată în anul 1952 pe amplasamentul lotului 7.

Cum toate construcțiile ce au

aparținut autorului reclamantului, situate pe lotul nr. 4 au fost demolate, iar

pe terenul în suprafață de 183 mp (din acte) s-a ridicat o construcție nouă

Bloc X, iar diferența de teren rămasă neconstruită deservește exploatarea

normală a acestor construcții noi, tribunalul a concluzionat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 10 și 26 din Legea nr. 10/2001, în sensul că

reclamantul este îndreptățit exclusiv la măsuri reparatorii în echivalent,

conform legii speciale -Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel atât reclamanta L.G. prin preluarea calității

procesuale de la autorul său Lascaridis Ianis, decedat în timpul procesului, cât

și pârâta SC Ș.N.C. SA.

Prin Decizia nr. 375/ C din 21

septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu

minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamanta L.G., împotriva

sentinței civile nr. 1568 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Constanța, secția civilă.

A admis apelul declarat de pârâta SC

Ș.N.C. SA, împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în parte sentința

apelată, obligând pârâta SC Ș.N. să înainteze Comisiei Centrale de despăgubiri

propunere de acordare de despăgubiri însoțită de notificarea reclamantei și

întreaga documentație anexată pentru imobilul din Constanța, compus din 183 mp

teren și construcție P+1E (în prezent, demolată), imobil ce nu mai poate fi

restituit în natură.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

A fost obligată apelanta reclamantă

la 595 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă SC Ș.N.C. SA.

I. În ce privește apelul

reclamantei, instanța de apel a reținut că mecanismul de punere în aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este format din două etape succesive, din care

prima etapă - cea administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar cea

de a doua - procedura judiciară, având caracter facultativ, este folosită numai

de cei nemulțumiți de modul de soluționare a cererilor de restituire în natură

sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de către persoanele juridice

notificate, în scopul satisfacerii drepturilor lor.

În sensul caracterului obligatoriu

al procedurii administrative instituită de Legea nr. 10/2001 s-a pronunțat și

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 21/2004, publicată în M. Of. al

României nr. 315 din 09 aprilie 2004. Nerespectarea termenului de depunere a

notificării (termen ce s-a împlinit la data de 14 decembrie 2002) atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

în echivalent.

Conform dispozițiilor art. 22 alin. (2)

din Lega nr. 10/2001, notificarea constituie actul de declanșare a procedurii

administrative, însă, instanța de apel a apreciat că problema ce se impune a fi

lămurită în cauză, în raport de criticile formulate atât de apelanții

reclamanți cât și de apelanta pârâtă, o constituie limitele investirii

instanței de fond prin cererea de chemare în judecată, și implicit obiectul

notificării nr. 134/2003 formulată de reclamantul I.L., știut fiind faptul că

în apel nu se poate modifica obiectul cererii în raport de dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ.

În speță, din analiza cererii de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul

631/2006, s-a constatat că reclamantul L.I. - autorul apelantei reclamante L.G.,

a solicitat anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de SC Ș.N.C.

SA și obligarea pârâtei să îi restituie în natură imobilul situat în Constanța,

imobil despre care reclamantul a arătat în mod expres în acțiune că a fost

dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 89 din 09

februarie 1904 de la vânzătorul M.T.D. S-a mai arătat că imobilul notificat se

compunea la data preluării, „dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783

mp”, iar „corpul de casă era cu etaj, la parter cu destinație de prăvălii și la

etaj de locuință (două camere și dependințe cu intrare cu scară), bunul fiind

preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950 - poziția nr. 367 din anexă.

În procedura Legii nr. 10/2001,

notificarea persoanei ce se consideră îndreptățită, constituind actul

declanșator al procesului de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea

abuzivă a imobilelor de către stat, stabilește limitele în care se desfășoară

atât procedura administrativă cât și cea judiciară, prin indicarea imobilului

ce se solicită a fi restituit, în natură sau prin echivalent.

Din analiza notificării autorului

apelantei - L.I., înregistrată sub nr. 134 din 01 septembrie 2003 la Biroul

Executorului Judecătoresc V.D.G., instanța de apel a reținut că rezultă că

bunul notificat l-a constituit „imobilul situat în Constanța, imobil care

potrivit foii de date pentru Carte Funciară figura la adresa din „Constanța,

compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp”. Lascaridis Ianis

a menționat în notificare, ca elemente de identificare a imobilului notificat,

că acest „corp de casă avea destinația de prăvălii - la parter și locuințe la

etaj- 2 camere și dependințe cu intrare pe scară”.

În raport de conținutul și limitele

stabilite prin notificare de L.I.- autorul reclamantei, s-au apreciat a fi

nefondate criticile apelantei reclamante L.G. ce vizează nepronunțarea

instanței de judecată cu privire la întregul imobil ce a fost notificat,

respectiv, și cu privire la construcția de tip S+P+2 E și terenul aferent

acestuia, fost lot 7, imobil aflat în prezent în patrimoniul pârâtei SC Ș.N.C.

SA.

Din înscrisurile administrate în

apel, foii de date pentru carte funciară și expertize topografice de

construcții, a rezultat că nu există identitate între imobilul care a fost

situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 183 mp (conform datelor

din Cartea Funciară din 31 octombrie 1940 și un corp de clădire P+1 Etaj, având

destinația de prăvălii la parter, și de locuință la etaj, cu două camere și

dependințe cu intrare pe scară - fila 38 dosar fond) și imobilele ce au fost

situate în Constanța, lot. 7 și strada M., lot 8, compuse din teren în

suprafață de 1.010 mp și un corp de casă și atelier în curte, imobil care se

învecina, conform datelor din Cartea funciară din 01 noiembrie 1940 pe „două

părți cu școala și zidul casei proprietate personală”.

S-a reținut astfel, că la momentul

notificării și ulterior la data formulării acțiunii, reclamantul a depus în

dovedirea dreptului său de proprietate pentru imobilul notificat două

înscrisuri: 1) actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului

Constanța, încheiat între vânzătorul M.T.D. și L.A.L., autorul notificatoarei

prin succesiuni succesive, care viza transmiterea dreptului de proprietate

asupra „una casă cu atenuansele și curtea lor” - act care nu cuprinde nicio

mențiune cu privire la structura unicului corp de casă menționat și nici cu

privire la întinderea terenului aferent acestei construcții cu dependințe și 2)

Matricola nr. 2 (impozit pe clădiri) pentru imobilul din strada C., proprietar

S.D. și M.L., - numărul rolului fiscal 400/1942 (filele 15 și 16 dosar fond).

La Matricola nr. 2 - (Impozit pe

clădiri)- care cuprinde mențiuni pentru perioada 1942-1947, imobilul din

Constanța, proprietatea S.D. și M.L., este descris ca fiind compus din -

„imobil construcție foarte veche de zid cu dușumele de rânduri și mozaic, fără

sobe de teracotă”, iar sub aspectul structurii clădirii se arată în mod expres

că acesta se compune din parter - cu prăvălii, un balcon și camere anexe pentru

atelier și un etaj - cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător - bunul

păstrându-se în această structură până la data preluării lui de către stat,

conform Decretului nr. 92/1950, în act făcându-se mențiunea că a fost

naționalizat la poziția nr. 367 (fila 15 dosar fond -1988/2004).

Ulterior naționalizării, în perioada

1946-1947 cu referire la acest imobil, apare mențiunea „reconstruit” (fila 15 dosar

nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanța).

Pentru identificarea terenului și a

clădirii - imobil situat în Constanța - ce a făcut obiectul notificării reclamantului,

și descris în foaia de date pentru care funciară din 31 octombrie 1940 și

Matricola nr. 2 (Impozit clădiri) - acte atașate de reclamant la notificare

pentru justificarea dreptului său de proprietate asupra bunului notificat, s-a

dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare la instanța de fond, probă

completată în apel cu o expertiză topografică.

Din expertiza tehnică N.L. -

administrată la fond - a rezultat că terenul identificat în prezent la adresa

din Constanța, este, în conformitate cu planul cadastral al orașului Constanța

din 1936, înregistrat la arhiva statului, în careul 76 și corespunde cu

imobilul din Registrul de proprietăți cu lotul 4, careul nou 174 din fosta

stradă C. și care avea ca vecinătăți la est - lotul 11 și 7, la vest strada C.,

la sud lotul nr. 5 și la nord lotul nr. 3.

Suprafața de teren a lotului 4,

conform dimensiunilor din carnetul de schițe este de 167, 581 mp.

S-a mai reținut că potrivit

carnetului de schițe în colțul de nord-est se află amplasat imobilul format din

două corpuri de clădiri - o clădire tip parter având dimensiunile 2,13 x 4,7 ml

cu destinația de magazie, și o clădire P +1E cu dimensiunile 6.90 x 3,90 ml cu

destinația de locuință și magazin la parter. Aceste construcții, situate pe

lotul nr. 4, au fost demolate, iar pe teren s-a realizat în anul 1960 o clădire

nouă, blocul S 5, cu două scări A și B și un portic cu balcon prin care se

asigură intrarea în imobilul din spatele blocului de locuințe, respectiv, către

sala de spectacole a clubului S.N.C., clădire amplasată pe lotul nr. 7 din

vechea parcelare a Municipiului Constanța, conform schițelor cadastrale din

anul 1936 (filele 51-56 dosar Tribunalul Constanța nr. 3862/118/2006).

Pentru lămurirea situației terenului

notificat de reclamant, și avându-se în vedere faptul că apelanta reclamantă L.G.

a susținut că atât lotul nr. 4 cât și lotul nr. 7 formau un singur imobil,

proprietatea autorilor săi, situat la adresa din Constanța, în apel s-a dispus

completarea materialului probator pentru identificarea celor două loturi de

teren și pentru a se lămuri dacă acestea formau un singur imobil, având o adresă

comună sau, dimpotrivă, constituiau imobile distincte, ce au avut aceeași

proprietari și pentru care se impunea formularea unor notificări distincte în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Din expertiza topografică efectuată

de expert D.F. a rezultat că lotul nr. 4 - fostă proprietate L. a avut o

suprafață de 167,58 mp, și este ocupat în prezent de blocul de locuințe S5, iar

lotul nr. 7 este în prezent aferent clubului S.N.C., care are o suprafață de

432 mp (fila 51 dosar apel vol. I).

Din expertiza imobiliară ing. A.Ș.,

a rezultat rezultă că o parte din construcțiile ce au aparținut lui L.I. și L.,

situate pe lotul nr. 4 cu o suprafață de 167,58 mp, situat în prezent la adresa

din Constanța, au fost demolate, iar în baza proiectului de execuție nr. 4424/1959

a fost executat Blocul X, fiind menținut și păstrat holul de acces în sala de

spectacole și partea de magazin prăvălie din vechea clădire de la 1904 și care

se regăsesc încorporate în noua construcție realizată de stat în anul 1960.

Referitor la clădirea Club S.N.C. -

despre care reclamanta a susținut că a fost parte integrantă a proprietății

autorului său, și a făcut obiectul notificării, fiind identificată ca

„Magazinul L.”, expertul a concluzionat că acesta este o construcție nouă,

situată pe lotul nr. 7 și nu se identifică cu fostul „Magazin L.”.

Expertul a arătat faptul că prăvălia

menționată în foaia de date pentru carte funciară, situată în Constanța, era

cunoscută în perioada celui de al doilea război mondial sub denumirea „La

milion” sau „Magazinul L.” comercializând obiecte de îmbrăcăminte și

pasmanterie (fila 56 dosar apel volumul II), aspect confirmat de altfel de

apărătorul reclamantei care a arătat că „Magazinul L.” avea fațada și intrarea

la bulevardul T.

Prin urmare, instanța de apel a

constatat că imobilele care au fost realizate pe loturile nr. 4 și 7 nu formau

o construcție unitară „un corp de casă care avea destinația de prăvălii- la

parter și locuințe la etaj - 2 camere și dependințe cu intrare pe scară”

„situate în Constanța - Magazinul L.” astfel cum e descris bunul notificat de

reclamantul L.I. atât în notificarea adresată pârâtei - (fila 7 Dosar nr. 1988/2004

al Tribunalului Constanța) cât și în cererea de chemare în judecată, ci

constituiau imobile distincte, cu adrese diferite și care au fost preluate în

baza Decretului nr. 92/1950 de la proprietarii Moștenitori L. cu menționarea

adreselor la care acestea figurau la data naționalizării: I.V. Stalin 96

(pentru imobilul situat pe lotul nr. 4 în carnetul de schițe întocmit în anul

1936, P+1E, Magazinul L.) și strada M. pentru imobilul situat pe lotul nr. 7),

imobil care, în prezent, are o structură (S+P+2 Etaje și care se află în

patrimoniul pârâtei S.N.C. (fila 23 Dosar nr. 3862/118/2006 al Tribunalului

Constanța).

De altfel, împrejurarea că cele două

loturi de teren - loturile 4 și 7 au reprezentat imobile diferite, cu două

corpuri principale de clădiri și cu adrese diferite este dovedită și cu foile

de date pentru carte funciară - înscrisuri depuse în apel - imobilele fiind

intabulate distinct, pe adrese diferite, strada Carol nr. 96 și strada M.

Astfel în timp ce imobilul din

strada C. (Magazinul L.) este descris în Foaia de date pentru carte funciară din

31 octombrie 1940 ca fiind un corp de clădire - locuințe cu prăvălii (parter -

prăvălie și intrarea cu scară, etaj - 2 camere, dependințe cu un teren aferent

de 183 mp (filele 43 și 48 dosar apel Volumul II), imobilul situat pe lotul nr.

7 (fila 69 dosar apel Volumul I) era înregistrat ca imobil distinct la adresa

din M., în foaia de date pentru cartea funciară întocmită la 1 noiembrie 1940

menționându-se că acest imobil este compus dintr-un teren de 1.010 mp

„despărțit de proprietățile vecine prin gard la nord, două părți școală și

zidul casei proprietate personală” și un corp de casă și curte, cu destinația

de atelier (filele 33, 34 dosar apel Volumul II).

Curtea de apel a apreciat că nu

poate fi reținută susținerea apelantei reclamante, în sensul că a intenționat,

prin notificarea adresată Ș.N. să solicite ambele imobile, amplasate pe loturile

nr. 4 și 7, și a indicat generic adresa din bulevardul T., având în vedere

faptul că ambele clădiri au în prezent intrarea comună, prin bulevardul T., iar

suprafața de teren menționată în notificare și în acțiune - 783 mp, corespunde

ambelor loturi de teren, fiind superioară terenului aferent imobilului -

Magazin L. care avea numai 183 mp (lotul 4), față de înscrisurile atașate la

dosar, atât cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță cât și în raport cu

actele atașate notificării, - cu referire expresă la Foaia de date pentru carte

funciară pentru imobilul din Constanța.

Astfel, s-a reținut că înscrisul

depus în copie de către reclamantă la dosarul instanței, reprezentând Foaia de

date pentru Carte funciară pentru imobilul din Constanța, a fost alterat în mod

grosolan, prin transformarea cifrei 1 în cifra 7, astfel încât, suprafața de

183 mp teren aferentă imobilului din strada C. (fost lot 4 conform expertizei

topografice și carnetului de schițe din 1936) a devenit 783 mp. În raport de

această împrejurare, s-a susținut la termenul de judecată din 17 septembrie 2008

(fila 37 dosar apel Volumul I), că imobilul a cărui restituire se solicită este

situat în prezent în bulevardul T., iar acesta, la data dobândirii

construcției, ocupa o suprafață mai mare, decât cea ocupată în prezent de

Blocul X.

Ulterior, s-a depus la dosar, o

copie conformă cu originalul foii de carte funciară pentru imobilul din

Constanța, emisă de Arhivele statului, înscris în care este menționată

suprafața reală a lotului nr. 4, - imobil strada C. - ca fiind 183 mp.

Prin urmare, s-a apreciat că

referirea reclamantului L.I. în notificarea adresată pârâtei Ș.N. și ulterior,

în acțiunea dedusă judecății la o suprafață de teren de 783 mp, nu viza

restituirea celor două loturi de teren - lot 4 - strada C. (183 mp), și lot 7

strada M., (1.010 mp), ci doar suprafața de teren modificată din 183 mp în 783

mp din foaia de date pentru carte funciară întocmită la 31 octombrie 1940

pentru imobilul din strada C. (filele 38 și 39 dosar apel Volumul I).

De altfel, nici în notificare și

nici ulterior în cererea de chemare în judecată reclamantul L.I. (în prezent,

decedat) nu a făcut nicio mențiune cu privire la construcția situată pe lotul nr.

7 - în prezent clubul SNC, care are o structură S+P+2 Etaje, acesta solicitând

explicit un singur corp de clădire, - în natură sau despăgubiri, ce a avut la

data preluării o structură P+1 Etaj - denumit „Magazinul L.”, imobil care

niciodată nu a format un corp comun cu proprietatea situată în Constanța.

Instanța de apel a mai apreciat că

împrejurarea conform căreia autorii reclamantei, moștenitorii L.D. ș.a., au

avut la momentul naționalizării mai multe imobile, situate în Constanța, la

adrese diferite - Constanța, I.V. Stalin, strada M., și bulevardul T. (fila 23 Dosar

nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanța), iar reclamantul Lacaridis Ianis nu a

formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate aceste imobile, nu

justifică extinderea cadrului procesual sub aspectul modificării acțiunii

reclamantului și asupra imobilului din C., K., fost lot 7, cât timp notificarea

formulată în termenul legal conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat și acest

imobil, întrucât actul de învestire a instanței este explicit, el rezumându-se

exclusiv la fostul „Magazin L.” construcție P+1E și 183 mp teren aferent

imobilului situat pe strada C. (în prezent, bulevardul T.).

Constatând că prima instanță s-a

pronunțat în limitele învestirii, în raport de obiectul notificării nr. 134 din

01 septembrie 2003, cu privire la imobilul situat în Constanța, bulevardul T.

(fost C.), Curtea de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelantei

reclamante cu privire la omisiunea instanței de a analiza și de a se pronunța

cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de autorul reclamantei

ca urmare a preluării de către stat a imobilului din Constanța, imobil ce nu a

făcut obiectul notificării supuse controlului judiciar în prezenta cauză.

Totodată, în raport de această

împrejurare, s-a constatat că celelalte critici ale apelantei reclamante ce

vizau existența unei identități între actualul club S.N.C. - imobil aflat în

patrimoniul pârâtei și imobilul construit de autorii reclamantei pe lotul 7,

sunt lipsite de relevanță și urmează a nu mai fi analizate.

II. În ceea ce privește criticile

apelantei pârâte SC Ș.N. SA Constanța, constatându-se că obiectul notificării

nu l-a formulat și construcția S+P+2 Etaje realizată pe lotul nr. 7, Curtea

reține că în referire la acest imobil reclamanta nu are calitate de unitate

deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 și nu poate fi obligată la restituire

în natură sau la plata unor despăgubiri pentru acest imobil, așa cum pretinde

apelanta reclamantă.

În ceea ce privește imobilul din

bulevardul T., fost lot 4, compus la data naționalizării din teren în suprafață

de 183 mp și construcție P+1 Etaj cu destinația de prăvălie (parter - Magazinul

L.) și locuință la etaj, curtea de apel a constatat din probatoriul că

reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită să beneficieze de

măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, aceasta probând că bunul s-a

aflat în patrimoniul autorilor săi - moștenitorii lui L.D. (L.S. și L.Ș.),

bunul fiind naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, și menționat la

poziția nr. 367 - la adresa din I.V.S., proprietar L.D.

În raport de aceste considerente, au

fost înlăturate ca nefondate criticile apelantei pârâte ce au vizat lipsa

calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru acest imobil.

Reclamantul L.I. a formulat în

termen legal o notificare pentru restituirea bunului, notificare adresată

inițial Municipiului Constanța în calitate de deținător al terenului aferent

blocului de locuințe executat pe lotul nr. 4 după naționalizarea imobilului,

aspect confirmat de Primăria Municipiului Constanța cu adresa X; notificarea nu

a fost soluționată de Primarul Municipiului Constanța ca urmare a faptului că

Municipiul Constanța și-a declinat calitatea de unitate deținătoare a

imobilului din bulevardul T., indicând reclamantei o altă persoană ca fiind

deținătoarea bunului, respectiv, pârâta SC Ș.N.C. SA.

Din probatoriul administrat în

cauză, înscrisuri și expertize imobiliare realizate de ing. A.Ș. și N.L., s-a

reținut că din fosta clădire P+1E preluată în temeiul Decretului nr. 92/1950 de

la autorul reclamantei (fostul Magazin L.) s-au menținut după sistematizarea

zonei, numai holul de acces din stradă spre imobilul amplasat pe lotul nr. 7,

în prezent Sala de spectacole din Clubul S.N.C., aflat în patrimoniul pârâtei,

și partea de magazin prăvălie, construcții ce au fost înglobate în noul

edificiu realizat de stat în anul 1960, respectiv în blocul de locuințe S5,

rezultând astfel un imobil nou, funcțional, cu magazin la parter și locuințe la

etaj.

În raport de această situație,

curtea de apel constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru construcțiile care, prin

transformările survenite în raport cu forma inițială le-au fost adăugate

corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 100%,

raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări, etc.) se vor

acorda numai despăgubiri.

În ceea ce privește terenul acesta a

fost ocupat integral de construcția noului bloc locuințe X și de trotuarul din

fața imobilului, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2)

din lege.

Imposibilitatea restituirii în

natură a terenului în suprafață de 183 mp a fost corect apreciată de instanța

de fond, pentru că actuala destinație a terenului intră în aria de cuprindere a

sintagmei „amenajări de utilitate publică a localității urbane și rurale”,

astfel cum este definită de prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de

Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fiind afectat unor amenajări destinate

nevoilor comunității (bloc de locuințe, trotuar și cale de acces).

În raport de această situație, s-a

apreciat că în mod corect a reținut tribunalul că reclamanta este îndreptățită

la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

despăgubiri ce nu vor fi plătite însă de pârâtă, ci de către stat, după

epuizarea procedurilor reglementate în baza legii speciale și emiterea titlului

de despăgubiri de către Comisia Centrală de Despăgubiri.

Deși pârâta SC Ș.N. SA Constanța nu

este deținătoarea întregului imobil notificat de reclamant - fostul lot nr. 4 -

compus la data preluării de către stat din 183 mp și construcție P+1 Etaj, ci

deține numai un hol de acces din fosta construcție, demolată parțial și

reamenajată într-un ansamblu de locuințe și magazine, curtea de apel a dispus

ca pârâta SC Ș.N.C. SA să înainteze propunere de despăgubiri împreună cu

notificarea reclamantului și întreaga documentație aferentă acesteia, Comisiei

Centrale de Despăgubiri în vederea finalizării procedurii reglementate de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri pentru

terenul în suprafață de 183 mp și construcția existentă la momentul preluării

abuzive pe acest teren.

Limitarea soluției instanței de apel

numai la obligarea pârâtei de a direcționa notificarea reclamantei către

unitatea administrativ teritorială - Municipiul Constanța, în calitate de

deținătoare a terenului notificat, ar fi de natură să afecteze grav dreptul

reclamantei la un proces echitabil, sub aspectul duratei rezonabile de

soluționare a cererii sale, astfel cum este reglementată această garanție de art.

6 din C.E.D.O., întrucât, practic, reclamanta s-ar afla în aceeași situație cu

cea de la data formulării notificării, în urmă cu 10 ani (2001).

Scopul soluționării cauzei într-un

termen rezonabil - garanție a unui proces echitabil - îl reprezintă protejarea

părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și

credibilitatea actului de justiție, evitarea menținerii părților într-o stare

de nesiguranță cu privire la drepturile lor fundamentale.

În termen legal, împotriva acestei

decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

formulate pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a învederat că

motivele arătate de instanța de apel pentru respingerea apelului său, sunt

contradictorii.

Astfel, s-a reținut că că imobilele

care au fost realizate pe loturile 4 și 7 au fost preluate în baza Decretului nr.

92/1950 de la Moștenitorii L., iar pe de altă parte că ulterior naționalizării,

în perioada 1946-1947, cu referire la acest imobil, apare mențiunea

reconstruit.

Or, cele două argumente sunt

contradictorii, întrucât perioada 1946-1947 este anterioară perioadei în care

s-a produs naționalizarea, anul 1952, astfel că, în perioada 1946-1947 acest

imobil nu putea apărea ca fiind deja reconstruit.

motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța

de apel a schimbat natura cât și interesul vădit neîndoielnic al actului dedus

judecății.

Așa cum s-a arătat, prin notificarea

adresată Municipiului Constanța, recurenta (prin autorul său) a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în

suprafață de cca. 800 m.p. și construcție - Magazinul L.

Ulterior, după ce a aflat că

unitatea deținătoare este pârâta SC Ș.N. SA Constanța, prin notificarea din 01

septembrie 2003, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Constanța, compus din 783 m.p. și construcții.

Prin Decizia contestată, emisă de

Consiliul de Administrație al pârâtei, s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului sus menționat, cu motivarea că nu a făcut dovada calității

de moștenitor, a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a

autorului deposedat de stat, dovada identității dintre imobilul deținut de

acesta și cel revendicat, precum și dovada preluării imobilului fără titlu de

către stat.

În aceste condiții, este de

neînțeles concluzia instanței de apel în sensul că atât prin notificare cât și

prin acțiunea formulată în instanță, s-a solicitat doar imobilul din B-dul T.,

compus din clădirea existentă pe lotul 4 și terenul aferent acestei clădiri, în

suprafață de 183 m.p.

După ce judecătorul fondului a

încercat pe de o parte să acrediteze ideea că la pârâtă se află doar o

suprafață de 183 mp, iar pe de altă parte, lotul 7 nu ar fi fost proprietatea

autorilor săi, instanța de apel conchide că și lotul 7 a fost proprietatea lui

L., dar nu s-a solicitat prin notificare acest lot.

Or, recurenta arată că prin

intermediul autorului său, atât prin notificări cât și prin acțiunea ce face

obiectul prezentei cauze, acesta a solicitat restituirea în natură a unui

imobil pe care l-a identificat după posibilitățile sale, prin adresă, suprafața

aproximativă de teren - cca. 800 mp și descrierea sumară a construcțiilor, fără

a face vreodată referire la vreun lot, astfel că nu se justifică cele reținute

de instanța de apel că a fost învestită să judece solicitarea de restituire în

natură doar a lotului în suprafață de 183 mp.

Faptul că autorii săi au avut mai

multe imobile în Constanța, imobile ce erau învecinate, nu se poate constitui

în niciun caz într-un argument împotriva recurentei, astfel cum l-a reținut

instanța de apel.

Aceste imobile ale autorilor

recurentei, se mai arată de aceasta se aflau de fapt într-un dreptunghi,

mărginit de mai multe străzi, cu numere diferite, majoritatea construcțiilor

fiind demolate, în timp ce terenurile au fost ocupate de blocuri.

Astfel, din totalitatea acestor

imobile deținute de autorii săi, a rămas doar imobilul revendicat - construcție

și teren - și care are ca adresă B-dul T., acesta fiind singura cale de acces

la imobilul menționat.

Instanța de apel a reținut că

recurenta ar fi trebuit să solicite restituirea în natură și a imobilului

teren, situat în Constanța și care formează lotul 7, însă, ceea ce nu s-a

arătat nici în expertize, după cum nici curtea de apel nu a observat este

faptul că nu există în realitate acces la acest imobil teren si construcții (ce

formează lotul 7) prin strada M. și nici prin strada C., întrucât singura cale

de acces și la acest teren este tot prin bulevardul T., imobilul solicitat prin

notificare.

Recurenta mai susține că motivarea

dată de instanța de fond cât și de cea de apel, potrivit cu care construcțiile

aflate pe terenul în cauză ar fi fost demolate, iar în locul lor ar fi fost

ridicate alte construcții, respectiv blocul X și "Clubul S.N.C." nu

își găsesc susținere în materialul probator existent la dosarul cauzei.

În primul rând, în perioada

1946-1947 imobilul construcție apare cu mențiunea "reconstruit", ceea

ce ar impune concluzia că la momentul naționalizării, în 1950, imobilul era

proaspăt reconstruit.

În al doilea rând, dacă "Clubul

S.N.C.” ar fi fost o construcție nouă, ar fi existat o autorizație de

construire, așa cum există în cazul Blocului X, bloc care a afectat doar o mică

parte din terenul revendicat.

Or, pretinsele acte depuse de pârâtă,

existente la filele 82-95 din dosar nu fac dovada faptului că imobilul existent

pe lotul nr. 7 a fost demolat și că în locul lui s-a edificat de către pârâtă o

clădire nouă, actualul Club S.N.C. Acele înscrisuri atestă doar faptul că s-a

edificat blocul X pe o parte din terenul ce a aparținut autorilor recurentei,

însă ele nu dovedesc că și Clubul S.N.C. este o construcție nouă, edificată în

anul 1952.

Pretinsele autorizații și schițe,

planuri, etc. nu au fost date pentru o construcție nouă, ci doar pentru

reamenajarea construcției preluate abuziv de către stat, astfel că pârâta doar

a reamenajat clădirea și a făcut doar câteva compartimentări pentru a putea fi

folosită în scopul atribuit clădirii de aceasta.

Nu în ultimul rând, nici motivarea

instanței de apel potrivit căreia imobilul construcție revendicat de recurentă

avea doar P+ 1E, în timp ce actualul imobil are P+2E, nu poarte fi primită,

întrucât nicio probă a cauzei nu dovedește cum și când ar fi fost adăugat acest

etaj sau că acest al doilea pretins etaj nu dovedește faptul că ar fost

construit după apariția Legii nr. 10/2001 și formularea notificării prin care

s-a solicitat restituirea lui.

de recurs, recurenta susține că decizia instanței de apel ca și hotărârea

tribunalului au încălcat și aplicat greșit legislația internă și cea europeană,

fiind pronunțate în disprețul Constituției României, Convenției Europene a

drepturilor omului, al Legii nr. 10/2001 și al C. civ.

Intimatul pârât nu a formulat

întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantei, depunând însă, concluzii

scrise cu privire la recursul acesteia prin care a solicitat menținerea

deciziei instanței de apel.

Recurenta reclamantă, la solicitarea

Înaltei Curți a depus la dosar copia notificării inițiale, notificare nr. 3457

din 16 ianuarie 2001 (probabil, din 16 ianuarie 2002, dată fiind intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 la 14 februarie 2001 și termenul de 1 an prevăzut

de art. 22 pentru formularea notificărilor) adresată Primăriei Municipiului

Constanța.

Recursul formulat este fondat,

potrivit celor ce urmează.

Prin notificarea inițial

înregistrată la Primăria Municipiului Constanța, autorul recurentei reclamante

a solicitat restituirea în natură a imobilului din Mun. Constanța, Magazinul L.;

în cuprinsul aceleiași notificări, s-a arătat că „imobilul este compus din

teren în suprafață de 800 mp și construcție” și a fost proprietatea autorului

său L.L., fiind dobândit de la M.D., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat

nr. 89 din 9 februarie 1904.

Ulterior, urmare a comunicării

realizate de Primăria Municipiului Constanța prin adresa din 20 august 2003

către autorul recurentei, în sensul că imobilul se află în posesia unei alte

unități deținătoare, anume Ș.N.C., acesta a formulat notificarea nr. 134 din 1

septembrie 2003 pe care a adresat-o pârâtului din prezenta cauză.

Prin această nouă notificare,

autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Constanța; s-a arătat că „potrivit Foii de date pentru cartea funciară, autorul

său figura cu proprietate imobil în Constanța, compus dintr-un corp de casă și

teren în suprafață de 783 mp”.

În plus, prin contestația

înregistrată pe rolul primei instanțe, formulată împotriva deciziei nr. 29 din 20

septembrie 2004 emisă de SC Ș.N.C. (prin care notificarea a fost respinsă),

autorul recurentei a precizat din nou fără echivoc că solicită restituirea în

natură a terenului în suprafață de 783 mp și corpului de casă de pe acesta

(parter - prăvălii și locuință la etaj) ce se aflau în Constanța, imobil

preluat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 367 din anexa la Decret.

În aceste condiții, conform

susținerilor recurentei, reiese cu evidență că în actul de învestire a

instanței (ca de altfel, și prin notificările la care s-a făcut anterior

referire) aceasta nu identificat imobilul prin referirea la vreun lot, ci a

solicitat fie o suprafață de cca. 800 mp (în notificarea inițială), fie de 783

mp (în notificarea din 2003 și, ulterior, prin contestație) menționând adresa

poștală din Mun. Constanța.

Prin urmare, instanțele de fond în

mod nelegal s-au considerat învestite cu cererea de acordare a măsurilor

reparatorii doar pentru imobilul identificat în lotul 4, iar nu și cel din

lotul 7, constatându-se că notificarea însăși nu a fost formulată și pentru

imobilul de la adresa din Str. M., corespunzătoare lotului 7, diferită de cea

din Bd. T.; în acest sens, instanța de apel a reținut că „actul de învestire a

instanței este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul „Magazin L.”

construcție P+1E și 183 mp teren aferent imobilului situat pe strada C. (în

prezent, bulevardul T.).”

Înalta Curte constată că o atare

soluție este contrară dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, conform cărora: „Notificarea va cuprinde denumirea și adresa

persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite,

elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea

estimată a acestuia.”

Așa fiind, rezultă că legea specială

nu impune decât indicarea unor elemente de identificare a bunului imobil

solicitat, fiind excesiv a se stabili în sarcina părților indicarea unor

elemente tehnice precise și riguroase, corespunzătoare cunoștințelor unor

persoane de specialitate (nr. lot, nr. top., nr. cadastral, etc.), esențial

fiind ca prin „elementele de identificare a bunului imobil solicitat”

prezentate de notificator, acesta să poată fi determinat, din perspectiva

obiectului material al notificării.

Către o asemenea interpretare a

normei invocate conduc și dispozițiile art. 22.1 din H.G. 250/2007 de aprobare

a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, valabil fiind

un argument de analogie a legii, sens în care legiuitorul stabilește prevalența

principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii.

În plus, astfel cum a reținut instanța

de apel și așa cum reiese din schița anexă a raportului de expertiză topo de la

fila 58 dosar apel, din vechiul edificiu (corespunzător lotului 4) intimatul

pârât deține numai un hol de acces, construcția anterioară fiind demolată

parțial și reamenajată într-un ansamblu de locuințe și magazine; or, instanța

de apel a reținut imobilul „Sala Clubului S.N.C.” se află integral poziționată

pe lotul nr. 7 din str. C., M., însă, tocmai acest hol de acces din lotul 4

către lotul nr. 7 demonstrează că imobilul de pe Bd. T. are aceeași intrare

(ori cel puțin o cale de acces) cu cel care se identifică prin adresa poștală

din str. C. și, respectiv, M., ansamblul revendicat având fațadă la 3 străzi

distincte.

Ca atare, Înalta Curte constată că

în mod nelegal instanța de apel nu a analizat criticile formulate de reclamantă

cu privire la întreaga suprafață de teren solicitată prin notificare, analizând

parțial pretențiile acesteia doar pentru o suprafață de 183 mp (lot 4), iar nu

de 783 mp (lot 7), încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., ceea ce determină reținerea motivului de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.; totodată, Înalta Curte constată că această neregularitate

a deciziei recurate nu este susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 pct.

8 C. proc. civ., astfel cum recurenta a susținut.

Pe de altă parte, în raport de

limitele învestirii sale, instanța de apel era ținută să stabilească și să

identifice restul suprafeței de teren de până la concurența celei totale de 783

mp, câtă vreme aceasta a fost indicată explicit în conținutul notificării,

deoarece instanța, într-o interpretare excesiv de formală s-a raportat doar la

adresa poștală, or, ca elemente de identificare a imobilului solicitat, autorul

recurentei a indicat, pe lângă adresa poștală, și o anume suprafață de teren,

iar acest rest al suprafeței de teren nu a primit nicio dezlegare din punct de

vedere al măsurilor reparatorii solicitate; în plus, instanța de apel, nu s-a

preocupat a lămuri nici inadvertența dintre adresa poștală asupra căreia s-a

pronunțat, în ce privește denumirea anterioară a acesteia (str. C.).

În consecință, având în vedere și

dispozițiile art. 312 alin. (5), precum și cele ale art. 314 C. proc. civ.,

întrucât pretenția recurentei reclamante a fost analizată pe fond numai în

parte și constatându-se că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt ale

pricinii, se va casa decizia recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, urmează a fi avute în

vedere și criticile privind argumentele contradictorii reținute de instanța de

apel și dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul S.N.C.) în perioada

1946-1947, ulterior naționalizării ce s-a realizat în baza Decretului nr. 92/950,

în anul 1952.

De asemenea, vor fi reevaluate și

aspectele privind structura pe verticală a construcției solicitate prin notificare

(parter - magazinul L. și etaj - locuință) față de actuala structură ce

cuprinde (P+2E), în soluționarea pretențiilor pe fond, fiind esențial a se

stabili data realizării construcțiilor sau vechimea acestora, față de datele

contradictorii reținute de instanța de apel cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, instanța de apel

urmează a avea în vedere că dacă se va impune concluzia că vechea construcție a

fost integral demolată devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 (pentru construcția integral demolată și terenul de 783 mp), pe

când dacă se reține aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire

la Sala Clubului S.N.C.), modalitatea de reparație prevăzută de lege este

diferită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta L.G. împotriva Deciziei nr. 375/ C din 21 septembrie 2011 a Curții

de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 septembrie 2012.