ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5644/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 3862/118/2006, reclamantul Lascaridis Ianis în contradictoriu cu pârâta SC Ș.N.C. SA a solicitat instanței să dispună prin hotărâre judecătoreasca anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de Consiliul de Administrație al pârâtului și obligarea acestuia să-i restituie în natură imobilul situat în Constanța. În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, a solicitat să fie despăgubit printr-o sumă de bani care să reprezinte valoarea actuală a imobilului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată pârâtul i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus-menționat, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 134 din 01 septembrie 2003, reținând că nu a făcut dovada calității de moștenitor al autorului sau, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dovada proprietății autorului și a identității dintre imobilul deținut de acesta și cel revendicat, precum și a preluării acestuia fără titlu de către stat. A susținut reclamantul că toate argumentele expuse în cuprinsul deciziei sunt nefondate, pentru următoarele motive: - cu actele anexate notificării s-a făcut dovada ca imobilul in litigiu a fost proprietatea autorului sau, L.L.

și a fratelui acestuia, L.D.; - conform certificatelor de moștenitor din 03 septembrie 1997 si din 26 iunie 2003 el este unicul moștenitor al celor 2 proprietari; - conform actului de vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 și foii de date pentru cartea funciară imobilul dobândit de autorul reclamantului era situat în Constanța și era compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp; - imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția 367 în anexa acestui act normativ, iar identitatea dintre cel preluat si cel existent în prezent la adresa din Constanța, nu poate fi contestat, chiar daca acesta a suferit unele reparații și modificări pentru întreținere; - deși prin notificare s-a solicitat și acordarea de despăgubiri bănești în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilului, nu s-a dat niciun răspuns acestei solicitări.

În drept, a invocat disp. art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 18 lit. c), art. 24 din Legea nr. 10/2001. Pentru dovedirea pretențiilor formulate, reclamantul a înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza tehnica de specialitate, pentru identificarea și evaluarea imobilului. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând ca terenul în suprafață de 518 mp face parte din patrimoniul privat al municipiului Constanta, societatea neobținând până la data finalizării privatizării, certificat de atestare a dreptului de proprietate; pentru construcție, reclamantul poate solicita măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, de la A.V.A.S.

București. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivând că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al autorului L.L. și nici a dreptului de proprietate asupra imobilului la data naționalizării, în lista anexa, la poziția 367 figurând L.D., cu 14 apartamente în str. M. În plus, în foaia de date pentru Cartea Funciară se face trimitere la un corp de casă, fără completarea rubricilor referitoare la proprietar și modul de transmitere a proprietății, iar cu privire la suprafața de teren există adăugiri evidente, care alterează înscrisul. A mai susținut pârâtul că în actul de vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 imobilul nu este identificat prin stradă, număr, compunere și teren, că imobilul compus din teren și construcția C.F.

este considerat, potrivit Legii nr. 10/2001, ca preluat cu titlu valabil de către stat, iar construcția clubului nu se identifică cu fosta clădire existentă la data naționalizării. În aceste condiții, restituirea în natura nu este posibilă, iar eventuale despăgubiri pot fi solicitate de la Municipiul Constanța pentru teren și de la A.V.A.S. București pentru construcție, dacă se dovedește că cererea este fondată. În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a solicitat administrarea probei cu interogatoriu, relații de la Direcția Patrimoniu, de la P. SA și expertiza pentru identificarea construcției. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca nefondată prin încheierea de ședință din 25 martie 2005, instanța reținând ca reclamantul a chemat în mod corect în judecată pe emitentul deciziei, acesta întrunind dubla calitate: aceea de persoană chemată în judecată și de titular al obligației a cărei executare se solicită prin acțiune.

S-a reținut, totodată, că aspectele invocate în susținerea excepției țin de fondul cauzei. Prin sentința civilă nr. 1126 din 08 iulie 2005 Tribunalul Constanța a respins contestația reclamantului, apreciind ca acesta a formulat notificarea la data de 01 septembrie 2003, peste termenul maxim prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Ca urmare a apelului declarat de reclamant, Curtea de Apel Constanta a pronunțat Decizia civilă nr. 931/ C din 14 decembrie 2005, prin care a desființat sentința civilă menționată anterior și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru soluționarea fondului. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut că prima notificare prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanta, a fost înregistrată la Primăria Constanța din 19 ianuarie 2001 și la B.E.J.

V.D.G. sub nr. 3457 din 16 ianuarie 2001. Cu adresa din 20 august 2003 a Administrației Publice Locale i s-a răspuns ca imobilul nu se află în evidentele R.A.E.D.P.P. și că prin hotărâre a Consiliului Local s-a consimțit la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestuia de către Ș.N.C. Urmare a acestei adrese, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului de la intimatul pârât, prin notificarea înregistrată la B.E.J. V.D.G. sub nr. 134 din 01 septembrie 2003, iar aceasta notificare a fost formulată în termenul stabilit de art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, adică în maxim 12 luni de la data primirii comunicării prin care persoana juridică notificată a comunicat persoanei îndreptățite care este persoana deținătoare a imobilului solicitat.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Constanta sub nr. R 631/2006 (nr. în format nou 3862/118/2006). Prin sentința civilă nr. 1568 din 25 septembrie 2007 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului L.I. și a dispus anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de pârâta SC Ș.N.C. SA. S-a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 183 mp, conform actelor (167,581 mp din măsurători) și construcție P+1E. S-a apreciat că pentru imobilul individualizat mai sus, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri conform legii speciale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că terenul notificat de reclamant a fost identificat prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind situat în Constanța, iar în conformitate cu planul cadastral al orașului Constanța din anul 1936, se poziționează în careul 76 și corespunde cu imobilul din Registrul de proprietăți cu lotul 4, careu nou 174, din fosta stradă C., conform dimensiunilor din carnetul de schița anexă la planul cadastral.

S-a mai reținut că, pe amplasamentul loturilor 4, 3, 2 și 1 din planul cadastral din 1936 s-a edificat de către stat, în anul 1960 blocul de locuințe S5, cu două scări și un portic cu balcon, care s-a folosit ca intrare în sala de spectacole a Clubului S.N.C., construcție realizată în anul 1952 pe amplasamentul lotului 7. Cum toate construcțiile ce au aparținut autorului reclamantului, situate pe lotul nr. 4 au fost demolate, iar pe terenul în suprafață de 183 mp (din acte) s-a ridicat o construcție nouă Bloc X, iar diferența de teren rămasă neconstruită deservește exploatarea normală a acestor construcții noi, tribunalul a concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 și 26 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul este îndreptățit exclusiv la măsuri reparatorii în echivalent, conform legii speciale -Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamanta L.G. prin preluarea calității procesuale de la autorul său Lascaridis Ianis, decedat în timpul procesului, cât și pârâta SC Ș.N.C. SA. Prin Decizia nr. 375/ C din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamanta L.G., împotriva sentinței civile nr. 1568 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. A admis apelul declarat de pârâta SC Ș.N.C. SA, împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în parte sentința apelată, obligând pârâta SC Ș.N.

să înainteze Comisiei Centrale de despăgubiri propunere de acordare de despăgubiri însoțită de notificarea reclamantei și întreaga documentație anexată pentru imobilul din Constanța, compus din 183 mp teren și construcție P+1E (în prezent, demolată), imobil ce nu mai poate fi restituit în natură. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A fost obligată apelanta reclamantă la 595 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă SC Ș.N.C. SA.

I. În ce privește apelul reclamantei, instanța de apel a reținut că mecanismul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este format din două etape succesive, din care prima etapă - cea administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar cea de a doua - procedura judiciară, având caracter facultativ, este folosită numai de cei nemulțumiți de modul de soluționare a cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de către persoanele juridice notificate, în scopul satisfacerii drepturilor lor. În sensul caracterului obligatoriu al procedurii administrative instituită de Legea nr. 10/2001 s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 21/2004, publicată în M. Of.

al României nr. 315 din 09 aprilie 2004. Nerespectarea termenului de depunere a notificării (termen ce s-a împlinit la data de 14 decembrie 2002) atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent. Conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Lega nr. 10/2001, notificarea constituie actul de declanșare a procedurii administrative, însă, instanța de apel a apreciat că problema ce se impune a fi lămurită în cauză, în raport de criticile formulate atât de apelanții reclamanți cât și de apelanta pârâtă, o constituie limitele investirii instanței de fond prin cererea de chemare în judecată, și implicit obiectul notificării nr. 134/2003 formulată de reclamantul I.L., știut fiind faptul că în apel nu se poate modifica obiectul cererii în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. În speță, din analiza cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul 631/2006, s-a constatat că reclamantul L.I. - autorul apelantei reclamante L.G., a solicitat anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de SC Ș.N.C. SA și obligarea pârâtei să îi restituie în natură imobilul situat în Constanța, imobil despre care reclamantul a arătat în mod expres în acțiune că a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 89 din 09 februarie 1904 de la vânzătorul M.T.D. S-a mai arătat că imobilul notificat se compunea la data preluării, „dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp”, iar „corpul de casă era cu etaj, la parter cu destinație de prăvălii și la etaj de locuință (două camere și dependințe cu intrare cu scară), bunul fiind preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950 - poziția nr. 367 din anexă.

În procedura Legii nr. 10/2001, notificarea persoanei ce se consideră îndreptățită, constituind actul declanșator al procesului de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a imobilelor de către stat, stabilește limitele în care se desfășoară atât procedura administrativă cât și cea judiciară, prin indicarea imobilului ce se solicită a fi restituit, în natură sau prin echivalent. Din analiza notificării autorului apelantei - L.I., înregistrată sub nr. 134 din 01 septembrie 2003 la Biroul Executorului Judecătoresc V.D.G., instanța de apel a reținut că rezultă că bunul notificat l-a constituit „imobilul situat în Constanța, imobil care potrivit foii de date pentru Carte Funciară figura la adresa din „Constanța, compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp”.

Lascaridis Ianis a menționat în notificare, ca elemente de identificare a imobilului notificat, că acest „corp de casă avea destinația de prăvălii - la parter și locuințe la etaj- 2 camere și dependințe cu intrare pe scară”. În raport de conținutul și limitele stabilite prin notificare de L.I.- autorul reclamantei, s-au apreciat a fi nefondate criticile apelantei reclamante L.G. ce vizează nepronunțarea instanței de judecată cu privire la întregul imobil ce a fost notificat, respectiv, și cu privire la construcția de tip S+P+2 E și terenul aferent acestuia, fost lot 7, imobil aflat în prezent în patrimoniul pârâtei SC Ș.N.C. SA.

Din înscrisurile administrate în apel, foii de date pentru carte funciară și expertize topografice de construcții, a rezultat că nu există identitate între imobilul care a fost situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 183 mp (conform datelor din Cartea Funciară din 31 octombrie 1940 și un corp de clădire P+1 Etaj, având destinația de prăvălii la parter, și de locuință la etaj, cu două camere și dependințe cu intrare pe scară - fila 38 dosar fond) și imobilele ce au fost situate în Constanța, lot. 7 și strada M., lot 8, compuse din teren în suprafață de 1.010 mp și un corp de casă și atelier în curte, imobil care se învecina, conform datelor din Cartea funciară din 01 noiembrie 1940 pe „două părți cu școala și zidul casei proprietate personală”.

S-a reținut astfel, că la momentul notificării și ulterior la data formulării acțiunii, reclamantul a depus în dovedirea dreptului său de proprietate pentru imobilul notificat două înscrisuri: 1) actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Constanța, încheiat între vânzătorul M.T.D. și L.A.L., autorul notificatoarei prin succesiuni succesive, care viza transmiterea dreptului de proprietate asupra „una casă cu atenuansele și curtea lor” - act care nu cuprinde nicio mențiune cu privire la structura unicului corp de casă menționat și nici cu privire la întinderea terenului aferent acestei construcții cu dependințe și 2) Matricola nr. 2 (impozit pe clădiri) pentru imobilul din strada C., proprietar S.D.

și M.L., - numărul rolului fiscal 400/1942 (filele 15 și 16 dosar fond). La Matricola nr. 2 - (Impozit pe clădiri)- care cuprinde mențiuni pentru perioada 1942-1947, imobilul din Constanța, proprietatea S.D. și M.L., este descris ca fiind compus din - „imobil construcție foarte veche de zid cu dușumele de rânduri și mozaic, fără sobe de teracotă”, iar sub aspectul structurii clădirii se arată în mod expres că acesta se compune din parter - cu prăvălii, un balcon și camere anexe pentru atelier și un etaj - cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător - bunul păstrându-se în această structură până la data preluării lui de către stat, conform Decretului nr. 92/1950, în act făcându-se mențiunea că a fost naționalizat la poziția nr. 367 (fila 15 dosar fond -1988/2004).

Ulterior naționalizării, în perioada 1946-1947 cu referire la acest imobil, apare mențiunea „reconstruit” (fila 15 dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanța). Pentru identificarea terenului și a clădirii - imobil situat în Constanța - ce a făcut obiectul notificării reclamantului, și descris în foaia de date pentru care funciară din 31 octombrie 1940 și Matricola nr. 2 (Impozit clădiri) - acte atașate de reclamant la notificare pentru justificarea dreptului său de proprietate asupra bunului notificat, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare la instanța de fond, probă completată în apel cu o expertiză topografică. Din expertiza tehnică N.L.

- administrată la fond - a rezultat că terenul identificat în prezent la adresa din Constanța, este, în conformitate cu planul cadastral al orașului Constanța din 1936, înregistrat la arhiva statului, în careul 76 și corespunde cu imobilul din Registrul de proprietăți cu lotul 4, careul nou 174 din fosta stradă C. și care avea ca vecinătăți la est - lotul 11 și 7, la vest strada C., la sud lotul nr. 5 și la nord lotul nr. 3. Suprafața de teren a lotului 4, conform dimensiunilor din carnetul de schițe este de 167, 581 mp. S-a mai reținut că potrivit carnetului de schițe în colțul de nord-est se află amplasat imobilul format din două corpuri de clădiri - o clădire tip parter având dimensiunile 2,13 x 4,7 ml cu destinația de magazie, și o clădire P +1E cu dimensiunile 6.90 x 3,90 ml cu destinația de locuință și magazin la parter.

Aceste construcții, situate pe lotul nr. 4, au fost demolate, iar pe teren s-a realizat în anul 1960 o clădire nouă, blocul S 5, cu două scări A și B și un portic cu balcon prin care se asigură intrarea în imobilul din spatele blocului de locuințe, respectiv, către sala de spectacole a clubului S.N.C., clădire amplasată pe lotul nr. 7 din vechea parcelare a Municipiului Constanța, conform schițelor cadastrale din anul 1936 (filele 51-56 dosar Tribunalul Constanța nr. 3862/118/2006). Pentru lămurirea situației terenului notificat de reclamant, și avându-se în vedere faptul că apelanta reclamantă L.G.

a susținut că atât lotul nr. 4 cât și lotul nr. 7 formau un singur imobil, proprietatea autorilor săi, situat la adresa din Constanța, în apel s-a dispus completarea materialului probator pentru identificarea celor două loturi de teren și pentru a se lămuri dacă acestea formau un singur imobil, având o adresă comună sau, dimpotrivă, constituiau imobile distincte, ce au avut aceeași proprietari și pentru care se impunea formularea unor notificări distincte în temeiul Legii nr. 10/2001. Din expertiza topografică efectuată de expert D.F. a rezultat că lotul nr. 4 - fostă proprietate L. a avut o suprafață de 167,58 mp, și este ocupat în prezent de blocul de locuințe S5, iar lotul nr. 7 este în prezent aferent clubului S.N.C., care are o suprafață de 432 mp (fila 51 dosar apel vol. I). Din expertiza imobiliară ing.

A.Ș., a rezultat rezultă că o parte din construcțiile ce au aparținut lui L.I. și L., situate pe lotul nr. 4 cu o suprafață de 167,58 mp, situat în prezent la adresa din Constanța, au fost demolate, iar în baza proiectului de execuție nr. 4424/1959 a fost executat Blocul X, fiind menținut și păstrat holul de acces în sala de spectacole și partea de magazin prăvălie din vechea clădire de la 1904 și care se regăsesc încorporate în noua construcție realizată de stat în anul 1960. Referitor la clădirea Club S.N.C. - despre care reclamanta a susținut că a fost parte integrantă a proprietății autorului său, și a făcut obiectul notificării, fiind identificată ca „Magazinul L.”, expertul a concluzionat că acesta este o construcție nouă, situată pe lotul nr. 7 și nu se identifică cu fostul „Magazin L.”.

Expertul a arătat faptul că prăvălia menționată în foaia de date pentru carte funciară, situată în Constanța, era cunoscută în perioada celui de al doilea război mondial sub denumirea „La milion” sau „Magazinul L.” comercializând obiecte de îmbrăcăminte și pasmanterie (fila 56 dosar apel volumul II), aspect confirmat de altfel de apărătorul reclamantei care a arătat că „Magazinul L.” avea fațada și intrarea la bulevardul T. Prin urmare, instanța de apel a constatat că imobilele care au fost realizate pe loturile nr. 4 și 7 nu formau o construcție unitară „un corp de casă care avea destinația de prăvălii- la parter și locuințe la etaj - 2 camere și dependințe cu intrare pe scară” „situate în Constanța - Magazinul L.” astfel cum e descris bunul notificat de reclamantul L.I.

atât în notificarea adresată pârâtei - (fila 7 Dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanța) cât și în cererea de chemare în judecată, ci constituiau imobile distincte, cu adrese diferite și care au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la proprietarii Moștenitori L. cu menționarea adreselor la care acestea figurau la data naționalizării: I.V. Stalin 96 (pentru imobilul situat pe lotul nr. 4 în carnetul de schițe întocmit în anul 1936, P+1E, Magazinul L.) și strada M. pentru imobilul situat pe lotul nr. 7), imobil care, în prezent, are o structură (S+P+2 Etaje și care se află în patrimoniul pârâtei S.N.C. (fila 23 Dosar nr. 3862/118/2006 al Tribunalului Constanța).

De altfel, împrejurarea că cele două loturi de teren - loturile 4 și 7 au reprezentat imobile diferite, cu două corpuri principale de clădiri și cu adrese diferite este dovedită și cu foile de date pentru carte funciară - înscrisuri depuse în apel - imobilele fiind intabulate distinct, pe adrese diferite, strada Carol nr. 96 și strada M. Astfel în timp ce imobilul din strada C. (Magazinul L.) este descris în Foaia de date pentru carte funciară din 31 octombrie 1940 ca fiind un corp de clădire - locuințe cu prăvălii (parter - prăvălie și intrarea cu scară, etaj - 2 camere, dependințe cu un teren aferent de 183 mp (filele 43 și 48 dosar apel Volumul II), imobilul situat pe lotul nr. 7 (fila 69 dosar apel Volumul I) era înregistrat ca imobil distinct la adresa din M., în foaia de date pentru cartea funciară întocmită la 1 noiembrie 1940 menționându-se că acest imobil este compus dintr-un teren de 1.010 mp „despărțit de proprietățile vecine prin gard la nord, două părți școală și zidul casei proprietate personală” și un corp de casă și curte, cu destinația de atelier (filele 33, 34 dosar apel Volumul II).

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută susținerea apelantei reclamante, în sensul că a intenționat, prin notificarea adresată Ș.N. să solicite ambele imobile, amplasate pe loturile nr. 4 și 7, și a indicat generic adresa din bulevardul T., având în vedere faptul că ambele clădiri au în prezent intrarea comună, prin bulevardul T., iar suprafața de teren menționată în notificare și în acțiune - 783 mp, corespunde ambelor loturi de teren, fiind superioară terenului aferent imobilului - Magazin L. care avea numai 183 mp (lotul 4), față de înscrisurile atașate la dosar, atât cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță cât și în raport cu actele atașate notificării, - cu referire expresă la Foaia de date pentru carte funciară pentru imobilul din Constanța.

Astfel, s-a reținut că înscrisul depus în copie de către reclamantă la dosarul instanței, reprezentând Foaia de date pentru Carte funciară pentru imobilul din Constanța, a fost alterat în mod grosolan, prin transformarea cifrei 1 în cifra 7, astfel încât, suprafața de 183 mp teren aferentă imobilului din strada C. (fost lot 4 conform expertizei topografice și carnetului de schițe din 1936) a devenit 783 mp.

În raport de această împrejurare, s-a susținut la termenul de judecată din 17 septembrie 2008 (fila 37 dosar apel Volumul I), că imobilul a cărui restituire se solicită este situat în prezent în bulevardul T., iar acesta, la data dobândirii construcției, ocupa o suprafață mai mare, decât cea ocupată în prezent de Blocul X. Ulterior, s-a depus la dosar, o copie conformă cu originalul foii de carte funciară pentru imobilul din Constanța, emisă de Arhivele statului, înscris în care este menționată suprafața reală a lotului nr. 4, - imobil strada C. - ca fiind 183 mp. Prin urmare, s-a apreciat că referirea reclamantului L.I. în notificarea adresată pârâtei Ș.N.

și ulterior, în acțiunea dedusă judecății la o suprafață de teren de 783 mp, nu viza restituirea celor două loturi de teren - lot 4 - strada C. (183 mp), și lot 7 strada M., (1.010 mp), ci doar suprafața de teren modificată din 183 mp în 783 mp din foaia de date pentru carte funciară întocmită la 31 octombrie 1940 pentru imobilul din strada C. (filele 38 și 39 dosar apel Volumul I). De altfel, nici în notificare și nici ulterior în cererea de chemare în judecată reclamantul L.I. (în prezent, decedat) nu a făcut nicio mențiune cu privire la construcția situată pe lotul nr. 7 - în prezent clubul SNC, care are o structură S+P+2 Etaje, acesta solicitând explicit un singur corp de clădire, - în natură sau despăgubiri, ce a avut la data preluării o structură P+1 Etaj - denumit „Magazinul L.”, imobil care niciodată nu a format un corp comun cu proprietatea situată în Constanța.

Instanța de apel a mai apreciat că împrejurarea conform căreia autorii reclamantei, moștenitorii L.D. ș.a., au avut la momentul naționalizării mai multe imobile, situate în Constanța, la adrese diferite - Constanța, I.V. Stalin, strada M., și bulevardul T. (fila 23 Dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanța), iar reclamantul Lacaridis Ianis nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate aceste imobile, nu justifică extinderea cadrului procesual sub aspectul modificării acțiunii reclamantului și asupra imobilului din C., K., fost lot 7, cât timp notificarea formulată în termenul legal conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat și acest imobil, întrucât actul de învestire a instanței este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul „Magazin L.” construcție P+1E și 183 mp teren aferent imobilului situat pe strada C. (în prezent, bulevardul T.).

Constatând că prima instanță s-a pronunțat în limitele învestirii, în raport de obiectul notificării nr. 134 din 01 septembrie 2003, cu privire la imobilul situat în Constanța, bulevardul T. (fost C.), Curtea de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelantei reclamante cu privire la omisiunea instanței de a analiza și de a se pronunța cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de autorul reclamantei ca urmare a preluării de către stat a imobilului din Constanța, imobil ce nu a făcut obiectul notificării supuse controlului judiciar în prezenta cauză. Totodată, în raport de această împrejurare, s-a constatat că celelalte critici ale apelantei reclamante ce vizau existența unei identități între actualul club S.N.C.

- imobil aflat în patrimoniul pârâtei și imobilul construit de autorii reclamantei pe lotul 7, sunt lipsite de relevanță și urmează a nu mai fi analizate. II. În ceea ce privește criticile apelantei pârâte SC Ș.N. SA Constanța, constatându-se că obiectul notificării nu l-a formulat și construcția S+P+2 Etaje realizată pe lotul nr. 7, Curtea reține că în referire la acest imobil reclamanta nu are calitate de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 și nu poate fi obligată la restituire în natură sau la plata unor despăgubiri pentru acest imobil, așa cum pretinde apelanta reclamantă.

În ceea ce privește imobilul din bulevardul T., fost lot 4, compus la data naționalizării din teren în suprafață de 183 mp și construcție P+1 Etaj cu destinația de prăvălie (parter - Magazinul L.) și locuință la etaj, curtea de apel a constatat din probatoriul că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, aceasta probând că bunul s-a aflat în patrimoniul autorilor săi - moștenitorii lui L.D. (L.S. și L.Ș.), bunul fiind naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, și menționat la poziția nr. 367 - la adresa din I.V.S., proprietar L.D. În raport de aceste considerente, au fost înlăturate ca nefondate criticile apelantei pârâte ce au vizat lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru acest imobil.

Reclamantul L.I. a formulat în termen legal o notificare pentru restituirea bunului, notificare adresată inițial Municipiului Constanța în calitate de deținător al terenului aferent blocului de locuințe executat pe lotul nr. 4 după naționalizarea imobilului, aspect confirmat de Primăria Municipiului Constanța cu adresa X; notificarea nu a fost soluționată de Primarul Municipiului Constanța ca urmare a faptului că Municipiul Constanța și-a declinat calitatea de unitate deținătoare a imobilului din bulevardul T., indicând reclamantei o altă persoană ca fiind deținătoarea bunului, respectiv, pârâta SC Ș.N.C. SA. Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și expertize imobiliare realizate de ing.

A.Ș. și N.L., s-a reținut că din fosta clădire P+1E preluată în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la autorul reclamantei (fostul Magazin L.) s-au menținut după sistematizarea zonei, numai holul de acces din stradă spre imobilul amplasat pe lotul nr. 7, în prezent Sala de spectacole din Clubul S.N.C., aflat în patrimoniul pârâtei, și partea de magazin prăvălie, construcții ce au fost înglobate în noul edificiu realizat de stat în anul 1960, respectiv în blocul de locuințe S5, rezultând astfel un imobil nou, funcțional, cu magazin la parter și locuințe la etaj.

În raport de această situație, curtea de apel constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru construcțiile care, prin transformările survenite în raport cu forma inițială le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 100%, raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări, etc.) se vor acorda numai despăgubiri. În ceea ce privește terenul acesta a fost ocupat integral de construcția noului bloc locuințe X și de trotuarul din fața imobilului, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege.

Imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 183 mp a fost corect apreciată de instanța de fond, pentru că actuala destinație a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localității urbane și rurale”, astfel cum este definită de prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fiind afectat unor amenajări destinate nevoilor comunității (bloc de locuințe, trotuar și cale de acces). În raport de această situație, s-a apreciat că în mod corect a reținut tribunalul că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri ce nu vor fi plătite însă de pârâtă, ci de către stat, după epuizarea procedurilor reglementate în baza legii speciale și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală de Despăgubiri.

Deși pârâta SC Ș.N. SA Constanța nu este deținătoarea întregului imobil notificat de reclamant - fostul lot nr. 4 - compus la data preluării de către stat din 183 mp și construcție P+1 Etaj, ci deține numai un hol de acces din fosta construcție, demolată parțial și reamenajată într-un ansamblu de locuințe și magazine, curtea de apel a dispus ca pârâta SC Ș.N.C. SA să înainteze propunere de despăgubiri împreună cu notificarea reclamantului și întreaga documentație aferentă acesteia, Comisiei Centrale de Despăgubiri în vederea finalizării procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 183 mp și construcția existentă la momentul preluării abuzive pe acest teren.

Limitarea soluției instanței de apel numai la obligarea pârâtei de a direcționa notificarea reclamantei către unitatea administrativ teritorială - Municipiul Constanța, în calitate de deținătoare a terenului notificat, ar fi de natură să afecteze grav dreptul reclamantei la un proces echitabil, sub aspectul duratei rezonabile de soluționare a cererii sale, astfel cum este reglementată această garanție de art. 6 din C.E.D.O., întrucât, practic, reclamanta s-ar afla în aceeași situație cu cea de la data formulării notificării, în urmă cu 10 ani (2001). Scopul soluționării cauzei într-un termen rezonabil - garanție a unui proces echitabil - îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilitatea actului de justiție, evitarea menținerii părților într-o stare de nesiguranță cu privire la drepturile lor fundamentale.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea criticilor formulate pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a învederat că motivele arătate de instanța de apel pentru respingerea apelului său, sunt contradictorii. Astfel, s-a reținut că că imobilele care au fost realizate pe loturile 4 și 7 au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la Moștenitorii L., iar pe de altă parte că ulterior naționalizării, în perioada 1946-1947, cu referire la acest imobil, apare mențiunea reconstruit. Or, cele două argumente sunt contradictorii, întrucât perioada 1946-1947 este anterioară perioadei în care s-a produs naționalizarea, anul 1952, astfel că, în perioada 1946-1947 acest imobil nu putea apărea ca fiind deja reconstruit.

2. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a schimbat natura cât și interesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. Așa cum s-a arătat, prin notificarea adresată Municipiului Constanța, recurenta (prin autorul său) a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de cca. 800 m.p. și construcție - Magazinul L. Ulterior, după ce a aflat că unitatea deținătoare este pârâta SC Ș.N. SA Constanța, prin notificarea din 01 septembrie 2003, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din 783 m.p. și construcții.

Prin Decizia contestată, emisă de Consiliul de Administrație al pârâtei, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus menționat, cu motivarea că nu a făcut dovada calității de moștenitor, a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a autorului deposedat de stat, dovada identității dintre imobilul deținut de acesta și cel revendicat, precum și dovada preluării imobilului fără titlu de către stat. În aceste condiții, este de neînțeles concluzia instanței de apel în sensul că atât prin notificare cât și prin acțiunea formulată în instanță, s-a solicitat doar imobilul din B-dul T., compus din clădirea existentă pe lotul 4 și terenul aferent acestei clădiri, în suprafață de 183 m.p.

După ce judecătorul fondului a încercat pe de o parte să acrediteze ideea că la pârâtă se află doar o suprafață de 183 mp, iar pe de altă parte, lotul 7 nu ar fi fost proprietatea autorilor săi, instanța de apel conchide că și lotul 7 a fost proprietatea lui L., dar nu s-a solicitat prin notificare acest lot. Or, recurenta arată că prin intermediul autorului său, atât prin notificări cât și prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, acesta a solicitat restituirea în natură a unui imobil pe care l-a identificat după posibilitățile sale, prin adresă, suprafața aproximativă de teren - cca. 800 mp și descrierea sumară a construcțiilor, fără a face vreodată referire la vreun lot, astfel că nu se justifică cele reținute de instanța de apel că a fost învestită să judece solicitarea de restituire în natură doar a lotului în suprafață de 183 mp.

Faptul că autorii săi au avut mai multe imobile în Constanța, imobile ce erau învecinate, nu se poate constitui în niciun caz într-un argument împotriva recurentei, astfel cum l-a reținut instanța de apel. Aceste imobile ale autorilor recurentei, se mai arată de aceasta se aflau de fapt într-un dreptunghi, mărginit de mai multe străzi, cu numere diferite, majoritatea construcțiilor fiind demolate, în timp ce terenurile au fost ocupate de blocuri. Astfel, din totalitatea acestor imobile deținute de autorii săi, a rămas doar imobilul revendicat - construcție și teren - și care are ca adresă B-dul T., acesta fiind singura cale de acces la imobilul menționat.

Instanța de apel a reținut că recurenta ar fi trebuit să solicite restituirea în natură și a imobilului teren, situat în Constanța și care formează lotul 7, însă, ceea ce nu s-a arătat nici în expertize, după cum nici curtea de apel nu a observat este faptul că nu există în realitate acces la acest imobil teren si construcții (ce formează lotul 7) prin strada M. și nici prin strada C., întrucât singura cale de acces și la acest teren este tot prin bulevardul T., imobilul solicitat prin notificare. Recurenta mai susține că motivarea dată de instanța de fond cât și de cea de apel, potrivit cu care construcțiile aflate pe terenul în cauză ar fi fost demolate, iar în locul lor ar fi fost ridicate alte construcții, respectiv blocul X și "Clubul S.N.C." nu își găsesc susținere în materialul probator existent la dosarul cauzei.

În primul rând, în perioada 1946-1947 imobilul construcție apare cu mențiunea "reconstruit", ceea ce ar impune concluzia că la momentul naționalizării, în 1950, imobilul era proaspăt reconstruit. În al doilea rând, dacă "Clubul S.N.C.” ar fi fost o construcție nouă, ar fi existat o autorizație de construire, așa cum există în cazul Blocului X, bloc care a afectat doar o mică parte din terenul revendicat. Or, pretinsele acte depuse de pârâtă, existente la filele 82-95 din dosar nu fac dovada faptului că imobilul existent pe lotul nr. 7 a fost demolat și că în locul lui s-a edificat de către pârâtă o clădire nouă, actualul Club S.N.C. Acele înscrisuri atestă doar faptul că s-a edificat blocul X pe o parte din terenul ce a aparținut autorilor recurentei, însă ele nu dovedesc că și Clubul S.N.C.

este o construcție nouă, edificată în anul 1952. Pretinsele autorizații și schițe, planuri, etc. nu au fost date pentru o construcție nouă, ci doar pentru reamenajarea construcției preluate abuziv de către stat, astfel că pârâta doar a reamenajat clădirea și a făcut doar câteva compartimentări pentru a putea fi folosită în scopul atribuit clădirii de aceasta. Nu în ultimul rând, nici motivarea instanței de apel potrivit căreia imobilul construcție revendicat de recurentă avea doar P+ 1E, în timp ce actualul imobil are P+2E, nu poarte fi primită, întrucât nicio probă a cauzei nu dovedește cum și când ar fi fost adăugat acest etaj sau că acest al doilea pretins etaj nu dovedește faptul că ar fost construit după apariția Legii nr. 10/2001 și formularea notificării prin care s-a solicitat restituirea lui.

3. Cu referire la cel din urmă motiv de recurs, recurenta susține că decizia instanței de apel ca și hotărârea tribunalului au încălcat și aplicat greșit legislația internă și cea europeană, fiind pronunțate în disprețul Constituției României, Convenției Europene a drepturilor omului, al Legii nr. 10/2001 și al C. civ. Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantei, depunând însă, concluzii scrise cu privire la recursul acesteia prin care a solicitat menținerea deciziei instanței de apel. Recurenta reclamantă, la solicitarea Înaltei Curți a depus la dosar copia notificării inițiale, notificare nr. 3457 din 16 ianuarie 2001 (probabil, din 16 ianuarie 2002, dată fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 la 14 februarie 2001 și termenul de 1 an prevăzut de art. 22 pentru formularea notificărilor) adresată Primăriei Municipiului Constanța.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează. Prin notificarea inițial înregistrată la Primăria Municipiului Constanța, autorul recurentei reclamante a solicitat restituirea în natură a imobilului din Mun. Constanța, Magazinul L.; în cuprinsul aceleiași notificări, s-a arătat că „imobilul este compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție” și a fost proprietatea autorului său L.L., fiind dobândit de la M.D., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat nr. 89 din 9 februarie 1904. Ulterior, urmare a comunicării realizate de Primăria Municipiului Constanța prin adresa din 20 august 2003 către autorul recurentei, în sensul că imobilul se află în posesia unei alte unități deținătoare, anume Ș.N.C., acesta a formulat notificarea nr. 134 din 1 septembrie 2003 pe care a adresat-o pârâtului din prezenta cauză.

Prin această nouă notificare, autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța; s-a arătat că „potrivit Foii de date pentru cartea funciară, autorul său figura cu proprietate imobil în Constanța, compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp”. În plus, prin contestația înregistrată pe rolul primei instanțe, formulată împotriva deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de SC Ș.N.C. (prin care notificarea a fost respinsă), autorul recurentei a precizat din nou fără echivoc că solicită restituirea în natură a terenului în suprafață de 783 mp și corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii și locuință la etaj) ce se aflau în Constanța, imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 367 din anexa la Decret.

În aceste condiții, conform susținerilor recurentei, reiese cu evidență că în actul de învestire a instanței (ca de altfel, și prin notificările la care s-a făcut anterior referire) aceasta nu identificat imobilul prin referirea la vreun lot, ci a solicitat fie o suprafață de cca. 800 mp (în notificarea inițială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 și, ulterior, prin contestație) menționând adresa poștală din Mun. Constanța. Prin urmare, instanțele de fond în mod nelegal s-au considerat învestite cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru imobilul identificat în lotul 4, iar nu și cel din lotul 7, constatându-se că notificarea însăși nu a fost formulată și pentru imobilul de la adresa din Str. M., corespunzătoare lotului 7, diferită de cea din Bd.

T.; în acest sens, instanța de apel a reținut că „actul de învestire a instanței este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul „Magazin L.” construcție P+1E și 183 mp teren aferent imobilului situat pe strada C. (în prezent, bulevardul T.).” Înalta Curte constată că o atare soluție este contrară dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora: „Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.” Așa fiind, rezultă că legea specială nu impune decât indicarea unor elemente de identificare a bunului imobil solicitat, fiind excesiv a se stabili în sarcina părților indicarea unor elemente tehnice precise și riguroase, corespunzătoare cunoștințelor unor persoane de specialitate (nr. lot, nr. top., nr. cadastral, etc.), esențial fiind ca prin „elementele de identificare a bunului imobil solicitat” prezentate de notificator, acesta să poată fi determinat, din perspectiva obiectului material al notificării.

Către o asemenea interpretare a normei invocate conduc și dispozițiile art. 22.1 din H.G. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, valabil fiind un argument de analogie a legii, sens în care legiuitorul stabilește prevalența principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii. În plus, astfel cum a reținut instanța de apel și așa cum reiese din schița anexă a raportului de expertiză topo de la fila 58 dosar apel, din vechiul edificiu (corespunzător lotului 4) intimatul pârât deține numai un hol de acces, construcția anterioară fiind demolată parțial și reamenajată într-un ansamblu de locuințe și magazine; or, instanța de apel a reținut imobilul „Sala Clubului S.N.C.” se află integral poziționată pe lotul nr. 7 din str. C., M., însă, tocmai acest hol de acces din lotul 4 către lotul nr. 7 demonstrează că imobilul de pe Bd.

T. are aceeași intrare (ori cel puțin o cale de acces) cu cel care se identifică prin adresa poștală din str. C. și, respectiv, M., ansamblul revendicat având fațadă la 3 străzi distincte. Ca atare, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanța de apel nu a analizat criticile formulate de reclamantă cu privire la întreaga suprafață de teren solicitată prin notificare, analizând parțial pretențiile acesteia doar pentru o suprafață de 183 mp (lot 4), iar nu de 783 mp (lot 7), încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce determină reținerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; totodată, Înalta Curte constată că această neregularitate a deciziei recurate nu este susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., astfel cum recurenta a susținut. Pe de altă parte, în raport de limitele învestirii sale, instanța de apel era ținută să stabilească și să identifice restul suprafeței de teren de până la concurența celei totale de 783 mp, câtă vreme aceasta a fost indicată explicit în conținutul notificării, deoarece instanța, într-o interpretare excesiv de formală s-a raportat doar la adresa poștală, or, ca elemente de identificare a imobilului solicitat, autorul recurentei a indicat, pe lângă adresa poștală, și o anume suprafață de teren, iar acest rest al suprafeței de teren nu a primit nicio dezlegare din punct de vedere al măsurilor reparatorii solicitate; în plus, instanța de apel, nu s-a preocupat a lămuri nici inadvertența dintre adresa poștală asupra căreia s-a pronunțat, în ce privește denumirea anterioară a acesteia (str. C.).

În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (5), precum și cele ale art. 314 C. proc. civ., întrucât pretenția recurentei reclamante a fost analizată pe fond numai în parte și constatându-se că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt ale pricinii, se va casa decizia recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În rejudecare, urmează a fi avute în vedere și criticile privind argumentele contradictorii reținute de instanța de apel și dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul S.N.C.) în perioada 1946-1947, ulterior naționalizării ce s-a realizat în baza Decretului nr. 92/950, în anul 1952. De asemenea, vor fi reevaluate și aspectele privind structura pe verticală a construcției solicitate prin notificare (parter - magazinul L. și etaj - locuință) față de actuala structură ce cuprinde (P+2E), în soluționarea pretențiilor pe fond, fiind esențial a se stabili data realizării construcțiilor sau vechimea acestora, față de datele contradictorii reținute de instanța de apel cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, instanța de apel urmează a avea în vedere că dacă se va impune concluzia că vechea construcție a fost integral demolată devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcția integral demolată și terenul de 783 mp), pe când dacă se reține aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire la Sala Clubului S.N.C.), modalitatea de reparație prevăzută de lege este diferită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta L.G. împotriva Deciziei nr. 375/ C din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.