ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3964/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 844 din 15 iunie 2009

pronunțată în dosarul nr. 1383/3/2008 de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL

împotriva pârâtului orașul Bragadiru, prin Primar.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut că Întreprinderea de Industrie a Cărnii București a figurat în

Registrul cadastral al posesorilor volumul l-C, formular 12 din anul 1980 al

comunei Bragadiru, pagina 3, partida cadastrală nr. 2, precum și în registrul

de rol fiscal la nr. 5681 cu un teren în suprafață de 38.786,00 mp.

În cauză, pentru a-și proba dreptul de

proprietate asupra imobilului revendicat, autoarea reclamantei SC G.L.C. SA nu

a prezentat un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor în litigiu obținut în baza Hotărârii nr. 834/1991 privind

stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu

capital de stat.

În aceste condiții, tribunalul a învederat

faptul că în patrimoniul autoarei reclamantei, SC G.L.C. SA, dreptul de

proprietate asupra imobilului revendicat nu a existat cu titlu valabil, astfel

încât, aceasta din urmă nu putea înstrăina în mod valabil pe calea procedurii

lichidării, dreptul de proprietate asupra imobilul denumit „Ferma de creștere

animale”, situat în comuna Bragadiru, județul Ilfov, compus din construcție în

suprafață de 7.536,04 lei și teren în proprietate exclusivă în suprafață de 67.135,37 mp.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare

mai sus menționat cuprinde la punctul II.2.2, printre altele, "Activul "Ferma

Bragadiru" situată în comuna Bragadiru, județul Ilfov, compus din teren în

proprietate exclusivă în suprafață de 67.135,37 și construcție în proprietate

exclusivă în suprafață de 7536,04 mp. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

rezultă faptul că la data încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 de BNPA M. și M., autoarea

reclamantei nu a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate

conform H.G. nr. 834/1991 la obiectivul Ferma Bragadiru de creștere a

animalelor din comuna Bragadiru SAI, astfel încât, nu s-a produs o translație

legală în ce privește imobilul revendicat în cauză.

În aceste condiții, în patrimoniul pârâtului

orașul Bragadiru s-a consolidat în condițiile legii dreptul de proprietate

asupra imobilului, respectiv pârâtul are un titlu de proprietate asupra

imobilului revendicat de către reclamantă care derivă prin efectul legii,

respectiv în condițiile art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat apel

la data de 03 septembrie 2009 de către reclamanta SC G.R.B.G. SRL.

În motivele de apel depuse la data de 17

februarie 2010 apelanta critică hotărârea arătând că este nelegală, întrucât SC

G.R.B.G. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâtul acțiune în realizare de

drepturi, respectiv o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și

art. 20 din Legea nr. 15/1990 având ca obiect Ferma Bragadiru teren și

construcții.

Ferma Bragadiru a intrat în patrimoniul IIC

Buc Glina în baza H.G. nr. 167/1990 și în temeiul art. 20 din Legea nr.

15/1990, a devenit proprietatea acesteia începând cu 08 septembrie 1990,

izvorul dreptului său de proprietate fiind legea organică.

Față de cele arătate, SC G.L.C. SA, în

calitate de succesoare în drepturile și obligațiile Întreprinderii de I.C.B.G.,

a dobândit prin lege organică drept de proprietate al imobilului revendicat.

Ferma

Bragadiru – teren și construcții a fost aport în natură la capitalul social și

proprietatea SC G.L.C. SA.

Curtea de Apel a constatat că în mod corect

instanța de fond a interpretat și aplicat legea, reținând că SC E.L.K.T. SRL a

dobândit activul societății debitoare SC G.L.C. SA – societate în lichidare,

respectiv toate drepturile patrimoniale și de creanță, Ferma Bragadiru compusă

din teren de 67.135,37 mp și construcții, făcând parte din active. Autoarea

reclamantei, SC G.L.C. SA nu a obținut, însă, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate conform art. 5 din H.G. nr.834/1991 și nu s-a produs o

translație legală. Lipsa unui certificat de atestare a dreptului de proprietate

al autoarei reclamantei nu s-a născut în mod valabil, iar autoarea reclamantei

SC G.L.C. SA nu putea să înstrăineze printr-un act translativ de proprietate un

imobil care nu se afla în patrimoniul său.

Activul Fermei Bragadiru compus din teren în

proprietate exclusivă de 67.135,37 mp și construcție în suprafață de 7536, 04

mp, a fost transmis către SC E.L.K.T. prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

4130 din 12 noiembrie 2003, iar ulterior, în baza contractului de dare în plată

nr. 1052 din 05 mai 2004, a fost transmis către reclamanta SC G.R.B.G. SRL.

S-a mai reținut că, în cadrul acțiunii în

revendicare cu care a fost învestită instanța conform art. 480 C. civ.,

instanța are obligația de a verifica titlurile părților, mergând până la primul

autor și a analiza valabilitatea și legalitatea acestora. Reclamanta nu a

probat conform art. 1169 C. civ., dreptul său de proprietate asupra Fermei

Bragadiru, deoarece societății SC G.L.C. SA nu i s-a eliberat certificatul de

atestare a dreptului de proprietate conform modelului stabilit de organele

prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 și care, potrivit

art. 5, este supus regimului de publicitate imobiliară. Numai după emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest drept era opozabil

erga omnes

și putea face obiectul înstrăinării.

Din probele administrate în cauză a rezultat

că obiect real al litigiului poate fi considerat doar terenul, deoarece

construcțiile care au existat pe acesta sunt distruse complet, cu excepția

clădirii administrative.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 514A din 14 septembrie 2010 a

respins apelul împotriva sentinței civile a Tribunalului București.

Împotriva deciziei civile nr. 514 A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, a declarat recurs

reclamanta SC G.R.B.G. SRL care a susținut următoarele motive de nelegalitate a

hotărârii recurate.

Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

altei instanțe, Curtea de Apel, secția civilă, a pronunțat o hotărâre nelegală,

actul fiind nul în baza art. 105 C. proc. civ. , instanța fiind necompetentă

absolut în soluționarea apelului, deoarece numai o instanța comerciala ar fi

trebuit sa soluționeze cauza dedusă judecății.

Prin încheierea Tribunalului București, secția

a VII-a comercială, pronunțată de judecătorul sindic la data de 07 mai 2003 în dosarul

nr. 1208/1996, în baza art. 102 din Legea nr. 64/1995 republicată, s-a dispus

vânzarea directă a activului societății debitoare S.C. G.L.C. S.A. către

ofertantul S.C. E.L.K.T. S.R.L.

În baza acestei încheieri, la data de 12

noiembrie 2003 cele două societăți au semnat contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 4130 la Biroul Notarul Publici Asociați M. și M. prin care

vânzătoarea S.C. G.L.C. S.A. societate în lichidare, a transmis către S.C. E.L.K.T.

S.R.L. întregul activ al societății, inclusiv drepturile asupra imobilului in

litigiu, iar SC G.R. a dobândit proprietatea asupra imobilului în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 784/2004.

Pe de altă parte, se susține că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Decizia Curții de Apel reține în considerente

faptul că ferma era înregistrată în activele G.L.C., dar respinge acțiunea în

revendicare întrucât verificând titlul G.L.C. SA, apreciază că aceasta nu era

proprietar.

Ultima critică vizează incidența art. 304

pct. 9 C. proc. civ. deoarece s-au încălcat mai multe dispoziții legale: art. 1200,

art. 1202 C. civ., art. 44 din Constituție, dispozițiile Legii nr. 15/1990, ale

Legii nr. 31/1990, ale H.G. nr.1353/1990, H.G. nr. 167/1970, H.G. nr. 834/1991,

H.G. nr. 500/1994, precum și ale art. 129 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins

pentru considerentele ce succed.

Primul motiv de recurs vizează incidența

motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., conform

căruia hotărârea recurată se poate casa dacă s-a dat cu încălcarea competenței

altei instanțe.

În cauză, instanțele de fond și de apel nu au

încălcat normele de competență materială, dat fiind obiectul acțiunii deduse

judecății și anume acțiunea în revendicare a unui bun imobil, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ. prin compararea titlurilor prezentate de părți.

Nici motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă hotărârea recurată cuprinde motivele

de fapt și de drept ce au stat la baza formării convingerii instanței, fiind

respectate prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Faptul că instanța de

apel a reținut că ferma era înregistrată în activele SC G.L.C. SA nu vine în

contradicție cu concluzia desprinsă din analiza probelor administrate și anume,

că SC G.L.C. SA nu era proprietar, deoarece în mod corect s-a apreciat că SC G.L.C.

SA avea doar posesia Fermei Bragadiru, astfel că, în lipsa titlului autoarei

reclamantei, corect a fost respinsă acțiunea în revendicare.

Drept urmare, aceste considerente nu sunt

contradictorii.

Ultimul motiv de recurs vizează interpretarea

eronată a anumitor dispoziții din Codul civil, din Constituție, din legile și hotărârile

de guvern privind societățile comerciale și art. 129 C. proc. civ., unele

dintre ele neprezentând relevanță pentru cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., deoarece instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just

dispozițiile art. 480 C. civ., apreciind că, urmare a comparării titlurilor de

proprietate prezentate de părți, numai după emiterea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate conform art. 2 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991

dreptul deținut de SC G.L.C. SA era opozabil

erga omnes

și putea face

obiectul înstrăinării.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia

civilă ca legală.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., va fi obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către

pârâtul Orașul Bragadiru prin primar, reduse conform art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G.

SRL împotriva deciziei civile nr. 514 A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Obligă recurentul reclamant la 1500 lei

cheltuieli de judecată către pârâtul Orașul Bragadiru prin primar, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai

2012.