ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4555/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2279 din 28 mai 2009 Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că reclamanta nu se încadrează în situația de

excepție invocată în acțiune, cea prevăzută de dispozițiile art. 26 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 19/2000 în sensul că se datorează contribuția de asigurări

sociale asupra sumelor plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul încetării

raporturilor de muncă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC R. SA.

Prin decizia nr. 1543

din 17 martie 2010 Înalta Curte de Casație Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de SC R. SA împotriva sentinței civile nr.

2279 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, și a modificat sentința atacată în sensul că:

A

admis în parte acțiunea

și a anulat în parte deciziile nr. 248 din 11 iulie 2008 și nr. 397 din 27 noiembrie

2008 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, anulează în parte deciziile

de impunere nr. 84/2008 și nr. 1054616 din 18 august 2008 cu privire la majorările

și penalitățile de întârziere aferente impozitului de 90% calculat pentru veniturile

din chirii pe perioada 1 iulie 2001-2 aprilie 2008, în sumă totală de 12.396.598

RON.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel

Înalta Curte a reținut în esență următoarele:

- Urmare a efectuării

inspecției fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare

reprezentând contribuții la asigurările sociale datorate de angajator și angajați,

pentru accidentele de muncă și boli profesionale și majorări de întârziere, asupra

sumelor plătite cu titlu de salarii compensatorii în vederea concedierii.

- De asemenea s-a constatat

că societatea nu a achitat impozitul de 90% pe veniturile din închirierea unor active,

în perioada 31 decembrie 2001 - 12 martie 2003, calculându-se impozitul datorat,

majorări de întârziere și penalități de întârziere, ca urmare a nerespectării prevederilor

Legii nr. 133/1999.

- Analiza legislației

cu incidență în cauză relevă că în cazul persoanelor care beneficiară de plăți compensatorii

contribuțiile de asigurări sociale se suportă din bugetul fondului pentru plata

ajutorului de șomaj

[

art.

21 alin. (5

1

) din Legea nr. 19/2001].

Acesta constituie cadrul

normativ special pentru contribuția de asigurări sociale aferentă plăților compensatorii.

- Norma legală instituită

prin art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, în sensul exceptării de la

plata contribuțiilor de asigurări sociale a drepturilor plătite potrivit dispozițiilor

legale constituie o regulă cu caracter general, cu aplicabilitate în cazul plăților

compensatorii, cu condiția respectării procedurii legale de restructurare.

Pentru a se plăti contribuțiile

de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii din

fondul pentru plata ajutorului de șomaj se impunea a fi îndeplinite condițiile din

O.G. nr. 98/1999 care reglementează procedura de acces la măsurile de protecția

socială acordate salariaților disponibilizați în urma concedierilor colective.

În situația în care nu

s-a respectat procedura legală de restructurare angajatorul putea acorda compensația

din resurse proprii, însă nu beneficiază de scutirea de plată reglementată în

art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000.

Instanța de recurs a precizat

că, având în vedere că plățile compensatorii au fost acordate în cadrul regimului

de restructurare, care însă nu a fost aprobat legal de ministerul de resort, aceste

drepturi nu se pot circumscrie prevederilor legale, astfel că în mod corect au fost

stabilite obligațiile suplimentare.

În ceea ce privește impozitul

de 90% din veniturile obținute din închirierea unor spații instanța de recurs a

reținut că potrivit Legii nr. 133/1999 societățile comerciale cu capital majoritar

de stat aveau obligația de a lua măsuri de accelerare a procesului de privatizare.

A mai reținut că susținerile

intimatei privind aplicarea termenelor reglementate în O.G. nr. 11/1996 sunt de

natură chiar a contrazice soluția fiscală adoptată, iar O.G. nr. 68/1997 invocată

de intimată nu conține termene de plată, ci numai obligația de depunere a declarațiilor

de impozite și taxe, care nu implică scadența obligațiilor bugetare.

Concluzionând, Înalta

Curte a precizat că majorările și penalitățile de întârziere curg de la data scadenței,

ca urmare dacă nu s-a stabilit termenul de scadență nici prin actul de reglementare

și nici ulterior, nu se poate crea de către organul de control termenul de scadență.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire SC R. SA invocând ca motive de revizuire dispozițiile

art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

Se arată că cererea de

revizuire este admisibilă deoarece decizia nr. 1543 din 17 martie 2010 este o hotărâre

prin care instanța de recurs a evocat fondul admițând în parte reclamantei-revizuente

și anulând în parte actele administrative contestate cu privire la majorările și

penalitățile de întârziere aferente impozitului de 90% alocat pentru veniturile

din chirie pe perioada 01 iulie 2001–02 aprilie 2008 în sumă totală de 12.396.598

RON.

Primul motiv de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. privește faptul că dispozitivul

deciziei instanței de recurs cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la

îndeplinire.

Aceasta deoarece Înalta

Curte de Casație și Justiție nu a dispus admiterea capătului de cerere accesoriu

de obligare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la restituirea sumei de

12.396.598 RON în limita admiterii în parte a acțiunii principale.

Al doilea motiv de revizuire

se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 2 teza II C. proc. civ. în sensul că

instanța de recurs „nu a s-a pronunțat asupra unui lucru cerut”. Aceasta deoarece

instanța de recurs deși a anulat în parte actele administrativ fiscale, în ceea

ce privește suma de 12.396.598 RON nu s-a pronunțat pe cererea de restituire a acestei

sume achitate de către reclamant.

La dosarul cauzei având

ca obiect cererea de revizuire s-au atașat dosarele de fond și de recurs în care

s-a pronunțat decizia instanței de recurs care formează obiectul cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire

în raport de motivele invocate Curtea va aprecia pentru următoarele considerente

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 C.

proc. civ.

Primul motiv de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reținut neexistând

în cadrul dispozitivului deciziei nr. 1543 din 17 martie 2010 dispoziții contrare

ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Instanța de recurs nu

a admis capătul de acțiune accesoriu deși a admis în parte acțiunea formulată și

a dispus menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, neputându-se reține

că acest dispozitiv nu poate fi adus la îndeplinire.

Al doilea motiv de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În cauză nu există un

„minus petita” în ceea ce privește soluționarea cererii având ca obiect restituirea

sumei de 12.396.398 RON.

Din considerentele deciziei

nr. 1543 din 17 martie 2010 împotriva căruia s-a format cerere de revizuire cât

și din decizia nr. 2712 din 21 mai 2010 pronunțată de instanța de recurs ca urmare

a cererii de completare, lămurire și îndreptare, care a vizat tocmai soluționarea

cererii având ca obiect restituirea sumei rezultă că instanța de recurs nu a omis

să se pronunțe asupra acestei cereri, ci a analizat inclusiv această cerere pe care

a respins-o explicit prin menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței de fond

prin care se respinsese în totalitate acțiunea revizuentei.

Prin decizia nr. 2712

din 21 mai 2010 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei

nr. 1543 din 17 martie 2010 s-au invocat expres dispozițiile art. 17 C. proc.

fisc. respectiv procedura de restituire a sumelor încasate fără temei la buget și

modalitatea de acordare a dobânzii.

În cauză revizuenta a

uzat de procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ., iar decizia din

21 mai 2010 are putere de lucru judecat față de cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea prin art. 326 alin. (1) C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire

ca nefondată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC R. SA București împotriva deciziei civile nr. 1543 din 17 martie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2010.