ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2012

Asupra

recursului penal de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295 din 11

aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală,

s-a dispus condamnarea inculpatei S. fostă (T.)M. la o pedeapsă rezultantă de

10 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev.

și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen.

In fapt, s-a

reținut că, în perioada martie-august 2011, inculpata S. fostă (T.)M. a indus

în eroare părțile vătămate P.T., P.P., M.M. și S.A., promițându-le că le ajută

să achiziționeze locuințe prin procedura licitației, primind de la acestea suma

totală de 645.419 lei, fără a depune vreo diligentă în acest sens.

Curtea de apel

a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și de inculpată, împotriva acestei hotărâri, context în

care s-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C.

proc. pen. „ este datoare să verifice din oficiu,, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

1

C. proc. pen.".

Prin

încheierea de ședință din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a

II

a penală, în baza art. 300

2

C.

proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatei S. fostă (T.)M.

Analizând

actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate,

Curtea de apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este

temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă

și impun în continuare privarea acesteia de libertate.

S-a arătat că

în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire

la art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata

a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, reținându-se, în acest

sens, probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârea

de condamnare în primă instanță.

De asemenea,

Curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite și condițiile prev. de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece pedeapsa pentru infracțiunea reținută

în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere natura și gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârșire

(pentru inducerea în eroare a părților vătămate, inculpata a profitat de

relațiile, fie de prietenie, fie de rudenie cu acestea, aspect ce i-a

amplificat gradul de încredere al părților vătămate în acțiunile sale),

frecvența și rezonanța negativă a faptelor de acest gen, numărul părților

vătămate, dar și circumstanțele personale ale inculpatei. Sub acest aspect,

Curtea reține că, deși are doar 31 de ani, inculpata a mai fost condamnată

anterior pentru o faptă de același gen, fiind cunoscută cu antecedente penale, dând,

astfel, dovadă de perseverență infracțională, aspecte ce justifică suspiciunea

reiterării activităților de același gen, în cazul lăsării în libertate.

Totodată, s-a avut

în vedere și împrejurarea că față de inculpată a fost pronunțată o hotărâre de

condamnare în primă instanță, context în care menținerea stării de arest se

impune și în acord cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Pentru aceste

considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară și

justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, ar fi

insuficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și,

eventual, executarea sancțiunii definitive după epuizarea căii de atac.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și judecarea în stare de libertate pe motiv că a avut o

atitudine procesuală corectă și beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Recursul

declarat nu este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpata S. (fostă T.)M. a fost

trimisă în judecată și condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1),

(3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatei că perioada martie - august 2011, inculpata S. (fostă T.)M.

a indus în eroare părțile vătămate P.T., P.P., M.M. și S.A., promițându-le că

le ajută să achiziționeze locuințe prin procedura licitației, primind de la

acestea suma totală de 645.419 lei, fără a depune vreo diligentă în acest sens.

Având în

vedere materialul probator administrat, precum și faptul că în cauză s-a

pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea

rezonabilă că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care

a fost trimisă în judecată.

Ținând cont de

gradul ridicat al pericolului social al faptei presupus a fi comisă de

inculpată, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de

drept încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat în mod

corect că lăsarea inculpatei în libertate ar reprezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă

puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct

de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se

apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și

gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă

în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana

inculpaților.

Deși numai

criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor

săvârșite de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea

măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni

deosebit de grave, cum este cea de înșelăciune probele referitoare la existența

acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe

cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura

lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare,

există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea

unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a

fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul

asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării

preventive.

Din probele

dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive

a inculpatei S.M., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea

procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la

cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest

context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei S. (fostă

T.)M. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru

buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica pe inculpată să

tergiverseze judecarea cauzei sau să se sustragă de la judecată.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală

și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondată, urmând ca în

temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata S. (fostă T.)M. împotriva încheierii

din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II

a penală, în dosarul nr. 74910/3/2011/a3.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 21 iunie 2012.