ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4673/2011

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 27 octombrie 2008, sub nr. 40180/3/2008, reclamantul G.E. a formulat

contestație împotriva dispoziției nr. 10480 din 29 aprilie 2008, emisă de pârâta

Primăria Municipiului București și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea

pe care o va pronunța, completarea acesteia, în sensul de a i se acorda despăgubiri

bănești și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sector

5.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția menționată mai sus s-a propus să-i fie acordate

măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată în suprafață utilă

de 62,12 m.p., situată în București, sector 5. Această dispoziție nu conține nicio

mențiune cu privire la terenul aferent construcției, în suprafață de 216,50 m.p.

Reclamantul a susținut că, deși în notificarea pe care a formulat-o nu a menționat

nimic referitor la acest teren, este îndreptățit să primească despăgubiri pentru

acesta.

Reclamantul nu a indicat

temeiul de drept în baza căruia a formulat această contestație.

Prin sentința civilă

nr. 304 din 05 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 40180/3/2008, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de contestatorul G.E. ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că

prin notificarea nr. 3260 din 04 octombrie 2001, formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 reclamantul G.E. nu a solicitat să-i fie acordate măsuri reparatorii și

pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sectorul 5, ci

numai pentru construcția ce s-a aflat pe acesta și care a fost demolată.

Conform dispozițiilor

imperative prevăzute de art. 21 (modificat prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001), Tribunalul a reținut că dispoziția nr. 10408 din 29 aprilie 2008

nu se impune să fie completată, deoarece prin aceasta a fost soluționată corect

notificarea formulată de reclamant, acestuia acordându-i-se măsuri reparatorii numai

pentru ceea ce a cerut, respectiv numai pentru construcția care a fost demolată.

Cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent acestei construcții

nu a fost formulată în termenul legal, astfel încât reclamantul a pierdut dreptul

de a solicita, în prezent, aceste măsuri reparatorii. S-a mai reținut că nu a fost

formulată nicio cerere prin care reclamantul să solicite o eventuală repunere a

sa în termenul de a solicita acordarea măsurilor reparatorii la care susține că

este îndreptățit.

Prin decizia civilă

nr. 533 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, a admis apelul

formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 304 din 05

martie 2009, pronunțate în Dosarul nr. 40180/3/2008, de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control a reținut că este de domeniul evidenței faptul că,

reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru locuință cât și pentru teren, această

solicitare rezultând din ansamblul cererii și actele depuse și reprezintă, de asemenea,

situația cea mai frecventă în cazul notificărilor, cazul opus fiind de excepție.

A mai reținut că instanța de fond, adoptând interpretarea formală a cererii, a concluzionat

că notificarea a fost incompletă, iar o completare este tardivă. În final, instanța

de control a reținut că Tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului cauzei, stabilind greșit că notificarea reclamantului se referea numai

la construcție și nu și la suprafața de teren aferentă construcției demolate.

Prin sentința civilă

nr. 791 din 13 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în Dosarul nr. 40180/3/2008 a fost admisă contestația formulată de reclamantul G.E.,

în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București, a fost obligată pârâta

să completeze dispoziția nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p.,

situat în București, sectorul 5.

Pentru a hotărî astfel

prima instanța a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor

prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În aceste condiții, având

în vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de control, arătate mai sus, Tribunalul

a constatat că se impune să rețină că G.E. a solicitat, prin notificarea pe care

a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, să-i fie acordate măsuri reparatorii

în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București,

sectorul 5. Tot potrivit dispozițiilor obligatorii ale instanței de control, Tribunalul

a reținut că acest teren nu poate fi restituit în natură, deoarece pe el s-a construit

un bloc. Dovada calității sale de persoană îndreptățită la aceste măsuri reparatorii

a fost făcută, așa cum s-a arătat și în decizia instanței de control, cu înscrisurile

ce au fost depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile privind terenul în litigiu

și situația juridică a acestuia.

Prin

urmare, pentru considerentele

expuse, având în vederea dispozițiile prevăzute de art. 315 din Codul de procedură

civilă, referitoare la dispozițiile obligatorii ale instanței de control, tribunalul

a admis contestația reclamantului G.E. și a obligat pârâta să completeze dispoziția

nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București,

sectorul 5.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 182 A din

07 septembrie 2010.

Curtea a constatat că

intimata-parata nu a formulat întâmpinare în fața primei instanțe, iar singura susținere

în apărarea sa, invocată cu ocazia concluziilor puse în fata instanței, a fost aceea

ca reclamantul nu a solicitat prin notificare despăgubiri și pentru teren, ci doar

pentru construcție, aspect care a fost deja soluționat prin decizia civilă nr.

533 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, care a stabilit că notificarea a privit în egală măsură construcția și terenul.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâta criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

următoarele motive:

Primăria Municipiului

București nu are capacitate procesuală de folosință, în raport cu art. 19 și 18

alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care limitează persoana juridică care poate sta

în instanță ca parte.

Astfel, conform art. 19

din Legea nr. 215/2001, „comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de

drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină”.

Textul se coroborează

cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Lege, potrivit cu care „Unele orașe pot fi

declarate municipii, în condițiile legii”.

În concluzie, orașul este

persoana juridică de drept public, cu patrimoniu propriu și capacitate juridică

deplină, prin urmare numai Municipiul București este persoana juridică cu capacitate

deplină care poate sta în instanță ca parte.

Art. 67 din Legea nr.

215/2001 stabilește că reprezentantul persoanei juridice în relațiile cu terții

în justiție este conducătorul acesteia. „Primarul reprezintă comuna sau orașul în

relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau

străine, precum și în justiție”.

În același sens sunt și

dispozițiile art. 91 din lege care dispune „Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii,

secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a

municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local,

constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei

sau orașului care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiilor

primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”.

În consecință, pârâta

Primăria Municipiului București nu are capacitate de folosință, deoarece Legea

nr. 215/2001 stabilește exact persoana care are personalitate juridică deplină –

Municipiul București, prin Primar General.

Formalitățile impuse de

Legea nr. 10/2001 vizează persoana juridică deținătoare, situație în care reținerile

instanței nu sunt corecte.

Înscrisurile considerate

de instanță ca fiind doveditoare a dreptului de proprietate, nu sunt cele originare,

cerute de lege, reclamantul având obligația a le fi depus ca cerere în notificare,

precum și obligația de a fi făcut dovada că nu au primit despăgubiri la momentul

preluării terenului în proprietatea statului.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Intimatul a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului.

Examinând recursul declarat

de pârâtă instanța reține că doar critica vizând lipsa calității procesuale pasive

este susceptibilă de a fi examinată prin prisma pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., restul criticilor reiterând în realitate situații de fapt ce sunt nesusceptibile

de a fi calificate juridic a aparține vreunui motiv de recurs, inclusiv cel indicat

de recurentă pentru toate criticile.

Motivul de recurs vizând

lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat. Primăria Municipiului București

are calitate procesuală pasivă atâta vreme cât este, în sensul Legii nr. 10/2001,

entitate obligată la restituire, care aduce la îndeplinire dispozițiile primarului.

Față de cele reținute,

recursul formulat de recurentă este neîntemeiat și urmează a fi respins în temeiul

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General, împotriva

deciziei nr. 182A din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2011.