ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4673/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2008, sub nr. 40180/3/2008, reclamantul G.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 10480 din 29 aprilie 2008, emisă de pârâta Primăria Municipiului București și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, completarea acesteia, în sensul de a i se acorda despăgubiri bănești și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sector 5. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția menționată mai sus s-a propus să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată în suprafață utilă de 62,12 m.p., situată în București, sector 5. Această dispoziție nu conține nicio mențiune cu privire la terenul aferent construcției, în suprafață de 216,50 m.p.

Reclamantul a susținut că, deși în notificarea pe care a formulat-o nu a menționat nimic referitor la acest teren, este îndreptățit să primească despăgubiri pentru acesta. Reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a formulat această contestație. Prin sentința civilă nr. 304 din 05 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 40180/3/2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de contestatorul G.E. ca neîntemeiată. Tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 3260 din 04 octombrie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul G.E. nu a solicitat să-i fie acordate măsuri reparatorii și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sectorul 5, ci numai pentru construcția ce s-a aflat pe acesta și care a fost demolată.

Conform dispozițiilor imperative prevăzute de art. 21 (modificat prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001), Tribunalul a reținut că dispoziția nr. 10408 din 29 aprilie 2008 nu se impune să fie completată, deoarece prin aceasta a fost soluționată corect notificarea formulată de reclamant, acestuia acordându-i-se măsuri reparatorii numai pentru ceea ce a cerut, respectiv numai pentru construcția care a fost demolată. Cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent acestei construcții nu a fost formulată în termenul legal, astfel încât reclamantul a pierdut dreptul de a solicita, în prezent, aceste măsuri reparatorii. S-a mai reținut că nu a fost formulată nicio cerere prin care reclamantul să solicite o eventuală repunere a sa în termenul de a solicita acordarea măsurilor reparatorii la care susține că este îndreptățit.

Prin decizia civilă nr. 533 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 304 din 05 martie 2009, pronunțate în Dosarul nr. 40180/3/2008, de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control a reținut că este de domeniul evidenței faptul că, reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru locuință cât și pentru teren, această solicitare rezultând din ansamblul cererii și actele depuse și reprezintă, de asemenea, situația cea mai frecventă în cazul notificărilor, cazul opus fiind de excepție.

A mai reținut că instanța de fond, adoptând interpretarea formală a cererii, a concluzionat că notificarea a fost incompletă, iar o completare este tardivă. În final, instanța de control a reținut că Tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, stabilind greșit că notificarea reclamantului se referea numai la construcție și nu și la suprafața de teren aferentă construcției demolate.

Prin sentința civilă nr. 791 din 13 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 40180/3/2008 a fost admisă contestația formulată de reclamantul G.E., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București, a fost obligată pârâta să completeze dispoziția nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sectorul 5. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele: Conform dispozițiilor prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de control, arătate mai sus, Tribunalul a constatat că se impune să rețină că G.E. a solicitat, prin notificarea pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sectorul 5. Tot potrivit dispozițiilor obligatorii ale instanței de control, Tribunalul a reținut că acest teren nu poate fi restituit în natură, deoarece pe el s-a construit un bloc. Dovada calității sale de persoană îndreptățită la aceste măsuri reparatorii a fost făcută, așa cum s-a arătat și în decizia instanței de control, cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile privind terenul în litigiu și situația juridică a acestuia.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, având în vederea dispozițiile prevăzute de art. 315 din Codul de procedură civilă, referitoare la dispozițiile obligatorii ale instanței de control, tribunalul a admis contestația reclamantului G.E.

și a obligat pârâta să completeze dispoziția nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 216,50 m.p., situat în București, sectorul 5. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 182 A din 07 septembrie 2010. Curtea a constatat că intimata-parata nu a formulat întâmpinare în fața primei instanțe, iar singura susținere în apărarea sa, invocată cu ocazia concluziilor puse în fata instanței, a fost aceea ca reclamantul nu a solicitat prin notificare despăgubiri și pentru teren, ci doar pentru construcție, aspect care a fost deja soluționat prin decizia civilă nr. 533 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a stabilit că notificarea a privit în egală măsură construcția și terenul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: Primăria Municipiului București nu are capacitate procesuală de folosință, în raport cu art. 19 și 18 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care limitează persoana juridică care poate sta în instanță ca parte. Astfel, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001, „comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină”. Textul se coroborează cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Lege, potrivit cu care „Unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii”. În concluzie, orașul este persoana juridică de drept public, cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, prin urmare numai Municipiul București este persoana juridică cu capacitate deplină care poate sta în instanță ca parte.

Art. 67 din Legea nr. 215/2001 stabilește că reprezentantul persoanei juridice în relațiile cu terții în justiție este conducătorul acesteia. „Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție”. În același sens sunt și dispozițiile art. 91 din lege care dispune „Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau orașului care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiilor primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”.

În consecință, pârâta Primăria Municipiului București nu are capacitate de folosință, deoarece Legea nr. 215/2001 stabilește exact persoana care are personalitate juridică deplină – Municipiul București, prin Primar General. Formalitățile impuse de Legea nr. 10/2001 vizează persoana juridică deținătoare, situație în care reținerile instanței nu sunt corecte. Înscrisurile considerate de instanță ca fiind doveditoare a dreptului de proprietate, nu sunt cele originare, cerute de lege, reclamantul având obligația a le fi depus ca cerere în notificare, precum și obligația de a fi făcut dovada că nu au primit despăgubiri la momentul preluării terenului în proprietatea statului. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând recursul declarat de pârâtă instanța reține că doar critica vizând lipsa calității procesuale pasive este susceptibilă de a fi examinată prin prisma pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., restul criticilor reiterând în realitate situații de fapt ce sunt nesusceptibile de a fi calificate juridic a aparține vreunui motiv de recurs, inclusiv cel indicat de recurentă pentru toate criticile. Motivul de recurs vizând lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat. Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă atâta vreme cât este, în sensul Legii nr. 10/2001, entitate obligată la restituire, care aduce la îndeplinire dispozițiile primarului.

Față de cele reținute, recursul formulat de recurentă este neîntemeiat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 182A din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.