ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 370 din

6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9444/63/2009, în

baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului C.S. fost (Ca.) prin rechizitoriu din

infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr.

678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și respectiv prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2

lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr.

79/2005 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr.

79/2005 rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și

completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul C.S. fost Ca., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 1

(un) an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a,

lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a aplicat

art. 64 lit. a) Teza a ll-a, lit. b) C. pen. și art. 71 C. pen.

În baza art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive începând cu data de 08 august 2007 și până la data de 30

ianuarie 2008.

În baza art. 14

lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C.

civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume de

bani, reprezentând despăgubiri civile după cum urmează: suma de 1.200 euro către

partea civilă C.Ș.; 1.300 euro către partea civilă V.L.,; 1.300 euro către partea

civilă F.I.; 1.300 euro către partea civilă C.M. și respectiv 1.300 euro către partea

civilă F.L.S. sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României din

ziua plății.

S-a constatat

că partea vătămată N.D.N., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19

din Legea nr. 678/2001 modif. și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 rap. la

art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300 euro.

În baza art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli

judiciare către stat din care suma de 1.200 RON onorariu apărător oficiu.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriile Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, cu nr. 107D/P/2006

și respectiv 114D/P/2007, din 22 august 2007 și 17 decembrie 2007, a fost trimis

în judecată - în stare de arest - inculpatul C.S. (fost Că.), pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/21001 modificată și completată

prin O.U.G. nr. 79/2005, cu referire la art. 2 lit. a) din aceeași Lege, modificată

și completată prin O.U.G.  nr. 79/2005, într-unul din actele de trimitere în judecată

reținându-se în sarcina inculpatului și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere

că, în cauză s-au constatat îndeplinite dispozițiile art. 34 C. pen., instanța de

fond a dispus conexarea celor două cauze penale prin care inculpatul fusese trimis

în judecată, apreciindu-se că reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire

a justiției.

În fapt, prima

instanță a reținut următoarele:

Așa cum a rezultat

din probele administrate în cauză, în perioada iulie 2006-februarie 2007, în baza

aceleiași rezoluțiuni infracționale, respectiv de a realiza foloase de pe urma traficării

unor persoane, inculpatul a recrutat pe părțile vătămate: C.M., C.Ș., F.L.S., V.L.

și N.D.N., pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp

de câteva luni prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și toți banii

obținuți din munca acestora.

Analizând actele

și probele administrate în cauză, instanța a constatat că starea de fapt expusă

în actul de inculpare este corectă urmând să o rețină ca atare, vinovăția inculpatului

fiind dovedită cu declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor

audiați în cauză.

Inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că pașapoartele au fost reținute drept

garanție pentru plata chiriei pentru imobilul în care locuiau, că datorită condițiilor

atmosferice, părțile vătămate nu au putut presta continuu muncă în agricultură iar

banii câștigați din munca prestată au fost dați de către patronul italian la care

aceștia lucrau martorului C.L. care suportase cheltuielile de transport în Italia

ale părților vătămate.

Apărarea inculpatului

a fost combătută însă de probele administrate în cauză.

Astfel, martorul

F.Ș. a arătat că inculpatul a reținut pașapoartele părților vătămate pentru a-i

determina pe aceștia să muncească în folosul său, că banii câștigat de aceștia erau

însușiți în totalitate de către inculpat care spunea că cu aceștia le plătește chiria

și le cumpără mâncare, însă deși cumpăra mâncare de cca. 5-6 euro pe zi pentru toate

părțile vătămate le spunea acestora că le cumpără de 50 euro, de multe ori părțile

vătămate chiar „sufereau de foame".

Mai mult decât

atât, martorul a arătat că deseori inculpatul însoțit de către un cetățean italian

pe nume G. cunoscut ca o persoană foarte periculoasă și uneori chiar de el, mergea

la locul unde erau cazate părțile vătămate în condiții precare, - fără apă, curent

și obiecte de mobilier și le obliga să lucreze mai mult amenințându-le că dacă îl

va părăsi vor suporta consecințele.

Așadar, în realitate,

reținerea pașapoartelor de către inculpat era făcută pentru a-i garanta acestuia

pe de o parte achitarea sumelor de bani plătită cu transportul părților vătămate

în Italia iar pe de altă parte pentru a crea o dependență acestora față de el cunoscând

că fără acte de identitate asupra lor și fără să cunoască limba italiană părțile

vătămate erau nevoite să accepte condițiile impuse de către inculpat și să lucreze

în folosul acestuia.

De altfel, atunci

când părțile vătămate V.L., C.Ș., F.L.S., C.M. și F.I. nemulțumiți de condițiile

de muncă și cazare impuse de către inculpat și-au găsit alt loc de muncă și de cazare,

inculpatul C.S., însoțit de martorul F.Ș., de doi bărbați de etnie rromă și de italianul

G. le-au urmărit pe părțile vătămate până la locul de cazare, unde prin amenințare

cu violență fizică le-au determinat să se întoarcă la vechiul loc de muncă și să

continue să muncească în folosul inculpatului.

Ulterior, la intervenția

martorului C.N.L. și în principal a patronului italian F. - care a aflat că inculpatul

își însușise toți banii cuveniți părților vătămate pentru munca prestată și că le

reține pașapoartele - inculpatul a fost determinat să le restituie actele, iar acestea

au revenit în țară, cu sprijin financiar din partea rudelor.

În drept fapta

inculpatului care în perioada iulie 2006 - februarie 2007, în baza aceleiași rezoluțiuni

infracționale, respectiv de a realiza foloase de pe urma traficării unor persoane,

inculpatul a recrutat pe părțile vătămate: C.M., C.Ș., F.L.S., N.D.N., V.L. și N.D.N.,

pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp de câteva luni

prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și toți banii obținuți din munca

acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005

rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin

O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social generic și concret

al faptelor săvârșite de către inculpat, scopul urmărit, respectiv obținerea de

foloase materiale, modalitatea de comitere a faptei, concretizată în acțiuni repetate,

limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, recrudescența deosebită

pe care acest gen de fapte o cunoaște în prezent, precum și persoana inculpatului

care nu are antecedente penale, însă nu a recunoscut săvârșirea faptelor.

Din probele administrate

în cauză, instanța a reținut că nu se constată însă, temeiuri pentru a se reține

circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, așa cum s-a solicitat

de către apărătorul acestuia, întrucât o pedeapsă într-un cuantum mai redus nu ar

fi aptă de a îndeplini funcțiile și a realiza scopul pedepsei în contextul în care

acest gen de infracțiuni au dobândit un caracter de fenomen în ultima perioadă de

timp. Aceste infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele

mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei,

reprezentând totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.

Pericolul social deosebit al acestor fapte constă în împrejurarea că face din traficarea

unor persoane de către o altă persoană, o sumă ilicită de câștig și de procurare

a mijloacelor de trai. În aceste condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei

asemenea infracțiuni, cu impact deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui

și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației

în capacitatea de ripostă a justiției. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă

fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor

impresia că pot persista în sfidarea legii.

Sub aspectul laturii

civile, instanța a reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile cu sume

de bani ce constituie contravaloarea plății muncii prestate în domeniul agricol,

bani care au fost însușiți în totalitate de către inculpat după cum urmează: partea

vătămată C.Ș. cu suma de 1.200 euro; părțile vătămate V.L., F.I., C.M. și F.L.S.

cu suma de câte 1.300 euro fiecare.

Din probele administrate

în cauză a rezultat că părțile civile au prestat diverse activități în domeniul

agriculturii cca. 2 luni, atunci când condițiile atmosferice permiteau acest lucru,

pe ziua de muncă aceștia câștigau cca. 30 euro, iar banii câștigați din muncă de

către părțile vătămate erau însușiți în totalitate de către inculpat, astfel că

în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul

la plata sumelor solicitate de părțile civile.

Întrucât partea

vătămată N.D.N. nu s-a constituit parte civilă și a arătat că din munca prestată

de el inculpatul și-a însușit suma de 300 euro, s-a dispus confiscarea acestei sume

în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 modificată, rap. la art. 118 lit. e) C.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel inculpatul C.S. (fost Ci.).

Prin motivele

de apel, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c), d) C. proc. pen., fapta nu există,

nu a fost săvârșită de inculpat și îi lipsește și latura subiectivă - intenția;

a mai arătat că banii pentru munca prestată de părțile vătămate au fost primiți

de C.L. de la patronul italian; prin motivele scrise de apel, s-a solicitat și reducerea

pedepsei și aplicarea art. 74, 76 C. pen.

În faza de apel

a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru

care a fost trimis în judecată, arătând că a ajutat părțile vătămate să meargă în

Italia la muncă, însă nu Ie-a exploatat în nici un fel, nu Ie-a luat acestora actele

de identitate, și nici banii din munca prestată. A mai precizat că părțile vătămate

îi datorau martorului C.L. niște sume de bani reprezentând costul transportului

până în Italia, sume de bani ce au fost primite de C.L. direct de la patronul italian

numit F.

Tot în faza de

apel s-a solicitat reaudierea martorilor C.N.L. și T.G., întrucât la instanța de

fond nu s-a consemnat tot ce au declarat martorii, cerere ce a fost respinsă, cu

motivarea că martorii au fost audiați la instanța de fond în condiții de publicitate

și contradictorialitate, cu respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor procesuale.

Prin decizia penală

nr. 54 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului.

Analizând actele

și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu,

sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a

constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și concordantă cu

probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă.

Se constată astfel

că, în perioada iulie 2006 - februarie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

inculpatul a recrutat pe părțile vătămate C.M., C.Ș., F.L.S., F.I., N.D.N., V.L.,

pe care Ie-a transportat și cazat în Italia unde Ie-a exploatat timp de câteva luni

prin amenințare la muncă în folosul lui, însușindu-și banii obținuți din munca acestora,

vinovăția inculpatului fiind dovedită cu declarațiile părților vătămate coroborate

cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând în instanța de apel că nu a exploatat

în nici un fel părțile vătămate, nu Ie-a luat acestora actele de identitate, și

nici banii din munca prestată. A mai precizat că părțile vătămate îi datorau martorului

C.L. niște sume de bani reprezentând costul transportului până în Italia, sume de

bani ce au fost primite de C.L. direct de la patronul italian numit F.

Apărarea inculpatului

este infirmată de probele administrate în cauză. Se constată astfel că martorul

F.Ș. a declarat că inculpatul a reținut pașapoartele părților vătămate pentru a-i

determina pe aceștia să muncească în folosul său și că banii câștigați de aceștia

erau însușiți în totalitate de către inculpat. Același martor a mai relatat că de

multe ori inculpatul însoțit de către un cetățean italian pe nume G., cunoscut ca

o persoană foarte periculoasă, și uneori chiar de el, mergea la locul unde erau

cazate părțile vătămate în condiții precare (fără apă, curent și obiecte de mobilier)

și le amenința că dacă îl va părăsi vor suporta consecințele.

Aspectele relatate

de martor sunt în concordanță cu cele arătate de părțile vătămate în declarațiile

lor.

Corect a reținut

instanța de fond și faptul că, atunci când părțile vătămate V.L., C.Ș., F.L.S.,

C.M. și F.I., nemulțumiți de condițiile de muncă și cazare impuse de către inculpat

și-au găsit alt loc de muncă și de cazare, inculpatul C.S., însoțit de martorul

F.Ș., de doi bărbați de etnie rromă și de italianul G. le-au urmărit pe părțile

vătămate până la locul de cazare, unde prin amenințare cu acte de violență le-au

determinat să se întoarcă la vechiul loc de muncă și să continue să muncească în

folosul inculpatului. Ulterior, la intervenția martorului C.N.L. și în principal

a patronului italian F., inculpatul a fost determinat să le restituie actele, iar

părțile vătămate au revenit în țară.

În aceste condiții,

se constată că fapta de trafic de persoane există, a fost săvârșită de inculpat,

fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 modificată rap. la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea

nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atât sub aspectul

laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând

cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenția.

Se constată astfel

că motivele de apel formulate de inculpat prin care a solicitat achitarea sa în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c), d) C. proc. pen. (fapta

nu există, nu a fost săvârșită de inculpat și îi lipsește și latura subiectivă -

intenția) sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește

motivul de apel prin care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea

disp. art. 74, 76 C. pen., Curtea apreciază că și acesta este neîntemeiat.

Astfel, observând

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, scopul urmărit, respectiv

obținerea de foloase materiale, atingerea adusă valorii sociale apărate de lege,

modalitatea de comitere a faptei, prin acte repetate, precum și persoana inculpatului,

care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă nu a recunoscut săvârșirea faptelor,

se apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond, de 3 ani închisoare, va fi

în măsură să realizeze scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei în

sensul disp. art. 52 C. pen., neimpunându-se așadar reținerea de circumstanțe atenuante

și nici reducerea acesteia.

Întrucât în cauză

scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea sa efectivă, în regim de detenție,

nu s-a modificat nici modalitatea de executare dispusă de instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul C.S. (Ci.), invocând cazurile de casare prev.

de art. 385

9

pct. 18 (întrucât fapta nu există sau nu a fost săvârșită

de el), 12 (întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii) și 14 C. proc.

pen.

În susținerea

motivelor de casare, a arătat că în mod greșit s-a reținut că inculpatul a luat

pașapoartele părților civile, întrucât F.L. nu ar fi putut primi bani prin Western

Union în lipsa actului de identitate, iar V.L. și C.V. au fost angajate la o fabrică

de legume, în care accesul se efectua pe baza actului de identitate sau a legitimației

eliberate în baza acestuia. În februarie 2007, inculpatul a fost însoțit în Italia

de un alt grup, format din 4 persoane, iar dintre acestea, doar N.D. s-a constituit

parte vătămată, ceilalți, ascultați ca martori au arătat că au fost mulțumiți de

condițiile de muncă din Italia.

A mai invocat

declarațiile martorilor F.G., C.M.O., C.L., din care rezultă că acesta din urmă

și-a recuperat banii de combustibil de la inculpat.

În ce privește

individualizarea pedepsei, a susținut că inculpatul nu a avut anterior nicio amendă,

are caracterizări foarte bune din sat, s-a străduit să ridice o nouă locuință și

se impune prezența sa la domiciliu, pentru finalizarea acesteia și pentru a avea

grijă de mama sa. În concluzie, a solicitat reducerea pedepsei, prin reținerea dispozițiilor

art. 74 lit. a), c) C. pen. și aplicarea art. 81 C. pen.

Cu privire la

latura civilă, a solicitat respingerea pretențiilor civile.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea

constată că recursul inculpatului este nefondat.

În ce privește

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Curtea reține

că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată

a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei

rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta

ar fi fost comisă.

Această contrarietate

evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a

probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta

din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea

gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului

administrat în cauză.

Pe de altă parte,

simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat

să indice exact piesa dosarului a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod

eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea

ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Or, examinând

motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurentul critică modalitatea

în care instanțele de fond și apel au interpretat probatoriu administrat în cauză,

aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în limitele cazului

de casare invocat.

Deși aprecierea

probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., instanța de recurs poate totuși verifica dacă a fost respectat

principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., căci acesta ține de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate

și trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Din această perspectivă,

Curtea constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite

în urma coroborării declarațiilor părților vătămate și a martorilor audiați în cauză.

Contrar celor

susținute de inculpat atât în apel, cât și în recurs, din aceste mijloace de probă

rezultă că inculpatul (și nu altă persoană) a fost cel care a recrutat părțile vătămate

pentru a munci în Italia în agricultură, promițându-le că vor și plătiți cu 4-5

euro/oră și li se va asigura cazare pe perioada muncii.

În realitate,

odată ajunse în Italia, părțile vătămate au fost exploatate de inculpat, care și-a

însușit toți banii câștigați de acestea (mai întâi sub pretextul recuperării cheltuielilor

de transport până în Italia, iar mai apoi pentru plata hranei și a transportului

zilnic la locul de muncă), reținându-le totodată actele de identitate.

În ce privește

cazarea, aceasta s-a făcut în condiții insalubre, într-o casă părăsită, aflată într-o

stare avansată de degradare, fără utilități, în care părțile vătămate au fost obligate

să doarmă pe jos.

Mai mult, atunci

când părțile vătămate au reușit să scape și și-au găsit alt loc de muncă, ele au

fost constrânse de inculpat prin amenințări cu violență fizică, să se reîntoarcă

la vechiul loc de muncă, fiind exploatate în continuare de inculpat.

Este adevărat

că în cauză au fost audiate și persoane care au înfățișat o altă situație de fapt

(a se vedea declarațiile martorilor T.G., C.M., C.V.), însă este de observat pe

de o parte că acestea s-au referit exclusiv la primăvara anului 2007 și au vizat

doar situația părții vătămate N.D., în timp ce în cazul majorității părților vătămate

activitatea infracțională ce face obiectul judecății s-a desfășurat în vara anului

2006.

Pe de altă parte,

și în aceste cazuri este de necontestat că inculpatul Ie-a înfățișat alte condiții

de salarizare decât cele reale.

De altfel, chiar

și una dintre aceste persoane (martorul C.S.) a arătat că din discuțiile cu fiul

și nepotul său aflați de asemenea în Italia (martorul C.M. și partea vătămată N.D.)

a rezultat că inculpatul nu îi plătea așa cum le promisese, cărțile de identitate

erau ținute de acesta și chiar dacă ar fi vrut să plece, nu ar fi putut.

De asemenea, ca

și în cazul părților vătămate recrutate în anul 2006, martorii au fost amenințați

de inculpat, sub pretextul neplății transportului în Italia, cu toate că și acești

martori, ca și părțile vătămate nu îi datorau nimic inculpatului.

Prin urmare, Curtea

constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează că faptele imputate inculpatului

există, au fost săvârșite de acesta și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de persoane în formă continuată, astfel încât soluția de condamnare a

inculpatului este legală și temeinică.

În acest context,

Curtea reține că nu poate fi primită nici critica inculpatului, subsumată cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., în sensul că el nu

ar fi acționat cu forma de vinovăție cerută de lege.

În realitate,

modul de derulare a faptelor demostrează că inculpatul a acționat în baza unui plan

bine stabilit, el inducând în eroare părțile vătămate cu privire la condițiile de

muncă, de viață și salarizare în Italia, în scopul exploatării lor ulterioare, ceea

ce s-a și realizat de altfel, întrucât pe perioada în care s-au aflat în Italia,

părțile vătămate au fost practice aservite inculpatului.

Prin urmare, inculpatul

a prevăzut și urmărit rezultatul faptelor sale, ceea ce înseamnă că a acționat cu

intenție, astfel încât acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de persoană și în plan subiectiv.

În ce privește

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată

că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată atât în cuantum, cât

și ca modalitate de excutare, astfel încât criticile sale sunt nefondate.

În mod corect

s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, caracterul

repetat al acestora, scopul pentru care au fost săvârșite (procurarea unor surse

ilicite de câștig), dar și circumstanțele personale ale inculpatului, lipsit de

antecedente penale, însă cu o conduită procesuală nesinceră, care dovedește că nici

pe parcursul procesului penal inculpatul nu a conștientizat gravitatea faptelor

comise și nu și-a asumat atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală.

În aceste condiții,

în mod justificat inculpatul nu a beneficiat de circumstanțe atenuante judiciare,

iar ca modalitate de executare s-a stabilit că reeducarea inculpatului nu se poate

realiza decât prin privare de libertate, urmând ca pe timpul petrecut în detenție

acesta să-și formeze o nouă atitudine față de ordinea de drept și de regulile de

conviețuire socială.

În ce privește

latura civilă a cauzei, Curtea constată că despăgubirile acordate părților civile

reprezintă sumele de care acestea au fost private pentru munca prestată și care

au fost însușite de către inculpat, astfel încât în mod legal acesta a fost obligat

să le plătească.

În concluzie,

toate criticile formulate de inculpat sunt nefondate, astfel încât recursul său

va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat C.S. (Ci.) împotriva deciziei penale

nr. 54 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 600 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu

pentru intimatele părți civile, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

6 octombrie 2011.