Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2010

HOTĂRÂRE
07.10.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 37/CA din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata U.E., reținând că, deși legal citat pentru termenul de judecată din 03 februarie 2010 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 RON și 0,30 RON timbru judiciar, contestatorul nu s-a conformat dispoziției instanței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că a achitat în totalitate taxele judiciare de timbru solicitate de instanță.

Înalta Curte, constată că, deși conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. În acest sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de B.I.

D E C I D E Anulează recursul declarat de B.I. împotriva Sentinței civile nr. 37/CA din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2010
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. 205 COM din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, s
ÎCCJ 2010-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2010
ca nefondată și s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Decizia nr. 119/2008 a fost atacată cu recurs iar Înalta Curte prin decizia nr. 375 din 10 februarie 2009, a admis recursul lui C.N., a casat decizia recura
ÎCCJ 2012-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 120/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 268 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2011-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 698/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 95/com din 2 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administ
ÎCCJ 2010-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3061/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.S. SA Constanța în contradictoriu cu pârâta SC G.S.P. S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă