ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul H.T. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 18180/245/2005 al Tribunalului lași, susținând că judecata nu a fost imparțială sub aspectul administrării și analizării corecte a probelor, fiind încălcate drepturile sale procesuale. A mai arătat că a fost acuzat și condamnat pe nedrept, pentru calitatea sa de apărător al drepturilor omului și consilier juridic în cadrul unei fundații. În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Curtea de Apel lași. Informațiile primite de la Curtea de Apel lași au comunicat că nu există date și elemente din care să rezulte că la Tribunalul lași nu sunt asigurate condițiile de desfășurare a unui proces echitabil.
Verificând actele dosarului și susținerile petiționarului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe. Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petiționar. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul H.T. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 18180/245/2005 al Tribunalului lași. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.