Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6332/2012

HOTĂRÂRE
17.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6332/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâta B.M., solicitând desfacerea căsătoriei părților. Prin sentința civilă nr. 91 din 21 februarie 2012, Judecătoria Măcin a declinat competența în favoarea Judecătoriei Galați, reținând că părțile au avut ultimul domiciliu în Galați, iar reclamantul locuiește încă pe raza teritorială a acestei instanțe. La rândul ei, Judecătoria Galați a pronunțat sentința civilă nr. 6647 din 15 iunie 2012, prin care a declinat competența în favoarea Judecătoriei Măcin și, constatând intervenit conflictul negativ, a sesizat instanța supremă pentru regulator de competență.

În justificarea soluției, s-a arătat că, în speță, ambele părți au susținut că locuiesc în comuna Luncavița de aproximativ 8 ani, în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul chiar precizând că este separat în fapt de soția sa de 4 ani, ultimul domiciliu comun fiind în localitatea Luncavița. S-a reținut, totodată, că ceea ce interesează nu este domiciliul legal ci locuința efectivă, statornică și principală, care depășește limitele unei șederi ocazionale. Legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, față de dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 607 C. proc. civ., instanța competentă în soluționarea cererii de divorț este judecătoria în a cărei circumscripție se află cel din urmă domiciliu comun al soților.

Dacă nu a existat domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei ultimului domiciliu comun, competența aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul, iar dacă pârâtul nu are domiciliul în țară, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază reclamantul. Ceea ce interesează în determinarea competenței cu referire la criteriul domiciliului este locuința statornică, principală, iar aceasta poate fi determinată și pe baza împrejurărilor de fapt. În speță, a rezultat, potrivit susținerilor părților, mențiunilor existente în sentința civilă nr. 424/2007 privind stabilirea pensiei de întreținere, că părțile își au domiciliul în localitatea Luncavița de aproximativ 8 ani (de cca.

4 ani soții fiind separați în fapt). Ca atare, aplicând dispozițiile art. 607 C. proc. civ. la împrejurările de fapt ale pricinii, rezultă că instanța competentă în soluționarea divorțului este Judecătoria Măcin, aceasta fiind cea în circumscripția căreia s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților și pe raza căreia continuă să domicilieze ambele părți. În consecință, pe calea regulatorului, Înalta Curte va stabili că instanța legal învestită cu judecata pricinii este Judecătoria Măcin.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1389/2013
onate și faptul că domiciliul soțului pârât reclamant se afla în comuna G., județul Dâmbovita, că Judecătoria Găești este instanța competență să soluționeze acțiunea. Judecătoria Găiești, prin sentința nr. 3291 din 14 noiembrie 2012, la rân
ÎCCJ 2018-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/233 din 05 august 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a p
ÎCCJ 2017-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1210/2017
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de co
ÎCCJ 2013-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1261/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 05 octombrie 2011, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâtul M.C., solicitând desfacerea căsătoriei
ÎCCJ 2023-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2023
localitatea Căvădinești, județul Galați, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Târgu Bujor. 2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Târgu Bujor, secția civilă prin sentința civilă n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă