ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4496/2010

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 2 noiembrie 2009 persoana vătămată

P.D.M.R. a depus o plângere penală împotriva avocatului M.N. din cadrul

Baroului Bihor și a lui C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune,

gestiune frauduloasă și abuz de încredere.

În plângerea penală

s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008, fostul ei mandatar C.M. a încheiat

mai multe contracte de asistență juridică cu avocatul M.N., deși în baza

mandatului dat acesta nu putea să angajeze vreun avocat.

A mai arătat că

mandatarul a închiriat avocatului M.N. imobile, iar când a solicitat predarea

cheilor a fost refuzată, că mandatarul și-a însușit sume de bani din chiriile

unor imobile și că a încasat de la Statul român despăgubiri pentru ea și i-a

folosit cu rea-credință.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluția nr. 809/P/2009 din data de 25 februarie

2010, a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații M.N. și C.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 214 și 213 C. pen.,

întrucât faptelor pentru care s-a depus plângerea penală le lipsesc laturile

obiective și subiective ale infracțiunilor.

Procurorul general

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluția nr.

207/II.2/2010 din 20 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei

împotriva soluției dată în Dosarul nr. 809/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea.

Împotriva rezoluției

procurorului persoana vătămată a făcut plângere în fața judecătorului, iar

Curtea de Apel Oradea, prin Sentința penală nr. 82/P din 9 septembrie 2010 a

respins, ca nefondată, plângerea petentei P.D.M.R..

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că procurorul de caz a

pronunțat o soluție temeinică și legală, în concordanță cu probele

administrate, iar din oficiu nu s-a constatat niciun motiv legal pentru

modificarea rezoluțiilor atacate.

S-a mai reținut că nu

există indicii că intimații au săvârșit faptele imputate.

Împotriva acestei

sentințe persoana vătămată a declarat recurs prin care a învederat că, în

cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care

s-a formulat plângerea penală și solicită casarea hotărârii și trimiterea

cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Recursul nu este

fondat.

Așa cum rezultă din

actele aflate la dosar persoana vătămată l-a împuternicit pe doctorul C.M. ca

în numele ei și pentru ca să încheie orice fel de acte pentru reconstituirea

drepturilor de proprietate asupra unor imobile din municipiul Oradea și orașul

Beiuș.

În temeiul procurilor

date, mandatarul C.M. a luat legătura cu avocatul M.N. pentru ca acesta să se

ocupe de notificările legale și pentru introducerea unor acțiuni civile la

instanțele judecătorești, scop în care s-au încheiat contracte de asistență

juridică.

Urmare a acestor contracte

de asistență juridică, intimatul M.N. a redactat acțiuni pe care le-a introdus

în instanță, fiind judecate peste 80 de dosare, iar prin hotărârile pronunțate

au fost restituite petentei mai multe imobile.

Din actele

premergătoare efectuate rezultă că petenta a cunoscut că mandatarul a angajat

un avocat că aceasta a purtat corespondență scrisă cu intimatul M.N. și că

avocatului i s-au plătit onorarii minime parțiale, iar diferența urmând a fi

suportată de petentă.

Procurile date sunt

generale și mandatarul a acționat cu bună credință pentru realizarea

drepturilor patrimoniale ale petente, mandatarul (ca persoană fără studii

juridice) putând să apeleze la serviciile unui specialist în scopul

îndeplinirii mandatului încredințat.

În aceste condiții,

în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, faptei lipsindu-i latura subiectivă, astfel încât corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen.

Referitor la faptul

că unele imobile revendicate au fost ocupate abuziv de către avocatul M.N., din

actele dosarului rezultă că între mandatar și avocat s-au încheiat contracte de

comodat, contract ce presupune dreptul de folosire a lor, existând un titlu

legal în baza căruia intimatul M.N. a avut numai un drept de folosire este

exclusă infracțiunea de tulburare de posesie, iar diligențele depuse de

mandatar pentru administrarea și conservarea acestor imobile nu au caracter

penal sub aspectul laturii subiective.

Cu privire la faptul

că mandatarul ar fi folosit o sumă de bani primită ca despăgubiri, din actele

dosarului, nu rezultă că această sumă ar fi fost folosită de reprezentantul

petentei ci doar păstrată până la predarea ei către P.D.M.R..

În raport de

considerentele arătate, Înalta Curte constată că procurorul de caz a dat o

soluție legală și temeinică, în conformitate cu probele administrate, iar

instanța de fond justificat a respins plângerea formulată de petentă ca

nefondată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționara P.D.M.R. împotriva Sentinței penale nr. 82/P

din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 decembrie 2010.