ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4496/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 noiembrie 2009 persoana vătămată P.D.M.R. a depus o plângere penală împotriva avocatului M.N. din cadrul Baroului Bihor și a lui C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, gestiune frauduloasă și abuz de încredere. În plângerea penală s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008, fostul ei mandatar C.M. a încheiat mai multe contracte de asistență juridică cu avocatul M.N., deși în baza mandatului dat acesta nu putea să angajeze vreun avocat. A mai arătat că mandatarul a închiriat avocatului M.N. imobile, iar când a solicitat predarea cheilor a fost refuzată, că mandatarul și-a însușit sume de bani din chiriile unor imobile și că a încasat de la Statul român despăgubiri pentru ea și i-a folosit cu rea-credință.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluția nr. 809/P/2009 din data de 25 februarie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații M.N. și C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 214 și 213 C. pen., întrucât faptelor pentru care s-a depus plângerea penală le lipsesc laturile obiective și subiective ale infracțiunilor. Procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin Rezoluția nr. 207/II.2/2010 din 20 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva soluției dată în Dosarul nr. 809/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Împotriva rezoluției procurorului persoana vătămată a făcut plângere în fața judecătorului, iar Curtea de Apel Oradea, prin Sentința penală nr. 82/P din 9 septembrie 2010 a respins, ca nefondată, plângerea petentei P.D.M.R..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că procurorul de caz a pronunțat o soluție temeinică și legală, în concordanță cu probele administrate, iar din oficiu nu s-a constatat niciun motiv legal pentru modificarea rezoluțiilor atacate. S-a mai reținut că nu există indicii că intimații au săvârșit faptele imputate. Împotriva acestei sentințe persoana vătămată a declarat recurs prin care a învederat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat plângerea penală și solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale. Recursul nu este fondat. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar persoana vătămată l-a împuternicit pe doctorul C.M.

ca în numele ei și pentru ca să încheie orice fel de acte pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile din municipiul Oradea și orașul Beiuș. În temeiul procurilor date, mandatarul C.M. a luat legătura cu avocatul M.N. pentru ca acesta să se ocupe de notificările legale și pentru introducerea unor acțiuni civile la instanțele judecătorești, scop în care s-au încheiat contracte de asistență juridică. Urmare a acestor contracte de asistență juridică, intimatul M.N. a redactat acțiuni pe care le-a introdus în instanță, fiind judecate peste 80 de dosare, iar prin hotărârile pronunțate au fost restituite petentei mai multe imobile. Din actele premergătoare efectuate rezultă că petenta a cunoscut că mandatarul a angajat un avocat că aceasta a purtat corespondență scrisă cu intimatul M.N.

și că avocatului i s-au plătit onorarii minime parțiale, iar diferența urmând a fi suportată de petentă. Procurile date sunt generale și mandatarul a acționat cu bună credință pentru realizarea drepturilor patrimoniale ale petente, mandatarul (ca persoană fără studii juridice) putând să apeleze la serviciile unui specialist în scopul îndeplinirii mandatului încredințat. În aceste condiții, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptei lipsindu-i latura subiectivă, astfel încât corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen. Referitor la faptul că unele imobile revendicate au fost ocupate abuziv de către avocatul M.N., din actele dosarului rezultă că între mandatar și avocat s-au încheiat contracte de comodat, contract ce presupune dreptul de folosire a lor, existând un titlu legal în baza căruia intimatul M.N.

a avut numai un drept de folosire este exclusă infracțiunea de tulburare de posesie, iar diligențele depuse de mandatar pentru administrarea și conservarea acestor imobile nu au caracter penal sub aspectul laturii subiective. Cu privire la faptul că mandatarul ar fi folosit o sumă de bani primită ca despăgubiri, din actele dosarului, nu rezultă că această sumă ar fi fost folosită de reprezentantul petentei ci doar păstrată până la predarea ei către P.D.M.R.. În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că procurorul de caz a dat o soluție legală și temeinică, în conformitate cu probele administrate, iar instanța de fond justificat a respins plângerea formulată de petentă ca nefondată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara P.D.M.R. împotriva Sentinței penale nr. 82/P din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2010.