ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4291/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 73 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8849/101/2009, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 25.000 euro echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la obținerea despăgubirilor reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, fiind descendenta unei persoane care a suferit o condamnare, precum și măsuri administrative ce fac obiectul Legii nr. 221/2009.

În privința cuantumului despăgubirilor s-a reținut că suma de 25.000 euro, echivalentul în RON la data efectuării plății, este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, cu atât mai mult cu cât tatăl reclamantei a beneficiat și de drepturile instituite de Decretul-Lege nr. 118/1990. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta B.A.S. și pentru Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia civilă nr. 185 din 08 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a admis apelul reclamantei, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul majorărilor despăgubirilor la 40.000 euro, echivalent în RON, și s-a respins apelul pârâtului Statul Român.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior intrării în vigoare a acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior, de categorii de persoane expres prevăzute în aceste acte normative.

Actul normativ în temeiul căruia a fost formulată prezenta acțiune, respectiv Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire, astfel încât aceasta nu înlătură drepturile stabilite deja prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară. Același act normativ reglementează acordarea de despăgubiri morale și în situația în care reparațiile obținute în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente, precum și repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative, dacă bunurile nu au fost restituite, sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent.

Prevederile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009 definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, care pot fi reparate, respectiv condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea, și măsurile administrative cu caracter politic. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, în alin. (1), stabilindu-se că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată, la lit. a) din acest alin. prevăzându-se posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În speță, reclamanta a făcut dovada că tatăl acesteia, V.G., a executat detenție în închisorile comuniste în perioada 26 ianuarie 1949-26 ianuarie1950, iar prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

a fost dislocat în orașul Giurgiu începând din 21 iunie 1951, până la data de 14 februarie 1956, când i s-a permis să revină la domiciliul său, conform adresei din 1956 emisă de M.A.I., fiind relevante actele depuse la dosar, respectiv sentința nr. 54 din 09 februarie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Constanța în Dosarul nr. 24/1949; tabelul de arestați din dosarul de anchetă nr. 119665; mandatul de arestare emis de Parchetul Tribunalului Militar Constanța la data de 15 februarie 1949; livretul militar; certificatul de membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici; adresele din 06 ianuarie 1991 și din 18 februarie 1956; carnetul de muncă; decizia nr. 49384 din 26 noiembrie 1990. Instanța de fond a reținut întemeiat că reclamanta, în calitate de fiică, este persoana îndreptățită la acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a suferințelor fizice și psihice pe care le-a îndurat tatăl acesteia pentru condamnarea prin detenție pe perioada de un an și pentru măsura strămutării dispusă pe perioada de 4 ani și 7 luni, apreciind corect ca nefiind suficiente pentru acoperirea prejudiciului moral numai despăgubirile ce au fost acordate tatălui reclamantei în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, fiind neîntemeiate criticile din apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la acest aspect.

Reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor morale pentru prejudiciul suferit datorită condamnărilor politice la care a fost supus tatăl acesteia. Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiții inumane, lipsirea de bunurile persoane, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și profesional, măsuri ce au lezat demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale, ocrotite de lege, având drept consecință producerea unui prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.

Printre criteriile ce pot fi avute în vedere de instanță la stabilirea întinderii acestei compensații, sunt: durata măsurii abuzive, condițiile de viață, precum și consecințele produse asupra persoanei, ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză. Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații similare de condamnări pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente (ex. cauza Pandrea contra României).

În speță, instanța are în vedere faptul că despăgubirile se solicită de către reclamantă pentru suferințele tatălui acesteia, ce a fost victima abuzurilor regimului comunist, fiind justificat un cuantum de 40.000 euro, echivalentul în RON, apreciind că este prea mic cuantumul acordat de Tribunal, în raport de perioada de detenție a tatălui reclamantei și de cea pentru care a fost strămutat, cu stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Giurgiu. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele considerente, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.: Astfel, se susține că nu s-a verificat dacă drepturile obținute de reclamantă prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit în urma condamnării. O altă critică vizează faptul că daunele morale solicitate sunt nu numai neîntemeiate, dar și nedovedite, fiind încălcat atât principiul proporționalității, cât și cel al unicității, având în vedere că aceste despăgubiri se pot solicita o singură dată. Astfel, recurentul solicită modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, prin chiar titlul său, stabilește persoanele îndreptățite la despăgubiri ca fiind atât persoanele ce au suferit condamnări penale, pronunțate de instanțele de judecată, dar și persoanele ce au suferit măsuri administrative abuzive. Faptul că legiuitorul a intenționat să acorde beneficiul legii ambelor categorii de persoane este subliniat și de dispozițiile art. 3 din actul normativ sus-evocat, care definesc măsura administrativă cu caracter politic.

În cauză, prin actele depuse s-a făcut dovada faptului că, la 09 februarie 1949, tatăl reclamantei a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 327 alin. (1) C. pen., pedeapsă ce a fost executată în intervalul 26 ianuarie 1949-26 ianuarie 1950, și faptul că după eliberarea din închisoare, acesta s-a stabilit pentru scurt timp în Drobeta Turnu Severin, de unde apoi, prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I., a fost dislocat în orașul Giurgiu, din 26 iunie 1951 până la 14 februarie 1956, când i s-a permis reîntoarcerea la domiciliul său. Prin hotărârea nr. 466 din 02 octombrie 1990 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a recunoscut tatălui reclamantei perioada de detenție și deportare, ca vechime în muncă, beneficiind astfel de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Aceste aspecte au fost, de altfel, bine reținute și conturate de instanța de apel și de fond. Criticile legate de cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sunt de reținut următoarele: Prejudiciul moral nu se poate rezuma la determinarea prețului suferinței psihice ce nu poate fi cuantificată, ci presupune aprecierea tuturor consecințelor negative ale prejudiciului, precum și ale implicației acestuia pe planul vieții personale, sociale și profesionale ale persoanei care invocă existența prejudiciului. Daunele morale ca echivalent al prejudiciului moral constituie o componentă a pagubei invocate de cel condamnat pentru vătămarea intereselor sale personale nepatrimoniale cum ar fi libertatea de mișcare și de exprimare, onoarea, reputația, imaginea în societate și în familie a persoanei respective.

În absența altor criterii legale de determinare a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea criteriilor cunoscute în doctrină și jurisprudența în materie de daune morale. Astfel, este de netăgăduit că orice condamnare și lipsire de libertate pe nedrept produce celui în cauză suferințe pe plan psihic și fizic, că asemenea măsuri lezează demnitatea și onoarea, sănătatea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, astfel că reclamantul, care se găsește într-o asemenea situație, incontestabil a suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.

La stabilirea întinderii acestei compensații, instanța de apel a avut în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic și fizic de către reclamant, ca urmare a condamnării tatălui său din motive politice, prin raportare la importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care victima a perceput consecințele vătămării, luând în considerare durata privării de libertate. Î n contextul arătat, fixarea cuantumului daunelor morale la suma de 250.000 euro apare ca fiind conformă criteriilor în materie, cunoscute pe cale doctrinară și jurisdicțională, iar suma acordată prin hotărârea recurată, cu titlu de daune morale, nu poate fi considerată ca o sursă de îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, cum greșit susține recurentul.

Prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Or, acest efect compensatoriu se realizează pe deplin prin suma de 250.000 euro acordată reclamantei cu titlu de daune morale. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, fiind prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumului său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Ea nu poate fi refuzată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru victima, cum greșit se pretinde în recurs, și aceasta pentru că, cuantumul daunelor morale acordate în instanță nu este stabilit arbitrar, ci el este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, prin raportare la intensitatea și durata suferințelor psihice și fizice încercate de autorul reclamantei pe durata executării pedepsei și, ulterior eliberării, determinate de gravitatea vătămărilor ce i-au fost aduse cinstei, onoarei, demnității, sănătății și libertății individuale, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pe căi indirecte, pentru suferințele îndurate. Banii trebuie admiși printre măsurile de reparare a daunelor morale pentru același motiv pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că deși nu compensează nimic pot oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate, deși nici acest aspect nu este de neglijat, cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

De altfel, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede expres, acordarea de despăgubiri ca modalitate de reparație a prejudiciului moral suferit prin condamnarea cu caracter politic. Este motivul pentru care, în speță, instanțele anterioare nu s-au limitat la măsura nepatrimonială a recunoașterii caracterului politic al condamnării tatălui reclamantei, ci i-au acordat acestuia și despăgubiri bănești pentru suferințele psihice îndurate în urma condamnării și privării de libertate din motive politice, stabilind un cuantum al despăgubirilor care reflectă dimensiunea reală a prejudiciului moral încercat. O atare soluție este în concordanță și cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Dreputirlor Omului, care nu limitează reparația pentru prejudiciul moral încercat prin condamnare și arestare pe nedrept, doar la constatarea încălcării Convenției, ci recunoaște și dreptul la despăgubiri bănești echitabile.

Așadar, nu se poate susține că suma de 250.000 euro ar fi disproporțională față de traumele psihice și fizice încercate de reclamant ca urmare a condamnării și privării de libertate din motive politice a tatălui său. Cuantumul despăgubirilor bănești acordate respectă principiul proporționalității cu intensitatea și gravitatea suferințelor psihice încercate de tatăl reclamantului, raportat atât la durata privării de libertate, cât și la situația sa socială concretă urmare a condamnării din motive politice. Rezultă că legalitatea hotărârii recurate se confirmă sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantei cu titlu de daune morale, ceea ce face inoperant în speță cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pe cale de consecință, recursul pârâtului fiind nefondat, urmează a fi respins, nefiind întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți, împotriva deciziei nr. 185 din 08 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.