ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5081/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5135 din 14 decembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională

a Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul C.C., prin care solicita

obligarea acestuia la plata sumei de 2674,36 RON, actualizată cu indicele de

inflație până la data plății efective, reprezentând prejudiciu adus reclamantei

de către pârât, în perioada în care acesta a deținut funcția de director

adjunct.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de pârât prin întâmpinare, reținând următoarele:

Prin cererea ce face

obiectul cauzei, reclamanta a solicitat instanței de judecată, obligarea

pârâtului la plata sumei de 2674,36 RON, actualizată cu indicele de inflație

până la data plății efective, reprezentând c/v prejudiciului cauzat

patrimoniului Institutului Național de Administrație pe perioada cât a deținut

funcția de director adjunct, reprezentând: 388,13 RON depășire plafon telefon

2007-2008, 94,12 RON depășire plafon telefon 2009, 65 RON c/v orelor

suplimentare acordate necuvenit pentru anul 2007, 669 RON c/v normei de hrană

acordată necuvenit pentru anii 2007-2008, 1138,85 RON deplasări externe, 148,73

RON diferență decont din anul 2009, în temeiul art. 84 lit. a) și b) din Legea

nr. 188/1999 și art. 992 C. civ.

Din probele

administrate în cauză și din susținerile părților, rezultă că pe perioada

anterioară datei de 15 februarie 2010, când i-au încetat raporturile de

serviciu cu Institutului Național de Administrație, pârâtul a avut calitatea de

funcționar public, ocupând funcția de director adjunct.

Potrivit art. 84 lit.

a) și b) din Legea nr. l88/1999, republicată, invocată ca temei de drept și de reclamant,

răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse

cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de

comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile.

Potrivit art. 85 din același

act normativ, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile

prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul

autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare,

în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea

unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol,

pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

Împotriva ordinului sau

dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de

contencios administrativ.

Dreptul conducătorului

autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare

se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

În cauză, reține instanța

de fond, suntem în fața unei acțiuni prin care se solicită antrenarea răspunderii

civile a pârâtului, pentru repararea unui prejudiciu cauzat reclamantei, pe perioada

cât s-a derulat raporturile de serviciu cu autoritatea publică ce a făcut obiectul

comasării prin absorbție, Institutul Național de Administrație.

Legea privind statutul

funcționarilor publici cuprinde dispoziții speciale în ceea ce privește procedura

de antrenare a răspunderii civile a funcționarilor publici pentru pagubele produse

cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează

ori pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit,

dispoziții care se aplică cu precădere față de dispozițiile C. mun.

Prin urmare, se arată

în considerentele sentinței atacate, pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului,

reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 84-art. 85 din Legea

nr. 188/1999, prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice

a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea

pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, acțiunea directă

în fața instanței fiind inadmisibilă, întrucât între părți există raporturi de serviciu

și nu raporturi de muncă.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 recurenta-reclamantă Agenția

Națională a Funcționarilor Publici a susținut în esență că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității întrucât

nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată în cauză iar excepția inadmisibilității

nu a fost pusă în discuția părților.

Pe fondul cauzei, recurenta

a susținut că intimatul-pârât a prejudiciat patrimoniul Institutului Național de

Administrație cu suma de 2.674,36 RON actualizată reprezentând drepturi bănești

acordate necuvenit astfel că se impune recuperarea acestora în temeiul dispozițiilor

art. 84 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 188/1999 și art. 922 din C. civ.

Intimatul C.C. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

ca legală și temeinică a hotărârii atacate susținând în esență că nu au fost încălcate

normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și nici principiul contradictorialității

iar în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii reclamantului se susține că în

mod corect s-a reținut neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute dispozițiile

art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile art. 304

1

din C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește

criticile recurentei formulate cu privire la încălcarea principiului contradictorialității

instanța de control judiciar reține că în cauză nu este incident motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. întrucât prin hotărârea

atacată, instanța nu a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2).

Din verificarea dosarului

de fond rezultă că pentru toate termenele de judecată acordate, recurenta-pârâtă

a fost citată legal astfel că aceasta avea posibilitatea de a lua cunoștință de

întâmpinarea depusă în cauză.

Nu pot fi reținute nici

susținerile privind încălcarea principiului contradictorialității în ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate, întrucât astfel cum rezultă din practica, reclamanta,

deși legal citată nu s-a prezentat la termenul din 14 decembrie 2010 termen la care

a fost pusă în discuție această excepție.

În ceea ce privește admiterea

acestei excepții, Înalta Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins

cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă întrucât potrivit dispozițiilor art. 84

lit. a) și b) și art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor

publici, răspunderea civilă delictuală a funcționarilor publici pentru repararea

pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea unui

ordin sau a unei dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea

pagubei sau prin asumarea unui angajament de plată.

Întrucât recurenta-reclamantă

nu a emis un astfel de ordin, potrivit normelor legale mai sus menționate, adresându-se

direct instanței de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

va respinge recursul formulat ca nelegal.

Totodată, cu aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. recurenta-reclamantă va fi obligată

către intimatul C.C. la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței

nr. 5135 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimatul C.C.

a sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) DIN

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.