ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4159/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Harghita, și precizată ulterior,

reclamantul S.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea

pârâtei la emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor la valoarea

întregului patrimoniu naționalizat, pentru „Fabrica de cherestea P.S.”, conform

Bilanțului contabil din 11 iunie 1948 și a procesului-verbal de predare-primire

din 17 iunie 1948, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001, a înaintat Notificarea

pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în

comuna Plăieșii de Jos, intitulat „Fabrica de cherestea P.S.”.

Prin decizia nr. 202

din 25 iunie 2008, emisă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului în executarea sentinței civile nr. 1520/2006 pronunțată de Tribunalul

Harghita, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă din 07 decembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent către reclamant pentru imobilul menționat.

Reclamantul a arătat

că în baza acestei decizii pârâta C.C.S.D. a înființat Dosarul de despăgubire

nr. 40641/CC, că prin raportul de evaluare întocmit ulterior s-a stabilit

valoarea despăgubirilor, doar pentru teren și clădiri, în sumă de 74.800 RON și

că reclamantul a contestat evaluarea, anexând și un raport de evaluare efectuat

de un specialist, care fixa valoarea despăgubirilor la 853.412,64 RON,

contestația nefiind însă soluționată de către instituția pârâtă.

A criticat reclamantul

atât modul de calcul al despăgubirilor, cât și pasivitatea instituției pârâte în

soluționarea contestației și emiterea titlului de despăgubire, cu încălcarea „termenului

rezonabil” de soluționare, întemeindu-și cererea, în drept, pe dispozițiile

art. 18, 19, 26 și 29 Legea nr. 10/2001 și Titlul VII Legea nr. 247/2005.

în cauză.

Pârâta C.C.S.D., prin

întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, prin prisma

dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005, care instituie competența Curții

de Apel în ceea ce privește cererile îndreptate împotriva C.C.S.D..

Pe fond, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor

art. 6 Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare, reclamantului nu

i se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru utilaje și instalații

preluate care nu mai există fizic.

Harghita

Prin sentința civilă

nr. 1204 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Harghita, a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocate de către pârâta C.C.S.D., raportându-se la dispozițiile

art. 19 alin. (1) din Titlul VII Legea nr. 247/2005 și, în consecință, a declinat

soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Apel

Prin sentința civilă

nr. 158 din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamantul

S.B. și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului

decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul „Fabrica de cherestea”

din P.S., județul Harghita.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, după examinarea situației de fapt dezvoltată de către reclamant

și a dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005, a apreciat cererea reclamantului

ca fondată, în condițiile în care pârâta nu a procedat nici la evaluarea imobilului

și nici la emiterea titlului de despăgubire, deși avea această obligație.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut că nu se poate reține pasivitatea sa în condițiile în care

a urmat procedura administrativă stabilită de lege, că imobilul „Fabrica de cherestea”

din P.S., județul Harghita a fost evaluat de către evaluator autorizat, că reclamantul-intimat

a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, obiecțiuni la care evaluatorul a

răspuns, potrivit legii.

A mai motivat faptul că

nu a emis titlul de despăgubire indicând documente care ar fi fost solicitate, de

la alte autorități, în vederea completării dosarului reclamantului

Recurenta a reluat argumentele

expuse instanței de fond, privind incidența art. 6 Legea nr. 10/2001 și a normelor

metodologice de aplicare, potrivit cărora reclamantului nu i se pot acorda măsuri

reparatorii prin echivalent pentru utilaje și instalații preluate care nu mai există

fizic.

II. Considerentele instanței

de recurs

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat

.

de drept relevante

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul

„Fabrica de cherestea”, situat în P.S., județul

Harghita, în temeiul Titlului VII Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubire fiindu-i recunoscută prin decizia din 25 iunie 2008, emisă de către

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin această dispoziție

a fost soluționată notificarea înregistrată din

2001.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor"

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale

mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data

sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, reclamantul a

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia printr-o

notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 406416/CC.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență aprecierii că în speță a fost încălcat principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 Convenție

ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării

hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Apărarea recurentei-pârâte

în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reținută, față de

faptul că adresa din 07 noiembrie 2010 a C.C.S.D., prin care solicita completarea

dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior introducerii acțiunii reclamantului

și după primirea citației pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2010.

Pasivitatea autorității

pârâte este cu atât mai criticabilă cu cât, potrivit propriilor susțineri, contestația

reclamantului-intimat a fost soluționată, în conformitate cu legea, răspunzându-se

obiecțiunilor acestuia, condiții în care nu poate fi reținută existența nici unui

motiv obiectiv pentru care aceasta să fie împiedicată a emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția

Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

recurs

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Statul Român

- C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 158 din 25 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.