ÎCCJ, Decizia nr. 480/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1534 din 18 octombrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

6467/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Agenția

Națională de Integritate împotriva rezoluției nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 362/P/2010

din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de deputatul S.A.V., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 2761/II/2/2010

din 6 iulie 2010.

Procurorii au reținut

că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 292 din C. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii și anume latura subiectivă, cerința legii ca această infracțiune

să fie săvârșită cu intenție directă, nefiind îndeplinită în speță.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 362/P/2010

din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 1534 din 18 octombrie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că deputatul S.A.V. a întocmit

declarația de avere în baza informațiilor furnizate de către contabilii

grupului M. care au aplicat raționamentul contabil avut în vedere.

Același lucru și în ce privește completarea

declarației de interese din care rezultă calitatea de acționar la SC A.M. SRL,

întrucât renunțase la celelalte calități de asociat la momentul preluării

mandatului de parlamentar. Este firesc ca în declarația de interes să apară

calitățile de asociat, acționar etc., pe care persoana obligată să dea o astfel

de declarație le are la momentul completării acesteia.

Împotriva acestei

sentințe, petenta A.N.I. a declarat recurs, solicitând potrivit motivelor de

recurs depuse la dosar, (filele 2 - 4), admiterea recursului și casarea

sentinței atacate.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul ar fi săvârșit acte cărora

să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art. 292 C.

pen.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că numitul S.A.V. a declarat calitatea de acționar

singulară pe care o mai avea în acel moment numai la SC A.M. SRL, întrucât la

celelalte renunțase.

Intimatul a menționat în declarația de

interese doar calitatea pe care o avea în momentul completării declarației, nu

însă și pe cele pe care le avusese anterior în cursul anului și la care

renunțase până la preluarea mandatului de deputat și momentul întocmirii

declarației.

În ceea ce privesc declarațiile de avere,

acestea au fost completate după datele ce au fost furnizate de directorul financiar

A.R. pentru cea din anul 2008, sumele înscrise reprezentând dividendele brute

repartizate conform bilanțului din anul 2007.

Declarația de avere din anul 2009 a fost

completată după datele furnizate de alt contabil, M.M., și reprezintă sumele

încasate efectiv în anul 2008, reprezentând dividendele corespunzătoare

exercițiului financiar al anilor 2007 și 2006, așa după cum rezultă și din ștatele

de plată și dispozițiile de plată atașate, iar în ce privește veniturile,

acesta a declarat salariul brut, iar nu cel net, susțineri demonstrate cu

documente.

Potrivit art. 292 C. pen., privitor la

infracțiunea de fals în declarații „declararea necorespunzătoare adevărului

făcut unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la

care se referă art. 145, în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru

sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declarația

făcută servește pentru producerea acelei consecințe”.

Din enunțul textului incriminator rezultă că,

sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de fals în declarații nu poate fi

săvârșită decât cu intenție directă.

Din situația de fapt prezentată anterior

rezultă că intimatul nu a făcut declarații necorespunzătoare adevărului în

vederea producerii unei consecințe juridice, ci a făcut declarații în baza

informațiilor furnizate de către contabilii grupului M., care au explicat

raționamentul contabil avut în vedere.

Aceleași concluzii se desprind și în ce

privește completarea declarației de interese din care rezultă calitatea de

acționar la SC A.M. SRL, întrucât intimatul renunțase la celelalte calități de

asociat la momentul preluării mandatului de parlamentar. Este firesc ca în

declarația de interes să apară calitățile de asociat, acționar etc., pe care

persoana obligată să dea o astfel de declarație le are la momentul completării

acesteia.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art.

292 C. pen., în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

acesta.

Criticile recurentei

petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei

instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai

sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi

de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției

nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta A.N.I. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta A.N.I. împotriva Sentinței nr. 1534 din

18 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 6467/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.