- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 ianuarie 2007
- Stat pârât
- DEU
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Excepție preliminară
- Încălcare — Articolul 6
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Herbst împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1944 și trăiește în Neckargemünd în Germania. Din 1972 până în 1979, reclamantul a studiat legea la Universitatea de Heidelberg. Din aprilie până în mai 1979 a scris un document (schs-Wochen-Hausarbeit) privind dreptul de construcție publică, care a făcut parte din prima examinare de stat. În noiembrie 1979, reclamantul a scris trei alte documente de examinare. La 6 decembrie 1979, Biroul de Examinare a Saxoniei Inferioare (Justifizprüfungsamt) a informat reclamantul că documentul său privind legislația publică în materie de construcții a primit marca „insatisfăcătoare” (mangelhaft, 1 punct). La 31 ianuarie 1980, acelasi birou a informat reclamantul că celălalt document de drept public a fost marcat „insuficient” (ungenügend, 0 puncte).
10. La 25 aprilie 1980, reclamantul a depus o propunere la Curtea Administrativă Hanover (Verwaltungsgericht) cu scopul de a obține o reevaluare a celor două documente de examinare. 12. La 27 februarie 1986, Curtea Administrativă Hanover a respins propunerea ca fiind inadmisibilă. 13. La 9 februarie 1987, Curtea Administrativă Federală a refuzat să acorde reclamantului permisiunea de a face recurs la punctele de drept. 15. La 2 martie 1988, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru aviz. 16. La 30 noiembrie 1982, reclamantul a depus o cerere de compensare împotriva statului Saxonia Inferioară la Curtea Regională Hanover (Landgericht).
17. La 5 ianuarie 1983, la cererea reclamantului și cu consimțământul inculpatului, Curtea Regională a hotărât să suspende procedurile în așteptarea procedurii în fața instanțelor administrative. 18. La 14 decembrie 1987, Curtea Regională a hotărât să nu organizeze o ședință înaintea Curții Constituționale Federale și-a dat decizia cu privire la plângerea reclamantului împotriva hotărârilor instanțelor administrative. 19. La 20 septembrie 1988, reclamantul a informat Curtea Regională că a depus o cerere împotriva hotărârii Curții Constituționale Federale la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului și a solicitat suspendarea procedurii. 20. La 21 decembrie 1988, Curtea Regională a refuzat să suspende în continuare procedura.
21. La 8 martie 1989, Curtea de Apel a respins plângerea reclamantului împotriva deciziei respective. 22. La 17 martie 1989, reclamantul a solicitat încă o dată suspendarea procedurii. 23. Prin scrisoarea Curții regionale din 7 februarie 1990, reclamantul a solicitat continuarea procedurii. Referindu-se la opiniile de experți prezentate de cincisprezece savanți juridici, el a susținut că evaluările celor două documente de examinare ale sale erau incorecte. Pretinzând că cei săraci au cauzat boli psihologice și l-au împiedicat astfel să termine studiile și să își desfășoare cariera în universitate, el a solicitat 463.300 Deutschmarks (DEM) ca daune pentru pierderea venitului, o pensie lunară și o compensare suplimentară pentru daunele imateriale suferite de el.
24. La 8 iunie 1990, Curtea Regională a refuzat acordarea ajutorului juridic solicitant. 25. La 19 martie 1991, Curtea de Apel a respins plângerea reclamantului. 26. La 16 iulie 1991, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfasungsgericht), cu privire la plângerea reclamantului, a anulat această decizie și a trimis cazul Curții de Apel. 27. La 25 mai 1992, Curtea de Apel a acordat parțial ajutor juridic reclamant și a respins cererea reclamantului. 28. La 10 septembrie 1992, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva hotărârii Curții de Apel ale Cele. 29. La 2 mai 1994, reclamantul a solicitat Curții Regionale Hanover să continue procesul. La 17 ianuarie 1995, Curtea Regională, prin intermediul asistenței judiciare, a desemnat un nou avocat pentru reclamant.
31. La 27 ianuarie 1995, Curtea Regională a programat o audiere pentru 18 mai 1995, care a fost amânată de două ori, pentru a permite reclamantului să prezinte o nouă versiune scrisă și, o dată, pentru că reclamantul a depus o cerere de prejudecată împotriva judecătorului președinte al Curții Regionale. 32. La 8 februarie 1995, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru hotărâre. 33. Prin hotărârea din 11 aprilie 1996, în urma unei audieri orale depuse la 29 februarie 1996, Curtea Regională Hanover a respins cererea reclamantului. 34. La 10 iulie 1996, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții Regionale Hanover. 35. La 22 iulie 1997, Curtea de Apel Celle (Oberlandesgericht) a ordonat ca un aviz expert să fie pregătit în ceea ce privește dacă evaluarea celor două documente de examinare a determinat reclamantul să se îmbolnăvească și l-a împiedicat să participe la examenele orale programate.
36. La 15 iunie 1998, expertul a prezentat avizul său scris. 37. La 6 octombrie 1998, reclamantul a prezentat observații ample cu privire la avizul expertului și a solicitat ca expertul să fie auzit de instanță. 38. La 29 octombrie 1998, reclamantul a solicitat ca expertul să își prezinte observațiile scrise. 39. La 10 decembrie 1999, Curtea de Apel a programat o ședință pentru 28 iunie 2000. La 23 februarie 2000, aceeași instanță a solicitat expertului să își prezinte observațiile cu privire la observațiile părților în formă scrisă. 40. La 23 mai 2000, expertul și-a prezentat observațiile scrise. 41. La 20 iunie 2000, reclamantul a depus o obiecție pentru prejudecăți împotriva expertului, respinsă la 28 iunie 2000. 42. La 28 iunie 2000, Curtea de Apel a auzit expertul medical.
La sfârșitul audierii, avocatul reclamantului a repetat o cerere anterioară ca doi medici, care au examinat respectiv reclamantul în timpul bolii sale, să fie auziți ca martori. 43. Prin hotărâre parțială (Teilurteil) din 29 august 2000, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului în măsura în care se referă la daune pentru perioada după 31 mai 1980. Acesta a constatat că reclamantul nu a demonstrat că orice boală după sfârșitul lunii iulie 1981 a fost cauzată de presupusa evaluare incorectă a documentelor sale de examinare. În acest sens, instanța a urmat opinia expertului că orice boală cauzată de evaluarea s-a redus după o perioadă maximă de 1,5 ani și că orice boală care urmează este cauzată numai de structura personalității reclamantului.
Potrivit Curții de Apel, argumentul expertului a luat în considerare în mod corespunzător declarațiile medicale prezentate de solicitant. În consecință, această Curte nu a considerat necesar să se audă martori cu privire la starea de sănătate a reclamantului. 44. La 29 septembrie 2000, reclamantul a depus o cerere de acordare a unei autorizații de recurs la punctele de drept. 45. La 20 septembrie 2001, Curtea Federală de Justiție (Bundesgerichtshof) a refuzat să acorde reclamantului permisiunea de recurs. 46. La 19 noiembrie 2001, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru judecată. 47. La 29 august 2000, Curtea de Apel a hotărât să audă opinia expertă cu privire la evaluarea presupusă incorectă a documentelor de examinare.
48. În aprilie 2001, expertul a prezentat raportul său. 49. La 29 august 2001, Curtea de Apel a organizat o audiere și a auzit expertul 50. La 18 septembrie 2001, Curtea de Apel, prin hotărâre finală (Schlussurteil), a constatat că evaluarea celor două documente de examinare a fost într-adevăr necorespunzătoare și că examinatorii au acționat în încălcarea sarcinilor lor oficiale. În cazul în care documentele de examinare ar fi fost corect evaluate, reclamantul ar fi trecut foarte probabil examinarea și ar fi găsit un loc de muncă ca avocat de stagiu. Prin urmare, acesta a acordat reclamantului 1.500.00 DM ca daune pentru venitul pierdut în luna mai 1980 și în continuare 10.000.00 DM pentru prejudiciu moral.
4. The applicant was born in 1944 and lives in Neckargemünd in Germany.
From 1972 to 1979 the applicant studied law at the University of Heidelberg.
From April to May 1979 he wrote a paper (sechs-Wochen-Hausarbeit) on public building law, which formed part of the first state examination.
In November 1979 the applicant wrote three further examination papers.
On 6 December 1979 the Lower Saxony Examination Office (Justizprüfungsamt) informed the applicant that his paper on public building law had been given the mark “unsatisfactory” (mangelhaft, 1 point).
On 31 January 1980 that same office informed the applicant that his other public law paper had been marked “insufficient” (ungenügend, 0 points).
As a reaction to these poor grades - which could cause failure in the examinations - the applicant developed a severe depression which prevented him from further pursuing the examination proceedings.
On 25 April 1980 the applicant lodged a motion with the Hanover Administrative Court (Verwaltungsgericht) with the aim of obtaining a re-evaluation of the two examination papers.
On 27 February 1986 the Hanover Administrative Court rejected the motion as being inadmissible.
The applicant's appeal to the Lüneburg Administrative Court of Appeal (Oberverwaltungsgericht) remained unsuccessful.
On 9 February 1987 the Federal Administrative Court refused to grant the applicant leave to appeal on points of law.
On 2 March 1988 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant's constitutional complaint for adjudication.
On 30 November 1982 the applicant lodged a compensation claim against the State of Lower Saxony with the Hanover Regional Court (Landgericht).
On 5 January 1983 the Regional Court, upon the applicant's request and with the defendant's consent, decided to suspend proceedings pending the proceedings before the administrative courts.
On 14 December 1987 the Regional Court decided not to schedule a hearing before the Federal Constitutional Court had given its decision on the applicant's complaint against the administrative courts' judgments.
On 20 September 1988 the applicant informed the Regional Court that he had lodged an application against the Federal Constitutional Court's decision with the European Commission for Human Rights and requested that the proceedings remain suspended.
On 21 December 1988 the Regional Court refused to further suspend the proceedings.
On 8 March 1989 the Celle Court of Appeal rejected the applicant's complaint against that decision.
On 17 March 1989 the applicant, once again, requested to suspend the proceedings.
By letter to the Regional Court of 7 February 1990 the applicant requested that the proceedings should be continued. Referring to expert opinions submitted by fifteen legal scholars, he claimed that the evaluations of his two examination papers were incorrect. Alleging that the poor grades had caused his psychological illness and had thus prevented him from completing his studies and from pursuing a university career, he claimed 463,300 Deutschmarks (DEM) as damages for lost income, a monthly pension and further compensation for immaterial damage suffered by him.
On 8 June 1990 the Regional Court refused to grant the applicant legal aid.
On 19 March 1991 the Celle Court of Appeal rejected the applicant's complaint.
On 16 July 1991 the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht), on the applicant's complaint, quashed this decision and remitted the case to the Court of Appeal.
On 25 May 1992 the Celle Court of Appeal partially granted the applicant legal aid and rejected the applicant's further request.
On 10 September 1992 the applicant filed a constitutional complaint against the Celle Court of Appeal's decision.
On 2 May 1994 the applicant requested the Hanover Regional Court to continue the proceedings. He further informed the Regional Court that his counsel had relinquished her mandate.
On 17 January 1995 the Regional Court, by way of legal aid, appointed new counsel for the applicant.
On 27 January 1995 the Regional Court scheduled a hearing for 18 May 1995, which was postponed twice, once to allow the applicant further written submissions and once because the applicant had lodged a motion for bias against the presiding judge of the Regional Court.
On 8 February 1995 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant's constitutional complaint for adjudication.
By judgment of 11 April 1996, following an oral hearing held on 29 February 1996, the Hanover Regional Court rejected the applicant's claim.
On 10 July 1996 the applicant lodged an appeal against the judgment of the Hanover Regional Court.
On 22 July 1997 the Celle Court of Appeal (Oberlandesgericht) ordered an expert opinion to be prepared as to whether the evaluation of the two examination papers caused the applicant to fall ill and prevented him from taking part in the scheduled oral examinations.
On 15 June 1998 the expert submitted his written opinion.
On 6 October 1998 the applicant submitted extensive comments on the expert opinion and requested that the expert be heard by the court.
On 29 October 1998 the applicant requested that the expert should submit his comments in written form.
On 10 December 1999 the Court of Appeal scheduled a hearing for 28 June 2000. On 23 February 2000 that same court requested the expert to submit his comments on the parties' submissions in written form.
On 23 May 2000 the expert submitted his written comments.
On 20 June 2000 the applicant filed an objection for bias against the expert, which was rejected on 28 June 2000.
On 28 June 2000 the Court of Appeal heard the medical expert. At the end of the hearing, the applicant's counsel repeated a former request that two doctors, who had examined respectively treated the applicant during his illness, should be heard as witnesses.
By partial judgment (Teilurteil) of 29 August 2000 the Court of Appeal rejected the applicant's claim in so far as it concerned damages for the time after 31 May 1980. It found that the applicant had failed to prove that any illness after the end of July 1981 had been caused by the alleged incorrect evaluation of his examination papers. In this respect, the court followed the expert's opinion that any illness which had been caused by the evaluation had subsided after a maximum period of 1.5 years and that any following illness was solely caused by the structure of the applicant's personality. According to the Court of Appeal, the expert's reasoning duly took into account the medical statements submitted by the applicant. Accordingly, that Court did not find it necessary to hear witnesses on the applicant's state of health.
On 29 September 2000 the applicant lodged a request to be granted leave to appeal on points of law.
On 20 September 2001 the Federal Court of Justice (Bundesgerichtshof) refused to grant the applicant leave to appeal.
On 19 November 2001 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant's constitutional complaint for adjudication.
On 29 August 2000 the Celle Court of Appeal decided to hear expert opinion on the allegedly incorrect evaluation of the examination papers.
In April 2001 the expert submitted his report.
On 29 August 2001 the Court of Appeal held a hearing and heard the expert.
On 18 September 2001 the Court of Appeal, by final judgment (Schlussurteil), found that the evaluation of the two examination papers had been indeed incorrectly low and that the examiners had acted in breach of their official duties. Had the examination papers been correctly evaluated, the applicant would have very probably passed the examination and would have found employment as a trainee lawyer. Accordingly, it granted the applicant DEM 1,500.00 as damages for lost income in the month of May 1980 and further DEM 10,000.00 for non-pecuniary damages.