ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3804/2011

HOTĂRÂRE
26.10.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3804/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galați, printre alții, s-a dispus față de inculpatul B.V., următoarele:

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., a fost condamnat la pedeapsă închisorii în cuantum de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

- în baza art. 26 C. pen. cu referire la art. 288 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

- în baza art. 26 C. pen. cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen. a fost condamnat la o pedeapsă a închisorii în cuantum de 4 luni, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

- în baza art. 291 alin. (1) teza I C. pen. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

- în baza art. 291 alin. 1 teza a II-a C. pen. a fost condamnat la o pedeapsă a închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită la 3 ani și 6 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă sume de 850 RON, sume înglobând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.V., la data de 14 martie 2011.

Prin Decizia penală nr. 166/A din 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul B.V., (cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale), împotriva Sentinței penale nr. 85 din 26 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4526/121/2008.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi virată în contul Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit dispozitivului Sentinței penale nr. 85 din 26 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, termenul de declarare al apelului pentru inculpatul B.V. este de 10 zile de la pronunțare, deci de la data de 26 februarie 2010, conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen.

Calea de atac în prezenta cauză nu poate fi considerată nici apel peste termen, în condițiile art. 365 C. proc. pen., potrivit cărora partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei, sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirilor civile.

Din actele dosarului, respectiv procesul-verbal încheiat la data de 27 iunie 2011, în urma verificărilor efectuate la Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Galați și Serviciu de Evidență din cadrul Penitenciarului Galați, rezultă că Sentința penală nr. 85 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galați a rămas definitivă prin neapelare la data de 06 aprilie 2010, și, în baza mandatului de executare nr. 118 din 06 aprilie 2010, inculpatul B.V. a început executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni la data de 28 aprilie 2010, care urmează să expire la data de 27 octombrie 2013.

Inculpatul a declarat apel la data de 14 martie 2011, după aproape un an de la data începerii executării pedepsei.

Față de cele de mai sus, potrivit art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de inculpat ca tardiv formulat.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, arătând că nu a cunoscut numărul de dosar, acesta fiind motivul pentru care nu a declarat apel în termenul prevăzut de lege.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părțile care au lipsit la dezbateri sau la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut.

Potrivit dispozițiile art. 365 alin. (1) din același cod, "partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile".

În cauza de față, termenul de declarare a apelului pentru inculpatul B.V. a fost de 10 zile de la pronunțarea hotărârii de condamnare, respectiv 26 februarie 2010, iar executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare a început la data de 28 aprilie 2010, în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 118 din 6 aprilie 2010 emis de Tribunalul Galați.

Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că inculpatul nu a declarat apel în termenul legal de 10 zile și nici peste termen în condițiile prevăzute de art. 365 alin. (1) C. proc. pen., așa încât în mod corect, instanța de apel a respins apelul ca fiind tardiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.V. este nefondat, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011). 7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.,
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1376/2011
și 10 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (5), cu aplicarea art. 74 lit. a) și a art. 76 alin. (2) și (3) C. pen., la două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4013/2009
.A. și penalități aferente, calculate conform legislației în vigoare, până la data achitării integrale a debitului. 10. A condamnat pe inculpatul D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de ar
ÎCCJ 2011-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2011
lit. b) C. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpat
ÎCCJ 2011-07-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2011
. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub
Sursă