ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5082/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5082/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă

nr. 773 din 8 aprilie 2010, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis acțiunea

formulată de reclamantul M.E.C. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei

Voinești și a obligat-o pe pârâtă să-i acorde reclamantului despăgubirile

legale cuvenite pentru utilajele agricole confiscate abuziv (locomotivă de

treier și două batoze), în sumă de 109.101 RON, conform expertizei tehnice

evaluatoare efectuate de ing. C.A., care face parte integrantă din prezenta

hotărâre, și să-i plătească cheltuielile de judecată în cuantum de 803,40 RON.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în anii 1952 și 1955, tatălui reclamantului

i-au fost rechiziționate de către puterea locală trei utilaje agricole - un

locomobil cu abur, o batoză pentru cereale păioase și o batoză pentru soia,

utilaje ce nu au mai fost înapoiate proprietarului.

Prin Decizia civilă

nr. 142 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâții Primăria

comunei Voinești și Consiliul local Voinești împotriva sentinței

sus-menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea.

În motivarea acestei

soluții, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamantul a formulat plângere împotriva răspunsului

Primăriei comunei Voinești nr. 8304 din 20 octombrie 2008, prin care i s-a

respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru confiscarea unor

utilaje agricole de la părinții săi, odată cu confiscarea terenului în

suprafață de 3 ha.

Potrivit art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele și

instalațiile preluate de stat sau de alte persoane. juridice odată cu imobilul,

în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Incidența

beneficiului Legii nr. 10/2001 se apreciază în funcție de data nașterii

dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii -

14 februarie 2001.

Or, în speță,

instanța de fond a validat măsurile reparatorii solicitate de reclamant, fără a

ține seama de toate aceste reglementări, de strictă interpretare și aplicare.

Astfel, reclamantul

s-a adresat Primăriei comunei Voinești la data de 26 mai 2000, cu o cerere prin

care a solicitat să analizeze situația privind confiscarea utilajelor agricole

pe care le-a avut în proprietate tatăl său și să întocmească o documentație în

acest sens, pe care să o înainteze forurilor în drept, în vederea evaluării

despăgubirilor ce i se cuvin.

După această dată,

deși ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, reclamantul nu a înțeles

să urmeze procedura stabilită de legea specială, ci doar s-a adresat cu diverse

petiții către instituțiile Prefectului Județului Iași, Primului Ministru,

Președintelui României, Senatului și Guvernului României. Urmare a acestor

demersuri, Primăria comunei Voinești, cu adresa nr. 8304 din 20 octombrie 2008,

îi comunică reclamantului că nu are fonduri pentru despăgubiri și îi recomandă

să se adreseze Prefectului Județului Iași.

Deși reclamantul nu a

formulat notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, a considerat

că adresa nr. 8304 din 20 octombrie 2008 a Primăriei comunei Voinești

constituie dispoziția unității deținătoare potrivit art. 25 din Legea nr.

10/2001, împotriva căreia a formulat plângerea de față.

Îndeplinirea de către

primărie a obligațiilor institute prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

este condiționată de respectarea de către persoana îndreptățită a prevederilor

art. 21 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv de a formula

notificarea.

Or, reclamantul s-a

adresat cu o petiție Primăriei comunei Voinești înainte de intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, prin care i-a solicitat un răspuns cu privire la

confiscarea de către regimul comunist a unor utilaje agricole deținute de tatăl

său.

În atare condiții,

neurmând procedura instituită de legea specială, Legea nr. 10/2001, reclamantul

nu se poate prevala de faptul că i s-a răspuns numai evaziv și lacunar de către

organele abilitate în demersul său de a fi despăgubit pentru utilajele agricole

confiscate abuziv tatălui său.

În consecință,

criticile apelanților vizând nulitatea cererii reclamantului adresată Primăriei

comunei Voinești, prin prisma prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, sunt

fondate.

Cum reclamantul a

acționat direct în justiție, mai înainte de a notifica persoana deținătoare a

bunurilor litigioase, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a

acordat despăgubiri reclamantului, fără a verifica dacă acesta s-a conformat

procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001.

Decizia Curții de

Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a

criticat-o pentru următoarele motive:

nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor și motivelor de apel invocate.

Astfel, prin cererea

de apel, apelanții-pârâți Primăria comunei Voinești și Consiliul local Voinești

au invocat o serie de excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale

pasive a Primăriei comunei Voinești, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului, excepția nulității cererii adresate Primăriei comunei

Voinești.

Deși a pus în

discuția contradictorie a părților aceste excepții, instanța a omis să se

pronunțe asupra lor.

calificat greșit excepția nulității cererii adresate de reclamant Primăriei

comunei Voinești drept o apărare/critică de fond, un motiv de apel, deși a fost

investită cu soluționarea a 3 excepții, iar pe fond au existat alte critici ale

apelanților.

Instanța a dat o

interpretare proprie acestei excepții, calificând-o greșit drept o critică sau

motiv de apel - motivele de apel vizau practic legalitatea și temeinicia

hotărârii. Excepția nu viza cererea adresată instanței, nici fondul cauzei,

pentru a fi calificată un motiv de apel, ci era o excepție vizând nulitatea

petiției/notificării adresate Primăriei Voinești, pentru vicii de formă.

s-a pronunțat asupra unei chestiuni/probleme de drept cu care nu a fost

investită.

Deși apelanta

Primăria comunei Voinești a invocat, pe cale de excepție, nulitatea cererii

adresate Primăriei comunei Voinești pentru că solicitarea de restituire sau,

după caz, de despăgubiri trebuia făcută prin procedura/prin intermediul

executorului judecătoresc, instanța de apel, fără a pune în discuția părților

și fără a fi investită în acest sens, își motivează soluția de admitere a

apelului și de respingere pe fond a acțiunii reclamantului pe chestiuni ce țin

de momentul nașterii dreptului la acțiune, de momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, de anterioritatea formulării cererii de către reclamant fată

de apariția legii.

Apelul este o cale de

atac devolutivă, dar instanța este limitată la interesele părții care a

exercitat calea de atac, respectiv la motivele de nelegalitate și netemeinicie

a hotărârii invocate prin cererea de apel.

Or, instanța de apel,

în loc să se pronunțe pe chestiunea invocată de apelanta Primăria Voinești,

referitoare la nulitatea notificării pentru netransmiterea ei către unitatea

deținătoare prin intermediul executorului judecătoresc, și-a motivat soluția pe

o altă chestiune, care nu este de ordine publică și pe care nu a pus-o în

discuția părților.

Astfel, instanța a

reținut în considerente hotărârii pronunțate că reclamantul a adresat cererea

la 26 mai 2000, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

chestiune ce nu este de ordine publică spre a putea fi invocată din oficiu de

către instanță, ci constituie o apărare de fond, pe care numai partea

interesată o putea invoca. Procedând în acest mod, instanța a încălcat atât

principiul disponibilității părților, cât și principiul contradictorialității,

motivând decizia pe chestiuni de fond ce nu au fost invocate prin motivele de

apel și nici supuse dezbaterii părților.

Procedural ar fi fost

ca instanța de apel, apreciind ca întemeiate excepțiile invocate de apelantă,

să dispună admiterea acestora, admiterea apelului, pentru ca, rejudecând cauza,

să constate cererea reclamantului ca neîntemeiată și să dispună respingerea ei.

soluția de respingere a acțiunii este nelegală și netemeinică, întrucât

practica și literatura de specialitate sunt unanime în sensul că petițiile,

cererile de despăgubiri, notificările formulate anterior apariției Legii nr.

10/2001, calificate inițial ca cereri de despăgubiri, acțiuni în revendicare

sau acțiuni în pretenții, urmează procedura de soluționare specială reglementată

prin Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât răspunsul la aceste cereri a

fost emis de unitatea deținătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

iar procedura contencioasă, în fața instanței, a urmat regulile impuse prin

legea specială.

În speță, faptul că

reclamantul a depus cererea și actele doveditoare cu câteva luni înainte de

apariția legii speciale, dar ea a fost soluționată după apariția legii, nu-l

poate priva pe acesta de dreptul recunoscut de lege.

Notificarea are

natura unui act procesual, care în viziunea legiuitorului, prin art. 22 din

Legea nr. 10/2001, trebuie depus în termenul legal, iar nerespectarea

termenului atrage pierderea dreptului de a solicita măsurile reparatorii.

Termenul este unul de decădere, ceea ce înseamnă că legea stabilește un termen

fix pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unui act de procedură și

partea a lăsat să se scurgă acest termen fără a se folosi de el. Regula cu

privire la nulitatea actelor făcute înainte de termen nu se aplică decât în cazul

termenelor legale prohibitive, nu și în cazul termenelor legale imperative.

Or, termenul de 6

luni reglementat de legea specială fixează o dată limită în care persoana

îndreptățită își poate valorifica dreptul, însă introducerea cererii sau

comunicarea ei prin executor judecătoresc înainte de începerea curgerii

termenului nu reprezintă un act prematur. Dreptul la despăgubiri existând

înaintea începerii curgerii termenului, exercițiul său nu poate fi oprit de

faptul că acesta n-a început să curgă, ci numai de faptul că termenul s-a scurs

în întregime și partea nu a beneficiat de el.

Bunurile preluate de

stat abuziv pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora,

dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, situație în care, în raport

de Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație, reclamantul nu mai poate

solicita revendicarea pe dreptul comun, urmând a beneficia de dispozițiile

legii speciale.

În concluzie,

recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

menținerea sentinței instanței de fond.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la

încadrarea în drept a recursului, este de menționat că motivele de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate numai

formal de către recurent, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se

circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - pronunțarea

plus sau extra petita (pct. 6), nemotivarea hotărârii, motivarea contradictorie

ori străină de natura pricinii (pct. 7), interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății (pct. 8).

În fapt, recurentul

se plânge de nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor excepțiilor și

motivelor de apel invocate de apelanții-pârâți și de încălcarea principiilor

disponibilității și contradictorialității, critici ce se încadrează în motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv de greșita

calificare dată de instanță unei excepții invocate de pârâți și de pronunțarea

hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, critici ce se

încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel că analiza recursului se va face, în continuare, din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 5  și 9 C. proc. civ.

referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor excepțiilor și

motivelor de apel invocate de apelanții-pârâți este lipsită de interes,

chestiune pusă în discuție din oficiu, de către instanța de recurs, la termenul

de dezbateri din 29 iunie 2012.

Astfel, numai partea

ale cărei cereri nu au fost examinate justifică interes în exercitarea căii de

atac pe acest aspect, deoarece numai ea poate fi considerată vătămată prin

omisiunea de pronunțare a instanței, or recurentul-reclamant se plânge de

nepronunțarea instanței de apel asupra unor excepții și motive de apel

formulate de părțile adverse.

Prin urmare,

recurentul nu justifică interes în formularea acestei critici.

apel dedusă judecății, pârâții au invocat „excepția" nulității cererii

adresate de reclamant Primăriei comunei Voinești, în susținerea căreia au

invocat că respectiva cerere nu a fost trimisă prin executor judecătoresc și că

ea nu face dovada parcurgerii procedurii obligatorii prevăzute de art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Contrar susținerilor

recurentului, instanța de apel a calificat corect criticile cu acest obiect ca

vizând apărări de fond, propriu-zise, iar nu o excepție procesuală, deoarece

pun în discuție însuși fondul dreptului dedus judecății, respectiv îndeplinirea

uneia dintre condițiile pentru acordarea măsurilor reparatorii instituite de

Legea nr. 10/2001, și anume formularea notificării în condițiile art. 22 din

această lege.

În consecință,

criticile formulate pe acest aspect nu sunt fondate.

vizând încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității nu

sunt fondate.

Astfel, recurentul

susține, în mod neîntemeiat, că instanța de apel și-a motivat soluția pe

chestiuni ce nu au format obiectul criticilor din apel și care nu au fost

supuse dezbaterii contradictorii a părților.

Prin cererea de apel

dedusă judecății, apelanții-pârâți au invocat nulitatea cererii adresate de

reclamant Primăriei comunei Voinești, susținând că respectiva cerere nu a fost

trimisă prin executor judecătoresc și că ea nu face dovada parcurgerii

procedurii obligatorii prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Raportat la aceste

critici, instanța de apel era obligată să verifice întrunirea în cauză a

condițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, printre care se numără și formularea

notificării de restituire în termen de un an de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, analizând

în considerentele hotărârii pronunțate dacă cererea adresată de reclamant

primăriei reprezintă o notificare de restituire formulată în termenul prevăzut

de legea specială de reparație, instanța de apel și-a respectat limitele

învestirii, stabilite prin cererea de apel formulată de pârâți, neputându-se

astfel reține încălcarea principiului disponibilității, cum neîntemeiat

pretinde recurentul-reclamant

Pe de altă parte, cât

timp chestiunea în discuție a reprezentat motiv de apel, supunerea ei în discuția

contradictorie a părților s-a realizat prin acordarea de către instanță a

cuvântului în dezbaterea apelului, care a avut loc la termenul din 13 octombrie

2010, situație în care nu se poate imputa instanței de apel că a încălcat

principiul contradictorialității.

vedere al soluției pe fondul cauzei, hotărârea recurată a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente - art. 22 alin. (1) și (5)

din Legea nr. 10/2001, criticile pe acest aspect nefiind fondate.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen

de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii (termenul inițial de 6 luni a

fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr.

145/2001) persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului, iar potrivit art. 22 alin. (5) din aceeași lege, nerespectarea

termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de

a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Rezultă că dreptul

privind acordarea măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 s-a

născut la data intrării în vigoare a acestei legi, 14 februarie 2001, și el

putea fi valorificat de persoana ce se considera îndreptățită, prin formularea

unei notificări adresate unității deținătoare, în termen de un an de la data

intrării în vigoare a legii, nerespectarea acestui termen atrăgând pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.

Dreptul subiectiv

având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

născându-se odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, nu se poate considera

că o cerere formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 ar avea

semnificația notificării de restituire prevăzute de art. 22 alin. (1), cum

eronat pretinde recurentul.

Ca atare, în mod

legal instanța de apel a apreciat că cererea adresată  de  reclamant Primăriei

comunei  Voinești  la  data  de 26 mai   2000, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, prin care solicita analizarea situației privind confiscarea

utilajelor agricole pe care le-a avut în proprietate tatăl său și întocmirea

unei documentații în acest sens, pe care primăria să o înainteze forurilor în

drept în vederea evaluării despăgubirilor ce i se cuvin, nu poate fi asimilată

notificării prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Altfel spus,

această cerere, formulată anterior intrării în vigoare a legii speciale de

reparație, nu face dovada inițierii de către reclamant a procedurii

administrative obligatorii a acestei legi, nefiind posibilă valorificarea

dreptului subiectiv privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea

specială de reparație printr-o cerere formulată înainte de nașterea acestui

drept.

Pentru a putea obține

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul era obligat să

parcurgă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, prevăzută de această

lege, care cuprinde, ca prim element, sesizarea persoanei juridice deținătoare

printr-o notificare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Or, reclamantul nu a

notificat unitatea deținătoare după data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1), de 12 luni de la data

intrării în vigoare a acestui act normativ, situație în care, raportat la

dispozițiile art. 22 alin. (5), nu poate obține beneficiul legii speciale de

reparație.

În consecință,

respingând acțiunea prin care reclamantul a solicitat acordarea de măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că acesta nu a urmat

procedura prealabilă obligatorie a Legii nr. 10/2001, instanța de apel a făcut

aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 10/2001.

Față de considerentele

prezentate, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazurilor de casare și

modificare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul reclamantului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.E.C. împotriva Deciziei civile nr.

142 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG